ICCJ. Decizia nr. 877/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 877/2011
Dosar nr.5033/117/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată şi precizată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.H.F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Anticorupţie şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală Anticorupţie să solicite ordonatorului principal de credite repartizarea sumelor necesare pentru plata drepturilor băneşti compensatorii şi efectuarea plăţii, obligarea pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor să cuprindă în bugetul propriu aceste sume pe care să le repartizeze Direcţiei Generale Anticorupţie şi să fie obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să propună rectificarea bugetului şi să vireze Ministerului Administraţiei şi Internelor fondurile necesare achitării sumelor cu titlul de ajutoare băneşti. Prin precizarea acţiunii, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâţilor în modalitatea iniţială la plata diferenţei de sumă neachitată de 34.433 RON şi la plata dobânzii legale calculate astfel: pentru suma achitată până în prezent, de 47.551 RON, dobândă calculată pentru perioada cuprinsă de la data pensionării, respectiv 15 martie 2010 sau de Ia data notificării făcute la data de 23 iulie 2009 şi până la plata plăţii parţiale, respectiv februarie şi aprilie 2010; - pentru tranşa neachitată până la plata integrală a sumei, precum şi la reactualizarea creanţei cu indicele inflaţiei comunicate de Institutul Naţional de Statistică.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că fost angajat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, însă ca urmare a reorganizării avute în cadrul structurilor teritoriale ale Direcţiei Generale Anticorupţie şi a iminenţei desfiinţării postului ocupat, a solicitat prin raportul din 12 martie 2009, pensionarea sa anticipată.
Reclamantul a mai arătat că prin Decizia Casei de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a dispus încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 15 martie 2009, fiind pensionat anticipat, şi a solicitat şi acordarea plăţilor compensatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 360/2002, nr. 179/2004, prin aplicarea dispoziţiilor art. 27 din OG nr. 38/2003. Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin întâmpinarea formulată, a susţinut că în conformitate cu art. 57 din OG nr. 38/2003, fondurile băneşti se acordă în limita fondurilor aprobate anual ministerului, urmând a fi alocate în funcţie de data la care vor fi primite, sens în care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Direcţia Generală Anticorupţie prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu întrucât este unitate fără personalitate juridică din aparatul central şi a învederat instanţei prevederile art. 57 din OG nr. 38/2003.
Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive deoarece nu a avut niciun fel de raporturi juridice cu reclamantul, precum şi inadmisibilitatea cererii de judecată raportat la prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 500/2002.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 29 aprilie 2010, instanţa a respins excepţiile invocate de pârâţi.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 236/2010 pronunţată în data de 20 mai 2010, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.H.F., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Anticorupţie, Ministerul Finanţelor Publice, a obligat pârâta Direcţia Generală Anticorupţie să solicite Ministerului Administraţiei şi Internelor şi să plătească după alocarea la bugetul propriu reclamantului suma de 34.433 RON cu dobânda legală, dobândă legală care urmează a fi calculată pentru suma de 47.551 RON de la data de 23 iulie 2009 şi până la data plăţii parţiale, iar pentru tranşa neachitată de 34.433 RON, de la data notificării, respectiv 23 iulie 2009 şi până la data plăţii integrale.
Totodată, a obligat Ministerul Administraţiei şi Internelor să cuprindă în bugetul propriu şi să aloce Direcţiei Generale Anticorupţie aceste sume, iar pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să facă demersurile necesare pentru alocarea acestei sume ordonatorului de credite.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, că, potrivit art. 27 din OG nr. 38/2003, reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziţiei de activitate raportat la vechimea între 20 şi 25 de ani, egal cu 12 salarii. Mai mult, arată instanţa, întrucât a încheiat activitatea înainte de împlinirea vârstei de pensionare, reclamantul mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.
Deşi a notificat Direcţia Generală Anticorupţie la data de 23 iulie 2009, reclamantului i s-a răspuns că aceste drepturi băneşti compensatorii vor fi acordate în momentul în care vor exista disponibilităţi financiare în acest sens, poziţie pe care pârâţii au menţinut-o şi în faţa instanţei.
A mai susţinut prima instanţă că în cursul procesului, reclamantului i-a fost achitată suma de 47.551 RON, rămânând o diferenţă de sumă neachitată în valoare de 34.433 RON.
Concluzionează instanţa, arătând că drepturile băneşti nu au fost achitate după data pensionării, astfel că reclamantul este îndreptăţit să primească şi dobânda legală potrivit OG nr. 9/2000, care urmează a constitui factorul de actualizare a sumei datorate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Anticorupţie. Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs, atât împotriva sentinţei sus-menţionate, cât şi a Încheierii din data de 29 aprilie 2010 a aceleiaşi instanţe.
Recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a arătat că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de fond nemotivând soluţia pronunţată pe această excepţie, având în vedere că această instituţie nu are niciun fel de raporturi juridice cu reclamantul.
Totodată, pe fondul cauzei, recurentul a invocat prevederile Legii nr. 500/2002 a finanţelor publice, care reglementează constituirea fondurilor publice şi prevederea cheltuielilor bugetare susţinând că potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1), rolul esenţial în procesul bugetar şi în execuţia de casă revine Guvernului, respectiv Parlamentului, iar conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi act normativ, legea bugetară anuală prevede şi autorizează pentru anul bugetar, veniturile şi cheltuielile prin buget, în cadrul cărora se angajează, ordonează şi se efectuează plăţi, acestea reprezentând limita maximă, care nu poate fi depăşită.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii şi sentinţei atacate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de recurentul-pârât, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a criticat sentinţa atacată invocând lipsa fondurilor băneşti necesare achitării ajutoarelor legale cuvenite intimatului-reclamant, conform art. 27 alin. (1) din OG nr. 38/2003, recurentul arătând că potrivit art. 57 din acest act normativ drepturile băneşti cuvenite poliţiştilor se acordă în limita fondurilor aprobate anual Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Totodată, au fost invocate şi dispoziţiile art. XIX din OUG nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, potrivit cărora, ordonatorii de credite sunt obligaţi a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, astfel cum sunt acestea prevăzute în legea bugetară anuală.
S-a susţinut că în conformitate cu art. 14 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 500/2002, la nivelul ordonatorului principal de credite s-au luat în evidenţă sumele necesare privind acordarea ajutoarelor cuvenite poliţiştilor la încetarea raporturilor de serviciu, pentru a fi alocate după aprobarea bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru această natură de cheltuieli.
În ceea ce priveşte dobânda legală, recurentul a susţinut că nu există temei legal pentru acordarea acesteia.
Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Anticorupţie a criticat sentinţa atacată doar sub aspectul acordării dobânzii legale apreciind, în raport de dispoziţiile art. 1 şi 8 din OG nr. 9/2000, cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 356/2002, cât şi în raport de dispoziţiile art. 1082 alin. (1) C. civ., că nu datorează aceste sume.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare solicitând menţinerea sentinţei atacate şi respingerea recursurilor formulate, ca nefondate.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Cu privire la recursurile formulate de recurenţii-pârâţi Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, critica formulată de către recurentul-pârât vizând lipsa fondurilor băneşti necesare plăţii ajutoarelor cuvenite intimatului-pârât, potrivit art. 27 alin. (1) din OUG nr. 38/2003, nu poate fi reţinută, întrucât nu priveşte legalitatea sentinţei atacate, ci executarea acesteia, ceea ce excede actualului cadru procesual, iar pe de altă parte, lipsa disponibilităţilor băneşti nu poate justifica neplata unui drept prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte critica vizând acordarea nelegală a dobânzii, pentru sumele datorate, invocată de ambii recurenţi-pârâţi, se constată că şi aceasta este nefondată, instanţa de fond reţinând în mod corect că pentru drepturile băneşti neachitate după data pensionării, intimatul-reclamant este îndreptăţit să primească şi dobânda legală potrivit dispoziţiilor OG nr. 9/2000.
În fapt, acordarea dobânzii legale dispusă prin sentinţa atacată, vizează actualizarea drepturilor băneşti neacordate, la data plăţii efective a acestora, pentru acoperirea prejudiciului cauzat, ca urmare a neachitării la timp a acestora.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile recurenţilor-pârâţi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală Anticorupţie în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, Înalta Curte constată că acesta este fondat şi urmează a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
În fapt, principala critică formulată de recurent vizează soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, critica fiind fondată, întrucât instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia de respingere a acestei excepţii prin Încheierea de şedinţă din data de 29 aprilie 2010.
Excepţia invocată de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice este însă întemeiată, întrucât nu există identitate între persoana acestui pârât şi cel obligat în acelaşi raport juridic, ori în speţă solicitarea reclamantului de acordare a unor drepturi băneşti nu îl priveşte în mod direct pe acest pârât, iar obligarea sa la efectuarea demersurilor necesare pentru alocarea acestei sume ordonatorului de credite este nelegală.
Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat şi va modifica hotărârile atacate, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi respinge acţiunea reclamantului faţă de acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte recursurile formulate de către ceilalţi pârâţi, astfel cum s-a menţionat anterior, vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj împotriva Încheierii din 29 aprilie 2010 şi a Sentinţei nr. 263 din 20 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârile atacate, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi respinge acţiunea reclamantului faţă de acesta.
Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală Anticorupţie împotriva Sentinţei nr. 236 din 20 mai 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 854/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 879/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
