ICCJ. Decizia nr. 994/2012. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 994/2012
Dosar nr. 3919/2/2010
Şedinţa publică de la 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei / Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 mai 2010, reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R. anularea în tot a actului administrativ Ordinul nr. 2483 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. prin care s-a dispus acordarea perioadei de preaviz, începând cu data de 12 octombrie 2009, precum şi încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 937 din 28 mai 2009 al M.A.P.D.R. şi a dispoziţiilor contractului de management nr. 23 din 28 mai 2009, încheiat între reclamant şi pârâtă, care atesta drepturile si obligaţiile asumate de reclamant în exercitarea funcţiei de director coordonator în cadrul Oficiului Judeţean pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Ialomiţa şi repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii acestui ordin, repararea pagubei ce a fost cauzată reclamantului prin emiterea actului administrativ Ordinul nr. 2483 din 09 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R., precum şi obligarea pârâtei M.A.P.D.R. la plata unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariale ce s-ar fi cuvenit reclamantului de la data 12 octombrie 2009 (data începerii perioadei de preaviz) şi până la data 22 ianuarie 2010 (data reîncadrare în funcţia deţinută anterior conform Ordinului de suspendare nr. 3167 din 22 decembrie 2009) - indexate şi reactualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în această perioadă, aferente funcţiei de director coordonator în cadrul Oficiului Judeţean pentru Ameliorare si Reproducţie în Zootehnie Ialomiţa, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) C. muncii, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare pârâtul M.A.D.R. a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, iar instanţa, pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la 25 ianuarie 2011 a respins excepţia tardivităţii. De asemenea, a mai invocat pârâtul şi excepţia lipsei de interes.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 2479 din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul B.I.N. în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., în sensul că a fost anulat Ordinul nr. 2483 din 9 octombrie 2009 emis de pârât.
Instanţa a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului şi a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului de la 12 octombrie 2009 la 22 ianuarie 2010, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Ordinul nr. 937 din 28 mai 2009 s-a dispus numirea reclamantului în funcţia de director coordonator în cadrul Oficiului de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Ialomiţa, ordin emis ca urmare a încheierii între reclamant şi pârât a contractului de management nr. 23 din 28 mai 2009.
Prin Ordinul nr. 2483 din 9 octombrie 2009 emis de pârâtul M.A.P.D.R. s-a dispus acordarea perioadei de preaviz, începând cu 12 octombrie 2009, încetarea aplicabilităţii ordinului nr. 937 din 28 mai 2009 şi a dispoziţiilor contractului de management nr. 23 din 28 mai 2009.
Ordinul contestat a avut la bază dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009, respectiv art. IV alin. (1), (3) şi (4) din O.U.G. 105/2009, potrivit cărora funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, precum şi adjuncţii acestuia, sunt şi rămân desfiinţate sau, după caz, se desfiinţează.
Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1 sunt conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat, respectiv al celorlalte servicii publice. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi, în limita numărului de posturi care se desfiinţează.
Persoanele care urmează să ocupe funcţii dintre cele prevăzute la alin. (3) se numesc prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcţionează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, în urma evaluării cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale, în condiţiile art. V.
La emiterea ordinului contestat în prezenta cauză, întemeiat pe dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea constată însă că autoritatea publică pârâtă nu a avut în vedere dispoziţiile tranzitorii prevăzute în art. VIII din acelaşi act normativ potrivit cărora persoanele care ocupă funcţiile prevăzute la M. şi art. IV alin. (3) îşi păstrează statutul şi celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management educaţional, respectiv contractele de management încheiate de acestea, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.
În cauză, autoritatea publică pârâtă nu a administrat nici un mijloc de probă din care să reiasă că a intervenit un motiv de încetare sau reziliere a contractului de management încheiat cu reclamantul şi prevăzut în cuprinsul acestuia, singura argumentare în fapt şi în drept a emiterii ordinului contestat fiind dispoziţiile art. IV alin. (1), (3) şi (4) din O.U.G. 105/2009, argumentare necorelată însă cu dispoziţiile tranzitorii anterior menţionate.
Pe de altă parte, instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că, la data emiterii ordinului contestat, reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă, ia această împrejurare a fost comunicată prin adresa din 7 octombrie 2009.
Potrivit dispoziţiilor care reglementează modalităţile de încetare a raporturilor de muncă ale funcţionarilor publici, orice modificare a acestor raporturi nu se poate face în perioada în care funcţionarul se află în incapacitate temporară de muncă, decât la iniţiativa funcţionarului public, astfel încât a apreciat instanţa că şi din această perspectivă actul administrativ contestat este nelegal, în ciuda argumentelor autorităţii publice pârâte potrivit cărora funcţia reclamantului nu este una publică.
