ICCJ. Decizia nr. 237/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 237/2013
Dosar nr. 1451/54/2011
Şedinţa publică de la 18 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acțiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii S.V. și S.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. - C.C.S.D., obligarea acestuia să emită şi să comunice Decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 272/N/2002, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea acţiunii, reclamanții au arătat că prin Dispoziţia nr. 3048 din 24 ianuarie 2006, emisă de primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către reclamanţi, pentru imobilul imposibil de restituit în natură. Reclamanții au arătat că dispoziţia a rămas definitivă şi a fost predată la Secretariatul C.C.S.D. în termen de 30 de zile, împreună cu documentele ce au stat la baza emiterii acesteia, Dosarul fiind înregistrat la C.C.S.D., sub nr. 13119/CC/2006, însă nu a fost soluţionat până la data formulării acţiunii.
Au mai arătat că nesoluţionarea dosarului de despăgubiri după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea Dispoziţiei nr. 3048/2006, privind acordarea despăgubirilor este nejustificată, astfel încât interesul promovării acţiunii este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Pârâta C.C.S.D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată (filele 7-10 dosar fond).
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentința nr. 610 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta să emită reclamanţilor decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, conform Dispoziţiei nr. 3048/2006 a primarului Municipiului Craiova și a respins cererea privind obligarea la plata daunelor cominatorii.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanţii au început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002 (4/N/2002), autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunţându-se la 19 iulie 2005.
Ulterior, dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor a fost transmis către C.C.S.D. pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispoziţiilor titlului VII din Legea 554/2004, obligaţie ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta C.C.S.D.
Față de această situație, prima instanţa a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, obligând autoritatea pârâtă să emită dispoziţia pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în natură conform dispoziţiei nr. 13119/CC/2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenţiei, prima instanță a mai reținut că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanților.
Autorităţile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la proces rezonabil, pentru ca aceasta înseamnă să invoce propria culpă în încălcarea C.E.D.O.
Concluzionând, instanţa a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
În raport de aceste considerente, prima instanță a înlăturat apărarea pârâtei C.C.S.D., în sensul că acţiunea ar fi neîntemeiată, deoarece de la data primirii dosarului privind pe reclamanţi şi până în perioada actuală a curs o perioadă de timp suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
A fost respinsă cererea de obligare la daune cominatorii, prim ainstanță reţinând că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare
3. Recursul declarat de C.C.S.D.
C.C.S.D. a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta - pârâtă a reluat apărările cuprinse în întâmpinarea formulată la fondul cauzei, referitoare la etapele procedurii administrative reglementate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în esență, arătând că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 autoritatea pârâtă a adoptat o nouă modalitate de soluţionare a dosarelor, cu respectarea principiului egalităţii de tratament a persoanelor îndreptăţite, făcând distincţie între dosarele înregistrate înainte şi după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, care instituie drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor.
Potrivit acestei decizii, dosarele complete vor fi trimise spre evaluare, în principiu, în ordinea înregistrării lor la Secretariatul C.C.S.D., dosarul de despăgubiri al reclamanților urmând a respecta acest criteriu.
Faţă de considerentele instanţei de fond, în sensul că în speţă s-ar fi încălcat principiul termenului rezonabil şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a drepturilor omului, recurenta - pârâtă a arătat că, în raport cu criteriile ce reies din jurisprudenţa C.E.D.O., în materie de termen rezonabil - complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant, instanţa de fond a apreciat în mod incorect şi netemeinic faptul că decizia reprezentând titlul de despăgubire nu a fost emisă într-un termen rezonabil.
Recurenta a mai arătat că obligarea direct la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trecând peste etapele administrative prealabile, este nejudicioasă şi poate duce la conjuncturi juridice „anormale”, autoritatea publică fiind pasibilă de sancţiunile prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu toate că emiterea deciziei depinde de efectuarea raportului de evaluare.
4. Apărările intimaților
Intimații- reclamanți nu au formulat întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar au depus la dosar note scrise prin care au răspuns motivelor de recurs.
