ICCJ. Decizia nr. 814/2012. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 814/2012
Dosar nr. 331/32/2011
Şedinţa publică de la 17 februarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii U.A.T. Comăneşti şi C.L. Comăneşti au solicitat în contradictoriu cu G.R. prin S.G.G. anularea parţială a H.G. nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoane vârstnice” în ceea ce priveşte art. 3 alin. (2) din hotărâre, raportat la Anexa 2, poz. 11 din listă, şi suspendarea executării în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acţiunii reclamanţii au susţinut că respectiva hotărâre nu este un act de desfiinţare a unităţii spitaliceşti, întrucât aceasta vizează doar acele autorităţi ale administraţiei publice locale care au decis reorganizarea spitalului în cămine pentru persoane vârstnice. Deşi Spitalul I.L. a fost menţionat în lista anexă la hotărâre, printre unităţile eligibile pentru program, decizia aparţine autorităţilor administraţiei publice locale cu atribuţii în acest sens.
Potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 „Spitalele din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale se înfiinţează şi, respectiv se desfiinţează, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de instituţia prefectului sau a consiliului judeţean, în condiţiile legii, cu avizul Ministerului Sănătăţii”.
C.L. Comăneşti a hotărât prin H.C.L. nr. 40/2011 menţinerea în activitate a spitalului în actuala structură şi formă juridică, neaprobând transformarea acestuia în cămin pentru persoane vârstnice.
La nivel local, s-a apreciat pe baza unor rapoarte ale I.S.U. Bacău, că Spitalul I.L. Comăneşti este imperios a fi menţinut şi dezvoltat în vederea asigurării unei asistenţe medicale la standarde tot mai ridicate.
C.L. Comăneşti a susţinut financiar modernizarea spitalului, a atras sponsorizări în acest scop, în prezent unitatea fiind dotată cu aparatură performantă.
Spitalul nu a înregistrat restanţe privind plata furnizorilor în cursul anului 2010, iar la sfârşitul anului nu avea nicio datorie, aspecte care, însă, nu au fost avute în vedere la emiterea hotărârii contestate.
Faţă de perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unităţii sanitare, precum şi faţă de încălcarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, reclamanţii au susţinut că se justifică necesitatea suspendării executării actului administrativ.
Prin întâmpinare, pârâtul G.R. a susţinut că H.G. nr. 212/2011 este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 501 lit. b) şi f) din O.G. nr. 68/2003, privind serviciile sociale.
În cauză au fost formulate două cereri de intervenţie, admise în principiu, în temeiul dispoziţiilor art. 52 C. proc. civ., prin încheierea din 02 septembrie 2011, cu motivarea corespunzătoare, dispunându-se introducerea în cauză în calitate de intervenienţi în interesul pârâtului G.R., a M.M.F.P.S. şi a M.S.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 135 din 16 septembrie 2011, a admis cererea de suspendare a executării dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 212/2011 raportat la Anexa 2 poziţia 11 din listă, şi a dispus suspendarea executării acestor dispoziţii până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Totodată, pentru soluţionarea fondului cauzei s-a acordat termen la data de 14 octombrie 2011.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că hotărârea contestată nu întruneşte aparenţa de legalitate, existând indicii suficiente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără a necesita, analiza pe fond a actului dedus judecăţii.
Din perspectiva dispoziţiilor legale citate, văzând şi conţinutul H.C.L. nr. 40/2011 privind menţinerea în activitate a Spitalului I.L. Comăneşti, în actuala structură şi formă juridică, se creează o îndoială evidentă asupra faptului că actul contestat a fost emis cu respectarea competenţelor de către autoritatea emitentă şi în baza atribuţiunilor acesteia în ceea ce priveşte pe reclamantul menţionat în Anexa 2 poziţia 11 la H.G. nr. 212/2011.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, în concepţia instanţei această condiţie legală este îndeplinită, „întrucât prin desfiinţarea unităţii sanitare se produce o perturbare gravă a funcţionării serviciului sanitar, cu consecinţe imediate, prin refuzul expres al C.A.S. Bacău de a încheia un contract pentru anul 2011, cât şi prin imposibilitatea continuării activităţii.
