ICCJ. Decizia nr. 122/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 122/2012
Dosar nr. 9014/2009
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâţii M.A.N., Statul Major al Forţelor Armate Terestre, Unitatea Militară nr. 02490, Unitatea Militară nr. 02180, Comandamentul Teritorial Sector 3 Bucureşti şi Unitatea Militară nr. 02515 B, a solicitat:
- obligarea pârâţilor la comunicarea Ordinului DP nr. 228 din 18 septembrie 1998;
- să se constate că efectele Ordinului Şefului Direcţiei Personal şi Evidenţă Resurse Umane DP 228 din 18 septembrie 1998 nu s-au produs fată de reclamant;
- să se constate că perioada 20 septembrie 1998 până la comunicarea ordinului reprezintă vechime în muncă a reclamantului în cadrul armatei;
- obligarea pârâţilor în solidar la plata unor despăgubiri civile constând în drepturi salariale indexate, majorate, reactualizate, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în perioada 18 septembrie 1998 până la momentul comunicării ordinului de trecere în rezervă;
- obligarea pârâţilor în solidar, la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat de abuzurile săvârşite cu ocazia trecerii în rezervă;
- obligarea pârâţilor la reprimirea reclamantului la serviciu, respectiv să îi permită accesul în UM nr. 02180 Bucureşti şi îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, până la comunicarea ordinului de trecere în rezervă; - obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a redat situaţia de fapt potrivit căreia, în anul 1979, a fost legitimat ca sportiv al Clubului S.B. şi pentru merite deosebite în această activitate a fost decorat cu Meritul Militar clasa a II, iar din anul 1982, a fost cadru militar activ cu grad de sergent major, în conformitate cu Ordinul Ministrului nr. 409 din 09 noiembrie 1982 prin care a fost angajat în armată. în anul 1998, a precizat reclamantul, a solicitat trecerea sa în rezervă în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 7 din 26 ianuarie 1998, iar în anul 2009, reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă perioada lucrată în cadrul armatei, precum şi temeiul legal al trecerii sale în rezervă şi, întrucât, în cuprinsul răspunsului primit, a identificat nereguli cu privire la temeiul de drept al trecerii sale în rezervă, a solicitat pârâţilor să îi comunice ordinul de trecere în rezervă, însă autorităţile pârâte au refuzat comunicarea ordinului.
La termenul de judecată din data de 15 februarie 2011, pârâţii au invocat excepţia tardivităţii acţiunii, solicitând admiterea acesteia şi respingerea acţiunii ca tardiv formulată, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 1788 din 08 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Forţelor Armate Terestre, Unitatea Militară nr. 02490, Unitatea Militară nr. 02180 (fosta B265 Poliţie Militară), Comandamentul Teritorial Sector 3 Bucureşti şi Unitatea Militară nr. 02515 B.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, examinând cu prioritate excepţia tardivităţii, a reţinut că cererea de comunicare a unui act nu este supusă unui anumit termen, partea putând să solicite, oricând, autorităţii emitente, comunicarea actului, iar în caz de refuz de comunicare, persoana nemulţumită poate formula acţiune în justiţie într-un termen care se calculează de la data la care trebuia soluţionată cererea de comunicare a actului şi nu de la data emiterii respectivului act.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reţinut împrejurarea potrivit căreia, pentru a beneficia de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 7/1998, reclamantul a solicitat, prin nota din 07 iulie 1998, trecerea în rezervă, iar cererea reclamantului a fost soluţionată pozitiv prin emiterea ordinului DP 228 din 18 septembrie 1998 care, în acord cu prevederile în vigoare la data emiterii, a fost clasificat secret de serviciu. Totodată, reclamantului i s-a comunicat faptul că a fost trecut în rezervă şi acesta a încasat plăţile compensatorii.
Prima instanţă a reţinut că, deşi reclamantului nu i s-a comunicat o copie a ordinului de trecere în rezervă, în considerarea nivelului de clasificare acordat actului, în fapt, acestuia i s-au adus la cunoştinţă toate elementele ordinului, respectiv faptul trecerii în rezervă şi condiţiile acestei treceri în rezervă (cu achitarea plăţilor compensatorii).
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că atitudinea reclamantului este edificatoare, întrucât, până în anul 2009, acesta nu a manifestat nicio nemulţumire privitor la faptul că „nu mai trebuie să se prezinte la unitate"; şi nu a avut nicio nelămurire cu privire la motivul pentru care i se acordă plăţi compensatorii, care se cuvin doar persoanelor trecute în rezervă, astfel încât, chiar dacă din punct de vedere formal, reclamantului nu i s-a comunicat o copie a ordinului de trecere în rezervă sau numărul acestui act, Curtea a reţinut că reclamantului i s-a comunicat actul de trecere în rezervă prin comunicarea tuturor elementelor relevante ale respectivului act, cu respectarea dreptului la apărare al părţii, aceasta având posibilitatea, în caz de nemulţumire, să conteste în faţa instanţelor de judecată legalitatea actului.
