ICCJ. Decizia nr. 110/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 110/2013
Dosar nr. 825/57/2011
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Oraşul S. prin Primar şi Comuna B. prin Primar au chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. solicitând suspendarea executării şi anularea parţială a Ordinului nr. 2180 din 03 iunie 2011, emis de autoritatea pârâtă, anexa VII, urmare includerii în această anexă a A.F.P. S.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 336 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulata de reclamanţii Oraşul S. prin Primar şi Comuna B. prin Primar în contradictoriu cu A.N.A.F., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Ordinul nr. 2180/2011 al A.N.A.F. s-a dispus reorganizarea structurii direcţiilor generale a finanţelor publice judeţene - la anexa 1, prevăzându-se ca în subordinea D.G.F.P. Hunedoara să funcţioneze, începând cu 15 iulie 2011, A.F.P. Deva, Brad, Hunedoara, Orăştie, Petroşani, Haţeg şi Ilia. Comparativ cu Ordinul nr. 375/2009 al A.N.A.F. şi din cele menţionate la art. III al Ordinului 2180/2011, instanţa a constatat că A.F.P. S. şi-a încetat activitatea, urmând ca personalul acesteia să fie preluat prin examen de testare profesională în condiţiile Regulamentului prevăzut în anexele 2 şi 3.
Instanţa a reţinut că cererea de suspendare este motivată în fapt şi drept, reclamanţii invocând prevederile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Analizând actul administrativ atacat, instanţa a constatat însă că măsurile de reorganizare dispuse nu sunt afectate de o încălcare vădită a legii de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului.
Neîndeplinirea acestei condiţii conduce la respingerea cererii de suspendare, instanţa reţinând că cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii, nu mai face necesară cercetarea celei de a doua, respectiv a pagubei iminente.
Instanţa a reţinut totodată că nici pe fond acţiunea nu este întemeiată, constatând că Ordinul atacat este emis de organul competent şi în limita competenţelor legale conferite acestuia.
Astfel, potrivit art. 1 din H.G. nr. 109/2009 - A.N.A.F. se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, finanţată din bugetul de stat şi din venituri proprii, iar conform art. 2, în subordinea A.N.A.F. funcţionează Garda Financiară, A.N.V., direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, ca instituţii publice cu personalitate juridică. Conform art. 11 alin. (4) Structura organizatorică a direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, administraţiilor finanţelor publice municipale, orăşeneşti şi comunale, precum şi a D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti şi a administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. Structurile organizatorice teritoriale aferente activităţii de trezorerie şi contabilitate publică şi ale celorlalte compartimente subordonate direct Ministerului Finanţelor Publice se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., cu avizul ministrului finanţelor publice.
Măsura de reorganizare dispusă, a reţinut instanţa de primă jurisdicţie, s-a fundamentat pe o analiză a situaţiei existente, aşa cum rezultă din referatul de aprobare din 3 iunie 2011, care a stat la baza emiterii ordinului, astfel că înglobând actele pregătitoare care au dus la adoptarea lui, ordinul de aprobare a referatului include şi motivarea reorganizării.
În ce priveşte prevederile art. 8 din Legea nr. 215/2001, care impun autorităţilor administraţiei publice centrale să consulte, înainte de adoptarea oricărei decizii, structurile asociative ale autorităţilor administraţie publice locale, în toate problemele care le privesc în mod direct, potrivit legii, prima instanţă a apreciat că nu sunt incidente şi nu pot afecta valabilitatea ordinului atacat, întrucât ordinul vizează reorganizarea direcţiilor generale ale finanţelor publice şi nu strict probleme de interes local.
Mai mult, ceea ce reclamanţii invocă în argumentarea acţiunii sunt critici cu privire la oportunitatea măsurii de reorganizare, ori aceasta este lăsată la aprecierea emitentului actului, ţinând de modul în care acesta a înţeles să eficientizeze funcţionarea unităţilor subordonate care aplică politica sa fiscală.
Astfel, aşa cum a arătat pârâta, la baza măsurilor de diminuare a numărului unităţilor fiscale subordonate direcţiilor judeţene au stat anumite criterii, care au fost analizate în funcţie de situaţia concretă şi anume: numărul redus de contribuabili administraţi; nivelul veniturilor realizate şi ponderea acestora în buget; numărul redus de personal, precum şi distanţa foarte mică faţă de administraţiile financiare învecinate şi care şi-au continuat activitatea.
Analiza pe care o susţin reclamanţii referitor la aspectele de nelegalitate invocate în cererea lor, încetarea activităţii A.F.P. S. - unitate descentralizată în sistemul organelor statului - a concluzionat instanţa de fond, nu creează nici un prejudiciu material în patrimoniul bugetului local, existând o delimitare strictă între activitatea şi competenţa primului tip de autorităţi publice şi cele ale unităţii administrativ teritoriale locale reclamante.
