ICCJ. Decizia nr. 4852/2012. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei. Obiectul plângerii
Prin decizia nr. 52 din 08 noiembrie 2012, Biroul Electoral al Circumscripției nr. X1, județul Sibiu a constatat tardivă renunțarea la candidatură a dlui. R.G., candidat în Colegiul nr. Y1 Camera Deputaților Sibiu și a menținut dispozițiile din procesul verbal de rămânere definitivă a candidaturilor din data de 5 noiembrie 2012.
Prin decizia nr. 59D din 13 noiembrie 2012, Biroul Electoral Central a admis contestația formulată de domnul R.G., a desființat decizia nr. 52 din 8 noiembrie 2012 adoptată de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. X1 Sibiu, a luat act de renunțarea domnului R.G. la candidatura propusă de Partidul Ecologist Român pentru funcția de deputat în colegiul uninominal nr. Y1, Circumscripția Electorală nr. X1, județul Sibiu și a dispus modificarea corespunzătoare a procesului verbal de constatare a rămânerii definitive a candidaturilor încheiat de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. X1 Sibiu.
Pentru a pronunța această decizie, Biroul Electoral Central a luat în considerare faptul că, în conformitate cu prevederile art. 4 din decizia Biroului Electoral Central din 20 septembrie 2012, termenele pentru realizarea activităților referitoare la organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat din 2012 sunt cele prevăzute în programul calendaristic aprobat prin H.G. nr. 890/2012 și se consideră împlinite la datele menționate în acest calendar, potrivit căruia constatarea rămânerii definitive a candidaturilor se face până cel mai târziu la data de 7 noiembrie 2012.
Totodată, Biroul Electoral Central a constatat faptul că declarația de renunțare la candidatură a dlui. R.G. a fost depusă în data de 7 noiembrie 2012, fiind înregistrată la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. X1 Sibiu din 7 noiembrie 2012 și a aplicat dispozițiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora candidații pot renunța la candidatură până la data rămânerii definitive a candidaturilor.
Prin plângerea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 15 noiembrie 2012, Partidul Ecologist Român a solicitat anularea deciziei din 13 noiembrie 2012 a Biroului Electoral Central, păstrarea deciziei din 8 noiembrie 2012 a Biroului Electoral al Circumscripției nr. X1 Sibiu ?i înscrierea pe buletinele de vot a candidatului pentru alegerile din 9 decembrie 2012 pentru Camera Deputatilor din Circumscripția Electorală nr. X1 Sibiu, dl. R.G., din partea Partidului Ecologist Român.
în susținerea plângerii, Partidul Ecologist Român a arătat că declarația de renunțare la candidatură a dlui. R.G. este tardivă, fiind depusă după data rămânerii definitive a candidaturilor, respectiv la data de 7 noiembrie 2012, în condițiile în care data la care au rămas definitive candidaturile în Circumscripția electorală nr. X1 Sibiu a fost data de 5 noiembrie 2012.
Petentul a precizat că legiuitorul a stabilit, prin pct. 49 al Programului calendaristic cuprins în H.G. nr. 890/2012, un termen limită pentru constatarea rămânerii definitive a candidaturilor la 7 noiembrie 2012, susținând că, în cazul în care procedurile se finalizează anterior acestui termen, legiuitorul nu a impus ca numai la data de 7 noiembrie 2012 să se constate rămase definitive candidaturile, permițând ca Birourile electorale județene să finalizeze procedura anterior acestui termen, care reprezintă limita maximă acceptată.
Totodată, petentul a apreciat că decizia Biroului Electoral Central contestată este lipsită de temei legal, criticând-o prin prisma dispozițiilor art. 13,art. 14 și art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 2 din Pactul Internațional O.N.U. privitor la drepturile civile și politice, ale Protocoalelor nr. 4, nr. 6, nr. 7, nr. 11, nr. 12 și nr. 13 ale Convenției, ale Legii nr. 13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona și ale normelor constituționale, de procedură civilă și de contencios administrativ în vigoare.
Partidul Ecologist Român a indicat ca temei legal al plângerii formulate prevederile art. 1 alin. (1), art. 6,art. 7,art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004,art. 70 din Legea nr. 35/2008,art. 124 și art. 126 din Constituția României.
II. Considerentele înaltei Curți asupra plângerii
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a instanței supreme invocată din oficiu, înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Pe de o parte, potrivit dispozițiilor art. 4 pct. 4 din C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție nu judecă în primă instanță decât materiile date prin lege în competența sa, iar pe de altă parte, conform prevederilor Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, competența instanței supreme este prevăzută expres doar în cazurile reglementate de art. 91alin. (4) și alin. (5) și de art. 21 alin. (2) din Lege, respectiv, înalta Curte soluționează, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, doar contestațiile privind protocolul de constituire a unei alianțe electorale sau modul de formare și componența Biroului Electoral Central.
Prin urmare, nu există în conținutul Legii nr. 35/2008 un text care să prevadă expressis verbis că hotărârile Biroului Electoral Central pronunțate în soluționarea contestațiilor privind procedura de renunțare la candidatură, în temeiul art. 31 alin. (4) din Legea nr. 35/2008, sunt supuse contestației/plângerii la înalta Curte de Casație și Justiție, iar, în cauză, aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 91 și art. 21 din Lege nu este permisă.
Pe de altă parte, înalta Curte reține faptul că prevederile art. 32 alin. (5) din Legea nr. 35/2008, potrivit cărora "contestațiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluționează în termen de 48 de ore de la înregistrare, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripția electorală", nu sunt incidente în cauză, întrucât nu reglementează procedura de contestare a renunțării la candidatură.
Totodată, înalta Curte apreciază că, în cuprinsul deciziei din 13 noiembrie 2012 a Biroului Electoral Central, în mod eronat a fost menționat temeiul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 35/2008, cu modificările și completările ulterioare, acesta nefiind aplicabil în prezenta cauză.
2. Ca o consecință a constatării necompetenței materiale a instanței supreme, conform celor mai sus arătate, înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 158 alin. (1) din C. proc. civ., apreciază ca fiind legitim și imperativ să califice natura cererii formulată de petent în cauza de față, operațiune premergătoare necesară stabilirii instanței competente.
Astfel, sub aspectul calificării birourilor electorale în general și a Biroului Electoral Central în special ca fiind "autorități publice" emitente ale unor acte administrative, se constată că aceste entități cu o existență limitată, astfel cum sunt definite în Legea nr. 35/2008, nu se încadrează în sensul strict al termenului definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ cu completările și modificările ulterioare.
Totuși, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 35/2008, membrii acestor birouri "exercită o funcție ce implică autoritatea de stat", ceea ce conferă biroului însuși calitatea de autoritate publică.
Prin urmare, chiar și în aceste circumstanțe de imprecizie terminologică a legii speciale, este cert că activitatea Biroului Electoral Central, reglementată prin dispozițiile art. 15 din Legea nr. 35/2008, poate fi asimilată celei a unei autorități publice centrale, iar decizia adoptată în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 15 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 35/2008 are natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, înalta Curte constată că, din punct de vedere formal, plângerea formulată în cauza de față este supusă cadrului procedural special prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța competentă din punct de vedere material fiind, potrivit art. 10 alin. (1) din Lege, Curtea de Apel, secția de contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă în privința litigiilor având ca obiect acte administrative emise de autoritățile publice centrale, iar din punct de vedere teritorial, conform art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, Curții de Apel București îi aparține competența de soluționare a cauzei.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137 cu referire la art. 158 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ., înalta Curte a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5189/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4930/2012. Contencios → |
|---|