Cu privire la capetele de cerere accesorii, instanţa de fond a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, pe de o parte întrucât însuşi capătul principal de cerere este neîntemeiat, iar, pe de altă parte, deoarece, chiar dacă s-ar fi constatat neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a actului de trecere în rezervă, acest fapt nu ar fi dus în mod automat la reintegrarea reclamantului ci, eventual, s-ar fi putut solicita repunerea în termen pentru contestarea legalităţii actului. 3. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva sentinţei civile nr. 1788 din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Ciulei Constantin, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul afirmă că hotărârea primei instanţe este motivată sumar, contrar dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în cuprinsul acestui motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a reţinut că instanţa de fond nu a motivat îndepărtarea apărărilor sale ce vizau neaplicarea art. 139 şi 174 C. proc. civ., inexistenţa în fapt, a unui ordin de trecere în rezervă şi existenţa a patru variante prezentate de pârât ca fiind ordinul său de trecere în rezervă.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că, deşi a respinsă excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, instanţa de fond motivează hotărârea prin raportare la un anumit termen, respectiv anul 2009, când în urma demersurilor efectuate a constatat că pârâţii nu i-au comunicat ordinul de trecere în rezervă, deoarece acesta nu există.
Recurentul susţine că instanţa de fond a schimbat natura juridică a actului dedus judecăţii prin interpretarea înscrisului de la fila 54, respectiv Ordinul DP 228 din 18 septembrie 1998 care nu face referire la trecerea sa în rezervă, motiv încadrat în art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul arată că raportul prin care a solicitat trecerea în rezervă nu a fost soluţionat, astfel că trecerea sa în rezervă nu a operat.
Un ultim motiv de recurs, încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează încălcareadispoziţiilor art. 129 alin. (5) art. 139 alin. (1) teza finală, art. 174 teza finală C. proc. civ., art. 43 alin. (1) lit. c) şi art. 85 alin. (3) ultima teză din Legea nr. 80/1995.
3. Apărarea intimatului M.A.N.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul M.A.N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, insistând asupra faptului că recurentul-reclamant a cunoscut baza legală a ordinului de trecere în rezervă însuşi recurentul-reclamant o indică în raportul personal şi a luat la cunoştinţă de prevederile acestuia prin semnarea statelor de plată pentru primirea drepturilor băneşti.
11. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală, aşa încât va fi menţinută.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurentul-reclamant a solicitat trecerea în rezervă prin raport personal la data de 07 iulie 1998 pentru a beneficia de prevederile art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 7/1998.
Conform înscrisului de la fila 69 dosar fond, acesta a beneficiat de plăţile compensatorii, achitate la trecerea în rezervă adică echivalentul a 20 de solde lunare brute, plăţile fiind achitate cu ordinul de plată nr. 174 din 29 septembrie 1998.
De altfel, recurentul-reclamant recunoaşte că a primit „plăţile compensatorii"; stipulate în O.G. nr. 7/1998, corespunzătoare vechimii în muncă, însă contestă că cererea sa de trecere în rezervă a fost soluţionată favorabil, prin emiterea Ordinului nr. DP 228 din 18 septembrie 1998 care în acord cu prevederile legale în vigoare la data emiterii, a fost clasificat secret de serviciu.
Prima instanţă, în mod corect a reţinut că, deşi reclamantului nu i s-a comunicat o copie a ordinului de trecere în rezervă, în considerarea nivelului de clasificare acordat actului menţionat, în fapt, acestuia i s-au adus la cunoştinţă toate elementele acestui act, ce a avut ca efect trecerea în rezervă cu achitarea plăţilor compensatorii conform O.G. nr. 7/1998.
Scopul comunicării unui act de autoritate este acela a producerii de efecte, ceea ce în cazul recurentului-reclamant s-au produs, acesta fiind trecut în rezervă şi încasând plăţile compensatorii corespunzătoare vechimii în serviciu, ca militar activ cu grad de sergent major.
Comunicarea este operaţiunea prin care organul emitent aduce la cunoştinţa celui interesat actul administrativ individual pentru ca acesta să poată produce efecte juridice obligatorii.
În cauză efectele juridice ale emiterii ordinului de trecere în rezervă s-au produs, recurentul-reclamant fiind în totală cunoştinţă de cauză de toate elementele ordinului, acesta fiind cel care a formulat raportul şi a încasat plăţile compensatorii.
Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Mai precis, judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că deşi din punct de vedere formal reclamantului nu i s-a comunicat o copie a ordinului de trecere în rezervă din anul 1998 acestuia i s-a adus la cunoştinţă cuprinsul actului juridic unilateral. In concluzie primul capăt de cerere este neîntemeiat şi ca o consecinţă au fost respinse şi cererile accesorii vizând reîncadrarea în serviciu, cu plata de despăgubiri materiale şi morale, menţionate în acţiune.
Din conţinutul hotărârii recurate se constată că prima instanţă a analizat toate motivele invocate de parte prin acţiune găsindu-le nefondate. Neexaminarea în detaliu a fiecărui argument indicat în acţiune sau gruparea argumentelor şi cercetarea lor printr-un considerent comun, exprimat sintetic, nu pot fi considerate omisiuni de cercetare a fondului cauzei, de natură sa atrage nulitatea sentinţei conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ., aşa cum susţine recurentul-reclamant.
În speţă, este nefondat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Într-adevăr, este corectă afirmaţia recurentului în sensul că prima instanţă a respins excepţia tardivităţii acţiunii, însă consideraţiile de ordin teoretic privind instituţia comunicării şi atitudinea manifestată de reclamant care până în anul 2009 nu a manifestat nici o nemulţumire pentru faptul că nu a mai activat ca militar, au fost făcute prin raportare la baza factuală existentă în speţă în analizarea temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată, în sensul art. l din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse la pct. II.l din decizie, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul formulat de reclamant va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinţei civile nr. 1788 din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1070/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1221/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
