ICCJ. Decizia nr. 935/2012. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată la data de 8 aprilie 2011 și precizată ulterior, SC M.P.I. SRL comuna G. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, solicitând suspendarea executării următoarelor acte administrative:
- decizia de impunere din 3 martie 2011;
- raportul de inspecție fiscală din 2 martie 2011;
- decizia de impunere din 12 august 2010;
- raportul de inspecție fiscală din 12 august 2010;
- decizia de impunere din 17 septembrie 2010;
- raportul de inspecție fiscală din 17 septembrie 2010;
- decizia de impunere din 15 aprilie 2011, și
- raportul de inspecție fiscală din 15 aprilie 2011.
în motivarea cererii, reclamanta a învederat că, urmare a controlului fiscal efectuat în perioada mai - august 2010, s-a dispus virarea la bugetul de stat a sumei de 114.347.552 RON, reprezentând accize și majorări de întârziere, obligații menținute și ulterior, în 2011, când au fost reanalizate obligațiile fiscale ale societății.
Reclamanta a arătat că rapoartele de expertiză extrajudiciare efectuate creează premiza îndoielii asupra legalității actelor administrative contestate, conducând la inexistența debitului, prin stabilirea caracterului neaccizabil al produselor fabricate de societate.
Totodată, a precizat reclamanta, este îndeplinită și cerința iminenței pagubei, în condițiile în care executarea creanței ar avea drept consecință încetarea activității societății, prin imposibilitatea respectării obligațiilor contractuale și respectiv, a realizării veniturilor necesare pentru achitarea drepturilor salariale ale personalului.
Prin sentința nr. 267 din 19 mai 2011 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea și a dispus suspendarea executării actelor administrative contestate până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Astfel, s-a constatat în esență că argumentele prezentate de reclamantă referitoare la faptul că produsele minerale fabricate de ea nu sunt purtătoare de accize, constituie o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative.
De asemenea, instanța a reținut că prin executarea debitului s-ar produce un prejudiciu grav societății comerciale, cu repercusiuni asupra capacității financiare a acesteia.
împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, s-a invocat lipsa de obiect a petitului privind suspendarea executării deciziilor de impunere din 12 august 2010 și din 17 septembrie 2010 și a rapoartelor fiscale din 12 august 2010 și din 17 septembrie 2010, acte desființate în procedura administrativă, prin decizia nr. 352 din 20 noiembrie 2010 emisă în soluționarea contestației.
Referitor la celelalte acte administrative, pârâtele au învederat că nu s-a probat îndeplinirea niciuneia din condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, referitor la cazul bine justificat, s-a specificat că nu există motive care să atragă îndoieli asupra legalității actelor administrative, societatea reclamantă derulând o activitate ce nu-i era permisă și beneficiind, în mod nelegal, de scutirea de plata accizelor pentru materia primă și produsele finite pe care le-a comercializat.
în legătură cu cerința pagubei iminente, pârâtele au arătat că nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu material viitor și previzibil care să impună măsura suspendării executării.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise și a se dispune modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării.
Astfel, rezultă din actele dosarului că prin decizia nr. 352 din 30 noiembrie 2010 emisă în soluționarea contestației de către Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a dispus desființarea deciziilor de impunere din 12 august 2010 și din 17 septembrie 2010, precum și a rapoartelor de inspecție fiscală corespunzătoare și efectuarea unui nou control.
Sub acest aspect, apare ca întemeiată critica formulată de recurente privind lipsa de obiect a cererii de suspendare a executării actelor administrative susmenționate.
De menționat că prin sentința nr. 132 din 14 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a anulat decizia nr. 352/2010 și a dispus obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva deciziilor de impunere din 12 august 2010 și din 17 septembrie 2010.
Această hotărâre a fost însă modificată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care, prin decizia nr. 402 din 26 ianuarie 2012 a admis recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a respins acțiunea introdusă de reclamanta SC M.P.I. SRL ca neîntemeiată.
în urma noului control fiscal, au fost emise deciziile de impunere din 3 martie 2011 și din 15 aprilie 2011 care au majorat suma datorată bugetului de stat cu titlu de accize, stabilind valoarea de 114.347.552 RON și respectiv 21.723.041 RON.
Soluționarea pe cale administrativă a contestației formulate împotriva acestor decizii de impunere și a rapoartelor de inspecție fiscală corespunzătoare a fost suspendată de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin decizia nr. 217 din 8 iunie 2011.
Referitor la criticile aduse soluției, Curtea reține că din probele aflate la dosar nu rezultă îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente, astfel cum sunt definite aceste sintagme prin art. 2 lit. t) și ș) din Legea contenciosului administrativ.
Apărările înfățișate de reclamantă și probele la care s-a referit - expertizele tehnice extrajudiciare - vizează aspecte de fond ale pricinii, faptul că produsele fabricate de societate sunt sau nu accizabile neconstituind o împrejurare din care să rezulte aparenta nelegalitate a actelor administrative, ci o chestiune esențială care urmează a fi analizată cu ocazia dezbaterilor asupra acțiunii în anulare.
în ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, argumentele cu caracter general privind împiedicarea derulării unor contracte și neobținerea unor venituri nu constituie împrejurări care să se circumscrie noțiunii definite de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, în lipsa administrării unor dovezi certe în sensul că prin executarea actelor administrative contestate, ar fi afectată iremediabil activitatea societății.
în raport de cele expuse mai sus, Curtea a admis recursurile formulate și a modificat sentința atacată, respingând cererea de suspendare a executării ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2869/2012. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 721/2012. Contencios → |
|---|
