ICCJ. Decizia nr. 5190/2012. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5190/2012
Dosar nr. 1599/44/2010
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii în procedura derulată în primă instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci sub nr. 4374/324/2010 din 1 septembrie 2010, reclamantul B.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC A.T.A. SA, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi şi Guvernul României, ca Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să fie obligat să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor din anul 2009 din judeţul Galaţi, să fie obligat Guvernul României să declare, prin hotărâre, starea de calamitate a culturilor din judeţul Galaţi, pentru a stabili nivelul despăgubirilor şi să fie obligate toate pârâtele, în solidar, în baza hotărârii de guvern, să îl despăgubească cu suma de 4.543,07 RON, actualizată până la momentul plăţii efective, cu majorări de întârziere, conform Legii nr. 381/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în anul agricol 2009, a încheiat o poliţă de asigurare cu pârâta SC A.T.A. SA, prin care şi-a asigurat producţia de grâu şi, deşi cultura asigurată a fost afectată de seceta excesivă complexă, nu a primit de la aceasta niciun fel de despăgubire.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Tecuci, întrucât sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 2770/2010 a Judecătoriei Tecuci s-a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Pe rolul Curţii de Apel Galaţi, cauza a fost înregistrată sub nr. 1599/44/2010.
Prin întâmpinarea depusă, Guvernul României a invocat excepţia tardivităţii introducerii cererii având în vedere procedura prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 381/2002 şi excepţia lipsei plângerii administrative prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, a mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, având în vedere că, raportat la obiectul cererii, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a acesteia.
La termenul de judecată din 19 aprilie 2011, reclamantul şi-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând doar pretenţii în sumă de 4.543,07 RON, în baza art. 998 şi art. 999 C. civ., ca urmare a neîndeplinirii în termen a obligaţiilor punctuale ce le reveneau în baza contractului de asigurare, cât şi faptul că s-a tergiversat finalizarea procedurii de despăgubire de către pârâte.
Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2011 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii pentru lipsa procedurii prealabile, având în vedere precizările reclamantului, ca urmare a modificării cererii de chemare în judecată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 274 din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea în pretenţii formulată de reclamantul B.B. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererea în pretenţii formulată de reclamantul B.B. în contradictoriu cu pârâtele SC A.T.A. SA Bucureşti, SC A.T.A. SA Sucursala Galaţi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
Fată de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernul României, s-a constatat că aceasta este fondată întrucât calitatea procesuală pasivă este condiţionată de existenta unei identităţi între pârât şi cel obligat la raportul juridic dedus judecăţii.
Cum în speţă, iniţial, obiectul judecăţii a fost emiterea unei hotărâri de guvern în baza Legii nr. 381/2002, aceasta îşi justifica calitatea de parte în proces, dar, prin schimbarea obiectului cererii, respectiv despăgubiri în baza art. 998-art. 999 C. civ., această condiţie de exercitare a acţiunii civile nu mai este îndeplinită, motiv pentru care s-a respins cererea în pretenţii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că, potrivit art. 998-art. 999 C. civ., pentru existenţa răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv existenţa prejudiciului, existenţa faptei ilicite, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei.
În cauză, există un prejudiciu în patrimoniul reclamantului în sumă de 4.543,07 RON, aşa cum rezultă din procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor din 4 august 2009, întocmit de comisia constituită în baza Legii nr. 381/2002, dar instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada de către reclamant că pârâtele ar fi încălcat vreo norma juridică, pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Astfel, reclamantul a încheiat cu pârâta SC A.T.A. SA poliţa de asigurare din 11 decembrie 2008, pentru suprafaţa de 6,71 ha grâu, cu suma totală asigurată de 12.380 RON.
S-a reţinut că potrivit clauzelor contractuale din capitolul excluderi, lit. f), pentru fenomenele naturale şi bolile care generează calamităţi naturale şi sunt menţionate la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 381/2002, nu pot fi acordate despăgubiri.
