ICCJ. Decizia nr. 1079/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1079/2012
Dosar nr.8660/1/2011
Şedinţa publică din 28 februarie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 405 din 28 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea principală formulată de reclamanţii N.A. şi N.M.A. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. şi a obligat pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire în Dosarul nr. 7559/CC sub sancţiunea unei penalităţi în sumă de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii până la executarea efectivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că pârâta A.N.R.P. nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii prin cererea principală, astfel cum a fost extinsă şi precizată, raportat la atribuţiile stabilite prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în legătură cu emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, astfel că se impune a se admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia şi a se respinge acţiunea în privinţa sa ca inadmisibilă.
S-a menţionat că prin Dispoziţia nr. 3477 din 29 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a respins cererea de restituire în natură a terenului situat în Cluj-Napoca, Arător la Rotaţia I, înscris în C.F. nr. 17771, cu nr. topo. 21770/1 şi nr. 21770/3, formulată de autorul reclamanţilor, N.G., cu motivarea că terenul este situat în zonă sistematizată şi ca urmare s-a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea acestuia pentru cota de 1/7 parte din acest teren, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor prelaute în mod abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit întâmpinării depuse de pârâta C.C.S.D., dosarul de despăgubire al reclamantei a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7559/CC.
Prima instanţă a reţinut că în cuprinsul Cap. V. al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.
Autoritatea administrativă în cauză – C.C.S.D. a fost abilitată de lege să soluţioneze dosarele, însă în exercitarea acestei prerogative autoritatea administrativă nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreţionară care să implice încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor garantate de Constituţie şi de celelalte legi.
Prima instanţă a apreciat că prin Dispoziţia emisă de autoritatea administraţiei publice locale autorului reclamanţilor i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc. Competenţa C.C.S.D. se limitează la a verifica legalitatea măsurii sub aspectul respingerii cererii de restituire în natură, or verificările efectuate exced acestei sfere.
Curtea de apel a reţinut că reclamanţii sunt în posesia unui bun în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru asigurarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Din aceasta se desprinde concluzia că reclamanţii deţin un drept de creanţă, drept pe care jurisprudenţa Curţii Europene îl califică ca fiind un bun în sensul amintit anterior. De asemenea, s-a arătat că în speţă, s-a încălcat termenul rezonabil desprins din art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, s-a reţinut că Primăria Municipiului Cluj Napoca nu are calitate procesuală pasivă, deoarece această autoritate nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii prin cererea de chemare în garanţie şi ca urmare nu este cea faţă de care pârâta îşi poate realiza pretenţia, de a fi obligată la suportarea penalităţilor acordate reclamanţilor.
Cu privire la cererea reconvenţională, prima instanţă a considerat că aceasta este inadmisibilă deoarece pretenţia pârâtei Comisia Centrală privind obligarea reclamantei de a face dovada preluării abuzive a imobilului, nu se circumscrie obiectului acţiunii judecătoreşti în contencios administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.C.S.D.
Prin Decizia nr. 3984 din 9 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 405 din 28 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal; a modificat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta C.C.S.D. să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a respins cererea de obligare la plata penalităţilor de 1.000 lei pe zi de întârziere, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că prin Dispoziţia nr. 3477 din 29 decembrie 2005, Primăria Municipiului Cluj Napoca a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 1/7 din terenul de 360 mp. situat în Cluj Napoca, Arătător la Rotaţia I în favoarea reclamanţilor, dosarul fiind transmis şi înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 7559/CC.
În ceea priveşte soluţionarea cererii de sesizare a Tribunalului cu excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 3477 din 29 decembrie 2005 a Primarului Cluj-Napoca, instanţa de recurs a reţinut că soluţia primei instanţe de respingere a acestei cererii este legală, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul excepţiei de nelegalitate un act administrativ individual sau normativ.
Actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege, o altă procedură judiciară, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot forma obiectul controlului pe calea excepţiei de nelegalitate, întrucât ar însemna ca instanţa să poată cerceta pe cale indirectă, ceea ce nu-i este permis, prin lege, să examineze pe calea directă a acţiunii.
