ICCJ. Decizia nr. 5108/2012. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5108/2012
Dosar nr. 554/42/2011
Şedinţa publică de la 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 311 din 8 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Asistenţă Socială Adulţi din cadrul Consiliului judeţean Dâmboviţa şi a anulat decizia din 15 decembrie 2010 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi şi a certificatului din 11 mai 2010, obligând Comisia Superioară la o reanalizare medicală a dizabilităţii reclamantului şi emiterea unei decizii în acest scop.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin certificatul de încadrare în grad de handicap pentru adulţi din 11 mai 2010, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa a stabilit că reclamantul G.F. nu se încadrează în grad de handicap, respectiv că nu se încadrează în criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice.
Prin decizia de încadrare în grad de handicap din 15 decembrie 2010, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Bucureşti, soluţionând contestaţia formulată de reclamantul G.F., a stabilit, de asemenea, că acesta nu se încadrează în grad de handicap, respectiv, în criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice, decizie ce nu are termen de revizuire.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Dâmboviţa a fost înlăturată, reţinându-se că reclamantul a solicitat anularea certificatul de încadrare în grad de handicap pentru adulţi din 11 mai 2010 emis de aceasta, astfel că pârâta are calitate procesuală.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat, din analiza actelor medicale depuse la dosar că, reclamantul, în vârstă de 48 ani, a avut până la momentul deciziei contestate statut de pensionar de invaliditate şi a beneficiat de protecţia socială oferită pensionarilor din sistemul asigurărilor sociale de stat, nemulţumirea acestuia constând în faptul că pârâtele au apreciat că este sănătos şi nu se încadrează în nici unul din criteriile prevăzute de lege pentru a primit pensie pentru invaliditate.
Faţă de actele medicale analizate de cele două comisii, reclamantul a depus în faţa instanţei înscrisuri care să justifice reanalizarea situaţiei sale şi, eventual, încadrarea în grad de handicap.
Deşi avea aceasta obligaţie, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Bucureşti nu a dispus efectuarea unei expertize medicale şi nici nu a luat în considerare înscrisurile depuse de reclamant.
Din scrisoarea medicală din 2010 şi biletul de ieşire din Spitalul Judeţean Târgovişte, secţia neurologie, rezultă că diagnosticul medical al reclamantului, este: meningoencefalită acută bacteriana-forma clinică severă, traumatism cranian recent, paralizie facială dr. şi surditate sechelară, criză de convulsii tonico-cronice, fractură temporo parietală dr. NSI sfenoidală dr.
În acest context şi raportat la actele medicale depuse de reclamant, aflate şi în documentaţia ce a stat la baza emiterii celor două acte contestate, instanţa a apreciat că este necesar ca cele două Comisii să reevalueze starea de sănătate a reclamantului şi sa emită o decizie în acest scop.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, autoritate care s-a substituit în drepturile şi obligaţiile Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap conform art. 3 alin. (4) şi art. 6 din O.U.G. nr. 68/2012 (privind unele măsuri de reorganizare a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi a activităţii instituţiilor aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa).
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 299-art. 316 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, în motivarea eu arătându-se în mod succint că în speţă legea a fost greşit aplicată de către instanţa de fond care s-a rezumat la enunţarea diagnosticelor menţionate în scrisoarea medicală eliberată de medicul de familie la 9 aprilie 2010, ignorând ancheta socială efectuată la 12 aprilie 2012 şi dispoziţiile Ordinului comun al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministerului Sănătăţii Publice nr. 762/1992/2007.
Examinând cauza, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge în consecinţă, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Situaţia de fapt care s-a conturat pe baza actelor depuse la dosar a fost corect stabilită aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei aflate în control judiciar.
Contrar celor afirmate de recurent judecătorul fondului nu s-a rezumat la enumerarea unor diagnostice, ci observând conţinutul scrisorii medicale din 2010 şi al biletului de ieşire din Spitalul Judeţean Târgovişte, secţia neurologie, precum şi documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei din 15 decembrie 2010 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap în examinarea contestaţiei formulate de G.F. împotriva certificatului din 11 mai 2010 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a concluzionat că atunci când au stabilit că reclamantul nu se încadrează în grad de handicap niciuna din cele două comisii nu a luat în considerare actele medicale menţionate mai înainte şi nu a dispus efectuarea unei expertize medicale pentru evaluarea situaţiei reclamantului.
În acest condiţii s-a apreciat că este absolut necesară o reanalizare medicală a dizabilităţii reclamantului de către Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi emiterea unei noi decizii în acest sens din perspectiva criteriilor medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice (publicat în M. Of. nr. 885 bis/27.12.2007), dar şi a situaţiei concrete din punct de vedere al sănătăţii reclamantului.
Pentru a fi posibilă această reanalizare s-a făcut aplicaţia art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 anulându-se cele două acte administrative contestate, urmând ca în exercitarea atribuţiilor legale care îi revin Comisiei Superioare să emită o nouă decizie în privinţa reclamantului.
În mod corect, instanţa nu s-a substituit autorităţii competente în domeniu şi nu a obligat Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap la un anume mod de soluţionare a diferendului care a condus la prezentul litigiu lăsând o astfel de examinare în sarcina celor de specialitate în această materie şi din perspectiva actelor medicale la care face trimitere instanţa de fond şi după o evaluare medicală nemijlocită a stării de sănătate a reclamantului.
Faţă de cele arătate critica recurentului în sensul că instanţa fondului a aplicat greşit legea nu va fi primită şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei, împotriva sentinţei nr. 311 din 8 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5107/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5119/2012. Contencios → |
|---|
