ICCJ. Decizia nr. 5257/2012. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5257/2012
Dosar nr. 838/46/2011
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, la data de 1 iulie 2011, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru a fi obligate la emiterea titlului de despăgubire pentru suprafaţa de 2760 mp, sub sancţiunea daunelor de 1.000 RON pe zi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru terenul de 2760 mp expropriat prin Decretul nr. 519/1970, teren ce nu poate fi restituit în natură; cu toate acestea acordarea despăgubirilor nu s-a realizat în ciuda numeroaselor demersuri pe care acesta le-a făcut.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 447/F-Cont din 11 decembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte acţiunea reclamantului.
A obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită, în favoarea reclamantului, titlul de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 2760 mp la care se referă Hotărârea nr. 519/2007 a Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Vâlcea.
A respins acţiunea faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală şi faţă de ambele pârâte, cererea de daune pe zi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente.
Cu privire la lipsa calităţii procesuale a ANRP, instanţa a reţinut că cererea formulată de reclamant priveşte acordarea titlului de despăgubire, titlu pentru care art. 16 din Legea nr. 247/2005 stabileşte drept emitent Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi numai după primirea acestei decizii reclamantul poate să urmeze procedura prevăzută de art. 18 şi următoarele din acelaşi act normativ.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că în aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, prin Hotărârea nr. 519/2007, la poziţia nr. 32, s-a recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri pentru suprafaţa de 2760 mp, drept care însă nu a fost valorificat în condiţiile Legii nr. 247/2005, deşi reclamantul a făcut numeroase demersuri în vederea emiterii titlului de despăgubire.
A reţinut Curtea că neemiterea titlului de despăgubire într-o perioadă de 3 ani, de când a fost înaintată Hotărârea nr. 519/2007 şi actele ce au stat la baza acesteia, se constituie într-un refuz nejustificat de îndeplinire a unei obligaţii legale, în condiţiile în care a trecut mai mult de 1 an de când s-a formulat şi răspunsul evaluatorului la lămuririle solicitate.
În ceea ce priveşte solicitarea de plată a daunelor, pe zi de întârziere Curtea a apreciat că atâta vreme cât Legea nr. 247/2005 nu a stabilit termene de îndeplinire de către pârâtă a obligaţiilor astfel statuate, se impune a fi respinsă.
Curtea a avut în vedere, în acest sens, Hotărârea Pilot Atanasiu vs. România, prin care se statuează că deşi se reţine volumul important de lucru al Comisiei Centrale şi necesitatea analizării dosarelor într-un termen rezonabil, în lipsa unui termen legal constrângător aceste obligaţii nu pot fi decât teoretice şi iluzorii şi de aceea rezultă necesitatea suspendării pe o perioadă de 18 luni a procedurilor din celelalte dosare cu care este învestită pentru ca autorităţile române să adopte "măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie".
3. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă că în mod greşit prima instanţă a reţinut incidenţa unui refuz nejustificat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
A arătat recurenta că dosarul de despăgubiri nr. 15202/FFCC/2008 a fost înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 12169/R/2009 şi în prezent se află în cursul procedurii administrative.
Astfel, s-a procedat la analizarea acestuia fiind admis din punct de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a terenului revendicat, astfel că dosarul a fost trimis unei societăţi de evaluare desemnată în mod aleatoriu în vederea efectuării raportului de evaluare, urmând ca, în vederea finalizării administrative de acordare a despăgubirilor, raportul de evaluare să fie supus C.C.S.D., în conformitate cu prevederile pct. 16.14 din H.G. nr. 1095/2005.
4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 1/2000, prin Hotărârea nr. 519/2007 a Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Vâlcea, la poziţia nr. 32, s-a recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri pentru suprafaţa de 2760 mp, expropriat prin Decretul nr. 519/1970, teren ce nu poate fi restituit în natură.
Dosarul de despăgubiri aferent acestei hotărâri, a fost înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 15202/FFCC/2008.
Instanţa de control judiciar constată că reclamantele au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia încă din anul 2005, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 15202/FFCC/2008 la Comisia Centrală.
Intervalul de timp pe parcursul căruia a fost derulată procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv (interval cuprins între anul 2005 - când a fost formulată notificarea - şi iulie 2011 - când a fost introdusă acţiunea), în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin Hotărârea nr. 519/2007 a Comisiei Judeţene de Stabilire a Dreptului de Proprietate Vâlcea, conferă consistenţă concluziei că a fost încălcat principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor, precum şi susţinerile pârâtei cuprinse în întâmpinarea de la fondul cauzei referitoare la respectarea ordinii de transmitere a dosarelor de despăgubire în procedura de evaluare, atâta timp cât, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Aşadar, complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de pasivitate a autorităţii publice, principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil constituind o garanţie a caracterului echitabil al procedurii, în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi o componentă a dreptului la o bună administrare, statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei pârâte, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 447/F-Cont din 11 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 700 RON, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant M.C.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 5178/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5368/2012. Contencios. Anulare act... → |
|---|