În speţă, dispoziţia Primarului emisă în baza Legii nr. 10/2001, poate fi atacată, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, la Secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii notificate.
Legiuitorul a reglementat prin art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 un fine de primire, o inadmisibilitate a acţiunii la instanţa de contencios administrativ, a acţiunilor având ca obiect anularea unor acte administrative pentru care legiuitorul a prevăzut o procedură specială de contestare, aşadar dispoziţiile emise în baza Legii nr. 10/2001 nu pot forma obiectul controlului la instanţa de contencios administrativ pe calea acţiunii şi nici pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate.
De altfel, având în vedere economia Legii nr. 10/2001, dispoziţiile privind soluţionarea notificărilor au caracterul unor acte civile, situaţie în care nu pot forma obiectul controlului judiciar la instanţa de contencios administrativ, nici pe calea directă a acţiunii şi nici pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate.
Referitor la termenul rezonabil, instanţa de recurs a reţinut că analiza legislaţiei relevante în cauză demonstrează că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluţionarea dosarelor, judecătorul naţional a stabilit concret că omisiunea legiuitorului de a prevedea un termen rezonabil de soluţionare a procedurii, se constituie în încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că prin nefinalizarea procedurilor administrative şi judiciare într-un termen rezonabil se aduce atingere evidentă art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În speţă, s-a reţinut astfel că, în raport de data depunerii cererii de către reclamanţi şi jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
În ceea ce priveşte termenul de finalizare a procedurii, respectiv emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, Înalta Curte a apreciat că se impunea stabilirea unui termen de executare care să răspundă condiţiei de rezonabilitate, obligând astfel pârâta C.C.S.D. să emită această decizie într-un termen rezonabil, de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Referitor la o eventuală încălcare a egalităţii de tratament şi, în consecinţă, discriminarea unor diferite categorii de beneficiari ai legii, ca efect al admiterii acţiunii, instanţa de control judiciar a constatat că nu există discriminare între reclamantă şi o altă categorie socială aflată în aceeaşi situaţie de fapt ca şi aceasta, întrucât potrivit art. 21 din Constituţia României, orice persoană se poate adresa justiţiei, pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept.
În aceste condiţii, recurenta tinde la introducerea unui fine de primire a acţiunilor ca urmare a faptului că printr-o dispoziţie internă s-a reglementat modul de selectare a dosarelor, or, soluţiile instanţei de judecată au fost pronunţate tocmai pentru a sancţiona pasivitatea şi tergiversarea soluţionării cererilor de către C.C.S.D.
În ceea ce priveşte aplicarea penalităţilor, instanţa de recurs a reţinut că soluţia nu este motivată sub acest aspect, iar elementele invocate de reclamantă nu sunt suficiente pentru a fundamenta cererea părţii privind acordarea penalităţilor de întârziere.
Cererea de revizuire
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire C.CS.D. întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire s-a arătat prin adresa din 29 august 2011 „comunicată şi Înaltei Curţi, la termenul de 9 septembrie 2011 a solicitat Primăriei Cluj Napoca cât şi d-lui N.M.A. şi doamnei N.A.L., să precizeze dacă pentru aceeaşi suprafaţă de teren, pentru care s-a acordat beneficiul Legii nr. 10/2001 prin Dispoziţia nr. 3477 din 29 decembrie 2005, a fost reconstituit, pe fostul amplasament sau pe un alt amplasament, în compensare, în baza legilor fondului funciar, dreptul de proprietate, în baza aceleiaşi documentaţii care a stat la baza soluţionării notificării nr. 381/2002.
După pronunţarea Deciziei nr. 3984 din 9 septembrie 2011 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din 7 septembrie 2011 şi comunicată C.C.S.D. în data de 28 septembrie 2011 s-au comunicat în copie adresa din 21 septembrie 2005 formulată de numitul N.G., în temeiul Legii nr. 247/2005 şi Hotărârea nr. 709 din 27 octombrie 2011 adoptată de Comisia Judeţeană Cluj pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Arată revizuentul că din aceste înscrisuri reiese că în favoarea autorului reclamanţilor, respectiv dl. N.G. a fost reconstituit dreptul de proprietate, în temeiul legilor fondului funciar, pentru o suprafaţă totală de 12.592 mp teren, fiind inclusă şi suprafaţa de teren de 0,23 ha din imobilul pentru care primăria Municipiului Cluj Napoca, prin Dispoziţia nr. 3477 din 29 decembrie 2005 a acordat măsuri reparatorii.
