ICCJ. Decizia nr. 1626/2012. Contencios
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1626/2012
Dosar nr. 760/33/2010
Şedinţa publică de la 27 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 05 august 2011 ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanţii Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa I, Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa II şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa III i-au chemat în judecată pe pârâţii Parohia Ortodoxă „Sfinţii A.M. și G.” Bistriţa, Parohia Ortodoxă „P.S.D.” Bistriţa, Parohia Ortodoxă „I.B.M.D.” Bistriţa, Protopopiatul Ortodox Român, Preşedintele României în calitate de continuator al Prezidiului Marii Adunări Naţionale şi Parlamentul României prin Camera Deputaţilor şi Senat - în calitate de continuator al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, solicitând admiterea excepţiei de nelegalitate a Decretului nr. 358 din 01 decembrie 1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic, publicat în M. Of. nr. 281 din 02 decembrie 1948.
În motivarea excepţiei, reclamantele au arătat că puterea legislativă a considerat Decretul nr. 358/1948 ca fiind în categoria unor „reglementări legale emise de fostul regim dictatorial care prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale şi morale poporului roman, intereselor legitime ale tuturor cetăţenilor, desfăşurării unor relaţii normale cu celelalte state”, ceea ce semnifică recunoaşterea motivelor de nelegalitate, dar legislativul, neavând competenţa de a aplica sancţiunea nulităţii, a abrogat Decretul nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9/1989.
Puterea executivă, Preşedintele României, a analizat „presiunile infernale, fizice şi morale” şi le-a condamnat prin Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste pe care l-a prezentat Parlamentului României şi care a fost publicat în M. Of. al României, partea a II-a, nr. 196 din 28 decembrie 2006., ceea ce reprezintă recunoaşterea motivelor de nelegalitate, dar executivul, neavând competenţa de a aplica sancţiunea nulităţii, doar a condamnat „presiunile infernale, fizice şi morale”.
Competenţa de a aplica sancţiunea anulării, au susţinut reclamantele, o are doar puterea judecătorească şi orice încercare de eschivare de la această obligaţie reprezintă doar un pretext de a menţine efectele unui act rezultat al unor „presiuni infernale, fizice şi morale” şi care reprezintă un act „care, prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale şi morale poporului roman, intereselor legitime ale tuturor cetăţenilor, desfăşurării unor relaţii normale cu celelalte state”.
Invocând dispoziţiile art. 6 şi 13 din C.E.D.O. şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantele au susţinut că Decretul nr. 358/1948 este un act administrativ normativ, care poate face obiectul excepţiei de nelegalitate.
Cu privire la fondul excepţiei de nelegalitate, parohiile reclamante au precizat că motivul invocat şi indicat expres de Ministerul cultelor la emiterea Decretului nr. 358/1948 este trecerea enoriaşilor greco-catolici la cultul ortodox.
Trecerea enoriaşilor de la un cult la altul se putea face legal şi voluntar doar urmând procedura prevăzută de art. 37 Decretul nr. 177/1948, însă, au susţinut reclamantele, nu s-a făcut dovada trecerii în fiecare parohie în parte a 75% din numărul credincioşilor comunităţii locale, întrucât nu a existat nicio adeziune, iar enoriaşii greco-catolici nu au trecut la cultul ortodox în temeiul Decretului nr. 177/1948, ci au fost forţaţi.
Prin notele de şedinţă formulate, pârâţii Parohia Ortodoxă „Sfinţii A.M. și G.” Bistriţa, Parohia Ortodoxă „P.S.D.” Bistriţa, Parohia Ortodoxă „I.B.M.D.” Bistriţa, Protopopiatul Ortodox Român au solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, susţinând că Decretul nr. 358/1948 nu este un act administrativ, ci un act cu putere de lege, care nu poate fi contestat pe calea excepţiei de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În şedinţa publică din data de 17 octombrie 2011, instanţa a dispus introducerea în cauză a persoanelor continuatoare ale Prezidiului Marii Adunări Naţionale, respectiv Preşedintele României şi Parlamentul României prin Senat şi Camera Deputaţilor, pentru motivele consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 690/2011 din 21 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Decretului nr. 358 din 01 decembrie 1948 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, invocată în Dosarul nr. 654/112/2009 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, de Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa I, Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa II şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa III, în contradictoriu cu Parohia Ortodoxă „Sfinţii A.M. și G.” Bistriţa, Parohia Ortodoxă „P.S.D.” Bistriţa, Parohia Ortodoxă „I.B.M.D.” Bistriţa, Protopopiatul Ortodox Român, Preşedintele României şi Parlamentul României şi a obligat reclamantele la plata, în solidar, a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea, examinând conţinutul art. 1 şi 2 din Decretul nr. 358/1948 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, precum şi dispoziţiile legale cu relevanţă în speţă, respectiv art. 13 din Decretul nr. 177/1948, art. 40 şi art. 55 din Constituţia României din 1948, art. 4 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a reţinut că nu pot face obiectul excepţiei de nelegalitate legea, ca act juridic al Parlamentului şi nici ordonanţa de guvern, act normativ cu forţă juridică similară legii, emis în procesul delegării legislative (astfel cum aceste noţiuni sunt regăsite în Constituţia în vigoare).
