ICCJ. Decizia nr. 109/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 109/2012
Dosar nr.961/33/2011
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul R.N.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, a solicitat suspendarea executării Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. II/3139 din 6 iulie 2011 până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la cererea de anulare a ordinului atacat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a precizat că, prin actul administrativ contestat, a fost sancţionat disciplinar cu destituirea din poliţie pentru săvârşirea unor abateri disciplinare şi a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa civilă nr. 484/2011 din 22 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul R.N.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin Ordinul nr. II/3139 din 6 iulie 2011, s-a dispus destituirea din poliţie a reclamantului pentru neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege.
Analizând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) şi lit. t) din Legea nr. 554/2004, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Astfel, referitor la cerinţa pagubei iminente, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi reţinută ipoteza producerii unui prejudiciu material, viitor şi previzibil, întrucât lipsirea de salariu reprezintă consecinţa imediată şi legală a ordinului de destituire.
Având în vedere faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, iar consecinţele pe care le produce sunt determinate de lege, prima instanţă a reţinut că încetarea activităţii determină în mod firesc şi încetarea obligaţiei de plată a drepturilor salariale, iar lipsirea legală de aceste drepturi nu poate fi asimilată unui prejudiciu în privinţa căruia una dintre condiţiile de determinare este aceea de producere cu intenţie şi fără temei juridic.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea a apreciat, pornind de la aceeaşi prezumţie de legalitate a actului administrativ, că elementele invocate de către reclamant nu pot conduce la concluzia văditei nelegalităţi a ordinului atacat, iar aspectele de fapt şi de drept susţinute de către reclamant vor putea fi analizate doar cu prilejul soluţionării fondului cauzei.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 484/2011 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul R.N.N., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-reclamat critică în esenţă hotărârea pentru lipsa motivării, fiind încălcate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care statornicesc în mod expres obligaţia de a cuprinde în cadrul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate pretenţiile părţilor.
Apreciază că în cauză sunt îndeplinite în totalitate cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura suspendării actului administrativ, fiind îndeplinită atât cerinţa existenţei cazului bine justificat, cât şi existenţa pagubei iminente.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant prezintă detaliat motivele care, în opinia sa justifică îndeplinirea celor două condiţii cuprinse de lege.
Arată că destituirea din poliţie conduce în mod evident la pierderea tuturor drepturilor salariale pe care acesta le încasează în prezent şi, pe cale de consecinţă la crearea unui prejudiciu cert şi previzibil, în condiţiile aplicării Ordinului de destituire din poliţie recurentul ar fi în imposibilitate de a beneficia de drepturile de asigurări sociale pentru şomaj, drepturi care se acordă numai în ipotezele în care relaţiile de serviciu încetează din motive ce nu sunt imputabile persoanei solicitante a acestor drepturi.
Referitor la condiţia existenţei cazului bine justificat contrar celor reţinute de către instanţa de fond susţine că ordinul de destituire din poliţie prezintă elemente vădite de nelegalitate şi netemeinicie care creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestui act administrativ fiind reluate motivele cererii de chemare prin care a solicitat suspendarea executării actului administrativ în baza art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.
4.Apărarea intimatului-pârât.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 decembrie 2011 Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece recurentul-reclamant nu face dovada îndeplinirii niciuneia dintre cele două condiţii prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, în sensul dat acestora de lege, ci face doar referire la aspecte de ordin teoretic, fără să arate în concret care ar fi situaţia care să justifice luarea unei astfel măsuri şi nici dreptul individual sau general ameninţat prin actul administrativ atacat, totodată nedemonstrând iminenţa producerii vreunei pagube, în mod direct sau indirect.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea acestor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze. îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reţinută.
Astfel, în cauza de faţă nu există elementele care să contureze îndeplinirea primei condiţii, a cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Din examinarea sumară a situaţiilor de fapt şi de drept invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care ţin de legalitatea actului, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acţiunii în anulare. Instanţa are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Înalta Curte constată că nu se poate pronunţa asupra aprecierilor recurentului-reclamant referitoare la nelegalitatea actului administrativ, prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară, prin analiza în profunzime a argumentelor legate de interpretarea naturii juridice a măsurii luate prin Ordin, cercetarea prealabilă disciplinară precum şi a celor ce vizează conţinutul şi legalitatea Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. II/3139 din 6 iulie 2011 ca şi a celor legate de proporţionalitatea sancţiunii disciplinare aspecte ce constituie, în optica instanţei de control judiciar, o chestiune de fond care depăşeşte limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.
Motivul invocat de recurentul-reclamant privind încălcarea principiului disproporţionalităţii sancţiunii disciplinare, prin aplicarea celei mai severe sancţiuni disciplinare - destituirea din poliţie, pentru prima abatere disciplinară necesită o analiză mai aprofundată prin raportare la baza factuală există în speţă, fiind o chestiune de apreciere ce trebuie să fi exercitată în limitele competenţei prevăzute de lege.
În conţinutul ordinului al cărui suspendare a fost solicitată în prezenta cauză, s-a menţionat că este fundamentat pe dispoziţiile legale privind Statutul Poliţistului şi Raportul de cercetare prealabilă nr. 5/138052 din 12 mai 2011 şi Încheierea Consiliului de Disciplină nr. 514821 din 03 iunie 2011, fiind emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor în exercitarea prerogativelor sale şi în limitele marjei de apreciere prevăzute de lege, conform art. 54 alin. (2) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că în cazul în care şeful unităţii nu este de acord cu sancţiunea propusă, poate dispune aplicarea unei alte sancţiuni disciplinare sau formulează propuneri în acest sens, pe care le va înainta ierarhic, cu respectarea normelor de competenţă.
În speţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a expus argumentele care au determinat formarea convingerii sale mai precis, judecătorul fondului a prezentat în mod concis, în cuprinsul hotărârii toate elementele care l-au condus la concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ de sancţionare.
În concluzie, Înalta Curte reţine că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a justifica măsura de excepţie a suspendării actului administrativ contestat, motiv pentru care criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reţinute.
2.Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de R.N.N. împotriva Sentinţei civile nr. 484/2011 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1079/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1126/2012. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
