ICCJ. Decizia nr. 923/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 923/2013
Dosar nr. 3025/117/2011
Şedinţa publică de la 19 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 216 din 19 martie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi activităţii notariale nr. 36/1995, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2910/C din 23 octombrie 2009, invocată de reclamantul D.I., în contradictoriu cu pârâta Camera Notarilor Publici Cluj, a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate parţială a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 203/C din 12 ianuarie 2006 invocată de reclamantul D.I. şi a obligat reclamantul la plata sumei de 3.720 lei în favoarea pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin încheierea pronunţată la 11 noiembrie 2011 în Dosarul nr. 3025/117/2011, Tribunalul Cluj a sesizat Curtea de Apel Cluj cu soluţionarea excepţiei privind nelegalitatea parţială a O.M.J. nr. 203/1996 şi nelegalitatea art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995.
Cu toate că reclamantul D.I. a invocat în faţa Tribunalului Cluj şi excepţia de nelegalitate a art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, excepţie pe care a reiterat-o în faţa Curţii de Apel Cluj, limitele investirii instanţei de contencios administrativ sunt date de încheierea pronunţată de Tribunalul Cluj la data de 11 noiembrie 2011.
De vreme ce Tribunalul Cluj a apreciat că soluţionarea pe fond a litigiului depinde de legalitatea O.M.J. nr. 203/1996 şi a art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, fără a face vreo menţiunea cu privire la excepţia de nelegalitate a art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, Curtea de Apel Cluj a apreciat că nu se poate considera legal investită şi cu soluţionarea acestei din urmă excepţii, astfel că a dat curs excepţiei de inadmisibilitate invocată sub acest aspect de către pârâta Camera Notarilor Publici Cluj.
Ca atare, Curtea de Apel Cluj a apreciat că îi revine obligaţia conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 să se pronunţe doar în limitele investirii sale de către instanţa sesizată cu judecarea fondului cauzei, motiv pentru care în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995.
Cu privire la cea de-a doua excepţie de nelegalitate invocată, respectiv a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 203/C din 12 ianuarie 2006, Curtea de Apel a reţinut că prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 203/C din 12 ianuarie 2006 reclamantul D.I. a fost numit notar public cu sediul biroului notarial în circumscripţia Judecătoriei Cluj Napoca, localitatea Baciu.
Apărarea pârâtei Camera Notarilor Publici Cluj prin care a invocat inadmisibilitatea acestei excepţii în considerarea depăşirii termenului de decădere de un an instituit de art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu a fost primită de Curtea de Apel reţinând că posibilitatea părţii de a se prevala de acest mijloc de apărare nu este limitată din punct de vedere temporal, prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuând în mod expres şi neechivoc că nelegalitatea unui act administrativ poate fi invocată oricând pe cale de excepţie.
Reclamantul consideră că menţiunea privitoare la inserarea localităţii Baciu în ordinul său de numire în calitate de notar public este nelegală. Nelegalitatea parţială a O.M.J. nr. 203/C din 12 ianuarie 2006 este susţinută prin evocarea mai multor argumente de către reclamant.
Cu privire la acest act administrativ individual, Curtea de Apel a reţinut în primul rând că reclamantul nu poate justifica o vătămare în vreun drept subiect sau într-un interes legitim. Pentru a concluziona în acest sens instanţa de fond a avut în vedere faptul că numirea reclamantului pe un post de notar public în localitatea Baciu din circumscripţia Judecătoriei Cluj Napoca s-a efectuat la cererea reclamantului, adresată Ministrului Justiţiei la data de 29 noiembrie 2005, după promovarea unui concurs organizat în 18 - 19 octombrie 2005 pentru ocuparea unui post vacant de notar public scos la concurs pentru această localitate. Prin înscrierea şi participarea la acest concurs, urmate de valorificarea rezultatului obţinut, reclamantul şi-a exprimat în mod liber consimţământul de a-şi stabili sediului biroului notarial în localitatea Baciu, decizie care a corespuns intereselor reclamantului din momentul solicitării emiterii şi executării acestui act administrativ individual. Schimbarea ulterioară a centrului intereselor sale profesionale şi financiare către o zonă urbană care i-ar asigura accesul mai facil la o clientelă mai diversificată şi mai extinsă explică încercarea reclamantului de a obţine mutarea sediului pe raza localităţii Cluj Napoca. Acest demers este însă paralizat de procedura instituită de art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, iar nu de faptul că ordinul iniţial de numire specifică localitatea Baciu ca sediu al biroului său notarial.
