ICCJ. Decizia nr. 701/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 701/2012
Dosar nr. 572/59/2010
Şedinţa publică de la 10 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 572/59/2010 la 20 mai 2010, reclamantul F.N.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea Ordinului M.J. nr. 2713/C/2001 precum şi obligarea pârâtului la emiterea unor acte normative privind norme de hrană care să fie conforme dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 şi a normelor generale de nutriţie.
În motivarea acţiunii se arată că prin ordinul atacat sunt prevăzute norme de hrană ce nu corespund normelor generale de nutriţie şi nu asigură astfel reclamantului garanţia dreptului la hrană. Astfel, se arată că în penitenciarele în care a fost rezident reclamantul nu sunt distribuite anumite alimente şi nu există medici de nutriţie, iar recepţia şi distribuţia alimentelor se realizează necorespunzător de către alţi deţinuţi, toate aceste aspecte fiind de natură a-i produce reclamantului rele tratamente.
2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 496 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul F.N.I., în prezent în Penitenciarul Colibaşi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate ale Ordinului M.J. nr. 2713/C/2001 că reclamantul a invocat aspecte ce ţin de executarea efectivă a dispoziţiilor acestui ordin privind asigurarea normelor de hrană, igiena şi repartizarea hranei în penitenciare iar nu aspecte de nelegalitate, prin aceasta, înţelegându-se neconcordanţa ordinului atacat cu actele normative cu putere superioară şi pentru a căror executare a fost emis ordinul.
Astfel, potrivit art. 35 din Legea nr. 275/2006 administraţia fiecărui penitenciar asigură condiţii adecvate şi personalul necesar pentru prepararea, distribuirea şi servirea hranei potrivit normelor de igienă a alimentaţiei, iar normele minime obligatorii de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, după consultarea unor specialişti în nutriţie.
Prima instanţă a constatat că aspectele invocate de reclamant ţin mai mult de modalitatea practică în care se procedează la prepararea şi distribuirea hranei în locurile de detenţie, situaţie în care reclamantul este îndreptăţit a se adresa autorităţii respective în procedura Legii nr. 275/2006, iar nu cu acţiune în anularea Ordinului nr. 2713/C/2001.
Pe de altă parte, instanţa a observat că reclamantul nu a depus la dosar nicio dovadă privind faptul că i-a fost prescris un regim alimentar distinct iar acesta nu îi este asigurat în instituţiile de detenţie, instanţa reţinând totodată că ordinul atacat prevede posibilitatea substituirii unor produse alimentare cu altele în funcţie de corespondentul valoric, iar pe de altă parte asigurarea unui regim alimentar special prin folosirea numai a unor produse sau eliminarea altora presupune o recomandare a medicului unităţii, act ce nu a fost depus în cauză.
3. Recursul declarat de reclamant
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul F.N.I. care a criticat-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie, invocând în esenţă, următoarele motive:
- s-au încălcat prevederile ar. 90, alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 - 130 şi art. 153 alin. (2) C. proc. civ., precum şi art. 13 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost citat la toate locurile de detenţie (penitenciarul Jilava, Timişoara şi Rahova) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul;
- instanţa de fond nu i-a dat posibilitatea să depună actele medicale eliberate de medicul nutriţionist, încălcându-i astfel dreptul la apărare;
- în ceea ce priveşte nelegalitatea Ordinul M.J. nr. 2713/C/2001, recurentul a susţinut că prevederile acestui ordin sunt contrare dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 275/2006, care prevăd că normele minime de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului, numai după consultarea unor specialişti în nutriţie.
La finalul cererii de recurs, recurentul a invocat excepţia de nelegalitate a art. 52 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1897/2006, susţinând că dispoziţiile legale sunt contrare prevederilor art. 1, 5, 6, 8, 13, 14 din C.E.D.O.
Pe de altă parte, prin cererea de repunere pe rol a cauzei aflată la fila 11 din dosar, recurentul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 416/2001 ca fiind contrară art. 1, 11, 16, 20, 21 şi 24 din Constituţia României şi prevederilor art. 1, 2, 3, 8, 13, 17 din C.E.D.O.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea hotărârii pronunţată de prima instanţă.
La data de 20 mai 2010, recurentul F.N.I., aflat în stare de detenţie, a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea Ordinului M.J. nr. 2713/C/2001 privind normele de hrană şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor acte normative care să fie conforme dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 275/2006.
Independent de împrejurarea că soluţia primei instanţe este corectă şi dată cu justă interpretare a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte reţine lipsa de interes a recurentului în promovarea şi susţinerea recursului de faţă.
Interesul reprezintă o condiţie generală ce se impune a fi îndeplinită nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi la momentul întocmirii şi finalizării altor acte procedurale, pentru că nu este altceva decât folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce promovează acţiunea.
La data soluţionării prezentei cereri de recurs, în speţă, 10 februarie 2012, recurentul - reclamant se afla în stare de libertate urmare liberării sale condiţionate, fără a mai avea calitatea de deţinut şi fără a mai demonstra şi susţine obţinerea unui folos direct şi personal prin soluţia ce se adoptă în cauză.
În considerarea statutului recurentului la data soluţionării recursului şi, faţă de natura demersului judiciar iniţiat, Înalta Curte apreciază că interesul acestuia nu mai este actual.
Din această perspectivă, nu se poate reţine nici dobândirea vreunui folos de către recurent, în ipoteza soluţionării în orice mod a excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 52 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 1897/2006 precum şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, ambele invocate în recurs.
Reţinând aşadar că interesul procesual trebuie să fie justificat nu numai la momentul iniţial al promovării acţiunii, dar şi ulterior, pe întreg parcursul procesului, Înalta Curte, luând act de împrejurarea că recurentul-reclamant a fost liberat din executarea pedepsei la care fusese condamnat, reţine că acesta nu mai poate justifica un interes personal şi actual în legătură cu anularea unui act administrativ ce vizează exclusiv modalitatea de stabilire a normei de hrană pentru persoanele private de libertate, indisolubil legată de starea de detenţie, pe care însă recurentul nu o mai are din data de 24 mai 2011.
În acest context, sunt evident lipsite de relevanţă susţinerile recurentului vizând încălcarea drepturilor sale la un proces efectiv şi echitabil, neputându-se reţine, în sensul prevederilor şi a jurisprudenţei CEDO încălcarea dreptului recurentului la examinarea cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială.
Pentru toate cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge, aşadar, ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul F.N.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinţei nr. 496 din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5396/2012. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 717/2012. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