Pentru a analiza admisibilitatea excepţiei de nelegalitate, conform îndrumării date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia de casare, instanţa de fond s-a raportat la ambele criterii după care se poate determina natura juridică a unui act, respectiv criteriul organului emitent şi cel al obiectului de reglementare, iar pentru ca demersul să fie unul formal corect, a apreciat că se impune cercetarea concepţiei Constituţiei din 1948 cu privire la exercitarea puterii de stat şi la locul şi rolul fiecărui organ de stat în structura statală din acea perioadă.
Astfel, Curtea a constatat că, în perioada în care a fost emis actul ce face obiectul cauzei, puterea în stat era unică, fiind exercitată de Marea Adunare Naţională (M.A.N.) ca organ suprem al puterii de stat şi care subordona şi controla inclusiv Consiliul de Miniştri, Tribunalul Suprem şi Procurorul General.
Totodată, instanţa de fond a constatat că, potrivit Titlului V din Constituţia în vigoare la acel moment, organele administraţiei de stat erau numai Consiliul de Miniştri (Guvernul – organ suprem executiv şi de dispoziţie a puterii de stat) şi Ministerele, nu şi Prezidiul M.A.N., care era reglementat la Titlul IV – „Organul suprem al puterii de stat”, consecinţa directă fiind aceea că actele administrative (ca formă juridică de activitate cea mai importantă prin care organele administraţiei de stat pun în executare actele emise de organul suprem al puterii statale) puteau fi emise numai de aceste organe prevăzute la Titlul V, astfel încât numai acestea erau acte care să poată fi supuse controlului de legalitate în sensul legii contenciosului administrativ.
Instanţa de fond a înlăturat susţinerea reclamantelor în sensul că decretul este act administrativ, fiind emis în executarea art. 13 din Decretul nr. 177/1948, deoarece faptul că Decretul nr. 177/1948 stabileşte regimul general al cultelor religioase, iar decrete ulterioare normează în concret situaţia anumitor culte, nu transformă aceste acte în acte de punere în executare în sensul dreptului administrativ, acest tip de acte fiind emise în acea perioadă numai de organele administraţiei de stat printre care nu se regăsea Prezidiul M.A.N. Din coroborarea dispoziţiilor art. 13 din Decretul nr. 177/1948 cu cele ale art. 55 din Constituţia din 1948, judecătorul fondului a constatat că decretele urmau a fi emise de prezidiu la propunerea guvernului, acesta din urmă având prerogativa constituţională a iniţiativei legislative.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat că Decretul nr. 358/1948 este un act cu putere de lege, fiind exceptat controlului de legalitate prevăzut de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Recursul
Împotriva sentinţei civile nr. 690/2011 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa I, Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa II şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa III, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esenţă următoarele:
- Prin respingerea excepţiei de nelegalitate a Decretului nr. 358/1948 ca inadmisibilă, se încalcă jurisprudenţa CEDO privind accesul efectiv la instanţă (art. 13 CEDO).
Se arată de recurentă că dreptul său de revendicare a imobilului este în acest caz, formal că nu s-ar mai putea compara titlurile de proprietate.
A arătat recurentul că prin Legea nr. 182 din 13 iunie 2005 de modificare a art. 3 din decretul Lege nr. 126/1990 s-a restabilit dreptul de a se adresa instanţei - interzis în perioada 1990 - 2005.
- Referitor la întrunirea condiţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 - a Decretului nr. 358/1948 se arată că Decretul nr. 358/1948 este un act de executare a unei dispoziţii legale a art. 13 din Decretul nr. 1771/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, recurentul prezentând detalii privind evoluţia instituţiei şefului de stat în ţara noastră.
