ICCJ. Decizia nr. 4915/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4915/2012
Dosar nr. 12023/2/2010
Şedinţa de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a solicitat anularea actului administrativ emis de pârât la data de 16 august 2010 prin care în mod ilegal i-a fost refuzată participarea la susţinerea examenului de definitivat în învăţământ în sesiunea august 2010, restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului susmenţionat, anume recunoaşterea dreptului de a susţine examenul de acordare a definitivării şi obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să îi fie recunoscută în mod oficial diploma de studii, obţinută în urma susţinerii examenului de licenţă, eliberată de către Universitatea S.H., Facultatea de Muzică, la data de 25 ianuarie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei că a urmat cursurile Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii S.H. în perioada 2003-2007, absolvind cursurile acesteia prin promovarea examenului de licenţă în sesiunea iulie 2007, fiindu-i eliberată Diploma de Licenţă de către Universitatea S.H., Facultatea de Muzică, la data de 25 ianuarie 2008.
A mai arătat reclamanta că deşi s-a înscris pe listele candidaţilor care urmau să susţină examenul pentru acordarea definitivării în învăţământ în anul şcolar 2009-2010, la data fixată, prezentându-se la sediul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti în vederea susţinerii examenului, nu i-a fost permis accesul în sala de examen, fiind anunţată printr-o înştiinţare semnată de către directorul D.P.P.D., că urmare a notei Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din 16 august 2010, nu i se recunoaşte dreptul de a susţine examenul de acordare a definitivării în învăţământ.
Reclamanta a susţinut, contrar celor reţinute prin actul contestat, că Facultatea de Muzică, specializarea pedagogie muzicală, pe care a absolvit-o cu examen de licenţă în anul 2007, este acreditată conform H.G nr. 693/2003, iar la data înscrierii în Anul I de studii (2003) era în vigoare Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor, lege care nu prevedea acreditarea sau autorizarea formelor de învăţământ, ci doar a facultăţilor, colegiilor şi specializărilor.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 29 aprilie 2011, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în considerarea faptului că nota din data de 16 august 2010 nu are caracterul unui act administrativ, astfel că pretenţiile reclamantei nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă.
Pârâtul a invocat şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că aceasta presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii sau faţă de care se poate realiza interesul respectiv, pe fondul cauzei, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 3913 din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adresei şi a admis, în parte acţiunea formulată de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, anulând parţial adresa din 16 august 2010 în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Totodată, Curtea de apel a respins restul capetelor de cerere.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este nefondată, întrucât invocata notă a constituit temeiul refuzului de a recunoaşte reclamantei dreptul de a susţine examenul de definitivat, după cum i-a fost comunicat şi în scris de către Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde reclamanta se prezentase în vederea susţinerii examenului.
Astfel, prima instanţă a apreciat că actul intitulat „Notă” este un act administrativ, emis de pârât în exercitarea puterii publice, apt prin el însuşi a produce efecte juridice, efecte care s-au şi produs în privinţa reclamantei, în sensul interzicerii participării la examenul de definitivat.
În acest context, judecătorul fondului a reţinut că, având în vedere capătul principal de cerere, relativ la anularea acestei note, pârâtul are legitimare procesuală pasivă, fiind emitentul acestui act.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că, deşi reclamanta are diploma de licenţă din 25 ianuarie 2008 emisă de Universitatea S.H. din Bucureşti, care atestă licenţierea reclamantei în arte, domeniul muzică, specializarea pedagogie muzicală, cu durata studiilor de 4 ani, pe baza promovării examenului de licenţă din sesiunea iulie 2007, nota contestată în prezenta cauză nu face altceva decât să impună ignorarea acestei diplome, a cărei legalitate nu a fost chestionată în mod corespunzător, pe cale judiciară, neexistând vreo hotărâre judecătorească de anulare a acesteia, singura în măsură a o lipsit de efecte juridice.
Instanţa de fond a apreciat că pârâtul, prin interzicerea accesului reclamantei la susţinerea examenului de definitivat, în considerarea pretinsei nelegalităţi a diplomei, a lipsit diploma de efecte juridice, în mod unilateral şi fără a avea vreun temei legal care să îi permită aceasta, ceea ce nu este admisibil.
