ICCJ. Decizia nr. 2201/2012. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2201/2012
Dosar nr. 9369/1/2011
Şedinţa publică de la 4 mai 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC Ş.N.D.G. SA – Galaţi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.A.F.”) şi Autoritatea Naţională a Vămilor (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.V.”), anularea deciziei de restituire a accizelor nr. 9699 din 21 septembrie 2009, prin care s-a respins la restituire acciza în sumă de 999.605 lei, motivată în fapt pe nedovedirea utilizării cantităţii de motorină şi în drept pe nerespectarea pct. 7 capitolul 1 din Ordinul nr. 420/2007.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, împotriva acestei decizii, a formulat contestaţia nr. 5010-5868 din 06 noiembrie 2009, la care nu a primit răspuns în conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Totodată, reclamanta a arătat că are calitatea de mare contribuabil, conform Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1354 din 25 septembrie 2007, că motorina folosită în activitatea sa este produs accizabil, iar societatea beneficiază de scutire de accize pentru motorină în regim de scutire indirectă, conform dispoziţiilor art. 201 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Reclamanta a mai arătat că neconcordanţa dintre cantitatea de motorină înscrisă în cererea de restituire şi cea rezultată din cererile de achiziţie nu justifică refuzul restituirii întregii valori a accizei aferente solicitate la restituire şi că A.N.A.F. nu are temei legal pentru a refuza restituirea accizei solicitate, cu atât mai puţin să refuze acciza aferentă cantităţii de 548 tone motorină rezultată din chiar propriul calcul.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel.
Prin sentinţa nr. 210 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei, a dispus anularea Deciziei nr. 9699 din 21 septembrie 2009 emisă de A.N.A.F. şi a procesului verbal nr. 16593/SAFV din 18 iunie 2009 întocmit de pârâta A.N.V., a obligat pârâta A.N.A.F. să restituie reclamantei suma de 994.243,74 lei, reprezentând accize, şi a obligat pe pârâte să plătească reclamantei suma de 1.004,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia de prematuritate a introducerii cererii de chemare în judecată formulată de pârâte este nefondată, deoarece, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, împotriva Deciziei de restituire a accizelor nr. 9699 din 21 septembrie 2009 emisă de A.N.A.F. şi comunicată societăţii la data de 16 octombrie 2009, reclamanta a formulat contestaţie înaintată cu poşta rapidă la data de 12 noiembrie 2009, contestaţie la care A.N.A.F. nu a răspuns potrivit prevederilor art. 209 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003. În perioada 12 noiembrie 2009 – 11 ianuarie 2010, societatea a aşteptat soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă, iar A.N.A.F. ar fi trebuit să răspundă la contestaţie în termen de 45 de zile de la primirea acesteia, termen prevăzut de art. 70 din O.G. nr. 92/2003.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că, în calitate de contribuabil, reclamanta, societate care desfăşoară activitatea de construcţii navale, beneficiază de scutire indirectă de la plata accizelor corespunzătoare motorinei utilizate pe perioada construcţiei navelor şi până la livrare pentru motoarele care produc energia electrică necesară funcţionarii sistemelor electrice de pe nave în mod independent de reţeaua de distribuţie a energiei electrice în şantier, conform dispoziţiilor art. 201 din Legea nr. 571/2003.
Având în vedere achitarea de către societate a sumei de 999.605,48 lei reprezentând accize, societatea s-a adresat A.N.A.F. pentru restituirea acesteia pentru perioada 20 septembrie 2008 - 20 noiembrie 2008. A.N.A.F. a sesizat A.N.V. în vederea soluţionării cu control anticipat a cererii de restituire, iar inspectorii vamali au încheiat procesul - verbal nr. 6593/SAFV din 18 iunie 2009.
Expertiza efectuată în cauză a stabilit că societatea este îndreptăţită la restituirea accizei corespunzătoare unei cantităţi de 911.429 tone motorină, în valoare de 994.243,74 lei (societatea solicitând în plus acciza în sumă de 5.361,74 lei, aferentă cantităţii de 2,82 tone motorină).
Instanţa a apreciat că în mod greşit se refuză restituirea accizei, motivat de faptul că fişele de consum sunt înregistrate informatic, deşi există o evidenţă electronică, întrucât A.N.A.F., cu încălcarea art. 49 din O.G. nr. 92/2003, refuză considerarea lor ca material probator prin coroborare cu documentele contabile prevăzute de textul pct. 23.4 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004. Instanţa a reţinut că norma legală prevăzută de pct. 23.4 din H.G. nr. 44/2004 este o normă dispozitivă şi nu imperativă, iar societatea a uzat de dreptul de restituire a accizei după livrarea navei şi nu trimestrial, tocmai pentru a avea o situaţie clară privind consumul. Faptul că societatea nu a solicitat restituirea accizei trimestrial, nu înseamnă că a pierdut dreptul de restituire.
