ICCJ. Decizia nr. 45/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 45/2013
Dosar nr. 299/64/2011
Şedinţa publică de la 10 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R.O. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi prin Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei nr. 367 din 20 decembrie 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. privind soluţionarea contestaţiei nr. 691 din 15 aprilie 2008 împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008; să se dispună modificarea (completarea) Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008 emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 1.492.063 lei (compusă din 866.854, 54 lei - dobânzi plătite pentru eşalonare conform Convenţiei nr. 217 din 14 februarie 2003 şi 625.208, 74 lei - dobânzi şi penalităţi percepute suplimentar, plătite şi/ sau compensate) diferenţă solicitată spre restituire potrivit cererii în acest sens, înregistrată la D.G.A.M.C. sub nr. 210473 din 20 noiembrie 2007 şi contestaţiei nr. 691 din 15 aprilie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a solicitat, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, restituirea sumei de 5.766.188, 55 lei, sumă datorată de pârâtă ca urmare a anulării, ca nelegale, a procesului-verbal din 23 iulie 2002 şi Deciziei nr. 490 din 23 septembrie 2001, prin sentinţa nr. 197/F/CA din 16 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3344 din 29 iunie 2007 a Î.C.C.J.
Prin Decizia nr. 1509 din 25 martie 2008, emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, s-a admis pentru restituire sau compensare suma de 4.274.125 lei, însă pârâta nu s-a pronunţat cu privire la diferenţa de 1.492.063 lei şi nu a precizat temeiul şi motivele pentru care nu s-a restituit întreaga sumă solicitată.
Împotriva acestei soluţii, reclamanta a formulat contestaţie, iar prin Decizia nr. 136 din 27 aprilie 2009, pârâta A.N.A.F. a luat ”act de renunţarea SC R.O. SA la contestaţia formulată împotriva deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008 emisă de D.G.A.M.C.”, decizie ce a fost anulată prin Sentinţa nr. 99/ F din 17 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 28/2010 pronunţată de Î.C.C.J.
În cursul judecăţii cauzei, în care reclamanta a solicitat obligarea A.N.A.F. la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei, a fost emisă Decizia nr. 367 din 20 decembrie 2010 prin care pârâta a soluţionat contestaţia după aproximativ doi ani şi jumătate, reţinând că ”referitor la diferenţa de 1.492.063 lei, solicitată la restituire, organul de soluţionare a contestaţiei nu se poate pronunţa, având în vedere că prin Decizia de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008, organele fiscale nu s-au pronunţat cu privire la această sumă”, deşi, prin intermediul contestaţiei, reclamanta solicitase tocmai reanalizarea sumei aprobate pentru restituire şi dispunerea restituirii către aceasta şi a diferenţei.
În concluzie, reclamanta a arătat că, întrucât au fost anulate atât procesul-verbal sus menţionat, cât şi decizia de impunere, a solicitat restituirea în integralitate a sumelor pe care le-a achitat către bugetul de stat, suplimentar faţă de obligaţiile legale, iar refuzul pârâtei A.N.A.F. de a-i restitui suma de 1.492.063 lei, prin intermediul deciziei de restituire, este de natură să-i prejudicieze vădit drepturile şi interesele legitime.
1.2. Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea capătului de cerere privind restituirea sumei de 1.492.063 lei, ca inadmisibil, întrucât organele fiscale nu au emis niciun act administrativ prin care să dispună cu privire la suma menţionată.
Totodată, a solicitat respingerea cererii privind anularea deciziei nr. 367 din 20 decembrie 2010, ca neîntemeiată, arătând că în mod corect organele de soluţionare a contestaţiei au reţinut că în ceea ce priveşte suma de 1.492.063 lei nu se pot pronunţa întrucât, prin decizia de restituire, nu s-a pronunţat nicio soluţie de restituire în ceea ce priveşte această sumă, nici de respingere şi nici de admitere.
Conchizând, pârâta a susţinut că, în mod corect, organul de soluţionare a contestaţiei a apreciat că nu se poate pronunţa în ceea ce priveşte suma menţionată, cât timp aceasta nu formează obiectul cererii de restituire.
