ICCJ. Decizia nr. 2512/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2512/2013
Dosar nr. 7373/2/2011
Şedinţa publică de la 1 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea formulată, reclamantul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Ialomiţa a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând anularea Deciziei nr. 35/2011.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta arată că prin Decizia nr. 35/2011, emisă de Curtea de Conturi - Camera de Conturi Ialomiţa, ca urmare a verificării efectuate şi având în vedere Procesul-verbal de constatare din 6 mai 2011, încheiat în urma misiunii de audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară pe anul 2010, au fost dispuse următoarele măsuri în sarcina reclamantei, şi anume stabilirea întinderii prejudiciului rezultat din plata nelegală a suplimentului postului funcţionarilor publici în perioada 2008 - 2010, dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia şi regularizarea cu bugetele publice a contribuţiilor sociale achitate de angajator, respectiv angajaţi, ca urmare a plăţii drepturilor băneşti necuvenite, stabilite în condiţiile de la lit. a) din decizie.
Reclamanta arată că a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 35/2011, arătând faptul că drepturile salariale de natura suplimentului postului funcţionarilor publici pentru perioada 2008 - 2010, stabilite de organul de control la suma de 314.177 RON, au fost achitate în mod legal şi în baza unui titlu legal.
Prin urmare, reclamanta a considerat că suplimentul postului şi suplimentul corespunzător gradului constituie un drept câştigat legal de funcţionarii publici, conform dispoziţiilor în vigoare, este dispus prin act legal - Sentinţa civilă nr. 981/F din data de 24 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, precum şi faptul că organul de control nu are atribuţii în a interpreta nici considerentele şi cu atât mai mult dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, de a pune la îndoială întinderea, înţelesul şi nelămuriri pe care le-ar putea avea sau întimpina subiecţii de drept cu ocazia punerii în executare a acesteia.
Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, în fond, netemeinicia acţiunii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 164 din 13 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Ialomiţa, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi - Camera de Conturi Ialomiţa, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, astfel cum a fost motivată de pârâtă, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată, luând act că reclamanta a dat curs prevederilor art. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130 din 4 noiembrie 2010, formulând contestaţie împotriva Deciziei nr. 35/2011, soluţionată prin Încheierea nr. 41 din 25 iulie 2011, reclamanta precizând, prin cererea depusă la 11 ianuarie 2012, că înţelege să solicite şi anularea încheierii prin care a fost soluţionată contestaţia sa.
În fond, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, faptul că prin Decizia nr. 35/2011, Camera de Conturi Ialomiţa a reţinut că reclamanta a achitat fără temei legal drepturi de natură salarială, constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, că plata a fost dispusă ca urmare a pronunţării Sentinţei civile nr. 981/F din 24 noiembrie 2008, însă din cuprinsul hotărârii rezultă că instanţa a respins cererea reclamanţilor, funcţionari publici în cadrul autorităţii reclamante, cu privire la plata acestor suplimente.
Astfel, s-a reţinut de către instanţă că în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile anterior menţionate s-a precizat că tribunalul a admis acţiunea reclamanţilor în parte, constatând că aceştia au dreptul la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, respingând însă capătul 2 de cerere, privind plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
S-a apreciat că, aşa cum a arătat şi pârâta, Sentinţa civilă nr. 981/F din 24 noiembrie 2008 nu abilita reclamanta să procedeze la plata drepturilor salariale, reprezentând suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător gradului, respectiv treptei de salarizare, în condiţiile în care instanţa nu numai că a reţinut explicit în cuprinsul considerentelor netemeinicia pretenţiei reclamanţilor funcţionari publici cu privire la plata acestor drepturi, dar mai ales este de observat că dispozitivul sentinţei civile nu cuprinde nicio menţiune referitoare la obligarea autorităţii publice la plata unor sume către reclamanţi.
S-a reţinut că dispozitivul sentinţei civile în discuţie nu consfinţeşte o obligaţie susceptibilă de executare, ci constată existenţa unui drept, în condiţiile art. 111 C. proc. civ., a cărui realizare a fost apreciată de instanţă ca imposibilă, în lipsa criteriilor legale de cuantificare.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că este evident că dispozitivul Sentinţei civile nr. 981/F din 24 noiembrie 2008 cuprinde o omisiune, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la capătul doi de cerere, însă o atare omisiune, susceptibilă de îndreptare pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ., nu poate fi speculată în sensul că instanţa a admis pretenţia reclamanţilor cu privire la plata suplimentului postului.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a constatat că în mod întemeiat a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva Deciziei nr. 35/2011, emisă de Camera de Conturi Ialomiţa, măsurile dispuse prin punctul 2 al deciziei amintite fiind legale şi temeinice.