Împotriva acestei sentinţe considerată neegală şi netemeinică au declarat recurs atât pârâtul G.R. cât şi intervenienţii M.S. şi M.M.F.P.S.
1. Recursul declarat de G.R.
Recurentul a susţinut, printr-un prim motiv de casare că, în cauză nu au fost îndeplinite cele două condiţii necesare pentru suspendarea executării H.G. nr. 212/2011, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel, în ceea ce priveşte prima condiţie, s-a reţinut că considerentele primei instanţe sunt lipsite de fundament juridic, H.G. nr. 212/2011 fiind temeinică şi legală, adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 501 lit. b) şi f) din O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale.
Referitor la cea de a doua condiţie, privind existenţa pagubei iminente, s-a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada în fapt şi în drept a pagubei iminente.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 212/2011 rezultă că programul se adresează doar autorităţilor locale care decid prin hotărâre de consiliu local înfiinţarea de cămine pentru persoanele vârstnice prin reorganizarea unor instituţii sanitare cu paturi aflate în reţeaua proprie a acestora.
2. Recursul declarat de M.M.F.P.S.
În recursul formulat, recurentul a susţinut că a avut calitatea de iniţiator al H.G. nr. 212/2011, context în care consideră că cererea de intervenţie care a fost formulată în interesul G.R. este îndreptăţită şi, că ar fi trebuit să fie admisă.
A mai susţinut că nu se poate reţine motivarea instanţei potrivit căreia s-a constatat că este întrunită condiţia existenţei pagubei iminente, deoarece nu au fost îndeplinite prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
III. Recursul declarat de M.S., a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că prin H.G. nr. 212/2011 nu s-a dispus desfiinţarea Spitalului Orăşenesc I.L. Comăneşti, ci s-a acordat liberul arbitru autorităţilor publice locale de a păstra unităţile sanitare sau de a le transforma în cămine de bătrâni. Cum intimatul-reclamant a înţeles să nu acceseze programul şi fondurile, nu se impunea nici suspendarea executării H.G. nr. 212/2011.
S-a mai susţinut de către recurent că instanţa de fond a dispus suspendarea executării H.G. nr. 212/2011 fără ca cele două condiţii de admisibilitate (cazul bine justificat şi paguba iminentă) a cererii de suspendare a executării actului administrativ să fie îndeplinite cumulativ.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
Respectarea acestei cerinţe a motivării actului jurisdicţional aflat în calea de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Mai precis, judecătorul fondului cauzei a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care l-au condus la concluzia necesităţii suspendării efectelor H.G. nr. 212/2011.
Nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurenţi nu sunt fondate deoarece:
Prin cererea dedusă judecăţii, s-a solicitat suspendarea executării H.G. nr. 212/2011 pentru aprobarea Programului de interes naţional „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice.
Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
La realizarea operaţiunii de suspendare a executării trebuie asigurat un anumit echilibru în procesul executării din oficiu a actelor administrative, precum şi anumite garanţii de echitate pentru cetăţeni, întrucât activităţile administrative nu pot fi discreţionare în ceea ce priveşte alegerea formelor de executare.
Aşadar, o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a U.E.
Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 şi 15, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
În cauza prezentă, prin sentinţa nr. 169 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bacău s-a anulat parţial H.G. nr. 212/2011 cu privire la dispoziţiile art. 3 alin. (2) raportat la Anexa 2 poziţia 11 din listă.
În aceste condiţii, soluţia pronunţată de instanţă cu privire la anularea parţială a H.G. nr. 212/2011 creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa nelegalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumţia de legalitate ataşată actelor administrative.
Înalta Curte precizează că, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Ca urmare, legalitatea actului administrativ este infirmată prin soluţia instanţei de fond şi consecinţa admiterii acţiunii este suspendarea prin efectul art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Având în vedere considerentele acestei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâtul G.R. şi de intervenienţii M.S. şi M.M.F.P.S. împotriva sentinţei civile nr. 135 din 16 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 511/2012. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 839/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
