ICCJ. Decizia nr. 1191/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1191/2013
Dosar nr. 5113/1/2012
Ședința publică din 21 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea supusă contestaţiei în anulare
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii D.M., D.F.N. şi N.M.R. au chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 6977 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, recunoaşterea dreptului său la acordarea sumei de 136.929 lei, obligarea pârâtei la plata daunelor ce i-au fost cauzate şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat faptul că, prin dispoziţia Primarului municipiului Ploieşti s-a propus să li se acorde măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru terenul în suprafaţă de 35 mp, situat în Ploieşti, judeţul Prahova. Acest teren a fost evaluat la suma de 136.929 lei, dar după 6 luni a fost întocmită o nouă expertiză în care valoarea imobilului a fost scăzută la suma de 26.600 lei.
În cauză a fost administrată proba cu expertiză topo pentru stabilirea valorii terenului aflat în discuţie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 39 din 02 februarie 2011, a admis acţiunea, a anulat în parte Decizia nr. 6977 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârâtă, a stabilit că titlul de despăgubire al reclamanţilor trebuie să fie emis pentru suma de 61.147 lei şi a obligat pârâta la 4.700 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut faptul că în cele două rapoarte de expertiză efectuate în cadrul procedurii administrative au fost stabilite valori diferite pentru imobilul aflat în discuţie, iar pârâta şi-a însuşit concluziile celui de-al doilea raport, fără a motiva soluţia adoptată.
Prima instanţă a apreciat că decizia contestată a fost emisă pentru o valoare care nu este stabilită conform prevederilor art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 şi nu reprezintă o reparaţie reală, constând în despăgubirile ce li se cuvin reclamanţilor pentru imobilul preluat abuziv.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 5623 din 24 noiembrie 2011, a respins recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat recurenta la plata sumei de 3.000 lei către intimaţi, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de control judiciar a concluzionat în sensul că expertiza tehnică topo întocmită de expertul T.A. a respectat prevederile legale în materie, în condiţiile în care a arătat ce metodă de evaluare pentru determinarea valorii de piaţă a ales, fiind vorba despre metoda comparaţiei directe, impusă de art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 318 teza finală C. proc. civ., a formulat contestaţie în anulare Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivare, contestatoarea a arătat faptul că Înalta Curte nu s-a pronunţat asupra motivului de modificare referitor la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.
Intimaţii D.M., D.F.N. şi N.M.R. au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
A fost ataşat Dosarul nr. 840/42/2010 în care a fost pronunţată de către Înalta Curte decizia contestată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând contestaţia în anulare prin prisma motivului indicat de contestator şi a apărărilor formulate de intimaţi, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Argumente relevante
Conform art. 318 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar s-a pronunţat pe motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată şi a procedat la reducerea cuantumului acestora la suma de 3.000 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Ca atare, Înalta Curte concluzionează în sensul că aspectele invocate de către contestatoare în sprijinul incidenţei temeiului juridic indicat mai sus nu sunt relevante.
2. Temeiul legal al hotărârii pronunţate asupra contestaţiei în anulare
În consecinţă, ţinând seama de argumentele anterior prezentate, în baza art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare întemeiată pe textul legal mai sus indicat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Deciziei nr .5623 din 24 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1203/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
