ICCJ. Decizia nr. 4330/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Soluția instanței de fond
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul Satu Mare și Uniunea Națională a Barourilor din România, anularea deciziei nr. 127 din 19-20 februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și a deciziei nr. 77 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Satu-Mare, constatarea faptului că îndeplinește condițiile legale și obligarea pârâtului Baroul Satu-Mare să emită o decizie prin care să admită cererea reclamantului de a fi admis în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen în condițiile art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 16 aprilie 2010 a depus la Consiliul Baroului Satu-Mare o cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Reclamantul a arătat că, după o serie de tergiversări, a fost programat în vederea susținerii unui interviu pentru verificarea cunoștințelor privind profesia de avocat și că, prezentându-se la interviu, i s-a înmânat un chestionar și i s-a comunicat că trebuia să obțină un anumit punctaj minim. Ulterior, prin decizia nr. 77/2010 a Consiliului Baroului Satu-Mare, i s-a respins cererea de primire în profesia de avocat cu motivarea că nu ar fi obținut punctajul minim, fără a i se fi comunicat rezultatul testării.
Contestația formulată de către reclamant a fost respinsă prin decizia nr. 127 din19-20 februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România.
Reclamantul a criticat deciziile contestate pentru încălcarea dispozițiilor art. 38 din Statutul profesiei de avocat și ale art. 16 alin. (2) lit. b) și art. 53 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 51/1995 privind profesia de avocat, susținând că îndeplinește condițiile prevăzute de lege și are cunoștințele profesionale pentru admiterea în avocatură.
Prin sentința civilă nr. 209/CA/2011 din data de 10 octombrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului și, în consecință, a anulat decizia nr. 127 din 19-20 februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și decizia nr. 77 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Satu-Mare, a constatat că reclamantul îndeplinește condițiile legale pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și a obligat pârâții să emită decizia de primire a reclamantului în profesia de avocat definitiv cu scutire de examen.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, examinând dispozițiile legale incidente, a reținut că impunerea unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 conturează excesul de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004.
Curtea a mai apreciat că testul grilă impus de Baroul Satu-Mare ar reprezenta un examen, în condițiile în care, prin impunerea unei grile și a unui barem prestabilit, precum și a unui punctaj minim obligatoriu de atins de către solicitanți, acesta echivalează, în mod evident cu un examen.
Instanța de fond a mai reținut că sintagma utilizată de legiuitor "poate fi primit în profesie cu scutire de examen" nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocație, câtă vreme reclamantul îndeplinește condițiile expres arătate la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, respectiv a exercitat funcția de consilier juridic peste 10 ani.
în acest context, refuzul pârâților de a-l primi pe reclamant în profesie, fără examen, pe motiv că nu a îndeplinit punctajul stabilit pentru verificarea cunoștințelor specifice profesiei, apare ca nejustificat.
A mai arătat Curtea că împrejurarea că reclamantul s-a supus procedurilor de examinare stabilite de pârâți, nu le conferă legitimitate cum sugerează aceștia, ci, dimpotrivă, demonstrează buna-credință a acestuia.
Or, voința legiuitorului rezultă cu claritate din textul art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și pornește de la premisa că un consilier juridic (cazul reclamantului) cu peste 10 ani vechime în această profesie, a dobândit cunoștințele și experiența necesară pentru exercitarea profesiei de avocat, așa încât nu mai sunt necesare, în această privință, verificări suplimentare.
2. Calea de atac exercitată
2.1. împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Satu-Mare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041din C. de proc. civ. și susținând, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 51/1999 și ale Statutului profesiei de avocat.
Astfel, s-a argumentat că prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 se referă la faptul că persoana care îndeplinește condițiile legale, "la cerere, poate fi primită în profesie, cu scutire de examen", iar potrivit art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat "Consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat", modalitatea de verificare fiind lăsată prin hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, la alegerea consiliului baroului.
Or, instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale și statutare incidente în cauză, reținând în mod neîntemeiat că verificarea cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat ar echivala cu un examen și, astfel, a tras o concluzie eronată, că această verificare ar fi împotriva prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Astfel, instanța a apreciat în mod nefondat că art. 21 din Statut și hotărârea nr. 902/2010 ar adăuga la lege, la prevederile art. 16 alin. (2) din Lege, instanța de fond făcând confuzie între verificarea instituită prin art. 21 din Statut și examenul care are loc pentru accesul în profesia de avocat, care implică o examinare complexă a unui ansamblu de cunoștințe juridice, de drept material și procesual.
în concluzie, s-a solicitat admiterea recursurilor și respingerea acțiunii formulate, actele administrative atacate fiind legale și temeinice.
2.2. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursurilor și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Astfel, a susținut intimatul-reclamant, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, din moment ce îndeplinea condițiile cerute de lege, la data depunerii cererii sale, s-a născut dreptul să fie admis în profesia de avocat fără examen.