S-a mai arătat că din adresă rezultă şi faptul că se reanalizează de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, documentaţia de revendicare aferentă dispoziţiei.
- A solicitat de asemenea revizuentul suspendarea executării hotărârii definitive şi irevocabile în conformitate cu art. 325 coroborat cu art. 403 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. până la soluţionarea cererii de revizuire.
Procedura în faţa instanţei de recurs – revizuire.
Revizuentul a depus în dovedirea cererii înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. şi de asemenea note de şedinţă.
Chematul în garanţie Primăria Municipiului Cluj Napoca a depus o întâmpinare şi a arătat că este de acord cu admiterea cererii de revizuire, şi că în urma reanalizării documentaţiei de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, Dispoziţia nr. 3477/2005 a fost revocată prin Dispoziţia nr. 5546 din 13 decembrie 2011.
Revocarea s-a dispus întrucât revendicarea fost soluţionată în temeiul legilor fondului funciar şi notificarea nr. 736 din 11 iulie 2001 apare ca lipsă de obiect.
Considerentele şi soluţia instanţei de revizuire.
În conformitate cu prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanţe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat";
Analizând cererea de revizuire, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondată pentru următoarele considerente:
Pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de pct. 5 art. 322 C. proc. civ., este necesar ca: - înscrisul invocat să fi fost descoperit după darea hotărârii, adică este vorba de un înscris nou, care să fi existat la data pronunţării hotărârii, deci să nu fie ulterior constituit; înscrisul nu a putut fi înfăţişat în procesul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii; înscrisul să fie determinant, în sensul că ar duce la pronunţarea unei alte soluţii.
- În speţă, revizuentul invocă în cererea de revizuire, adresa din 29 august 2011 – comunicată şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - la termenul din 9 septembrie 2011 când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire o cere. Ori, dacă instanţa de recurs a avut cunoştinţă de acest înscris şi l-a considerat nerelevant, nu se poate susţine că este un înscris nou.
Nici răspunsul primit la data de 28 septembrie 2011 de către revizuenta C.C.S.D. - prin adresa din 7 septembrie 2011 nu poate fi înscris nou în sensul precizat mai sus. Acest răspuns este ulterior pronunţării deciziei revizuite, nu se poate susţine că nu a putut fi înfăţişat în procesul de recurs pentru că ar fi fost reţinut de partea adversă sau dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Revizuenta C.C.S.D. trebuia să-şi facă în timp util probatoriile, nu după soluţionarea cererii de recurs şi rămânerea irevocabilă a hotărârii .
Prin urmare, înscrisul nu a fost reţinut de partea adversă ci reprezintă o parte din probatoriul administrat de C.C.S.D. – după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Nici dispoziţia nr. 5546 din 13 decembrie 2011 – de revocare a Dispoziţiei nr. 3477/2005 emisă de Primăria Municipiului Cluj Napoca – nu poate fi reţinută. În primul rând aceasta nici nu a fost invocată în cererea de revizuire, fiind ulterioară introducerii cererii de revizuire.
În al doilea rând - această dispoziţie de revocare este nelegală, întrucât autoritatea emitentă nu mai era în termen pentru a o revoca, Dispoziţia nr. 3477/2005 şi-a produs efectele şi a intrat în circuitul civil, este definitivă, nimeni nu a atacat-o iar autoritatea emitentă nu a introdus acţiune în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Pretinsa situaţie de suprapunere a terenului de 0,23 ha reconstituit şi totodată luat în calcul pentru acordarea de despăgubiri, nu-şi poate găsi soluţionarea pe această cale, nefiind îndeplinite condiţiile precizate mai sus.
În consecinţă, faţă de cele arătate mai sus, se va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de C.C.S.D. împotriva Deciziei nr. 3984 din 9 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1076/2012. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 109/2012. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