3. Recursul declarat de Oraşul S. prin Primar
În termen legal împotriva hotărârii instanţei de fond a promovat recurs autoritatea reclamantă, invocând ca temei legal al căii de atac exercitate prevederile art. 3041, art. 304 pct. 6-9 şi ale art. 312 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă a înfăţişat următoarele critici în raport de hotărârea primei instanţe:
-în motivarea sentinţei au fost cuprinse considerente străine de natura cauzei, apreciate ca fiind inutile, cum ar fi emiterea ordinului atacat de organul competent sau încadrarea în limitele competenţelor acestuia;
-nu s-a reţinut că ordinul atacat s-a fundamentat pe interese atât de subiective încât nici autoritatea pârâtă nu şi-a putut motiva reorganizarea într-un termen anterior, rezonabil;
-ordinul atacat este nelegal tocmai pentru că nu există o argumentare coerentă şi logică care să convingă că era necesară emiterea lui;
-în mod greşit instanţa de fond nu a analizat oportunitatea emiterii actului atacat în lipsa argumentării deciziei luate;
-nu au fost examinate şi analizate argumentele înfăţişate vizând prejudicierea directă a recurentei, desfiinţarea A.F.P. S. şi implicit a Trezoreriei şi mutarea acestor structuri în Municipiul Orăştie, la o distanţă de 20 km generând o directă vătămare asupra tuturor angajaţilor, ca şi cheltuieli suplimentare, raportat la specificul activităţii.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată şi actele dosarului, raportat la criticile înfăţişate, ce se subsumează practic numai motivului de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi faţă de prevederile legale incidente, reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea hotărârii, în considerarea celor în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă Oraşul S., prin primar, a solicitat instanţei de contencios administrativ, anularea parţială a Ordinului nr. 2180 din 3 iunie 2011, respectiv modificarea în parte a actului, cu consecinţa includerii în anexa nr. 7 a A.F.P. a Oraşului S., jud. Hunedoara, ca şi suspendarea executării acestuia, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2180/2011, începând cu 15 iulie 2011, s-a creat o nouă structură organizatorică, urmare aplicării art. 1 din respectivul ordin, a direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, generând, inter alia, desfiinţarea implicită a A.F.P. S. al cărei personal urmează a fi preluat prin examen de testare profesională, conform Regulamentului prevăzut în anexele 2 şi 3 ale aceluiaşi ordin.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, prima instanţă, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, a examinat în detaliu motivele de nelegalitate ale actului atacat invocate în cererea de chemare în judecată, raportându-se în mod judicios şi deplin coerent şi la oportunitatea măsurii de reorganizare dispusă.
Aşa fiind, criticile recurentei vizând pretinsa nemotivare sau, mai exact, referirile la considerente străine de natura pricinii nu pot fi primite întrucât nu sunt întemeiate.
În mod just a apreciat prima instanţă că, argumentele esenţiale şi cele mai numeroase de altfel ale recurentei, în susţinerea nelegalităţii ordinului atacat se subsumează oportunităţii măsurii de reorganizare, cu privire la care, judecătorul fondului, cu temei, prin analiza făcută, a reţinut că este lăsată la aprecierea emitentului actului.
După cum a statuat deja Înalta Curte în jurisprudenţa sa în această materie, oportunitatea exprimă un element al legalităţii ce derivă din capacitatea pe care o are autoritatea administrativă emitentă, de a alege dintre mai multe soluţii posibile, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie ocrotit, ceea ce, cu alte cuvinte, înseamnă că un act administrativ emis trebuie să satisfacă atât rigorile legii cât şi o nevoie socială determinată.
Examinând actul atacat dar şi criticile recurentei din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu este demonstrată nelegalitatea Ordinului ce a antrenat reorganizarea structurii direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, după cum bine a reţinut şi prima instanţă.
Posibilitatea de apreciere acordată autorităţii administrative emitente, respectiv A.N.A.F., a fost aplicată şi utilizată în cazul Ordinului nr. 2180/2011, în limitele legalităţii, respectiv a competenţelor ce-i sunt conferite potrivit art. 1, art. 2 şi art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 109/2009, măsura de reorganizare fiind fundamentată şi pe o analiză a situaţiei existente, din aceeaşi dată de 3 iunie 2011 (dosar fond).
Critica recurentei în sensul că o atare fundamentare se impunea a fi întocmită cu mult timp înainte de data emiterii ordinului, nu poate fi primită în condiţiile în care, chiar reţinând emiterea concomitentă a celor două acte, este de menţionat că o atare împrejurare, în sine, nu este de natură a atrage nelegalitatea ordinului emis, nefiind încălcată nici o prevedere legală în acest sens.
Prevederile art. 8 din Legea nr. 215/2001, nu sunt incidente pentru argumentele înfăţişate şi de judecătorul fondului, pe care şi Înalta Curte le împărtăşeşte, reglementările ordinului atacat neputând fi incluse în sfera „problemelor de interes local”, în sensul normei citate.
În fine, şi toate celelalte critici ale recurentei subsumate oportunităţii adoptării actului, referitoare la aspectele invocate şi cu ocazia judecăţii în fond, vizând neajunsurile create la nivelul personalului şi, în general, a activităţii structurii reorganizate, urmează a fi respinse faţă de prioritatea acordată, în exercitarea de către autoritatea emitentă, în mod legal, a dreptului său de apreciere, eficientizării unităţilor ce aplică politica fiscală.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi aşadar respins ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Oraşul S. prin Primar împotriva sentinţei nr. 336 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 923/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 108/2013. Contencios → |
|---|