A mai susținut că verificarea scrisă, la care a fost nevoit să se supună, reprezintă o formă de mascare a examenului de care a fost scutit potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, fiind astfel nelegală.
2.3. Intimatul-reclamant a depus Concluzii scrise prin care, în esență, a reluat susținerile formulate în cadrul întâmpinării, solicitând respingerea celor două recursuri și menținerea soluției instanței de fond.
2.4. Recurenta Uniunii Naționale a Barourilor din România a depus, la rândul său, concluzii scrise prin care, cu alte cuvinte, în esență, a sintetizat criticile formulate în recursul pe care l-a declarat și a solicitat admiterea acestuia, susținând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.
3. Soluția instanței de recurs
Recursurile formulate sunt întemeiate pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
în cauză este necontestat că intimatul-pârât a participat la verificarea organizată la data de 29 noiembrie 2010 de Baroul Satu-Mare, în condițiile art. 21 din Statutul profesiei de avocat și ale hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2011 prin care a fost adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
De asemenea, în cauză, nu sunt contestate nici rezultatele obținute de intimatul-reclamant la verificarea cunoștințelor privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, așa cum au fost acestea consemnate în listele cu întrebările tip grilă, acesta obținând un punctaj de 15 puncte, inferior punctajului minim de 20 de puncte stabilit de Consiliul Baroului Satu-Mare.
în motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut, așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă de la pct. 1 al acestor considerente, în primul rând, că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conferă reclamantului un drept absolut de a fi primit în profesia de avocat din moment ce îndeplinește condițiile legale.
în al doilea rând, instanța de fond a reținut că verificarea organizată de Consiliul Baroului Satu-Mare la data de 29 noiembrie 2010 reprezintă un examen mascat, ceea ce este împotriva prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/ 1995, republicată.
Astfel, instanța de fond a tras concluzia că actele administrative emise, atacate de reclamant, reprezintă materializarea refuzului nejustificat al autorităților pârâte de a-l primi în profesia de avocat în condițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, concluzii care sunt greșite, fiind lipsite de temei.
Astfel, potrivit prevederilor legale în vigoare la data formulării/soluționării cererii de către reclamant, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau condițiile enumerate la alin. (2) lit. a) și lit. b).
Instanța de recurs constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive "poate fi primit în profesie", a conferit autorității competente un drept de apreciere discreționar.
Astfel, se explică și se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaților din România, potrivit cărora "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din Lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.
De asemenea, în scopul asigurării unei transparențe care să permită instanțelor competente să verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere și existența/inexistența oricărei forme de arbitrariu, prin hotărârea nr. 902/2010, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat/ constatat ca fiind nelegal.
Este adevărat că la pct. 5 Cap. II din Ghid, se prevede că verificarea cunoștințelor va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuții libere în cadrul unui interviu, cu privire la legislația specifică organizării și exercitării profesiei de avocat, dar se prevede și că barourile pot decide ca verificarea să se facă și în formă scrisă, cum s-a întâmplat în cauza de față.
Deci, Baroul Satu-Mare a avut temei legal și regulamentar să aprecieze la rândul său și să procedeze la realizarea verificării respective în formă scrisă, așa cum a și organizat verificarea din data de 29 noiembrie 2010 la care reclamantul a și participat, fără să o conteste.
Astfel fiind, concluzia instanței de fond, că verificarea din data de 29 noiembrie 2010 ar fi fost un examen mascat, este lipsită de temei, forma scrisă folosită fiind singura în măsură, în lipsa unor înregistrări video/audio, care să ofere instanței posibilitatea să-și exercite controlul de legalitate în legătură cu dreptul de apreciere al autorității competente.
Mai mult, instanța de recurs a constatat că întrebările din chestionarul întocmit se circumscriu ca tematică legislației specifice organizării și exercitării profesiei de avocat: Legea nr. 51/1995, Statutul profesiei de avocat, Regulamentul de organizare și funcționare a Uniunii Naționale a Barourilor din România etc., ceea ce probează faptul că verificarea s-a realizat în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (2) din Statut și ale Ghidului de bună practică, amintit mai sus.
în concluzie, instanța de recurs constată că actele administrative atacate sunt legale și temeinice, în cauză nefiind probată existența unui refuz nejustificat din partea autorității competente, ci de exercitarea, în limitele legii, a dreptului de apreciere conferit de legiuitor în favoarea recurentelor-pârâte.
Astfel fiind, recursurile vor fi admise, soluția instanței de fond va fi desființată și, rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
în raport cu prevederile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., intimatul-reclamant a fost obligat să suporte cheltuielile de judecată solicitate de Uniunea Națională a Barourilor din România.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4345/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4329/2012. Contencios → |
|---|
