ICCJ. Decizia nr. 3235/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3235/2013
Dosar nr. 474/35/2011
Şedinţa publică de la 12 martie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul G.O.D., judecător la Tribunalul Bihor, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul de Avocaţi Bihor, anularea Deciziei Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 73 din 19 - 20 februarie 2011 prin care s-a respins contestaţia sa formulată împotriva Hotărârii Consiliului Baroului Bihor nr. 60 din 18 noiembrie 2010, precum şi anularea acestei din urmă hotărâri; ca o consecinţă a anulării acestor hotărâri, reclamantul a solicitat să fie obligaţi pârâţii ca, în baza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2004, să emită Decizia de admitere a sa în profesia de avocat, cu scutire de examen sau orice altfel de interviu; totodată reclamantul a solicitat ca, în baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, să se dispună emiterea Deciziei de trecere pe tabloul avocaţilor incompatibili, sens în care decizia de admitere în profesie urmează să producă efecte în condiţiile alin. (2) numai de la data încetării stării de incompatibilitate, aşa după cum prevede art. 15 alin. (1) lit. f) din Statutul profesiei de avocat; totodată, reclamantul a solicitat a se dispune admiterea sa în profesie cu scutirea de orice fel de taxă neprevăzută expres de Legea nr. 51/1995.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 234/CA/2011 P.I. din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.O.D., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul de Avocaţi Bihor, a dispus anularea Hotărârii Consiliului Baroului Bihor nr. 60 din 18 noiembrie 2010 şi a Deciziei Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 73 din 19 - 20 februarie 2011, a obligat pârâtul Baroul Bihor să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen sau orice formă de verificare a cunoştinţelor, decizie ce va produce efecte la data încetării stării de incompatibilitate în care se găseşte reclamantul, fără să subziste în sarcina acestuia obligaţia rezolvării stării de incompatibilitate în termenul de 2 luni prevăzut de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi a respins acţiunea sub aspectul celorlalte pretenţii formulate de reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că reclamantul a fost admis în magistratură în baza examenului susţinut la nivel naţional, fiind numit procuror stagiar prin Ordinul nr. 93 din 20 octombrie 1999 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Prin Decretul nr. 250/2002 al Preşedintelui României, ca urmare a promovării examenului de capacitate, a fost numit procuror definitiv, ulterior obţinând transferul în funcţia de judecător la Judecătoria Oradea. La data de 15 iulie 2009, a promovat la instanţa superioară - Tribunalul Bihor, instanţă la care funcţionează şi în prezent. În raport de data admiterii reclamantului în magistratură, instanţa a reţinut că acesta a împlinit în cursul anului 2009 vechimea de 10 ani în funcţia de procuror şi judecător, aspect de altfel necontestat de pârâţi.
Prevalându-se de efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 109/2010, prin cererea înregistrată la Baroul Bihor sub nr. 252 din 4 mai 2010, reclamantul a solicitat admiterea sa cu scutire de examen în rândul avocaţilor Baroului Bihor şi înscrierea pe lista incompatibililor, cerere reiterată la data de 1 noiembrie 2010.
Consiliul Baroului Bihor, verificând cererile înregistrate sub nr. 252 din 4 mai 2010 şi 583 din 1 noiembrie 2010, prin care reclamantul G.O.D. a solicitat primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a constatat că reclamantul nu s-a conformat solicitărilor Baroului Bihor, din adresa nr. 561 din 27 octombrie 2010, potrivit căreia urma să-şi completeze dosarul şi cererea de înscriere, conform prevederilor art. 15 şi 16 din Statutul profesiei de avocat şi ale Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, respectiv că acesta a refuzat plata sumei de 200 lei, reprezentând taxă de participare la testul de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia profesiei de avocat.
În consecinţă, prin Hotărârea nr. 60 din 18 noiembrie 2010, Consiliul Baroului Bihor a respins cererea reclamantul de primire în profesie cu scutire de examen.
Prin Decizia nr. 73 din 19 - 20 februarie 2011, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a respins contestaţia formulată de reclamant împotriva Hotărârii Consiliului Baroului Bihor nr. 60 din 18 noiembrie 2010, cu motivarea că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 nu prevede pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile legale decât o posibilitate eventuală de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, astfel că pe baza acestei formulări a textului legal, în Statutul profesiei s-a inserat posibilitatea verificării de către consiliul baroului a cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Pe de altă parte, Curtea a constatat şi refuzul reclamantului de achitare a sumei de 200 lei reprezentând taxă de participare la testul de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia profesiei de avocat şi a apreciat că acest refuz nu constituie un argument legal pentru respingerea cererii sale de primire în barou cu scutire de examen, reclamantul neputând fi obligat să se supună unei forme de verificare a cunoştinţelor ce excede prevederilor legale.
