ICCJ. Decizia nr. 5189/2012. Contencios
| Comentarii |
|
1. Soluția dată de Tribunalul Galați
Reclamanta B.M.D. a formulat plângere împotriva hotărârii din anul 2011 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerul Administrației și Internelor prin care i s-a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva hotărârii din 4 ianuarie 2011 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Galați prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva deciziei de imputare din 24 noiembrie 2010.
Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Galați, având în vedere calitatea de organ de specialitate al administrației publice centrale și dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 612 din 14 decembrie 2011 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat judecarea cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 conțin norme aplicabile atât actelor administrative cât și celor administrativ-jurisdicționale și că în acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, într-o cauză similară.
2. Soluția dată de Curtea de Apel Galați
Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 362 din 8 august 2012 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Totodată, conform art. 21 din C. proc. civ. a dispus suspendarea cauzei și trimiterea dosarului înaltei Curți pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pronunțând această sentință, Curtea de Apel Galați a reținut că deși reclamanta a contestat atât hotărârea din 10 martie 2011 cât și decizia de imputare, actul generator al raportului juridic îl constituie decizia de imputare.
3. Soluția dată de înalta Curte de Casație și Justiție asupra conflictului negativ de competență
în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente, în temeiul art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., înalta Curte stabilește competența materială în favoarea Curții de Apel Galați, potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare.
în cauză, este necontestat că reclamanta a sesizat instanța de judecată în temeiul art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, solicitând anularea deciziei de imputare din 23 noiembrie 2010 emisă de inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al județului Galați, a hotărârii din 4 ianuarie 2011 dată de Inspectoratul de Poliție al Județului Galați în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de imputare, precum și a hotărârii din 10 martie 2011 pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor pentru soluționarea plângerii formulate împotriva hotărârii date de inspectoratul județean.
Analizând dispozițiile art. 30-art. 43 din O.G. nr. 121/1998, înalta Curte observă că legiuitorul a instituit două faze de contestare administrativă a deciziilor de imputare.
Astfel, prima fază, contestația împotriva deciziei de imputare care se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia reprezintă un recurs administrativ care se finalizează printr-o hotărâre dată asupra contestației, ce poate fi atacată cu plângere.
A doua fază, declanșată prin plângerea formulată împotriva hotărârii prin care a fost respinsă/admisă în parte contestația împotriva deciziei de imputare, se desfășoară în fața Comisiei de jurisdicție a imputațiilor care funcționează la nivelul ministerului, în cazul de față, după o procedură bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și al autonomiei activității de jurisdicție, în raport cu structurile de conducere ale ministerului.
Această fază se finalizează prin pronunțarea unei hotărâri definitive, potrivit art. 31 alin. (4) din O.G. nr. 121/1998, care are caracterul unui act administrativ jurisdicțional adoptat într-o activitate de jurisdicție specială.
Astfel fiind, înalta Curte consideră că în cauză, dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998 se raportează la prevederile art. 6 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competența de soluționare a litigiului de față fiind determinată de rangul central al Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, care a pronunțat hotărârea din 10 martie 2011.
De altfel, instanța supremă s-a mai pronunțat în sensul că hotărârea pronunțată de Comisia de jurisdicție a imputațiilor care funcționează în temeiul O.G. nr. 121/1998 are natura juridică a unui act administrativ jurisdicțional comisia realizând o activitate de jurisdicție administrativă specială (ex. decizia nr. 2549 din 25 iunie 2003 a secției de contencios administrativ).
| ← ICCJ. Decizia nr. 721/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4852/2012. Contencios → |
|---|
