ICCJ. Decizia nr. 4690/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4690/2013
Dosar nr. 1033/91/2011*
Şedinţa publică de la 27 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1033/91/2011 la Tribunalul Vrancea, reclamanta SC C. SA Vrancea a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va da să se dispună anularea deciziei nr. 157 din 25 noiembrie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea şi exonerarea sa de plata sumelor stabilite prin acest act administrativ fiscal.
La data de 11 mai 2011, reclamanta şi-a modificat acţiunea în sensul că a solicitat anularea deciziei nr. 157/2010 şi obligarea pârâtei să-i soluţioneze contestaţia pe fondul cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că la data de 11 noiembrie 2008 a încheiat cu SC MLC SA Focşani un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect bunuri imobile pentru suma de 10,94 RON/m2.
În urma unui control efectuat de inspecţia fiscală s-a stabilit că preţul imobilului vândut ar fi trebuit să fie de 20 euro/m2 astfel că a fost emisă decizia de impunere din 08 iulie 2009 prin care s-a constatat că reclamanta trebuie să plătească suma de 721.234 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, 102.415 RON cu titlu de majorări aferente impozitului pe profit, 856.460 RON reprezentând TVA suplimentar şi suma de 163.519 RON cu titlu de majorări de întârziere.
Considerând constatările pârâtei nelegale, reclamanta a contestat atât raportul de inspecţie fiscală cât şi decizia de impunere la organul emitent şi, fără a aştepta pronunţarea unei decizii de către acesta, a formulat acţiune la Curtea de Apel Galaţi prin care a solicitat anularea celor două acte administrative fiscale.
Prin sentinţa nr. 52 din 05 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a fost respinsă acţiunea reclamantei ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, însă înainte de soluţionarea acestuia, prin adresa din 18 iunie 2010, a solicitat pârâtei suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei hotărâri de către instanţa de recurs.
În temeiul dispozițiilor art. 214 alin. (2) C. proc. fisc., cererea reclamantei a fost admisă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 3728 din 21 septembrie 2010 a respins recursul reclamantei cu motivarea că în mod greşit aceasta a formulat acţiune în justiţie înainte de soluţionarea de către organele fiscale a contestaţiei, astfel că din acest punct de vedere acţiunea este inadmisibilă.
După pronunţarea deciziei de instanţa de recurs pârâta a reluat procedura de soluţionare a contestaţiei reclamantei, iar prin decizia nr. 157 din 25 noiembrie 2010 a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Reclamanta consideră această decizie nelegală, apreciind că organul de soluţionare a contestaţiei trebuia să se pronunţe pe fondul cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 1078 din 11 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Vrancea a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi a fost trimis dosarul spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Galaţi.
2. Hotărârea Curții de apel
Prin sentința nr. 33 din 20 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galați, secţia contencios administrativ și fiscal, a admis acţiunea reclamantei SC C. SA, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Vrancea, a anulat decizia nr. 157 din 25 noiembrie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Vrancea și a obligat pârâta să soluţioneze contestaţia reclamantei pe fondul cauzei, precum și la plata sumei de 6.200 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că reclamanta a contestat la organele fiscale raportul de inspecţie încheiat la data de 07 iulie 2009 care a stat la baza emiterii deciziei de impunere din 08 iulie 2009.
Această contestaţie a rămas în nelucrare prin admiterea cererii de suspendare a soluţionării acesteia, cerere înregistrată sub nr. 127 din 18 iunie 2010.
Potrivit pct. 12 lit. c) din Ordinul nr. 519/2005 contestaţia va putea fi respinsă ca rămasă fără obiect în două situaţii:
- să se reia procedura administrativă anterioară suspendată;
- să se ia act de soluţia pronunţată de o instanţă penală.
Curtea a constatat că prima situaţie nu este aplicabilă în cauză întrucât organul fiscal nu putea relua procedura administrativă de soluţionarea a contestaţiei întrucât aceasta nu fusese pornită până la admiterea cererii de suspendare formulată de reclamantă şi înregistrată sub nr. 127 din 18 iunie 2010.
De altfel, această situaţie de fapt este reţinută şi în considerentele deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care arată că pârâta nu a soluţionat contestaţia reclamantei prin pronunţarea unei decizii astfel că acţiunea adresată instanţei de judecată este inadmisibilă.
Nici a doua situaţie arătată în Ordinul nr. 519/2003 nu este aplicabilă în cauză întrucât nu putem vorbi de o soluţie pronunţată de o instanţă penală.
În aceste condiţii, pârâta trebuia să soluţioneze contestaţia reclamantei prin pronunţarea unei decizii privind fondul cauzei.
