ICCJ. Decizia nr. 4462/2012. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4462/2012
Dosar nr. 392/42/2011
Şedinţa publică de la 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa primei instanţei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploiești, sub nr. 392/42/2011, reclamanta M.D. a formulat plângere, în contradictoriu cu pârâţii M.E.C.T.I. - Direcţia Generală Învăţământ Preuniversitar şi Direcţia Generală Contencios și Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, împotriva refuzului nejustificat al pârâţilor de a-i recunoaşte dreptul de a participa la concursul de titularizare şi examenul de definitivat, solicitând recunoaşterea studiilor sale universitare, pe care le-a absolvit în anul 2007 şi care sunt dovedite prin diploma, validarea dosarului constituit în vederea participării la concursul naţional de titularizare pe un post potrivit studiilor sale, validarea dosarului constituit în vederea participării la examenul de definitivat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 291 din 27 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Ploiești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanta M.D., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că nerecunoaşterea dreptului reclamantei de a participa la concursul de titularizare este urmarea refuzului pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova intervenit la momentul depunerii dosarului, în adresa pârâtului nr. 3068/5 iulie 2010 fiind arătate motivele invalidării dosarului reclamantei.
În acest sens, instanța a reținut că analiza dosarului reclamantei s-a făcut potrivit dispoziţiilor art. 90 din Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul M.E.C.I. nr. 5885/2009 şi precizările M.E.C.T.S. din adresa nr. 35732 din 1 iunie 2010 (pct. 5), în raport de care s-a apreciat că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile de participare la concurs, întrucât specializarea cu forma de învăţământ absolvită nu era acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu printr-o hotărâre de Guvern valabilă la momentul înscrierii reclamantei în anul I de facultate.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că refuzul pârâților nu poate fi considerat nejustificat, ci este legal și temeinic, fiind dat în aplicarea reglementărilor legale în materie, ca urmare a faptului că reclamanta s-a înscris în anul I de studiu la o formă de învăţământ neacreditată, astfel că aceasta nu îndeplineşte condiţia impusă prin Ordinul M.E.C.I. nr. 5885/2009.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei cu privire la nelegalitatea dispoziţiilor Ordinului M.E.C.I. nr. 5885/2009, instanța a apreciat că n u pot fi reţinute, cât timp reclamanta nu a solicitat şi anularea dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Ordin, pe cale principală.
De asemenea, aceste dispoziţii nu pot fi examinate pe calea excepţiei de nelegalitate în speţă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, excepţia de nelegalitate fiind un mijloc de apărare, o procedură incidentală care se poate derula numai în cadrul unui proces aflat deja pe rolul unei instanţe şi pentru a cărei dezlegare legiuitorul a prevăzut o procedură specială, astfel că excepţia de nelegalitate nu poate fi invocată pe calea acţiunii directe în contencios administrativ.
În aceste condiţii aplicabilitatea Ordinului M.E.C.I. nr. 5885/2009 nu poate fi ignorată.
Totodată, Curtea a constatat că pârâţii nu au contestat valabilitatea diplomei reclamantei, iar instanţa de contencios administrativ nu a fost investită cu o cerere în acest sens.
Totodată, Curtea constată că Decizia nr. 2376/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată într-o speţă având ca obiect obligarea M.E.C.I. să elibereze o adresă prin care să recunoască oficial valabilitatea unei diplome, obiect diferit de cel al prezentei cauze.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivare, se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece instanța a refuzat în mod nejustificat să examineze excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Ordinului M.E.C.I. nr. 5885/2009 de care depindea soluționarea litigiului pe fond.
Astfel, s-a arătat că dispoziţiile H.G.nr. 533/1999 privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forma de învăţământ de zi specializările autorizate sau acreditate, care funcţionează la forma de învăţământ zi, pot funcţiona şi la forma de învăţământ seral şi fără frecvenţă, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare funcţionare provizorie sau acreditare de către Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare.
A mai arătat recurenta, că diploma de licență este valabilă, nefiind revocată de nicio autoritate administrativă sau instanţă judecătorească astfel că interpretarea dată de prima instanţă este de natură să-i afecteze drepturile şi interesele sale legitime.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamanta a formulat acţiune împotriva refuzului considerat nejustificat al ambilor pârâţi de a-i recunoaşte un drept prevăzut de lege, respectiv dreptul de a participa la concursul de titularizare şi examenul de definitivat organizat în anul 2010 şi, pe cale de consecință, recunoaşterea studiilor sale universitare, validarea dosarului în vederea participării la concursul naţional de titularizare şi la examenul de definitivat.
Motivarea refuzului, exprimat de Inspectoratul Școlar Județean Prahova prin adresa nr. 3068 din 5 iulie 2010, a constat în împrejurarea că recurenta - reclamantă a absolvit Universitatea „S.H.” din Bucureşti, Facultatea de Sociologie- Psihologie - specializarea sociologie-psihologie, forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, care nu se regăseşte în H.G. nr. 410/2002 care cuprinde specializările autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate.
Instanţa de fond a reţinut că refuzul pârâților este unul justificat şi legal, deorece reclamanta nu îndeplineşte condiţia impusă prin Ordinul M.E.C.I. nr. 5885/2009 de a participa la concursul de titularizare, soluție pe care și instanța de recurs o împărtășește.
Înalta Curte constată că ceea ce se critică prin motivele de recurs este interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul refuzului instanţei de fond de a judeca excepția de nelegalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Ordinul nr. 5885/2009 al M.E.C.T.S., de care depindea soluţionarea pe fond a cauzei, însă acest motiv de recurs nu este fondat.
Excepţia de nelegalitate prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, a fost concepută ca un mijloc de apărare într-un proces şi având ca scop soluţionarea cauzei fără a ţine seama de actul vizat în măsura în care se constată că acesta este ilegal.
Prin urmare, excepţia de nelegalitate este o cale indirectă de control a legalităţii unui act administrativ, fiind necesar să existe o strânsă dependenţă între actul contestat şi cel care constituie obiectul excepţiei de nelegalitate.
În cauza dedusă judecăţii se constată faptul că dispozițiile art. 90 alin. (3) din Ordinul nr. 5885/2009 al M.E.C.T.S., pretins nelegale, nu au nici o legătură cu fondul cauzei, care are ca obiect refuzul nejustificat al autorităților pârâte de a permite participarea recurentei la concursul de titularizare, câtă vreme sesizarea instanței nu vizează legalitatea acreditării/neacreditării formele de învăţământ ID ale Universităţii S.H.
Deci soluţionarea litigiului pe fond nu depinde şi nu poate fi influenţată de constatarea legalităţii ori nelegalităţii dispozițiile art. 90 alin. (3) din Ordinul nr. 5885/2009 al M.E.C.T.S., nefiind îndeplinite cerinţele art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De aceea, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanță în soluționarea prezentului litigiu verificarea aspectelor legate de acreditarea instituţiei de învăţământ care a eliberat diploma de licenţă a reclamantei.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează să dispună, în temeiul art. 20 de Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului declarat de reclamanta M.D., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.D. împotriva sentinţei nr. 291 din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Ploiești, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4441/2012. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4463/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