Instanţa de fond a mai apreciat că soluţionarea pe fond a pricinii ce are ca obiect obligarea pârâtei Camera Notarilor Publici Cluj la eliberarea confirmării necesare în vederea înregistrării noului sediul al biroului notarial la Curtea de Apel Cluj nu depinde de legalitatea O.M.J. nr. 203/C din 12 ianuarie 2006 astfel că în privinţa acestui act administrativ nu sunt îndeplinite condiţiile evocării excepţiei de nelegalitate, ca mijloc de apărare, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În subsidiar, instanţa de fond a reţinut şi netemeinicia criticilor de nelegalitate evocate în susţinerea acestei excepţii.
Curtea de Apel a mai reţinut că legiuitorul a statuat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 că intră în competenţele Ministrului Justiţiei stabilirea numărului notarilor publici şi al birourilor notariale. Stabilirea numărului birourilor de notari publici, destinate a deservi o anumită circumscripţie de judecătorie, presupune implicit o localizare spaţială a acestor birouri notariale pentru a se asigura accesul întregii populaţii la serviciile notariale. Aşadar textul de lege evocat de reclamant este susceptibil a primi interpretarea dată de pârâta Camerei Notarilor Publici Cluj în sensul că prin a stabili numărului birourilor de notari publici se înţelege atât indicarea numerică cât şi localizarea spaţială a acestora.
Prin urmare actualizarea birourilor notariale nu se face în mod arbitrar, ci în funcţie de criterii obiective precum: numărul notarilor publici în exerciţiu şi cerinţele locale rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor, care privite în mod unitar îndreptăţesc ministrul justiţiei să actualizeze locurile de notari publici şi de birouri notariale atât prin precizarea numărului acestora cât şi a localităţii de funcţionare a sediului acestora.
Dispoziţiile art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 stabilesc procedura de urmat de către notarii publici care doresc să îşi schimbe sediul biroului notarial fie într-o localitate din cadrul aceleiaşi circumscripţii, fie într-o localitate din altă circumscripţie judecătorească.
Principala critică de nelegalitate susţinută de către reclamant se fundamentează pe lipsa oricărui temei legal în Legea notarilor publici şi a activităţii notariale pentru reglementarea unei astfel de proceduri, fapt ce ar atrage nesocotirea prevederilor art. 4 alin. (3) şi art. 13 lit. b) din Legea nr. 24/2000.
Prin urmare art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi activităţii notariale nr. 36/1995 nu adaugă la lege ci stabileşte o procedură de urmat pentru asigurarea mobilităţii notarilor publici, materie în care nu există un act juridic cu o forţă juridică superioară.
Nici prevederile art. 5 alin. (2), art. 6 alin. (3) şi art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000 nu au fost nesocotite întrucât Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2910/C din 23 octombrie 2009 care a aprobat articolul contestat a fost elaborat de Ministerul Justiţiei, autoritatea competentă să adopte şi implicit să modifice Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 conform art. 107 din acest act normativ. De asemenea în preambulul ordinului s-a menţionat că adoptarea ordinului este justificată prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici nr. 319 din 6 octombrie 2009 de aprobare a propunerilor privind modificarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, astfel că o expunere sumară de motive subzistă în cazul de faţă.