Decizia care va fi pronunţată în acest sens va putea să fie contestată de reclamantă în condiţiile în care aceasta nu îi va fi favorabilă, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie considerând acţiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă a statuat că este de prisos să mai analizeze motivele de recurs invocate de aceasta.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că prin decizia nr. 157 din 25 noiembrie 2010 D.G.F.P. Vrancea a respins contestația administrativă ca rămasă fără obiect, luând act de sentința nr. 52 din 05 februarie 2010 a Curții de Apel Galați irevocabilă prin decizia nr. 3728 din 21 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aspectele ridicate de petentă intrând în puterea de lucru judecat.
Chiar dacă prin decizia instanței supreme s-a reținut că acțiunea este inadmisibilă, pentru faptul că reclamanta nu a înțeles să urmeze procedura prealabilă, nu însemnă că organul fiscal este obligat să soluționeze pe fond contestația administrativă.
În opinia recurentei, instanța a achiestat la punctul de vedere al intimatei -reclamante fără să motiveze care sunt argumentele pentru care nu poate fi primită excepția autorității de lucru judecat, față de hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată în cauză, care nu poate fi anulată de către o decizie a unui organ admistrativ.
În altă ordine de idei, recurenta a susținut că acțiunea a fost formulată de o persoană lipsită de calitate proceduală activă, deoarece nu s-a făcut dovada că lichidatorul judiciar al SC C. SA Vrancea, aflată în procedura insolvenței, și-a însușit acțiunea.
4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune vizând anularea deciziei nr. 157 din 25 noiembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Vrancea prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva raportului de inspecție fiscală din 07 iulie 2009 și a deciziei de impunere din 18 iulie 2009 emise de pârâtă, ca rămasă fără obiect și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației administrative.
Anterior învestirii instanţei, intimata-reclamantă s-a adresat autorităţii fiscale cu contestaţie administrativă împotriva deciziei de impunere din 18 iulie 2009 a D.G.F.P. Vrancea, potrivit art. 205 C. proc. fisc., succesiunea demersurilor efectuate fiind prezentate în detaliu la pct. I.1. şi 2. din prezenta decizie şi dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul de fond.
În raport cu starea de fapt rezultată din probele cauzei, hotărârea primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a normelor incidente de drept fiscal şi de procedură fiscală.
Analizând punctual criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte constată următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a lichidatorului judiciar al intimatei-reclamante, instanța de control judiciar constată că la dosarul Curții de Apel Constanța se află atașată delegația emisă de Cabinetul de insolvență Istudor Vasile, în calitate de lichidator judiciar al SC C. SA, prin care se confirmă contractul de asistență juridică din 21 decembrie 2010 încheiat între Cabinetul de avocat I.O. și SC C. SA și continuarea mandatului de reprezentare în instanță, ceea ce dovedește implicit că acesta și-a însușit acțiuea formulată de reclamantă.
Față de această împrejurare, instanța de control judiciar va respinge excepția lipsei calității procesuale active a lichidatorului ca nefondată.
Referitor la critica privind stabilirea cu autoritate de lucru judecat a faptului că nu se putea soluționa contestația administrativă, în raport de decizia nr. 3728 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de control judiciar reține că este lipsită de fundament.
Instituţia autorităţii lucrului judecat are rolul de a împiedica o nouă judecată asupra aceluiaşi raport juridic litigios, astfel că ea nu operează când prima acţiune a fost respinsă pe baza unei excepţii dirimante, fără a se fi rezolvat fondul procesului.
În litigiul de față, formal, tripla identitate a elementelor prevăzute în art. 1201 C. civ., ca premisă a admiterii unei excepţii de autoritate de lucru judecat, conform art. 166 C. proc. civ., nu este întrunită, având în vedere obiectul cererii, însă puterea de lucru judecat se manifestă şi prin efectul pozitiv al celor hotărâte, atunci când scopul final urmărit printr-un demers judiciar se află în strânsă interdependenţă cu anumite elemente tranşate irevocabil în litigiul anterior.
Ceea ce s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 3728 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a vizat fondul cauzei, respectiv legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate, ci inadmisibilitatea acțiunii formulată de reclamantă direct împotriva titlurilor de creanţă fiscală, (decizia de impunere fiscală din 18 iulie 2009 şi raportul de inspecţie fiscală), în sensul în care, instanţa de judecată nu poate proceda la soluţionarea în fond a cauzei înainte ca organul administrativ competent să soluţioneze contestaţia pe fondul ei.
De aceea, instanţa de control judiciar îmbrăţişează concluzia judecătorului fondului, care a identificat corect esenţa raportului litigios și a reținut, în consecință, că autoritatea pârâtă nu avea cum să respingă contestația administrativă, ca rămasă fără obiect, câtă vreme nu a procedat la soluționarea pe fond a contestației administrative a reclamantei, aspect tranșat irevocabil prin decizia nr. 3728 din 21 septembrie 2010.
2. Soluţia adoptată în recurs şi temeiul legal al acesteia.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva sentinței civile nr. 33 din 20 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secţia contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4684/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4694/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
