ICCJ. Decizia nr. 480/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 480/2013
Dosar nr. 676/2/2011
Şedinţa publică de la 31 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată şi precizată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.D.T.T.S.S.V.T.L.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.A.E., Consulatul General al României la Istanbul şi G.Ş. - şeful misiunii diplomatice a României la Istanbul obligarea acestora la reluarea colaborărilor în baza Protocolului nr. 872/2009 încheiat cu Consulatul General al României la Istanbul care să nu îngrădească executarea drepturilor reclamantei în condiţii de nediscriminare în raport cu celelalte societăţi comerciale, precum şi la plata de daune în cuantum de 160.000 euro.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în raport de obiectul său de activitate (consultanţă şi negociere pentru investitori, traduceri organizări de întâlniri, consultanţă şi intermediere de obţinere a vizelor în vederea desfăşurării întâlnirilor de afaceri), odată cu demararea procesului de acreditare a societăţilor care colaborează cu consulatele în cadrul proiectului de pregătire a României pentru intrare în Spaţiul Schengen şi numirea d-nei Ş.G. în funcţia de Consul General al României la Istanbul, relaţia s-a deteriorat nejustificat.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul M.A.E., a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, ca urmare a intrării în vigoare a Codului Comunitar de Vize instituit prin Regulamentul CE nr. 810/2009 şi a încetării valabilităţii, la aceeaşi dată, a Instrucţiunilor Consulare Comune - I.C.C.
Cu privire la solicitarea de daune, arata că aceasta este neîntemeiată întrucât, de la rezilierea protocolului şi până în prezent, firma S. a continuat să efectueze acte premergătoare depunerii cererii de viză (acordarea de consultanţă petenţilor la completarea formularelor, procurarea de documente - asigurări de călătorie, etc., efectuarea de traduceri), pentru care a încasat comisioane, activitate fată de care nu are nicio obiecţie, în condiţiile în care solicitanţii de viză depun personal aplicaţia la consulat şi răspund personal pentru aceasta.
M.A.E. a mai învederat că pârâtul Consulatul României la Istanbul nu poate sta în judecată, neavând personalitate juridică conform art. 12 din H.G. nr. 100/2004 şi fiind asimilat unei direcţii din cadrul acestui minister.
De asemenea, pârâta G.Ş. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocând dispoziţiile H.G. nr. 100/2004 potrivit cărora „Şeful misiunii diplomatice este reprezentant unic al României în statul în care este acreditat", iar ea nu deţine o astfel de funcţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5222 din 20 septembrie 2011 a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consulatul General al României la Istanbul şi G.Ş. - Şeful misiunii diplomatice a României la Istanbul şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceştia.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.D.T.T.S.S.V.T.L.S., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la 1.496 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta G.Ş.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă, examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G.Ş. şi Consulatul General al României la Istanbul, a reţinut că sunt întemeiate, admiţându-le ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) din H.G. 100/2004 privind organizarea şi funcţionarea M.A.E., Consulatul General al României la Istanbul fiind o structură ce face parte din serviciul exterior M.A.E., doar acesta din urmă deţinând personalitate juridică pentru a figura ca parte într-un proces civil român.
Totodată, arată că potrivit art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 100/2004, şeful misiunii diplomatice reprezentat de Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României la Ankara este reprezentantul unic al României în statul în care este acreditat. Mai mult, G.Ş. nu deţine calitatea de şef al misiunii diplomatice ci a fost numită conform H.G. nr. 1520/813 din 25 noiembrie 2008 în funcţia de Consul General, şef al Consulatului General al României la Istanbul.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că la data de 30 aprilie 2010 M.A.E. - Consulatul General al României la Istanbul a notificat reclamanta, cu privire la încetarea valabilităţii Protocolului nr. 872/2009, încheiat pentru perioada 16 martie - 31decembrie 2009, ca urmare a încălcării de către aceasta a prevederilor protocolului prin desfăşurarea de către reprezentanţii firmei de activităţi ilegale în incinta sediului misiunii şi în apropierea acestuia, prin racolarea de clienţi şi oferirea de servicii de comerţ cu vize.
Prin aceasta, reclamanta a încălcat prevederile art. IV şi V ale Protocolului de colaborare, precum şi prevederile art. 29 alin. (6) O.U.G. nr. 194/2002.
Potrivit Codului Comunitar de Vize (C.C.V.) instituit prin Regulamentul CE nr. 810/2009 art. 45 alin. (1) „Statele membre pot coopera cu intermediari comerciali pentru depunerea cererilor”.
Astfel, statele membre pot coopera cu intermediari comerciali, nefiind însă obligate să coopereze, acesta constituind prorogativa exclusivă a şefului misiunii diplomatice în numele suveranităţii statului pe care îl reprezintă.
În aceste condiţii, instanţa a constatat că şi cererea accesorie de acordare a daunelor morale în cuantum de 160.000 euro, urmează a fi respinsă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.D.T.T.S.S.V.T.L.S.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 299 şi următoarele şi art. 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei G.Ş. s-a datorat neobservării dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 554/2004 şi faptului că această pârâtă a dispus refuzul reînnoirii protocolului de colaborare prin comunicarea din 30 aprilie 2010, iar fondul cauzei a fost soluţionat greşit şi contrar probelor de la dosar. Sub acest din urmă aspect recurenta a arătat că susţinerile pârâtei G.Ş., că reclamanta se face vinovată de desfăşurarea de activităţi ilegale în incinta sediului misiunii prin racolarea de clienţi şi oferirea de servicii de comerţ cu vize, au fost infirmate de sentinţa pronunţată de Tribunalul Istanbul secţia II Penală în Dosarul nr. 2010/789, anexată cererii de recurs.