Nu se poate reţine nici o încălcare a prevederii constituţionale referitoare la libertatea alegerii locului de muncă cât timp reclamantul a fost cel care a consimţit să îşi desfăşoare activitatea în localitatea Baciu şi nicio dispoziţie legală nu îi recunoaşte în mod expres dreptul de a-şi exercita profesia de notar public fără nicio restricţie sau limitare de ordin spaţial. Prin urmare reclamantul şi-a ales în mod liber locul de muncă, iar pentru schimbarea acestuia trebuie să urmeze procedurile instituite în acest scop.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul D.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304, pct. 6 C. proc. civ.), hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe (art. 304 pct. 2 C. proc. civ.) fiind lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304, pct. 9. C. proc. civ.).
Recurentul susţine că instanţa de fond, deşi admite că legiuitorul nu a fost preocupat cu ocazia adoptării Legii nr. 36/1995 de reglementarea unei proceduri care să asigure mobilitatea notarilor publici în cadrul aceleiaşi circumscripţii de judecătorie sau între diferite circumscripţii de judecătorii-cu alte cuvinte, că în corpul Legii nu se găseşte nicio dispoziţie referitoare la schimbarea sediilor birourilor notariale-apreciază că procedurile stabilite prin art. 27 din Regulament sunt legale, deoarece practica notarială a demonstrat că instituirea unor astfel de proceduri este necesară şi utilă.
Fără îndoială că acest argument nu poate fi acceptat, deoarece legiferarea secundară trebuie să-şi găsească legitimarea în legiferarea primară, şi nu în practica notarială.
Asemenea argumente intră în mod evident în conflict cu art. 4, alin. (3) şi art. 12, lit. b), din Legea nr. 24/2000 - care stabilesc că actul normativ secundar trebuie să respecte limitele actului normativ superior şi se emite în executarea acestui act-şi nasc, în mod legitim, întrebarea oare ce semnificaţie mai are sintagma adăugare la lege, dacă legiuitorul secundar poate suplini vidul de reglementare.
Un comentariu special necesită aserţiunea din hotărârea recurată, potrivit căreia, legiuitorul prin art. 107 din Legea nr. 36/1995, a delegat atribuţia de elaborare a Regulamentului de punere în aplicarea acestei legi Ministerului Justiţiei. În primul rând, sintagma de delegare de atribuţii, cu sensul, în care o foloseşte instanţa, de transmitere a dreptului de legiferare, nu îşi găseşte suport în textul constituţional. În Constituţia României este reglementată doar instituţia delegării legislative, care nu are aplicabilitate în cazul în speţă. În al doilea rând, Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare, nu putea să delege ministerului justiţiei atribuţia elaborării regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, pentru simplul motiv că nu are, constituţional, o asemenea atribuţie. Nu intră în competenţa Parlamentului să elaboreze regulamente de aplicare a legii, această atribuţie revenind, exclusiv, autorităţilor publice administrative.
Deci actualizarea numărului notarilor publici se face, exclusiv, pe circumscripţii de judecătorii şi nu pe localităţi sau categorii de locuri vacante. Consecutiv, ordinul de numire a notarului public trebuie să precizeze, exclusiv,circumscripţia în care se face numirea. Recurentul mai consideră că teza susţinută de instanţă, a actualizării numărului notarilor publici pe localităţi, intră în contradicţie cu criteriile de actualizare, prevăzute de art. 2 din Regulament, care nu se pot aplica decât raportat la întreaga circumscripţie, şi nu la localităţi distincte din aceasta. Astfel este imposibil de imaginat cum se poate aplica criteriul volumului şi tipului procedurilor notariale solicitate de public, la o localitate în care nu este constituit niciun birou de notar public şi la orice altă localitate din circumscripţie, în condiţiile în care, nicăieri, nu se ţine o evidenţă a actelor notariale în raport de domiciliul solicitantului într-o anumită localitate. În realitate acest criteriu nu operează şi nu poate opera decât la nivelul întregii circumscripţii.