- Se arată că Decretul nr. 358/1958 – este un act normativ fiind calificat în acest fel, în mod expres prin Decretul-lege nr. 9/1989 care l-a abrogat.
A mai arătat recurentul că un act administrativ normativ abrogat poate face obiect al excepţiei de nelegalitate în conformitate cu jurisprudenţa şi practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar încălcarea acestei jurisprudenţe ar constitui o încălcare a prevederilor art. 6 din CEDO coroborat cu art. 14.
În fine consideră recurentul că prin faptul abrogării Decretului Prezidiului Marii Adunări Generale nr. 233/1949, prin art. 2 din H.G. nr. 53/2008, se confirmă că este un act administrativ.
În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Apărările intimaţilor - pârâţi
Intimaţii - pârâţi au formulat întâmpinare la cererea de recurs şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente precum şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Recurentul - reclamant a supus analizei instanţei de contencios administrativ - pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzut de art. 4 din Legea nr. 554/2004 - Decretul nr. 358/1948 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, excepţie respinsă de instanţa de fond ca fiind inadmisibilă deoarece este un act de lege, nu un act administrativ.
În ceea ce priveşte acţiunea în revendicare şi faptul că nu s-ar mai putea face compararea de titluri, susţinerea recurentului este eronată deoarece, în cadrul acţiunii în revendicare, respectiv de comparare de titluri - se analizează care este titlul de proprietate, cel mai caracterizat, nu se pot anula acte administrative, titluri de proprietate, în lipsa unei solicitări exprese şi separate.
Referitor la întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 se constată că în mod corect instanţa de fond a dat dezlegare problemei de drept, apreciind că decretul nu este un act administrativ.
Este important de subliniat că în raport de Constituţia din 1948 - în vigoare la momentul emiterii Decretului nr. 358/1948, organele administraţiei de stat erau Consiliul de Miniştrii şi ministerele.
Prezidiul Marii Adunări Naţionale - era reglementat la titlul IV - Organul Suprem al puterii de stat. Astfel art. 38 prevede că Marea Adunare Generală este micul organ legislativ al RPR, care potrivit art. 40 alege din rândul său Prezidiul MAN.
În raport de art. 44 pct. 2 din Constituţie Prezidiul Marii Adunări Naţionale emite decrete.
Din cele arătate mai sus, rezultă caracterul decretelor de act legislativ, actele emise de organele administraţiei de stat fiind cele care pun în executare actele cu putere de lege.
Nu se poate susţine că Decretul nr. 358/1948 este un act administrativ deoarece este emis în aplicarea dispoziţiilor art. 13 din decretul nr. 177/1948, întrucât numai organele administraţiei de stat emit acte în executarea actelor legislative, adică actele emise de Consiliul de miniştrii nu şi de Prezidiul MAN sunt acte administrative.
- Nu prezintă relevanţă dacă Decretul nr. 358/1948 este un act administrativ normativ sau individual întrucât pot fi analizate pe calea excepţiei de nelegalitate atât actele administrativ unilaterale cu caracter individual cât şi cele cu caracter normativ.
În speţă este esenţial de determinat cu prioritate caracterul de act administrativ al actului supus analizei legalităţii conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar instanţa de fond corect a constatat că Decretul nr. 358/1948 nu este un act administrativ.
Într-un mod subsidiar în care s-ar putea considera că acest decret constituie un act administrativ, se observă că este emis cu mult înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 - şi de asemenea nu poate fi analizat acest act pe calea excepţiei de nelegalitate - pentru că s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii şi al stabilităţii raporturilor juridice conform art. 6 din CEDO.
Nici susţinerea că acest decret a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989 nu modifică concluzia că Decretul nr. 358/1948 nu este un act administrativ.
Decretul-lege nr. 9/1989 - emis de Consiliul Frontul Salvării Naţionale - se deosebeşte prin faptul că acesta a fost adoptat de un organism creat, pe cale revoluţionară în împrejurări politice deosebite şi îşi găseşte justificarea în starea de necesitate în care se află ţara.
Cât priveşte abrogarea Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 233/1949 prin Hotărârea nr. 53/2008 - aceasta nu conduce la concluzia actului administrativ, întrucât hotărârile Guvernului se adoptă aşa cum se prevede în Constituţie pentru organizarea executării legilor şi în vederea realizării unei atribuţii din cele menţionate în art. 14 din Legea nr. 37/1990 şi pentru argumentele expuse anterior.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa I, Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa II şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistriţa III, împotriva sentinţei civile nr. 690/2011 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1575/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1640/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
