ICCJ. Decizia nr. 5119/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5119/2012
Dosar nr. 8940/2/2010
Şedinţa publică de la 4 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul E.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Guvernul României, anularea deciziei din 19 august 2010 emisă de Casa de Pensii Bucureşti, precum şi suspendarea H.G. nr. 737/2010, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Ulterior, reclamantul a precizat obiectul acţiunii, arătând că înţelege a solicita doar anularea H.G. nr. 737/2010 şi că renunţă la judecata acţiunii iniţiale, respectiv la cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Bucureşti, precum şi la cererea de suspendare a H.G. nr. 737/2010.
În temeiul art. 246 C. proc. civ., Curtea, reţinând principiul disponibilităţii în procesul civil, a luat act de această renunţare.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României, în calitate de contrasemnatar al actului normativ a cărui anulare se solicită, iar Curtea a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie.
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia de netimbrare, excepţia lipsei de interes, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 4516 din 28 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de netimbrare şi excepţia lipsei interesului, ca nefondate; a respins cererea formulată de reclamantul E.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia de netimbrare, Curtea a constatat că aceasta este nefondată, câtă vreme reclamantul, în acord cu cele dispuse prin rezoluţia judecătorului, a achitat taxa de timbru de 4 RON şi timbrul judiciar de 0,3 RON, aferentă capătului de cerere având ca obiect anularea H.G. nr. 737/2010.
Instanţa a apreciat că şi excepţia lipsei de interes a reclamantului se impune a fi respinsă ca nefondată, împrejurarea că actul normativ şi-a produs deja efectele juridice fiind irelevantă, câtă vreme reclamantul afirmă vătămarea unui drept al său prin aplicarea H.G. nr. 737/2010, mai exact diminuarea cuantumului pensiei sale.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că în speţă se reclamă nelegalitatea H.G. nr. 737/2010, invocându-se încălcarea principiilor constituţionale privind neretroactivitatea legii civile şi a dreptului de proprietate, însă nu actul administrativ normativ anterior menţionat, ci dispoziţiile Legii nr. 119/2010 au statuat asupra recalculării tuturor pensiilor speciale, în acord cu algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.
Astfel, Curtea a constatat că nu poate fi primită afirmaţia reclamantului în sensul că dispoziţiile H.G. nr. 737/2010 încalcă principiile constituţionale menţionate, câtă vreme prin acestea nu se stabileşte decât metodologia de recalculare în raport de criteriile prevăzute de legea în executarea căreia a fost emis.
Instanţa a apreciat că aserţiunea reclamantului, potrivit cu care dispoziţiile art. 11 şi art. 3 din H.G. nr. 737/2010 ar adăuga la lege, este nefondată, întrucât acestea fac trimitere la dispoziţiile Legii nr. 119/2010, care au statuat recalcularea pensiilor stabilite pe baza legislaţiei anterioare, fără a face deosebire după cum acestea au fost stabilite de organul competent sau ca urmare a contestaţiilor promovate la instanţele judecătoreşti competente.
Curtea a mai reţinut că prin art. 11 din H.G. nr. 737/2010 nu se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, astfel cum a susţinut reclamantul, câta vreme Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, iar celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări.
Pentru aceste motive, Curtea a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată şi, faţă de soluţia dată capătului principal de cerere, în temeiul art. 49 şi urm. C. proc. civ., a admis cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernul României.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul E.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se critică hotărârea atacată, arătându-se că, în raport de considerentele reţinute de instanţa de fond, rezultă faptul că cererea de suspendare a fost respinsă pe considerentul neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, condiţie impusă prin art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Arată recurentul că în baza H.G. nr. 737/2010 i s-a „recalculat” pensia de serviciu, producându-i-se un prejudiciu cert şi real în patrimoniul său şi că pensia stabilită în baza H.G. nr. 737/2010 este inferioară celei ce i-ar fi fost determinată numai prin aplicarea Legii nr. 119/2010.