Referitor la restul capetelor de cerere, anume recunoaşterea dreptului de a susţine examenul de acordare a definitivării şi obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să îi fie recunoscută în mod oficial diploma de studii, obţinută în urma susţinerii examenului de licenţă, instanţa de fond a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, întrucât concluzia firească derivând din anularea notei este aceea a dreptului reclamantei de a se prezenta în vederea susţinerii examenului de definitivat, mai exact a întrunirii cerinţei legale privind studiile, concluzie valabilă cât timp diploma sa de licenţă nu a fost anulată de instanţa de judecată.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei Curţii de apel a declarat recurs pârâtul, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a susţinut că primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei din 16 august 2010, în sensul că dându-i o interpretare greşită, i-a schimbat natura juridică.
Consideră recurentul că nota din 16 august 2010 nu este un act administrativ, reprezentând o corespondenţă administrativă, prin care ministerul în calitate de autoritate centrală în domeniul învăţământului a interpretat un text de lege, corespondenţă care nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice între petiţionar şi instituţia emitentă şi prin urmare nu poate fi asimilat unui act administrativ. În acest sens recurentul a invocat şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind calificarea corespondenţei administrative.
Un alt motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât, a vizat pronunţarea unei sentinţe lipsite de temei legal întrucât instanţa de fond a nesocotit apărările formulate cu privire la acreditarea autorizarea provizorie a specializărilor şi formelor de învăţământ, apărările formulate reprezentând în fapt, motivarea legală care a condus la corespondenţa administrativă; din are rezultă că reclamantul nu îndeplinea condiţiile impuse de lege, pentru participarea la concurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins, având în vedere următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin nota din 16 august 2010, emisă de recurentul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu referire generică la susţinerea examenului de definitivare în învăţământ şi a examenului de acordare a gradului didactic II, în contextul prezentării succinte a situaţiei de fapt şi de drept privitoare la modalitatea de obţinere a definitivării în sistemul de învăţământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situaţiile juridice diferite ale candidaţilor cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din învăţământul superior de stat şi particular.
1. Cu privire la criticile recurentului-pârât vizând respingerea greşită a excepţiei inadmisibilităţii primului capăt de cerere privind anularea notei din 16 august 2010 emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Instanţa de control judiciar constată că susţinerile recurentului-pârât referitoare la respingerea greşită a excepţiei inadmisibilităţii primului capăt de cerere privind anularea notei din 16 august 2010 emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului sunt nefondate, soluţia de respingere a acestei excepţii ca neîntemeiată fiind corectă, având în vedere că adresa emisă de recurentul-pârât a avut consecinţe juridice cu privire la reclamantă, căreia nu i-a fost permisă participarea la examenul de definitivat în învăţământ în anul şcolar 2009-2010.
Înalta Curte constată că, deşi un astfel de act nu produce efecte juridice de regulă, în cauza de faţă nota din 16 august 2010 produce efecte juridice asupra reclamantei, depăşind efectele unei simple corespondenţe.
Având în vedere aceste consecinţe juridice directe ale notei din 16 august 2010 asupra intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că actul contestat îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, republicată, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
2. Cu privire la susţinerile recurentului-pârât formulate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză intimata-reclamantă este absolventă a Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii S.H. din Bucureşti cu diploma de licenţă din 25 ianuarie 2008, diplomă ce nu a fost revocată sau anulată, ceea ce îi conferă acesteia dreptul de a participa la susţinerea examenului de definitivat în învăţământ îndeplinind şi celelalte condiţii prevăzute de Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5720/2009.
Ţinând seama de împrejurările menţionate, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că refuzul de a i se permite reclamantei participarea la susţinerea examenului de definitivat în baza notei din 16 august 2010, constatată ca fiind nelegală, are caracter nejustificat în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) şi lit. n) din Legea nr. 554/2004 cu atât mai mult cu cât refuzul a fost exprimat după ce etapa procedurală a verificării dosarelor candidaţilor fusese finalizată .
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută şi în temeiul art. 20 teza I din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei nr. 3913 din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4876/2012. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4926/2012. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