În concluzie, art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi activităţii notariale nr. 36/1995 nu îndeplineşte cumulativ, cerinţele de legalitate ale actului administrativ, care se verifică în cadrul excepţiei de nelegalitate, cerinţe care sunt în mod constant subliniate în jurisprudenţă.
Totodată nu poate fi primit nici considerentul că precizarea localităţii de sediu în ordinul de numire, ar rezulta din dispoziţiile art. 30 şi 115 din Lege, în forma pe care acestea o aveau Ia data emiterii ordinului de numire. Art. 30 prevede faptul că notarul public se bucură de stabilitate şi nu poate fi mutat în altă localitate fără acordul său. Desigur că este vorba de localitatea de sediu pe care notarul public şi-a ales-o în circumscripţia în care a fost numit şi nimic din textul legal nu poate conduce la o concluzie diferită.
Fără îndoială că dacă legiuitorul ar fi vrut să interzică organizarea sediilor secundare în localităţi în care au fost numiţi notari publici prin ordinul ministrului justiţiei ar fi folosit sintagma în localităţile din aceeaşi circumscripţie teritorială în care nu au fost numiţi notari publici. Această sintagmă nu a fost însă folosită, şi asta tocmai pentru că, în concepţia legiuitorului, ordinul de numire nu trebuie să precizeze localitatea de sediu. Art. 115 din Lege, are o aplicabilitate fără probleme în cazul în care se are în vedere imposibilitatea organizării de sedii secundare în localităţile din circumscripţie, în care un notar public a ales să-şi înfiinţeze biroul notarial.
Se mai susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21, alin. (3) din Constituţie şi de art. 6, pct. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, încălcarea fiind dată de lipsa previzibilităţii unor norme juridice aplicabile, ceea ce deschide posibilitatea arbitrariului din partea autorităţilor chemate să aplice respectivele norme.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu art. 30 din Legea nr. 36/1995 (forma în vigoare la momentul emiterii ordinului de numire al reclamantului), notarii publici îşi exercită personal profesiunea si se bucura de stabilitate in funcţie, neputând fi mutaţi în altă localitate fără acordul lor. Aşadar legea protejează notarul public împotriva oricărei măsuri externe voinţei sale care ar afecta stabilitatea sediului său circumscris unei anumite localităţi.
De asemenea art. 115 din lege stabileşte că „birourile notariale constituite in condiţiile prezentei legi îşi pot organiza sedii secundare in localităţile din aceeaşi circumscripţie teritorială in care nu au luat fiinţă birouri de notari publici. Sediile secundare îşi vor înceta activitatea o dată cu constituirea in acea localitate a unui birou de notar public”.
Potrivit art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2910/C din 23 octombrie 2009:
„(1) Schimbarea sediului biroului notarului public din localitatea în care îşi desfăşoară activitatea într-o localitate din cadrul aceleiaşi circumscripţii sau din altă circumscripţie judecătorească se face prin concurs pe post vacant, prevăzut în ordinul de actualizare, cu excepţia situaţiei în care pentru ocuparea unui post vacant se depune o singură cerere de schimbare a sediului biroului notarial. În cazul decesului sau încetării calităţii de notar public a unuia dintre asociaţi, locul rămas vacant va fi ocupat de asociatul care, anterior asocierii, a fost numit în altă localitate, la cererea acestuia. În cazul existenţei mai multor asociaţi care, anterior asocierii, şi-au desfăşurat activitatea în alte localităţi, locul rămas vacant va fi ocupat prin concurs organizat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici. La concurs pot participa numai notarii publici care au avut calitatea de asociat al notarului public decedat sau căruia i-a încetat calitatea. În cazul în care în localitatea din care urmează să îşi schimbe sediul notarul public nu îşi mai desfăşoară activitatea un alt notar public, Colegiul director al Camerei notarilor publici este obligat să asigure continuitatea serviciului notarial, precum şi preluarea arhivei.