În cauză, suprafaţa de grâu însămânţată de reclamant a fost afectată de secetă, cu un grad de dăunare de 68,75%, aşa cum rezultă din procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor din 4 august 2009, şi potrivit înştiinţării întocmite în baza art. 2 din Legea nr. 381/2002.
Astfel, în opinia instanţei pentru suprafaţa cultivată cu grâu şi afectată de secetă, reclamantul nu putea beneficia de despăgubiri în baza contractului de asigurare, ci doar în baza Legii nr. 381/2002, în prezent abrogată.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 381/2002, pârâta Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi a informat pârâtul Ministerul Agricultuirii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale despre situaţia suprafeţelor afectate de seceta excesivă, conform adresei din 31 august 2009.
De asemenea, din adresa din 30 septembrie 2008 rezultă că pârâtul Ministerul Agricultuirii, Padurilor şi Dezvoltarii Rurale a informat Guvernul României despre efectele fenomenului de secetă pentru acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, Dosar nr. 4374/324/2010.
Pe de altă parte, potrivit art. 14 din Legea nr. 381/2002, declararea stării de calamitate de către guvern este o posibilitate, fiind atributul exclusiv al acestuia de apreciere în funcţie de calamităţile naturale, precum şi de mărimea zonelor afectate şi nu este o obligaţie.
S-a apreciat că examinarea celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale nu se mai impune, având în vedere că nu s-a făcut dovada că pârâtele ar fi săvârşit vreo faptă ilicită.
3. Recursul reclamantului
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs reclamantul B.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a încadra în drept motivele de recurs.
În esenţă, a arătat că modificarea obiectului şi temeiului juridic al acţiunii a fost urmarea abrogării, pe parcursul soluţionării cauzei, a Legii nr. 381/2002, invocată iniţial, despăgubirile pretinse în solidar pârâtelor având scopul de a repara prejudiciul cauzat prin atitudinea lor concertată, culpabilă, de a nu finaliza procedura specială prevăzută de Legea nr. 381/2002, în cuantum egal cu valoarea despăgubirii ce urma să fie încasată în baza contractului de asigurare încheiat.
Recurentul-reclamant a mai arătat că, urmare a modificării acţiunii, toate excepţiile invocate iniţial au rămas fără obiect şi că, în ceea ce îl priveşte, au fost respectate toate obligaţiile corespunzătoare etapelor procedurii administrative prevăzute în Legea nr. 381/2002, fiind întrunite condiţiile angajării răspunderii delictuale a intimaţilor-pârâţi. Prin urmare, în opinia recurentului-reclamant, instanţa de fond a reţinut greşit, pe de o parte, lipsa calităţii procesuale-pasive a Guvernului României, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a adopta hotărârea de guvern pentru declararea stării de calamitate şi, pe de altă parte, inexistenţa unei fapte ilicite a celorlalţi pârâţi, în condiţiile în care a constatat totuşi, înregistrarea unui prejudiciu prin nefinalizarea procedurii prevăzute în Legea nr. 381/2002.
Recurentul-reclamant a depus la dosar şi ample concluzii scrise prin care a detaliat criticile formulate împotriva sentinţei şi a făcut referire la practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în litigii similare.
4. Apărările intimaţilor
4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, Guvernul României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, în raport cu modificarea acţiunii reclamantului, nu se înregistrează o identitate între pârâtul Guvernul României şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii, iar cererea de obligare a sa la plata unor daune este neîntemeiată, deoarece nu s-a demonstrat nici caracterul actual şi cert al prejudiciului, nici existenţa celorlalte condiţii ale răspunderii delictuale, reglementate în art. 998-art. 999 din vechiul C. civ.
În subsidiar, a solicitat menţinerea soluţiei de respingere a acţiunii, în considerarea excepţiilor şi apărărilor invocate iniţial în faţa primei instanţe, pe care le-a reluat, pe larg, în cuprinsul întâmpinării.
