ICCJ. Decizia nr. 1375/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1375/2013
Dosar nr. 4612/2/2011
Şedinţa publică de la 22 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 7073 din 25 noiembrie 2011, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea pârâtului nr. 126 din 6 aprilie 2011 şi l-a obligat pe pârât să examineze cererea reclamantului sub toate aspectele legislaţiei naţionale şi comunitare, în termen legal şi să răspundă acestuia.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Hotărârea contestată în prezenta cauză este nelegală, întrucât pârâtul nu a analizat discriminarea invocată de reclamant în petiţia sa, prin prisma legislaţiei şi jurisprudenţei europene, deşi avea această obligaţie în raport de prevederile art. 5 din Noul C. proc. civ.
Ca argument suplimentar pentru nelegalitatea hotărârii, judecătorul fondului a citat dispoziţiile art. 2 din Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, dispoziţii pe care le-a apreciat ca fiind aplicabile în speţă.
Totodată, instanţa a precizat că persoanele cu dizabilităţi nu trebuie discriminate, ci trebuie ajutate să se integreze în societate şi să aibă oportunitatea de a accede la orice activităţi producătoare de bunuri sau prestatoare de servicii.
2. Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea contestată:
2.1. Instanţa de fond a interpretat eronat cadrul legal naţional, în condiţiile în care O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, transpune în totalitate prevederile Directivei Consiliului nr. 200/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată, precum şi prevederile Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
Totodată, recurentul a arătat faptul că a aplicat acquis-ul comunitar cu ocazia analizării petiţiei formulate de intimat, soluţionată prin Hotărârea nr. 126 din 6 aprilie 2011.
2.2. Prima instanţă a calificat greşit obiectul petiţiei depuse de intimat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Pe acest aspect, recurentul a susţinut, în primul rând, faptul că nu are competenţa materială de a obliga Ministerul Justiţiei şi U.N.N.P.R. să modifice Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi activităţilor notariale.
În al doilea rând, recurentul a precizat că poate constata că există discriminare, ca urmare a faptului că petentului i se îngreunează nejustificat de alte criterii accesul la activităţi prestatoare de servicii sau la o ocupaţie, dar nu acesta a fost obiectul petiţiei cu care a fost învestit.
3. Apărările formulate de intimat
Intimatul G.M. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului (a se vedea dosar) şi a depus înscrisuri.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant G.M. a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea hotărârii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 126 din 6 aprilie 2011 prin care a fost soluţionată petiţia înregistrată sub nr. 579 din 29 ianuarie 2011.
Prima instanţă a admis acţiunea pentru argumentele prezentate la pct. 1 din decizia de faţă.
Această soluţie nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru că reflectă o abordare superficială a cauzei.
Detaliind problema de drept dedusă judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
Prin petiţia înregistrată sub nr. 579 din 29 ianuarie 2011, intimatul a arătat că recurentul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat discriminarea sa în anul 2005, prin Hotărârea nr. 276/2005, ca urmare a faptului că nu a avut acces la funcţia de notar. Intimatul a solicitat obligarea Ministerului Justiţiei şi Uniunii Naţionale a Notarilor Publici la modificarea, prin ordin, a Regulamentul de concurs pentru notarii publici în aşa fel încât să prevadă măsuri afirmative pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.
Prin Hotărârea nr. 126 din 6 aprilie 2011, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării:
- a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instituţii cu privire la obligarea Ministerului Justiţiei şi Uniunii Naţionale a Notarilor Publici la modificarea Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi activităţilor notariale nr. 36/1995;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici;
- a constatat că petentul nu a fost discriminat, conform prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Înalta Curte apreciază că autoritatea recurentă a analizat Petiţia nr. 579 din 29 ianuarie 2011 formulată de intimat prin prisma cadrului legislativ din domeniul prevenirii şi combaterii discriminării, cadru legislativ care, în realitate, reprezintă o transpunere a directivelor europene aplicabile în materie (Directiva Consiliului nr. 200/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, precum şi Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă).
La modul concret, instanţa de control judiciar reţine faptul că, prin Hotărârea nr. 276 din 25 octombrie 2005 Colegiul Director al Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, examinând petiţia formulată de M.G., înregistrată la nr. 7725 din 3 octombrie 2005 şi Sentinţa civilă nr. 1307/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat că refuzul recurenţilor reclamanţi Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România de a organiza o comisie specială pentru verificarea cunoştinţelor sale profesionale, constituie un act de discriminare, conform art. 2 alin. (1) şi (3), art. 6 şi art. 19 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Au fost sancţionaţi cu avertisment atât Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România cât şi Ministerul Justiţiei şi s-a solicitat Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România înfiinţarea unei comisii speciale pentru examinarea cunoştinţelor de specialitate ale petentului M.G., dispunându-se, totodată, şi monitorizarea situaţiei.
Această soluţie a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 3317 din 29 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1420/2/2006.
În actul administrativ dedus judecăţii, recurentul a arătat faptul că Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici au respectat măsurile adoptate prin Hotărârea CNCD nr. 276 din 25 octombrie 2005. Dovada în acest sens o constituie Decizia nr. 4481 din 3 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 6278/1/2008 şi Decizia nr. 527 din 3 februarie 2010 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 1912/2/2009.
În acelaşi timp, Colegiul director al autorităţii recurente a constatat că Ministerul Justiţiei şi-a exprimat acordul în sensul majorării duratei de examinare peste cele 3 ore prevăzute pentru susţinerea examenului necesar a accede la profesia de notar, iar Uniunea Naţională a Notarilor Publici a propus o serie de măsuri speciale din punct de vedere logistic, în vederea susţinerii celor două probe de concurs de către intimat. Cu toate acestea, intimatul nu s-a înscris la niciun concurs de primire în profesia de notar public.
Pentru toate aceste motive, Colegiul director a considerat că introducerea unei prevederi exprese în Regulamentul de concurs pentru notarii publici este doar o condiţie de formă, în lipsa căreia intimatul nu a fost şi nu este împiedicat să se înscrie la concurs şi să beneficieze de măsuri afirmative în organizarea concursului, potrivit gradului de dizabilitate pe care îl are.
Aşadar, din cele anterior expuse, rezultă faptul că nu suntem în prezenta unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, deoarece autoritatea recurentă a analizat şi a rezolvat petiţia înregistrată sub nr. 579 din 29 ianuarie 2011, în raport de obiectul acesteia.
În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că prima instanţă s-a pronunţat asupra unor motive de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecăţii care nu au fost invocate de către partea reclamantă şi nici nu au fost puse în discuţia părţilor litigante, cum este, de pildă, încălcarea prevederilor art. 5 din Noul C. proc. civ. Mai mult decât atât, acest act normativ nu era aplicabil în speţă, faţă de momentul formulării cererii de chemare în judecată (17 mai 2011), de data intrării sale în vigoare (15 februarie 2013) şi de dispoziţiile art. 24 din acest Cod.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei nr. 7073 din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1206/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 1376/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