Pe de altă parte, un alt motiv menţionat în Hotărârea nr. 60/2010 pentru respingerea cererii reclamantului se referă la necompletarea dosarului cu înscrisurile menţionate în Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010. Or, deşi se susţine că reclamantul a fost încunoştinţat prin adresa nr. 561 din 27 octombrie 2010 în legătură cu documentele cu care trebuia să-şi completeze dosarul şi cererea de înscriere, pârâţii nu au făcut dovada comunicării acestei adrese cu reclamantul, care de altfel a solicitat Baroului Bihor să-i fie comunicate înscrisurile ce sunt necesare pentru soluţionarea în mod favorabil a cererii sale.
Curtea a mai constatat că nu este lipsit de relevanţă nici faptul că cererea reclamantului formulată în data de 4 mai 2010 cuprinde menţiunile prevăzute de art. 15 din Statutul profesiei de avocat, fiind însoţită de înscrisurile doveditoare indicate la art. 16 alin. (3) din acelaşi act normativ, Hotărârea nr. 910/2010 fiind adoptată de Consiliul UNBR la data de 11 septembrie 2010.
În ceea ce priveşte capătul trei de cerere din acţiunea reclamantului prin care acesta solicită a se dispune primirea sa în profesie cu exonerarea de orice fel de taxă neprevăzută expres de Legea nr. 51/1995, instanţa l-a apreciat ca fiind nefondat, în condiţiile în care nu s-a făcut de către reclamant dovada perceperii unor astfel de taxe. Pe de altă parte, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 dă în competenţa consiliul baroului stabilirea contribuţiei avocaţilor la realizarea bugetului baroului, ceea ce înseamnă că stabilirea unor taxe prin acte ce emană de la Consiliul Baroului nu contravine prevederilor Legii nr. 51/1995, astfel că solicitarea reclamantului de exonerare a sa de la plata acelor taxe care nu sunt prevăzute de Legea nr. 51/1995 a fost apreciată de instanţa de fond ca fiind neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bihor au declarat recurs, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Calea de atac a fost exercitată prin cereri de recurs distincte, însă recurenţii au invocat motive de nelegalitate şi argumente identice.
În motivarea căii de atac, se susţine că hotărârea primei instanţe este nelegală în condiţiile în care aceasta este întemeiată practic pe jurisprudenţa în materie, or în sistemul nostru de drept, consideră recurenţii, jurisprudenţa nu constituie izvor de drept.
De asemenea, consideră nelegală interpretarea pe care instanţa o dă prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi prevederilor Hotărârii nr. 902/2010.
Recurenţii explică faptul că primirea în profesie a persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. a) - b) reprezintă o posibilitate pe care legea o recunoaşte acestor persoane, după cum şi consiliilor barourilor le este recunoscută posibilitatea de a verifica cunoştinţele solicitanţilor.
În acest sens dispun prevederile art. 1 ale Statutului potrivit cărora "profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare, funcţionare şi conducere autonome, stabilite în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 ... şi ale prezentului Statut" şi prevederile art. 4 (1) din Statut potrivit cărora "profesia de avocat este organizată şi funcţionează în baza principiului autonomiei şi descentralizării, în condiţiile prevăzute de Lege şi de prezentul statut".
În concluzie, susţin recurenţii, prevederile art. 21 din Statut şi prevederile Hotărârii nr. 902/2010 nu "adaugă" la lege astfel cum greşit a apreciat şi reţinut instanţa; dacă s-ar accepta aceste interpretări ale instanţei ar însemna ca prevederile Statutului profesiei de avocat şi cele ale Hotărârii nr. 902/2010 să fie lipsite de efecte juridice.
Având în vedere aceste aspecte, prin participarea la interviul organizat sub forma testului grilă nu au fost încălcate prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în sensul că vechimea în profesia de consilier juridic de peste 10 ani a constituit temeiul ca reclamantul sa nu participe la examenul de primire în profesia de avocat, ci doar la o verificare a cunoştinţelor limitată ca şi tematică numai la legislaţia specifică profesiei de avocat.
Sub aspectul capătului de cerere privind obligarea pârâtului Baroul Bihor să emită decizia de trecere pe tabloul avocaţilor incompatibili, sens în care decizia de admitere în profesie urmează să producă efecte în condiţiile alin. (2) ale art. 24 din Legea nr. 51/1995, numai de la data încetării stării de incompatibilitate, această solicitare este netemeinică, consideră autorităţile pârâte, iar modalitatea în care instanţa a înţeles să o soluţioneze este nelegală.