(2) Concursul de schimbare de sedii se organizează anual de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi constă într-o probă scrisă de practică notarială. Concursul de schimbare de sedii se susţine în faţa unei comisii formate din 3 sau 5 notari publici desemnaţi de către Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.
(3) Rezultatele concursului de schimbare de sedii se validează de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.
(4) Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului de schimbare de sedii este stabilită prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti.
(5) După emiterea ordinului ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti de schimbare a sediului, notarul public are obligaţia de a face înscrierile corespunzătoare potrivit prevederilor art. 8 din prezentul regulament; cu privire la arhivă sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 alin. (3) din prezentul regulament.
(6) Locurile rămase vacante după actualizare, în urma concursului prevăzut la art. 4 din prezentul regulament, a concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, precum şi ca urmare a decesului sau încetării calităţii de notar public vor fi prevăzute în următorul ordin de actualizare, în situaţia în care menţinerea acestora se mai justifică.”
Din interpretarea logico-juridică a acestor texte de lege rezultă că art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi activităţii notariale nr. 36/1995 nu adaugă la lege ci stabileşte o procedură de urmat pentru asigurarea mobilităţii notarilor publici, materie în care nu există un act juridic cu o forţă juridică superioară.
Înalta Curte constată că recurentul a invocat faptul că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, deşi prin încheierea pronunţată de Tribunalul Cluj a fost investită doar cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995 aprobat prin O.M.J. nr. 2910/C/2009 a excepţiei de nelegalitate parţială a O.M.J. nr. 203/C/2006.
De asemenea, recurentul a reiterat în faţa Curţii de Apel Cluj excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, motiv pentru care pârâta Camera Notarilor Publici Cluj a invocat excepţia de inadmisibilitate.
Înalta Curte, constată că instanţa de fond, în mod corect, a respins excepţia ca inadmisibilă.
Recurentul susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, întrucât competenţa de a constata dacă de actul administrativ a cărui legalitate se contestă depinde soluţionarea litigiului pe fond revine instanţei de fond, astfel încât Curtea de Apel Cluj nu avea posibilitatea de a se pronunţa asupra acestui aspect.
În soluţionarea excepţiei de nelegalitate parţială a O.M.J. nr. 203/C/2006, Curtea de Apel a reţinut că reclamantul nu poate justifica o vătămare în vreun drept subiectiv sau interes legitim, întrucât prin acest ordin nu a avut loc decât numirea în funcţie a recurentului cu specificarea localităţii Baciu ca sediu al biroului său notarial, urmare a cererii adresată de acesta Ministerului Justiţiei, prin care şi-a manifestat în mod liber consimţământul de a-şi stabili sediul biroului în această localitate.
Prin urmare, instanţa de fond s-a pronunţat asupra legalităţii ordinului, în aprecierea legalităţii reţinând că schimbarea sediului biroului în altă localitate este blocată de dispoziţiile art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995 aprobat prin O.M.J. nr. 2910/C/2009, şi nu de cele ale O.M.J. nr. 203/C/2006, prin care s-a dispus doar numirea în funcţie a recurentului cu specificarea localităţii Baciu ca sediu a biroului său notarial.
Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, apreciază că numirea notarilor publici se făcea în localităţile în care, potrivit ordinului de actualizare, sunt prevăzute posturi vacante de notar public şi, în mod corespunzător, birouri notariale.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale, adoptat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 7107G/1995, cu modificările şi completările ulterioare, în forma în vigoare la data numirii în funcţie a recurentului: „Numărul notarilor publici şi al birourilor notariale din localităţile aflate circumscripţia fiecărei judecătorii şi din Municipiul Bucureşti se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, în funcţie de cerinţele locale rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor publicului."
