ICCJ. Decizia nr. 4926/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4926/2012
Dosar nr. 1395/33/2011
Şedinţa de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta T.S.R., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin dispoziţia din 2007 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru apartamentul situat în Cluj-Napoca str. C., înscris în CF nr. X1 Cluj-Napoca, nr. top Y1 compus din 1 cameră, 1 bucătărie, 1 cămară de alimente, 1 baie, 1 boxă, pivniţă cu suprafaţa utilă de 61 mp şi pic în cota de 23/100 parte înscrise în CF col. nr. X2.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 668 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de reclamanta T.S.R., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 în Dosarul nr. 44733/CC pentru apartamentul situat în Cluj-Napoca, str. C., înscris în CF nr. X1 Cluj-Napoca nr. top Y1, în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin dispoziţia din 2007 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca s-a recunoscut dreptul reclamantei de a primi despăgubiri în echivalent bănesc.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, în speţă, reclamanta este în posesia unui drept de creanţă, drept pe care jurisprudenţa C.E.D.O. îl califică ca un bun în sensul amintit.
Judecătorul fondului a constatat, de asemenea, că termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor în procedura administrativă este considerat că face parte din proces, or, dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţie impune soluţionarea acestor cereri într-un termen rezonabil, iar justificarea autorităţii prin invocarea criteriilor introduse de comisie în vederea soluţionării dosarelor nu apare ca fiind necesară şi proporţională cu scopul urmărit.
Conchizând, prima instanţă a apreciat că sunt nefondate susţinerile pârâtei referitoare la condiţionarea soluţionării dosarelor de elementul ordinii înregistrării cererilor introdus de comisie, întrucât acest lucru nu constituie o justificare pertinentă ce poate fi opusă.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive:
Recurenta a susţinut în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că autoritatea pârâtă a încălcat prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, recurenta a arătat că în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor, etapa evaluării şi etapa emiterii titlului de despăgubire.
În fine, recurenta a arătat că în mod greşit instanţa de fond a obligat recurenta la emiterea directă a deciziei conţinând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligaţii, cu trecerea peste etapele administrative, în care sunt implicate mai multe entităţi, nu poate fi soluţionată în termenul de 30 de zile.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, numai în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul teren în suprafaţă de 665 mp situat în Cluj-Napoca str. V.
În cauză, este necontestat că intimata-reclamantă este beneficiara dispoziţiei din 2007 emisă de către Primăria Municipiului Cluj, transmisă, împreună cu dosarul, autorităţii publice recurente în condiţiile prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Totodată, din actele şi lucrările cauzei, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a reţinut în mod corect că autoritatea pârâtă a încălcat dreptul reclamantei la soluţionarea cereri într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea nu a fost analizată într-un termen rezonabil.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că nesoluţionarea într-o asemenea durată de timp a cererii de emitere a deciziei titlu de despăgubire reprezintă o încălcare a principiului respectării unui termen rezonabil în acţiunile administraţiei.
Critica privind caracterul nelegal al obligaţiei impuse prin dispozitivul sentinţei, de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire este nefondată.
Etapele şi operaţiunile premergătoare la care se referă recurenta nu au o existenţă de sine stătătoare ci ele sunt subsumate scopului final: emiterea deciziei.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la intervalul de timp, în sensul că acesta este prea scurt pentru executare, se constată că acestea sunt fondate, având în vedere circumstanţele concrete ale pricinii, astfel că se exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 117/2012, potrivit cărora: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653/22.07.2005, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite”.
În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.
În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe Decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:
- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;
- De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea titlurilor de despăgubire/ conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul A.N.R.P. întocmeşte şi ţine la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentaţia existentă în aceste dosare în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire şi ia măsurile necesare în scopul inventarierii şi arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptăţite, relevă atenţia pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 4/2012;
- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;
Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim, echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică, şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective.
Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;
De altfel, C.E.D.O., soluţionând cererea şi pronunţând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare;
O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către C.E.D.O. în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară care va reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislaţiei în domeniu, şi modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie.
Într-adevăr, instanţa europeană a reţinut în motivarea hotărârii-pilot pronunţate în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare.
Astfel fiind, recursul va fi admis şi sentinţa recurată va fi modificată, în sensul că autoritatea publică recurentă rămâne obligată la emiterea titlului de despăgubire în termen de 30 de zile după expirarea termenului stabilit prin O.U.G. nr. 4/2012, cu modificările şi completările ulterioare; în acest context, Înalta Curte reţine, contrar celor susţinute de autoritatea recurentă, că aceasta va emite decizia la care a fost obligată prin sentinţa recurată, cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, adică, implicit, după parcurgerea etapei evaluării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 668 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal sentinţei nr. 656 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data de 15 mai 2013.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4915/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4952/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