Totodată, recurenţii explică faptul că, în cazul prevăzut de art. 25 alin. (1), deoarece starea de incompatibilitate a survenit pe parcursul exercitării profesiei de avocat, înscrierea pe tabloul incompatibililor se face la cererea persoanei în cauză, fiind rezultatul voinţei persoanei de a nu mai exercita profesia de avocat.
În această situaţie a se impune un termen de rezolvare a stării de incompatibilitate ar echivala cu obligarea persoanei în cauză să exercite în continuare profesia de avocat, aducându-se prin aceasta atingere drepturilor şi libertăţilor persoanei.
În cazul în care persoana se găseşte în stare de incompatibilitate la momentul emiterii deciziei de primire în profesia de avocat, este legal şi firesc să se impună un termen de rezolvare a acestei stări, deoarece în acest caz, persoana prin cererea formulată, îşi exprimă intenţia de a exercita profesia de avocat, iar pentru a putea exercita efectiv profesia de avocat, starea de incompatibilitate în care se află trebuie să înceteze.
Astfel, susţin recurenţii, prin impunerea termenului de 2 luni prevăzut pentru rezolvarea stării de incompatibilitate existentă la momentul emiterii deciziei de primire în profesie nu se creează o discriminare pentru o anumită categorie de persoane; art. 25 din Legea nr. 51/1995 prevede două situaţii juridice distincte, deci şi tratamentul aplicat trebuie să fie diferit.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, însă în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că, dată fiind similitudinea criticilor înfăţişate prin cele două cereri de recurs, le va examina grupat, urmând a le răspunde prin argumente comune.
În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată.
De asemenea, este necontestat că intimatul-reclamant a înţeles să nu participe la procedura pentru verificarea cunoştinţelor, aspect ce rezultă din faptul că nu a plătit taxa de participare, nu şi-a completat dosarul şi nu s-a prezentat la interviul pentru verificarea cunoştinţelor privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Prin Decizia nr. 60 din 18 noiembrie 2010, Consiliul Baroului Bihor a respins cererea de primire în profesie cu scutire de examen, cu motivarea că a refuzat să plătească taxa pentru participarea la testul de verificare a cunoştinţelor, cât şi pentru lipsa din dosar a unor înscrisuri doveditoare.
Potrivit prevederilor legale în vigoare la data formulării/soluţionării cererii reclamantului, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, la cerere puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, persoanele care îndeplineau condiţiile enumerate la alin. (2) lit. a) şi lit. b).
Instanţa de recurs constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive "poate fi primit în profesie", a conferit autorităţii competente un drept de apreciere discreţionar.
Astfel, se explică şi se justifică legalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul Avocaţilor din România, potrivit cărora "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat", ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispoziţiile art. 16 alin. (2) din lege, ci o materializare a exercitării dreptului de apreciere ce i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.
De asemenea, în scopul asigurării unei transparenţe care să permită instanţelor competente să verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere şi existenţa/inexistenţa oricărei forme de arbitrariu, prin Hotărârea nr. 902 din 11 februarie 2010, Consiliul U.N.B.R. a adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat/ constatat ca fiind nelegal.
Este adevărat că la pct. 5 Cap. II din Ghid, se prevede că verificarea cunoştinţelor va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuţii libere în cadrul unui interviu, cu privire la legislaţia specifică organizării şi exercitării profesiei de avocat, dar se prevede şi că barourile pot decide ca verificarea să se facă şi în formă scrisă.
Aşadar, Baroul Bihor a avut temei legal şi regulamentar să procedeze la realizarea verificării respective, la care reclamantul a nu a înţeles să se prezinte.
Este adevărat că jurisprudenţa Înaltei Curţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este în sensul că testarea nu trebuie transformată într-un adevărat examen, în caz contrar, s-ar încălca dispoziţiile legale incidente speţei, însă cum reclamantul nu s-a prezentat la testare, nu se poate afirma că această modalitate de verificare a cunoştinţelor reprezintă, în realitate, un examen.
Deci, în contextul în care reclamantul nu s-a prezentat pentru verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Baroul Bihor nu a putut să îşi exercite dreptul prevăzut în art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, lipsind astfel una dintre condiţiile obligatorii pentru intrarea în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că recurenta Uniunea Naţională a Barourilor din România a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei, depunând la dosar dovada achitării onorariului de avocat (dosar recurs).
Având în vedere soluţia pronunţată de către instanţa de control judiciar, devin incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursurile, va modifica sentinţa atacată şi va respinge acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a intimatului, Înalta Curte îl va obliga pe acesta la plata către recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi de Baroul Bihor împotriva Sentinţei nr. 234/CA/2011 P.I. din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul G.O.D. ca neîntemeiată.
Obligă intimatul-reclamant la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 237/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 7378/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