4.2. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a arătat că soluţia atacată este legală şi temeinică, pentru că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, nefiind posibilă acordarea despăgubirilor prevăzute în Legea nr. 381/2002 în lipsa unei hotărâri în guvern privind declararea stării de calamitate în agricultură, conform art. 14 din actul normativ menţionat şi fără ca în bugetul de stat pe anul respectiv să fi fost prevăzute sumele necesare, atribuţii ce exced competenţei ministerului pârât.
4.3. Intimata-pârâtă SC A.T.A. SA Bucureşti a depus la dosar o amplă întâmpinare prin care, după o expunere rezumativă a istoricului litigiului, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că recursul nu se referă la aspecte legate de condiţiile angajării răspunderii societăţii de asigurare, care ar avea un temei contractual, iar nu delictual, incidenţa fenomenelor naturale şi bolilor care generează calamităţi, menţionate în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 381/2002, constituind o cauză de înlăturare a obligaţiei de despăgubire din partea asiguratorului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimaţilor, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru motivele ce vor fi expuse în continuare, cu menţiunea că, în ceea ce priveşte răspunderea societăţii de asigurare, recursul nu a cuprins critici exprese.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Aşa cum rezultă din cele rezumate la pct. 1.1 din prezenta decizie, recurentul-reclamant a investit instanţa cu o acţiune vizând în esenţă, repararea unei pagube care i-a fost cauzată prin refuzul, considerat nejustificat, al autorităţilor publice pârâte de a finaliza procedura de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 381/202, refuz calificat prin cererea modificatoare a acţiunii ca fiind o faptă delictuală generatoare de prejudicii, în accepţiunea art. 998-art. 999 din vechiul C. civ. Recurentul-reclamant a optat pentru invocarea acestui temei de drept al acţiunii în condiţiile în care, după înregistrarea acţiunii la prima instanţă sesizată, Legea nr. 381/2002 a fost abrogată, prin art. 1 al Legii nr. 281/2010, pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură şi pentru completarea O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010.
În temeiul art. 84 C. proc. civ., instanţa nu este însă legată de temeiul de drept sau de sensul literal al termenilor utilizaţi de parte, ci este datoare să califice acţiunea în funcţie de scopul real urmărit prin demersul judiciar, or mecanismul răspunderii administrativ-patrimoniale este grefat pe condiţiile generale ale angajării răspunderii civile delictuale, cu particularitatea că, într-un raport de drept administrativ, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu constă într-un act administrativ tipic sau asimilat (nerezolvarea unei cereri în termenul legal sau refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri).
De altfel, după cum rezultă din motivarea sentinţei recurate, curtea de apel a analizat existenţa unei fapte ilicite, ca element al răspunderii patrimoniale, tocmai prin raportare la operaţiunile administrative reglementate în art. 9-art. 15 din Legea nr. 381/2002 (aplicabilă în cauză conform principiului tempus regit actum), ajungând la concluzia că, pe de o parte, răspunderea contractuală a societăţii de asigurare este exclusă ca urmare a incidenţei unor fenomene naţionale menţionate în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 381/2002 şi, pe de altă parte, că atât Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi cât şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute în actul normativ menţionat, despăgubirile neputând fi acordate în lipsa unei hotărâri adoptate de Guvernul României în temeiul art. 14 din aceeaşi lege.
În acest context, soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului, cu motivarea că acesta ar fi fost titular de obligaţii doar în cazul în care acţiunea ar fi avut ca obiect obligarea sa la adoptarea unei hotărâri, aşa cum se solicitase iniţial, este lipsită de temei legal, pentru că, în privinţa autorităţilor publice pârâte, instanţa trebuia să abordeze cauza în mod unitar şi să examineze atât condiţiile învestirii instanţei de contencios administrativ cât şi existenţa sau inexistenţa unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în accepţiunea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca temei al răspunderii patrimoniale, prin raportare la atribuţiile prevăzute în sarcina fiecăreia dintre aceste autorităţi.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1)-alin. (2) şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în scopul dezlegării chestiunilor menţionate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.B. împotriva sentinţei nr. 274 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5185/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5249/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