Potrivit art. 3, „La numire pe locurile vacante de notari publici, au prioritate notarii stagiari care au promovat examenul de notar public, în ordinea mediilor şi a opţiunii acestora", iar potrivit art. 4 alin. (1), „Pe locurile de notari publici care mai rămân vacante, după acordarea priorităţilor prevăzute la art. 3, se pot numi după o prealabilă verificare a cunoştinţelor profesionale cei care au îndeplinit timp de 5 ani funcţiile juridice prevăzute la art. 16 lit. g) din lege. Locurile vacante şi data verificării cunoştinţelor profesionale se publică în M. Of. al României cu cel puţin 30 de zile mai înainte de aceasta dată”.
Deci, numirea se face pe locuri vacante, prin ordinul de stabilire a numărului notarilor publici şi al birourilor notariale din localităţile aflate în circumscripţia fiecărei judecătorii şi din Municipiul Bucureşti.
Deoarece ordinul Ministrului Justiţiei de numire în funcţie s-a emis în conformitate cu ordinul de actualizare a numărului notarilor publici şi al birourilor notariale, în cuprinsul său s-a specificat localitatea pe teritoriul căreia notarul public urma să îşi înfiinţeze biroul notarial, chiar dacă, art. 7 alin. (2) din actul normativ menţionat mai sus, în forma în vigoare la data numirii în funcţie a reclamantului, nu stipula, în mod expres, obligativitatea menţionării în cuprinsul ordinului a localităţii de numire.
Aşadar, numirea se face pe locuri vacante, iar recurentul a optat pentru locul vacant la data susţinerii concursului din circumscripţia Judecătoriei Cluj Napoca localitatea Baciu.
Cu privire la criticile referitoare la legalitatea dispoziţiilor art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995, aprobat prin O.M.J. nr. 2910/C/2009, se arată că Legea nr. 36/1995 nu reglementează, expres şi primar, modalitatea în care are loc schimbarea sediului biroului notarului public într-o altă localitate, precum şi actualizarea anuală a numărului de locuri vacante în vederea ocupării, însă nu exclude posibilitatea reglementării acestor aspecte prin Regulamentul de punere în aplicare.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că art. 27 din Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995 nu adaugă la lege ci stabileşte o procedură de urmat pentru asigurarea mobilităţii notarilor publici.
De asemenea, s-a reţinut că nu au fost încălcate nici normele de tehnică legislativă deoarece O.M.J. nr. 2910/C/2009 a fost elaborat de Ministerul Justiţiei, singura autoritate competentă să adopte şi implicit să modifice Regulamentul de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 36/1995.
Înalta Curte constată că şi susţinerile potrivit cărora normele juridice nu sunt previzibile sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Actele normative care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate sunt opozabile recurentului, fiind îndeplinite criteriile de accesibilitate şi previzibilitate impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, drept condiţii de calitate a legii, care presupun ca legea să fie enunţată cu suficientă precizie pentru a-i permite cetăţeanului să-şi adapteze conduita şi să poată să prevadă, cu un grad de exactitate rezonabil, consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat pe care îl comite (cauza Sunday Times contra Regatul Unit).
În optica instanţei europene, valoarea noţiunilor de accesibilitate şi previzibilitate depinde în mare măsură de conţinutul textului în cauză, de domeniul pe care îl acoperă, de numărul şi calitatea destinatarilor săi.
Neclaritatea unei legi poate fi compensată printr-o practică judiciară constantă care să permită înlăturarea arbitrariului în exercitarea puterii discreţionare a autorităţilor statale.
O prevedere legală este considerată suficient de clară dacă permite petiţionarului să-şi adapteze conduita într-o măsură rezonabilă, fie şi cerând, la nevoie, sfatul superiorului său ori obţinând o precizare a legii cu ajutorul unei decizii judiciare (cauza Rekvenyi contra Ungariei) sau înconjurându-se de „consilieri luminaţi” (cauza Open Door şi Dublin Well Woman contra Irlandei).
Or, în cauza de faţă, dispoziţiile cuprinse în actele administrative atacate se adresau, în primul rând notarilor, recurentul fiind notar.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.I. împotriva sentinţei nr. 216 din 19 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 826/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 110/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