Recurentul apreciază că cererea sa de suspendare îndeplineşte toate condiţiile imperative şi cumulative cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, inclusiv condiţia cazului bine justificat, că judecătorul de fond nu a cercetat acţiunea sa, nu s-a raportat la motivele de suspendare invocate de acesta, fiind în prezenţa unei hotărâri lapidare pe aspectul motivării în fapt şi în drept.
Mai arată recurentul că judecătorul fondului nu a cercetat cauza pe aspectul priorităţii dreptului internaţional în raport de dreptul intern, pe aspectul încălcării postulatelor constituţionale, pe aspectul comparaţiei dintre prevederile Legii nr. 119/2010 şi prevederile din cuprinsul H.G. nr. 737/2010.
Recurentul-reclamant solicită admiterea căii de atac promovate, modificarea sentinţei recurate şi admiterea pe fond a acţiunii acestuia, în sensul suspendării H. G. nr. 737/2010 privind „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”.
Prin concluziile scrise formulate în cauză, recurentul-reclamant arată că i-a fost emisă o decizie de revizuire a deciziei de recalculare emisă în baza Legii nr. 119/2010 şi a H.G. nr. 737/2010, ceea ce demonstrează faptul că H.G. nr. 737/2010 a produs efecte juridice pe perioada în care s-a aflat în vigoare, fiind astfel corectă şi legală soluţia anulării dispusă de către instanţa de fond.
Recurentul critică hotărârea atacată, arătând că, în mod incorect, instanţa de fond nu a reţinut faptul că „Normele metodologice nu pot completa sau modifica legea pentru a căror punere în aplicare au fost elaborate”, precum şi faptul că „H.G. nr. 737/2010 are în vedere recalcularea unor drepturi de pensie anterior acordate, în raport de legea în vigoare la acea dată apreciind astfel că sunt încălcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie şi principiul neretroactivităţii legii civile.
Concluzionează recurentul-reclamant că recalcularea urmărită prin H.G. nr. 737/2010 reprezintă în realitate suprimarea efectivă a dreptului la pensia de serviciu ocupaţională şi afectarea definitivă şi iremediabilă a drepturilor de pensie în privinţa cuantumului acesteia, cu încălcarea dreptului comunitar, a principiilor şi drepturilor constituţionale şi a întregii legislaţii interne în domeniul pensiilor, astfel că solicită admiterea căii de atac a recursului, cu consecinţa anulării sentinţei civile din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, ca fiind netemeinică şi nelegală.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant critică soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la cererea de suspendare a H.G. nr. 737/2010, cu care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost iniţial învestită, arătând că această cerere a fost respinsă pe considerentul neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat.
Or, aşa cum s-a reţinut prin sentinţa recurată şi cum rezultă şi din actele şi lucrările dosarului, în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011, reclamantul, prezent personal şi asistat de avocat, a declarat că renunţă la judecata acţiunii iniţiale, inclusiv la cererea de suspendare a H.G. nr. 737/2010, instanţa luând act de această renunţare în temeiul art. 246 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei recurate cu privire la modul de soluţionare a cererii de anulare a H.G. nr. 737/2010, Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Ca urmare a aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui anulare solicită, recurentului-reclamant i s-a diminuat substanţial dreptul de pensie stabilit anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menţionat.
Examinând criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, întrucât, în raport de actele şi lucrările dosarului, nu poate fi reţinută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei cauze.
Înalta Curte reţine că, prin acţiunea introductivă, recurentul-reclamant a criticat reducerea cuantumului pensiei de serviciu de care beneficia anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condiţiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010 sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.
Înalta Curte, din analiza actelor normative incidente cauzei, nu a reţinut elemente de nelegalitate evidente ale actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura cu care este învestită.
Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Verificând concordanţa actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emisă, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
În realitate, prevederile legale criticate de către recurentul-reclamant au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „ Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare” şi art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forţă juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituţionalitate sub aspectele criticate de reclamant.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de E.M. împotriva sentinţei civile nr. 4516 din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5108/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5121/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