3. Recursul formulat de reclamant
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Ialomiţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
3.1. Instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii procesului civil, prevăzut de art. 129 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
În practicaua sentinţei recurate se consemnează că reprezentantul pârâtei învederează instanţei că înţelege să renunţe la excepţia inadmisibilităţii acţiunii. De asemenea, s-a luat act de renunţarea pârâtei la excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Cu toate acestea, instanţa de fond se pronunţă asupra excepţiei la care pârâta a renunţat, plus petita.
3.2. Instanţa de fond a înfrânt principiul autorităţii de lucru judecat privind Sentinţa civilă nr. 981/F din 24 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.
Prin această ultimă sentinţă, Tribunalul Ialomiţa a constatat întemeiată acţiunea în ceea ce priveşte existenţa drepturilor de supliment al postului şi supliment corespunzător gradului, respectiv treptei de salarizare, iar în ceea ce priveşte plata efectivă a acestor drepturi, începând cu 1 ianuarie 2004, Tribunalul Ialomiţa a respins cererea privind plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Instanţa de fond a făcut aprecieri asupra dispozitivului Sentinţei civile nr. 981/F din 24 noiembrie 2008, arătând că este vorba despre o omisiune, ce se poate îndrepta pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
Dacă Tribunalul Ialomiţa ar fi înţeles să respingă în totalitate plata drepturilor salariale, era inutilă recunoaşterea existenţei acestor drepturi, atâta timp cât ele aveau o existenţă legală în dispoziţiile Legii nr. 188/1999.
Procedând astfel, prima instanţă a încălcat normele imperative privind competenţa materială, prevăzute de art. 2811 C. proc. civ., pe care, de altfel, le şi invocă.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este nefondat.
1.1. Critica privitoare la pronunţarea "plus petita" se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Critica este nefondată, având în vedere că dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. pot fi invocate numai în măsura în care prin hotărârea recurată, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut prin acţiunea introductivă, în raport de obiectul cererii deduse judecăţii.
Împrejurarea că în cuprinsul motivării sentinţei primei instanţe s-au făcut referiri la netemeinicia unei excepţii invocate de către pârâtă, deşi judecătorul luase act de renunţarea părţii cu privire la aceasta, nu este de natură să conducă la concluzia întrunirii motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Mai mult, în dispozitivul sentinţei recurate nu se regăseşte menţiunea respingerii excepţiei invocate.
Analizarea temeiniciei excepţiei în cuprinsul considerentelor hotărârii nu vatămă în niciun mod părţile, cât timp, în final, prin dispozitivul sentinţei pronunţate nu s-a dispus şi respingerea excepţiei.
1.2. În ceea ce priveşte motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că prima instanţă nu a încălcat dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. şi nu a soluţionat o cerere întemeiată pe aceste prevederi legale.
Se reţine că prima instanţă a apreciat în mod corect că prin Sentinţa civilă nr. 981/F din 24 noiembrie 2008 s-a constatat existenţa unui drept în condiţiile art. 111 C. proc. civ. şi că dispozitivul hotărârii nu este susceptibil de executare.
Aprecierile făcute în legătură cu anumite omisiuni din conţinutul dispozitivului nu conduce la specularea sau intuiţia asupra voinţei Tribunalului Ialomiţa.
Ceea ce este esenţial este faptul că soluţiile pronunţate în temeiul art. 111 C. proc. civ., prin care se constată existenţa unui drept, nu sunt susceptibile de executare, iar recurenta- reclamantă nu putea să pună în executare (plată) suplimentul postului/suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aşa fiind, indiferent de eventualele nelămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea punctului doi din dispozitiv şi pe care recurenta nu a înţeles să le clarifice prin intermediul procedurii impuse de dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., constatarea existenţei unui drept potrivit art. 111 C. proc. civ. nu este susceptibilă de executare, iar actul de control a fost întocmit în mod legal.
Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Ialomiţa împotriva Sentinţei civile nr. 164 din 13 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3422/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 359/2013. Contencios → |
|---|