3. Recursul declarat de M.A.D.R.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, întrucât nu a reţinut inadmisibilitatea acţiunii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei prin care s-a desfiinţat postul de director coordonator.
Recurentul M.A.D.R. a reiterat excepţia de tardivitate a acţiunii introductive, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii ca fiind lipsită de obiect.
S-a susţinut că ordinul atacat i-a fost comunicat reclamantului la data de 9 octombrie 2009, iar acţiunea a fost introdusă la data de 3 mai 2010, cu depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de lege, termen care este unul de decădere.
Recurentul a susţinut că intimatul-reclamant nu mai are nici un interes în soluţionarea cauzei, având în vedere că funcţia de conducere pe care solicită reintegrarea a fost desfiinţată prin efectul legii, iar M.A.D.R. nu poate pune în executare o eventuală hotărâre irevocabilă.
De asemenea, au fost invocate deciziile pronunţate de Curtea Constituţională prin care ambele acte normative, de numire în funcţie a reclamantului, dar şi de eliberare din funcţie, au fost constatate neconstituţionale, astfel încât autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor invocate.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va fi respinsă cererea reclamantului de reintegrare în funcţie, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că, prin demersul judiciar efectuat, reclamantul tinde să obţină restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului contestat, prin reintegrarea în funcţia de director coordonator al Oficiului Judeţean pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Ialomiţa, funcţie pe care o ocupa în baza Ordinului nr. 937 din 28 mai 2009, emis în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009.
Înalta Curte a constatat că actul de numire în funcţia publică de conducere de director coordonator al Oficiului Judeţean pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Ialomiţa, funcţie în care solicită reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin urmare, viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, în temeiul căruia a fost numit reclamantul în funcţia de conducere arătată, este de natură a antrena şi viciul de legalitate al actului administrativ de eliberare din funcţie, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond, atunci când a apreciat că actul administrativ atacat, obiect al acţiunii judiciare de faţă este nelegal.
În acelaşi sens, înalta Curte are în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)";.
Cu privire la excepţia lipsei de obiect invocată, înalta Curte reţine că excepţia este neîntemeiată, atâta timp cât obiectul cauzei îl reprezintă anularea ordinului nr. 2483 din 9 octombrie 2009 emis de pârât, care îşi produce efecte asupra reclamantului, astfel încât la momentul soluţionării prezentei cauze obiectul cererii deduse judecăţii este actual.
De asemenea, instanţa de control judiciar a constatat atât excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cât şi excepţiile de tardivitate şi lipsă de interes sunt neîntemeiate, apreciind că instanţa de fond în mod corect a soluţionat aceste excepţii, iar motivarea instanţei va fi menţinută.
Însă situaţia reintegrării în funcţia deţinută, pe baza unui ordin dat în temeiul unui act normativ neconstituţional, nu poate fi validată de instanţa de control judiciar, iar persoana ce se consideră vătămată nu poate dobândi avantaje Injustiţie prin statuarea, respectiv validarea unei nelegalităţi anterioare.
Instanţa de control judiciar a analizat temeinicia acţiunii cu care a fost învestită prin prisma interesului reclamantului în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin interes legitim privat se înţelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat', şi a apreciat că, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, se poate adresa instanţei de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.
Or, în cauză, actul administrativ de eliberare din funcţie a fost emis de autoritatea pârâtă în temeiul unor dispoziţii neconstituţionale, motiv pentru care în mod corect a fost admisă acţiunea ce viza acest capăt de cerere, însă reîncadrarea reclamantului în funcţia de conducere deţinută în temeiul unui act de numire, de asemenea, neconstituţional nu poate fi acceptată de această instanţă şi, pentru aceste considerente recursul formulat de autoritatea pârâtă a fost admis.
Aşa fiind, declararea neconstituţionalităţii şi eliminarea din ordinea juridică a înseşi prevederilor legale în baza cărora a fost înfiinţat postul de director coordonator şi de numire în funcţie, măsura de reintegrare a intimatului-reclamant este lipsită de temei legal.
Această concluzie este susţinută şi de considerentele Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 ale Curţii Constituţionale care, exercitând controlul de constituţionalitate asupra legii de modificare şi completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reţinut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcţia de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 şi prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, sancţiune pe care Curtea Constituţională o consideră „diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ";.
Cu privire la drepturile băneşti acordate reclamantului, Înalta Curte reţine că punerea în aplicare a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, prin numirea şi revocarea din postul de director coordonator în interval de numai 5 luni, din motive ce exclud culpa intimatului-reclamant, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acestuia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge cererea de reintegrare în funcţie a reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de M.A.P.D.R. împotriva sentinţei nr. 2479 din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului B.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 971/2012. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1043/2012. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