1.3. Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 129 din 17 iunie 2011, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere al acţiunii având ca obiect anularea Deciziei nr. 367 din 20 decembrie 2010, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi ca inadmisibil capătul de cerere al acţiunii având ca obiect modificarea (completarea) Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008, emisă de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamantă şi a sumei de 1.492.063 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin procesul-verbal încheiat la data de 23 iulie 2002 de Garda Financiară, în urma unui control la societatea reclamantă, s-a stabilit că aceasta datorează bugetului de stat suma totală de 42.741.252.669 ROL, compusă din accize stabilite suplimentar (34.541.919.138 ROL), majorări de întârziere (6.834.177.575 ROL) şi penalităţi de întârziere (1.365.155.956 ROL).
Prin Convenţia nr. 217 din 14 februarie 2003 încheiată între Ministerul Finanţelor Publice şi SC R.O. SA, ca urmare a cererii acesteia din urmă, s-a aprobat eşalonarea la plată a sumei totale de 48.993.340.032 ROL, compusă din 34.541.919.138 ROL - accize, 12.050.007.364 ROL - dobânzi la accize şi 2.401.413.530 ROL - penalităţi de întârziere la accize.
Procesul verbal din 23 iulie 2002 şi Decizia nr. 490 din 23 septembrie 2001 au fost anulate de instanţă, iar reclamanta a fost exonerată de la plata sumei de 42.741.252.669 ROL.
La data de 20 noiembrie 2007, reclamanta s-a adresat Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili cu o cerere de restituire a sumei de 5.766.188, 55 lei, compusă din 4.274.125, 27 lei reprezentând obligaţii de plată de natura accizelor astfel cum sunt menţionate în procesul-verbal din 23 iulie 2002, precum şi 866.854,54 lei reprezentând dobânzi plătite pentru eşalonare în temeiul Convenţiei nr. 217 din 14 februarie 2003 şi 625.208,74 lei reprezentând dobânzi şi penalităţi percepute suplimentar, plătite şi/sau compensate.
Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin Decizia nr. 1509 din 25 martie 2008, a stabilit cuantumul sumei de restituire astfel: suma solicitată la restituire - 5.766.189 lei; suma compensată, conform art. 116 din O.G. nr. 92/2003, - 31.545 lei şi suma aprobată pentru restituire - 4.242.580 lei, având în vedere art. 117 din O.G. nr. 92/2003, cererea de restituire şi de Decizia nr. 3344 din 29 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei decizii de restituire (nr. 1509/2008), reclamanta a formulat contestaţie, ce a fost soluţionată prin Decizia nr. 136 din 27 aprilie 2009 de A.N.A.F., în sensul că s-a luat act de renunţarea la calea de atac administrativă, iar prin Sentinţa nr. 99/ F din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 428 din 28 ianuarie 2010 pronunţată de Î.C.C.J., s-a dispus anularea Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009.
Ulterior, A.N.A.F. a emis o nouă decizie, Decizia nr. 367 din 20 decembrie 2010, prin care a respins, ca rămasă fără obiect, contestaţia formulată de reclamantă pentru suma de 4.274.125 lei (formată din 4.242.580 lei restituită şi 31.545 lei compensată cu obligaţii de plată) pentru care organele fiscale au luat act de soluţia pronunţată prin Decizia nr. 3344 din 29 iunie 2007 a Înaltei Curţi s-a reţinut că, referitor la diferenţa de 1.492.063 lei, solicitată la restituire şi invocată în decizia de restituire, organul de soluţionare a contestaţiei nu se poate pronunţa, întrucât prin Decizia de restituire organele fiscale nu s-au pronunţat cu privire la această sumă.
S-a constatat astfel că, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a trecut în conţinutul deciziei de restituire suma solicitată la restituire, suma compensată şi suma aprobată spre restituire, fără a se pronunţa în vreun fel, în sensul admiterii sau respingerii, asupra sumei de 1.492.063 lei.