În esență, au arătat că recurenta nu a luat măsuri eficiente de soluționare a dosarului de despăgubiri într-un termen rezonabil iar prin apărările formulate nu face decât să-și invoce propria culpă. Nesoluționarea dosarului de despăgubiri după trecerea unei perioade de 7 ani de la emiterea Dispoziției nr. 3048 din 24 ianuarie 2006 privind acordarea despăgubirilor, este nejustificată, durata excesivă a procedurilor administrative încălcând nepermis principiul procesului echitabil și termenul rezonabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în notele scrise, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimații-reclamanți S.V. și S.T. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte C.C.S.D. de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, corelativ constatării că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a Dosarului nr. 13119 /CC/2006.
Necontestat, intimații sunt titularii dreptului la despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, imposibil de restituit în natură. Acest drept le-a fost recunoscut prin Dispoziţia nr. 3048 din 24 ianuarie 2006 a primarul Municipiului Craiova prin care s-a soluționat notificarea intimatei înregistrată sub nr. 272/N/2002.
Dosarul aferent notificării menţionate s-a predat Secretariatului C.C.S.D. și a fost înregistrat sub nr. 13119/CC/2006.
Până la data soluţionării recursului de faţă, 18 ianuarie 2013, recurenta nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire şi, de altfel, nu a făcut nici dovada parcurgerii etapei anterioare, a transmiterii dosarului în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În acest condiţii, Înalta Curte reţine, la fel ca judecătorul fondului, că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor.
Indiferent de natura dificultăţilor întâmpinate, recurenta nu poate justifica o pasivitate de peste 7 ani, ci, în calitate de autoritate administrativă învestită cu competenţe speciale în materia acordării despăgubirilor stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, era datoare să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 să se deruleze, în ansamblul său, într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimații să nu poată întrezări finalul procedurii ce a debutat în anul 2002.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la norma administrativă ce reglementează ordinea soluţionării dosarelor înregistrate la C.C.S.D. și la încălcarea termenului rezonabil
Recurenta susţine că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluţionare a dosarelor, făcând distincţie între dosarele înregistrate înaintate şi după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, instituind drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor.
Fără a nega dreptul autorităţii recurente de a adopta norme în vederea organizării activităţii sale, Înalta Curte nu poate face abstracţie de faptul că dosarul intimaților, înregistrat în cursul anului 2006 nu a fost soluţionat nici până în prezent.
Nu poate fi justificată atitudinea pârâtei care prin invocarea unor aspecte de ordin administrativ şi-a exprimat de fapt voinţa de a nu rezolva, în mod nejustificat, cererea intimaților în sensul emiterii titlului de despăgubiri, într-un termen rezonabil, noţiune impusă de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În mod legal a reţinut prima instanţă, pe baza jurisprudenţei consecvente a C.E.D.O., că autorităţile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să-şi invoce propria culpă în privinţa încălcării drepturilor recunoscute prin Convenţie.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice.
Or, după cum se poate observa din actele şi lucrările pricinii, nici la fond, nici în calea de atac recurenta-pârâtă nu a făcut dovada efectuării vreunei operaţiuni administrative după înregistrarea dosarului intimaților la Secretariatul C.C.S.D., în anul 2006.
1.2. Cu privire la obligaţia de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire
Recurenta - pârâtă a invocat caracterul injust al obligării sale direct la emiterea deciziei, fără să se fi dispus, în prealabil, efectuarea raportului de evaluare, dar această critică este nefondată, pentru că etapele şi operaţiunile premergătoare sunt subsumate scopului emiterii actului administrativ prin care se finalizează procedura de stabilire a despăgubirilor, care, în întregul ei, este supusă imperativului termenului rezonabil.
C.C.S.D. este entitatea care, potrivit atribuţiilor prevăzute în lege, desemnează evaluatorul în vederea întocmirii raportului de evaluare, pe baza căruia urmează să procedeze apoi la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Conchizând, Înalta Curte, reţine, la fel ca judecătorul fondului, că recurenta-pârâtă, implicată în derularea procedurilor administrative instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a Dosarului de despăgubire nr. 13119/CC/2006, toate motivele de recurs fiind nefondate.
2.Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 610 din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5645/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3235/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
