ICCJ. Decizia nr. 3565/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3565/2013
Dosar nr. 1366/2/2011
Şedinţa publică de la 22 martie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 14 februarie 2011, reclamanţii B.C.M. şi D.P.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul ministrul justiţiei, anularea în totalitate a Ordinului nr. 1870/C din 23 iulie 2010 emis de pârât în sensul înlăturării diminuării cu 25%, aplicată în perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, în ceea ce priveşte cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de încadrare/salariilor, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale ale judecătorilor şi asistenţilor judiciari şi restituirea sumelor reţinute în baza ordinului contestat.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că ordinul atacat nu le-a fost comunicat, că au îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de legea contenciosului administrativ (comunicându-li-se refuzul de revocare a ordinului) şi că prin emiterea acestui ordin, salariile lunare ale personalului din sistemul judiciar au fost afectate în mod nejustificat.
Reclamanţii au arătat că deşi diminuarea are un caracter temporar (3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), în realitate, trimiterea generală la dispoziţiile Legii nr. 118/2010 conduce la concluzia aplicării şi a prevederilor art. 16 alin. (2), care transformă restrângerea temporară într-una definitivă, cu caracter permanent.
Au arătat că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, veniturile menţionate le-au fost diminuate cu 25%, măsură ce le-a restrâns exerciţiul dreptului la muncă. Astfel, restrângerea exerciţiului dreptului la un salariu decent, corespunzător cu munca prestată de fiecare, şi-a pierdut în contextul dat caracterul de măsură proporţională şi rezonabilă raportat la situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege, Guvernul României.
Reclamanţii au invocat prevederile art. 124 alin. (3) din Constituţie, care consacră înfăptuirea justiţiei şi în care se arată că "judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", arătând în acest sens că garanţiile de independenţă ale puterii judecătoreşti prin diminuarea de 25% sunt grav afectate, măsurile adoptate fiind incompatibile cu toate documentele internaţionale referitoare la sistemul judiciar. Chiar dacă remunerarea judecătorilor nu este singurul factor care asigură independenţa sistemului judiciar, micşorarea acesteia într-un procent considerabil, de 25%, reprezintă un factor de risc ce nu poate fi neglijat.
Au apreciat reclamanţii că sunt încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât noţiunea de "bun" îmbracă, în situaţia dată, natura unui drept patrimonial, respectiv "orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza Buchen contra Cehiei), fiind nesocotite şi prevederile art. 1 alin. (2) lit. e) pct. i) din O.G. nr. 137/2000, republicată, privitoare la "dreptul la muncă (...) la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare (...) la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare".
De asemenea, au arătat reclamanţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că salariul este un drept de posesie, astfel că autorităţile nu pot tăia abuziv salariile.
Prin Sentinţa nr. 5401 din 27 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.
Diminuarea salarială a fost dispusă pe o perioadă limitată de timp, în baza unor dispoziţii legale, fiind justificată de consecinţele crizei financiare mondiale.
În ceea ce priveşte încălcarea art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că, pe de o parte, reclamanta nu a indicat nicio decizie a Curţii Europene din care să rezulte că salariul neîncasat este un bun, în sensul Convenţiei, şi că autorităţile publice nu au dreptul să modifice pentru viitor aceste drepturi. Aceasta cu atât mai mult cu cât diminuarea nu a fost una arbitrară, ci a fost întemeiată pe situaţia economică dificilă în care se află economia naţională ca urmare a crizei mondiale.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii B.C.M. şi D.P.C. au declarat recurs, criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte, sesizată cu cererea de recurs de faţă şi procedând la verificarea acesteia, a constatat faptul că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 330/2009, judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, nemulţumiţi de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori, după caz, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol se stabileşte că împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile.
Această reglementare se regăsea şi în art. 36 din O.U.G. nr. 26/2007.
Aşa cum rezultă din acţiunea formulată, plângerea a fost promovată de către reclamanţii-recurenţi în temeiul art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei. Potrivit acestui articol, "împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile"
Acelaşi caracter irevocabil este reluat şi de prevederile art. 7 din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, potrivit cărora:
"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile."
Faţă de prevederile legale, hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în soluţionarea plângerii nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, dat fiind caracterul ei irevocabil.
Prin urmare, având în vedere că legea prevede o singură cale de atac - plângerea (contestaţia) împotriva hotărârii instituţiei care a stabilit drepturile salariale ale recurenţilor-reclamanţi şi aceasta a fost soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti, recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de această instanţă este inadmisibil.
Înalta Curte, văzând actele şi lucrările dosarului, a constatat că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi atacată cu recurs este irevocabilă, conform dispoziţiilor arătate mai sus şi coroborate cu dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.
De altfel, Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 377/2007 faptul că judecătorii, procurorii şi celelalte categorii de personal din sistemul justiţiei se află într-o situaţie obiectiv diferită, motiv pentru care legiuitorul a reglementat salarizarea şi alte drepturi ale lor printr-un act normativ special, prin care a prevăzut reguli speciale de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale, precum şi cu privire la exercitarea căilor de atac.
Curtea Constituţională a statuat că legiuitorul este în drept ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli diferite, derogatorii de la normele dreptului comun, fără ca aceste reguli să îngrădească în vreun fel accesul la justiţie, căci prin nicio dispoziţie constituţională nu se prevede că accesul la justiţie înseamnă accesul nelimitat la toate structurile judecătoreşti şi nici faptul că toate procesele trebuie să parcurgă toate gradele de jurisdicţie.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii B.C.M. şi D.P.C. împotriva Sentinţei nr. 5401 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 178/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 179/2013. Contencios → |
|---|