Organul fiscal învestit cu soluţionarea cererii de restituire nu a soluţionat în întregime cererea formulată de reclamantă, apărarea sa exprimată prin întâmpinare, potrivit cu care pentru suma de 1.492.063 lei nu au existat documente doveditoare, atrăgând incidenţa dispoziţiilor pct. 4.2. din Ordin M.P.F. nr. 1899/2004, în sensul exercitării obligaţiei de a solicita şi alte documente relevante.
De altfel, prin decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 367 din 20 decembrie 2020, se arată că pentru diferenţa de 1.492.063 lei, organul fiscal va emite un act administrativ.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că în cauză nu ne regăsim în prezenţa unui refuz de soluţionare a cererii, ci a unei nesoluţionări în termenul legal a unei cereri, reclamanta solicitând pe calea contestaţiei reanalizarea sumei aprobate pentru restituire şi nu obligarea organului fiscal la soluţionarea în întregime a cererii.
Or, nefiind vorba despre un refuz nejustificat de soluţionare a cererii de restituire în integralitatea sa, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, în mod corect organul de soluţionare a contestaţiei a stabilit că nu se poate pronunţa asupra unei sume neînscrise în decizia atacată.
În motivarea deciziei de soluţionare a contestaţiei, s-a arătat, de altfel, că organul fiscal urmează să emită un act administrativ cu privire la suma de 1.492.063 lei, iar pentru soluţionarea acestei cereri de restituite se urmează procedura prevăzută de Ordin M.P.F. nr. 1899/2004, în care organul fiscal analizează documentele doveditoare precum şi istoricul creanţelor şi datoriilor bugetare ale persoanei juridice, inclusiv posibilitatea stingerii acestora pe calea compensării.
Prin urmare, reclamanta avea deschisă calea contestaţiei administrative potrivit art. 205 din O.U.G. nr. 92/2003.
În cauză, organul de soluţionare a contestaţiilor nu a procedat, în condiţiile art. 206 alin. (2) C. proc. fisc., la analizarea sumei de 1.492.063 lei, ci a arătat că va emite un act administrativ.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii a formulat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 8 şi 9, în condiţiile art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele critici:
a) În ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 367/2010, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că nu ar exista un refuz nejustificat şi că prin această decizie s-ar fi dispus ca organul fiscal să soluţioneze cerere de restituire a sumei de 1.492.063 lei.
Astfel, argumentează recurenta, instanţa de fond a ignorat faptul că organul fiscal a omis să se pronunţe/ să soluţioneze cererea privind restituirea sumei de 1.492.063 lei, nemotivând în nici un mod nerestituirea/ respingerea implicită de la restituire a acestei sume.
b) În ceea ce priveşte respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere având ca obiect modificarea/ completarea Deciziei de restituire nr. 1509/2008 în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 1.492.063 lei, recurenta susţine că este o soluţie netemeinică.
Astfel, argumentează recurenta, instanţa de fond trebuia, în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să oblige autoritatea să emită actul administrativ fiscal prin care să se dispună restituirea sumei respective.
În concluzie, societatea comercială reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea soluţionării pe fond a cauzei care are ca obiect restituirea sumei de 1.492.063 lei.
2.1. Intimatele-pârâte nu au depus întâmpinare şi nici note/ concluzii scrise, neprezentându-se nici la dezbaterea cauzei.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este întemeiat în limitele şi pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Din actele şi lucrările dosarului, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, rezultă că prin cererea nr. 210473 din 20 noiembrie 2007, societatea comercială recurentă a solicitat autorităţii fiscale restituirea sumei totale de 5.766.188,55 lei invocând faptul că actele administrativ-fiscale, în baza cărora plătise această sumă, fuseseră anulate în mod irevocabil de instanţele de contencios competente.
Mai rezultă, de asemenea, că prin Decizia nr. 1509 din 25 martie 2008 autoritatea fiscală competentă a admis la restituire/ compensare suma de 4.274.125 lei.