3. Recursul declarat de pârâtele A.N.A.F. şi A.N.V.
Împotriva hotărâri pronunţate de Curtea de apel au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. şi A.N.V., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât în mod greşit instanţa a respins excepţia prematurităţii acţiunii, cu încălcarea art. 205 – 218 din O.G. nr. 92/2003, care stabilesc o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ–fiscale, iar nu o procedură administrativ–jurisdicţională facultativă, iar, pe fond, a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 20 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., coroborate cu cele ale pct. 23.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
4. Decizia pronunţată de instanţa de recurs, atacată cu contestaţie în anulare.
Prin decizia nr. 5289 din 9 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de A.N.A.F. şi A.N.V. împotriva sentinţei nr. 210 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a modificat sentinţa recurată în sensul că a respins acţiunea reclamantei SC Ş.N.D.G. SA – Galaţi, ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut următoarele:
În mod greşit Curtea de apel a considerat că procedura administrativă de contestare a actelor administrativ – fiscale prevăzută de art. 205 – 218 din O.G. nr. 92/2003 are caracter facultativ, în sensul că neemiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei în termenul de 45 de zile prevăzut de lege conferă părţii dreptul de a învesti instanţa cu acţiunea în anulare a actelor administrativ – fiscale contestate. Potrivit art. 218 C. proc. fisc., decizia pronunţată de autoritatea administrativă în soluţionarea contestaţiei reprezintă actul ce poate fi atacat în instanţă, prin acţiunea formulată în contencios administrativ. Pentru neemiterea acestei decizii în termenul prevăzut de lege, partea dispune de alte mijloace procedurale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi care sancţionează refuzul nejustificat al autorităţii de rezolvare a unei cereri în termenul legal.
Deşi în motivarea respingerii excepţiei de prematuritate a acţiunii instanţa de fond a invocat prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care dau dreptul persoanei vătămate să se adreseze instanţei pentru rezolvarea pe fond a cererii atunci când nu a primit niciun răspuns la plângerea prealabilă în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h), aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în speţă, respectiv în cadrul procedurii reglementate de art. 205 – 218 C. proc. fisc., ştiut fiind că în raportul dintre legea generală (Legea nr. 554/2004) şi legea specială (O.G. nr. 92/2003) primează legea specială.
5. Contestaţia în anulare exercitată în cauză.
Cu privire la decizia nr. 5289 din 9 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, SC Ş.N.D.G. SA – Galaţi a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 şi ale art. 318 C. proc. civ.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de restituire a accizei, deci asupra recunoaşterii dreptului pretins şi acoperirii prejudiciului cauzat, deoarece în motivarea deciziei contestate, cu încălcarea art. 51 alin. (4) din Constituţie, art. 205 C. proc. fisc. şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că actul ce poate fi atacat în instanţă este decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative. Susţine contestatoarea că, în mod logic, decizia privind refuzul de restituire a accizei şi procesul-verbal de inspecţie fiscală pot face obiectul controlului judecătoresc, atâta timp cât A.N.A.F. nu a emis decizia de soluţionare a contestaţiei, acest fapt rezultând din dispoziţiile art. 205 C. proc. fisc. şi ale art. 52 alin. (1) din Constituţie. Mai arată contestatoarea că numai capătul de cerere privind anularea actului administrativ emis în soluţionarea contestaţiei în procedura fiscală ar putea fi considerat ca prematur introdus.
Al doilea motiv al contestaţiei în anulare este întemeiat pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., iar, în susţinerea acestuia, contestatoarea învederează faptul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la motivul de recurs invocat de A.N.V. cu privire la cererea de restituire a accizei.
Sub un al treilea motiv al contestaţiei în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea arată că instanţa de recurs a comis o greşeală materială legată de dezlegarea dată excepţiei de prematuritate, întrucât nu a observat că la dosarul cauzei nu există dovada sau informaţii privind suspendarea în condiţiile legii a soluţionării de către A.N.A.F. a contestaţiei administrative formulate de societate, deşi a reţinut că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 C. proc. fisc., respectiv termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, a fost depăşit. Or în raport cu dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Constituţie, art. 205, art. 214 şi art. 216 alin. (4) C. proc. fisc., se impunea respingerea excepţiei prematurităţii faţă de capătul de cerere privind recunoaşterea dreptului societăţii la restituirea accizei, iar excepţia putea fi admisă cu privire la capătul de cerere privind anularea actului administrativ numai dacă ar fi fost emisă de către A.N.A.F. decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute în art. 317 şi 318 C. proc. civ.:
În ceea ce priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: […] 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă”, Înalta Curte constată că susţinerile contestatoarei nu vizează în realitate o încălcare a normelor de competenţă de ordine publică, ci faptul că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra capătului de cerere de restituire a accizei, deci asupra recunoaşterii dreptului pretins şi acoperirii prejudiciului cauzat. Susţinerile contestatoarei nu pot fi primite, atâta timp cât instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii acţiunii, excepţie de procedură peremptorie şi dirimantă, care face de prisos analiza motivului de recurs referitor la fondul cauzei, sub aspectul dreptului reclamantei la restituirea accizei.
Sub aspectul motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în calitate de intimată în calea de atac a recursului, contestatoarea SC Ş.N.D.G. SA – Galaţi nu justifică un interes procesual propriu şi legitim decurgând din faptul că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra unuia dintre motivele invocate în recurs de pârâta A.N.V..
Sub aspectul criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., conform cărora „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”, Înalta Curte reţine că noţiunea de „greşeala materială” la care se referă textul are în vedere existenţa unor erori de ordin procedural de o asemenea gravitate, încât să fi avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite, confundarea unor elemente materiale sau a unor date esenţiale ale dosarului. Astfel fiind, nu pot fi invocate, pe această cale, greşeli de judecată, legate de aprecierea probelor sau de interpretarea unor dispoziţii legale.
Or, în speţă, contestatoarea invocă, pe de o parte, faptul că instanţa de recurs nu a observat absenţa dovezii sau a informaţiilor privind suspendarea în condiţiile legii a soluţionării de către A.N.A.F. a contestaţiei administrative formulate de societate, iar, pe de altă parte, interpretarea greşită a dispoziţiilor legale în raport de care instanţa a reţinut că este întemeiată excepţia prematurităţii. Înalta Curte reţine că aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noţiunii de greşeală materială în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC Ş.N.D.G. SA - Galaţi cu privire la decizia nr. 5289 din 9 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2198/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2225/2012. Contencios → |
|---|
