ICCJ. Decizia nr. 1393/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1393/2013
Dosar nr. 5394/2/2011
Ședința publică din 22 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC O.M.V. P. SA a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtei la soluţionarea cererii de restituire/compensare accize depusă la data de 16 martie 2011.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că suma ce face obiectul cererii mai sus indicate este de 17.809.289 lei şi că a importat, în perioada noiembrie – decembrie 2006, de la O.M.V., Austria - antrepozitul fiscal situat în locaţia L. - produse accizabile, respectiv benzină şi motorină. Intrarea acestor produse pe teritoriul României s-a efectuat prin punctul de trecere a frontierei de stat situat în E. Județul Bihor, iar accizele, T.V.A.-ul şi comisionul vamal aferente acestor transporturi au fost plătite în contul biroului vamal E. Județul Bihor.
Mărfurile aflate în discuţie au fost introduse în antrepozitele fiscale aparţinând societăţii, situate în Târgovişte şi Zalău; la momentul ieşirii acestor produse din antrepozite, în vederea livrării către benzinăriile proprii, accizele pentru acestea au fost plătite din nou, în conformitate cu sistemul general de colectare de accize la momentul eliberării produselor în consum din antrepozitul fiscal.
Ca atare, în raport de faptul că accizele au fost plătite de două ori, a solicitat pârâtei restituirea/compensarea accizelor aferente produselor energetice ce au făcut obiectul declaraţilor vamale de import în perioada noiembrie – decembrie 2006, în valoare de 17.809.289 lei, în baza prevederilor art. 21 alin. (4) şi art. 117 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamanta a arătat că autoritatea pârâtă nu a soluţionat cererea aflată în discuţie în termenul de 45 zile, reglementat de art. 70 alin. (1) din actul normativ anterior arătat.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, cu motivarea că sunt aplicabile prevederile de art. 70 alin. (2) C. proc. fisc., republicat şi că a transmis cererea reclamantei către A.N.V. în vederea verificării aspectelor ce ţin de data returnării în antrepozitul fiscal în discuţie, vechimea produselor accizabile retrase de pe piaţă şi cuantumul accizelor, dar, până în prezent, nu a primit relaţiile solicitate.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 7338 din 05 decembrie 2011, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea acesteia, înregistrată la 16 martie 2011, în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Pârâta nu a soluţionat cererea reclamantei în termenul procedural statuat de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, fără a prezenta nicio justificare obiectivă.
În speţa de faţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 70 alin. (2) din actul normativ anterior arătat, întrucât nu au fost solicitate informaţii suplimentare necesare pentru soluţionarea cererii, de natură să atragă prelungirea termenului de 45 zile prevăzut de lege.
Reclamanta este o persoană vătămată în dreptul său de autoritatea pârâtă prin nesoluţionarea cererii în termenul legal, iar sancţiunea prevăzută de legislaţia în vigoare într-o asemenea situaţie este obligarea pârâtei la emiterea unui act administrativ prin care să soluţioneze cererea.
3. Recursul declarat de pârâta A.N.A.F.
În recursul său, pârâta a solicitat modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta a arătat că termenul reglementat de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, este un termen de recomandare, deoarece nu este prevăzută sancţiunea în cazul nerespectării sale.
În cauza de faţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 70 alin. (2) din actul normativ anterior arătat, întrucât au fost cerute informaţii suplimentare de la autoritatea cu competenţe în materie.
4. Apărările formulate de intimata SC O.M.V. P. SA.
Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât recurenta nu i-a solicitat informaţii suplimentare pe care să nu i le fi furnizat până în prezent (filele 12-14 dosar recurs).
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect obligarea pârâtei A.N.A.F. – D.G.A.M.C. la soluţionarea cererii de restituire/compensare accize înregistrată la 16 martie 2011.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, apreciind că este vorba despre nesoluţionarea în termenul legal a cererii reclamantei, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, îl dă acestei noţiuni.
Detaliind problema de drept dedusă judecăţii şi răspunzând la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta Curte constată următoarele:
Conform art. 70 C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare:
„1. Cererile depuse de către contribuabil, potrivit prezentului cod, se soluţionează de către organul fiscal, în termen de 45 zile de la înregistrare.
2. În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.”
În speţa de faţă, nu au fost respectate dispoziţiile procedurale mai sus citate, în condiţiile în care, din materialul probator administrat în cauză, rezultă cu certitudine faptul că intimata-reclamantă a îndeplinit cerinţele formale prevăzute de legislaţia în materie pentru soluţionarea cererii de restituire/compensare a unor accize; cu alte cuvinte, nu exista niciun impediment de soluţionare a cererii generat de conduita societăţii intimate. Mai mult decât atât, după împlinirea termenului de 45 zile, intimata a revenit cu adrese la recurentă fără, însă, a primi un răspuns la cererea sa.
Pentru a fi incidente prevederile alin. (2) al art. 70 C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, era necesar ca solicitarea de informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei asupra cererii de restituire/compensare a accizelor formulată de intimată să se fi realizat în cadrul termenului de 45 zile de la înregistrarea cererii.
Or, în cauza de faţă, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada înregistrării solicitării de informaţii la A.N.V. conform susţinerilor sale din cadrul memoriului de recurs.
În atare situaţie, recurenta-pârâtă nu poate invoca textul legal anterior arătat pentru a justifica conduita sa culpabilă, constând în nesoluţionarea cererii intimatei în termenul de 45 zile aflat în discuţie.
În fine, Înalta Curte apreciază că au fost încălcate şi prevederile art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., care consacră dreptul oricărei persoane la soluţionarea cauzei sale într-un termen rezonabil, aceste dispoziţii fiind aplicabile atât în procedura judiciară propriu-zisă, cât şi în procedura administrativă prealabilă.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect dispoziţia normativă anterior indicată, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ, raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinţei nr. 7338 din 5 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1376/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 141/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