Din analiza Deciziei de restituire nr. 1509/2008 (fila 54, dosarul Curţii de apel) rezultă că A.N.A.F., prin D.G.A.M.C., din suma solicitată la restituire, s-a pronunţat doar cu privire la sumele de 4.242.580 lei, aprobată la restituire şi 31.545 lei, sumă compensată (total 4.274.125 lei) omiţând să se refere în vreun mod la restul sumei, adică la suma de 1.492.063 lei.
Contestaţia formulată de societatea comercială împotriva Deciziei nr. 1509/2008 a fost respinsă prin Decizia nr. 367 din 20 decembrie 2010 ca rămasă fără obiect în ceea ce priveşte suma de 4.274.125 lei pentru care organele fiscale au procedat la restituire şi, respectiv, compensare.
În ceea ce priveşte situaţia sumei de 1.492.063 lei, A.N.A.F., prin D.G.S.C. a reţinut că „nu se poate pronunţa asupra acesteia”, deoarece A.N.A.F., prin D.G.A.M.C. nu se pronunţase prin Decizia nr. 1509/2008 asupra acestei sume.
Instanţa de recurs reţine că din interpretarea logică şi teleologică a prevederilor art. 117 C. proc. fisc. şi a dispoziţiilor Procedurii de restituire aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, rezultă că organele fiscale competente sunt obligate să se pronunţe în mod expres printr-un act administrativ-fiscal în legătură cu restituirea/ nerestituirea tuturor sumelor pretinse la restituire de către contribuabili.
Or, potrivit art. 43 C. proc. fisc., actul administrativ fiscal se realizează exclusiv în formă scrisă, motivarea acestuia fiind obligatorie, inclusiv în ceea ce priveşte motivele de fapt şi de drept.
În cauză, este necontestat că Decizia nr. 1509/2008 este nemotivată în ceea ce priveşte cererea societăţii comerciale de restituire a sumei de 1.492.063 lei, la care organul fiscal care a soluţionat contestaţia formulată de recurentă, dar şi instanţa de fond, erau datoare să constate acest lucru şi vătămarea suferită astfel de contribuabil.
Argumentul instanţei de fond, că organul fiscal care a soluţionat contestaţia ar fi dispus/ dat îndrumarea ca organul competent să se pronunţe şi asupra sumei de 1.492.063 lei este lipsit de temei legal şi faptic, din moment ce nici până la data dezbaterii acestui recurs nu a fost emis un act fiscal în legătură cu situaţia sumei respective.
Astfel, instanţa de recurs reţine că actele administrative fiscale care fac obiectul acestei cauze sunt afectate parţial de nelegalitate/ nulitate.
Astfel, Decizia nr. 1509/2008 este afectată de viciul nemotivării în ceea ce priveşte suma de 1.492.063 lei, situaţie care trebuia constatată de organul fiscal care a soluţionat contestaţia formulată împotriva acestei decizii, ceea ce face ca şi Decizia nr. 367/2010 să fie nelegală în privinţa modului în care a fost soluţionată contestaţia referitoare la suma respectivă.
În concluzie, recursul va fi admis iar soluţia instanţei de fond va fi desfiinţată, urmând ca acţiunea să fie admisă în parte, în sensul că Decizia nr. 367/2010 şi Decizia nr. 1509/2008 vor fi modificate în ceea ce priveşte nesoluţionarea/ soluţionarea cererilor privind suma de 1.492.063 lei.
Totodată, autoritatea pârâtă A.N.A.F. prin D.G.A.M.C., respectiv, D.G.S.C., să se pronunţe cu privire la suma de 1.492.063 lei.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei ca autorităţile fiscale să fie obligate şi la restituirea sumei de 1.492.063 lei, instanţa de recurs constată că nu există temei legal pentru o asemenea cerere, astfel că, în rest, acţiunea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC R.O. SA Zărneşti împotriva Sentinţei nr. 129 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Admite, în parte, acţiunea, în sensul că modifică Decizia nr. 367/2010 şi Decizia nr. 1509/2008 şi obligă organul fiscal competent să se pronunţe cu privire la suma de 1.492.063,00 lei.
Respinge în rest acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 432/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 480/2013. Contencios → |
|---|