Totodată din coroborarea art. 2 pct. 11 cu art. 45 pct. 2 din Codul comunitar de vize, instituit prin Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, rezultă că enumerarea potenţialilor intermediari comerciali (agenţie administrativă privată, firmă de transport sau agenţie de voiaj) are rol de a particulariza setul de acte pe are trebuie să le prezinte un intermediar în vederea încheierii protocolului de colaborare. Astfel, fiecare intermediar va prezenta valabilitatea licenţei, în raport de profilul activităţii sale, înmatricularea la registrul comerţului şi contractele bancare. Faţă de prevederile Regulamentului (CE) nr. 810/2009 solicitarea Consulatului General ca reclamanta să fiinţeze ca şi societate de turism este nelegală.
Intimaţii G.Ş. şi M.A.E. au formulat întâmpinări prin care au apreciat că sentinţa recurată este temeinică şi legală atât în privinţa dezlegării date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive cât şi în privinţa fondului litigiului, subliniindu-se că nu poate fi primită cererea recurentei-reclamante de a se interpreta o normă supletivă (art. 45 alin. (1) din Codul comunitar de vize) în sensul unei norme imperative care să constrângă un stat să coopereze în materia acordării de vize cu intermediari comerciali pentru depunerea cererilor de viză.
Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale aplicabile, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge în consecinţă, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:
Protocolul nr. 872/2009 a fost încheiat între Consulatul General al României la Istanbul şi societatea reclamantă pentru perioada 16 martie - 31 decembrie 2009, în baza reglementărilor europene valabile la acea dată (Instrucţiunile Consulare Comune), a legislaţiei naţionale (O.U.G. nr. 194/2002 republicată) şi a Manualului de Proceduri Consulare elaborat de M.A.E. (2009), obiectul acestuia constând în acreditarea reclamantei (firma S.) şi a altor agenţi ce vizau depunerea de solicitări de vize de afaceri pe baza documentaţiei prezentate (art. XII), nedeţinând licenţă de turism.
Cum corect a observat judecătorul fondului, în baza art. XIII din Protocol, consulatul îşi rezerva dreptul ca, în cazul nerespectării de către societate a condiţiilor prevăzute în acest document, să răspundă sau să anuleze acreditarea acordată.
Recurenta-reclamantă a încălcat în mod repetat prevederile Protocolului de colaborare, astfel că la data de 30 aprilie 2010 M.A.E. - Consulatul General al României la Istanbul a notificat reclamanta referitor la încetarea valabilităţii Protocolului (adresa nr. 1015-fila 46 dosar fond).
Încetarea Protocolului de colaborare a survenit ca urmare a încălcării de către reclamantă a dispoziţiilor art. IV şi art. V, potrivit cărora societăţii îi revine întreaga responsabilitate pentru acurateţea şi corectitudinea documentelor depuse în susţinerea solicitării de viză, precum şi în privinţa conformităţii documentelor depuse în susţinerea cererii de viză cu scopul şi durata şederii în România.
Relevantă pentru concluzia instanţei în sensul că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este şi interpretarea dată art. 45 alin. (1) din Codul Comunitar de Vize, instituit prin Regulamentul CE nr. 810/2009, subliniindu-se caracterul supletiv al acestei norme („Statele membre pot coopera cu intermediari comerciali pentru depunerea cererilor”) şi stabilindu-se că această cooperare constituie prerogativa exclusivă a şefului misiunii diplomatice în numele suveranităţii statului pe care îl reprezintă.
În acest context este nerelevantă în cauză Hotărârea nr. 2011/358 din 8 iunie 2011 a Tribunalului Istanbul Secţia 11 Penală, depusă în susţinerea motivelor de recurs care vizează fondul litigiului.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Consulatului General al României la Istanbul instanţa a reţinut corect incidenţa art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 100/2004 privind organizarea şi funcţionarea M.A.E.; în sensul că această structură nu are personalitate juridică ci face parte din serviciul exterior al ministerului.
Raportându-se la temeiul invocat de reclamantă, respectiv la art. 14 alin. (1) şi alin. (2) din H.G. nr. 100/2004, în mod corect instanţa fondului a stabilit că G.Ş. nu deţine calitatea de şef al misiunii diplomatice şi implicit nu are calitate procesual pasivă, singura autoritate ce poate sta în judecată în calitate de pârât fiind M.A.E., întrucât oficiul consular şi şeful acestuia nu au libertate de decizie şi acţiune, fiind obligaţi să se conformeze instrucţiunilor M.A.E. Această concluzie este întărită şi de prevederile art. 4 lit. c) şi art. 55 alin. (4) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al M.A.E.
Potrivit acestui Regulament (art. 56) funcţia de şef al misiunii diplomatice şi singur reprezentat al României în ţara de reşedinţă, în sensul art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 100/2004, este deţinută de Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României la Ankara, numit prin decret prezidenţial.
Or, pârâta G.Ş. a fost numită în funcţia de Consul General, şef al Consulatului General al României la Istanbul prin H.G. nr. 1520 din 25 noiembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 813 din 4 decembrie 2008.
Instanţa de control judiciar reţine aşadar că sentinţa atacată este legală şi temeinică şi, la cererea intimatei-pârâte G.Ş., va face aplicaţia art. 274 alin. (1) C. proc. civ. obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecată suportate de această intimată şi dovedite cu factura fiscală depusă la fila 66 dosar recurs.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S.D.T.T.S.S.V.T.L.S., împotriva Sentinţei civile nr. 5222 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1.500 lei către pârâta G.Ş. reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 45/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5123/2013. Contencios. Investire cu formula... → |
|---|
