ICCJ. Decizia nr. 4980/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4980/2013
Dosar nr. 7145/2/2011
Şedinţa de la 12 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Comuna Gheorghe Lazăr a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Ialomiţa şi Curtea de Conturi a României, anularea Încheierii nr. 2 din 15 iulie 2011 a Curţii de Conturi şi modificarea Deciziei nr. 37 din 21 iunie 2011 a Camerei de Conturi Ialomiţa, în sensul anulării punctelor II.1 şi II.2, anularea celorlalte acte care au stat la baza emiterii acestora, precum şi suspendarea executării Deciziei nr. 37 din 21 iunie 2011 a Camerei de Conturi Ialomiţa, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin întâmpinare, pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Ialomiţa au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi, de asemenea, respingerea cererii de suspendare a executării actelor contestate.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 648 din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta Comuna Gheorghe Lazăr, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că pârâta Camera de Conturi Ialomiţa a efectuat o misiune de audit la unitatea administrativ-teritorială Comuna Gheorghe Lazăr, având ca obiect verificarea contului de execuţie a bugetului local pe anul 2010, finalizată prin întocmirea Procesului-verbal de constatare nr. 1879 din 13 mai 2011 şi emiterea Deciziei nr. 37 din 21 iunie 2011, prin care s-a constatat plata nelegală în perioada 2008 - 2009 a unor sporuri salariale acordate personalului didactic auxiliar şi nedidactic de la Şcoala cu clasele I - VIII Gheorghe Lazăr, în baza unei hotărâri a Comisiei Paritare constituite la nivelul Inspectoratului Şcolar Ialomiţa, care excede prevederilor legale, respectiv sporul de izolare, sporul pentru condiţii deosebite de muncă acordat personalului nedidactic şi sporul pentru condiţii vătămătoare acordat personalului didactic auxiliar pentru utilizarea calculatorului mai mult de 50% din timpul de lucru.
Împotriva acestei decizii, Comuna Gheorghe Lazăr a formulat contestaţie, ce a fost respinsă prin Încheierea nr. 2 din 15 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Ialomiţa - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor.
Cu privire la sporurile salariale acordate personalului didactic auxiliar şi nedidactic de la Şcoala cu clasele I - VIII Gheorghe Lazăr, prima instanţă a constatat că acestea nu sunt justificate, fiind plătite fără temei legal personalului didactic auxiliar şi nedidactic de la Şcoala cu clasele I - VIII Gheorghe Lazăr, astfel că măsurile dispuse prin actele de control contestate sunt legale şi temeinice.
Referitor la suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, judecătorul fondului a reţinut că, prin Decizia nr. 20/2009 dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, că, în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Prin urmare, instanţa de fond, făcând aplicarea Deciziei nr. 20/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a apreciat că în mod corect au stabilit organele de control că drepturile salariale reprezentând suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare nu puteau fi acordate personalului primăriei prin dispoziţie a primarului, în absenţa unui act emis de legiuitor în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 prin care să se stabilească modul de calcul şi cuantumul drepturilor respective.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs unitatea administrativ-teritorială Comuna Gheorghe Lazăr, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
La primul termen de judecată în recurs de astăzi, 12 aprilie 2013, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa a invocat, din oficiu, motivul de ordine publică prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl constată a fi întemeiat, împrejurare ce face de prisos expunerea şi analiza criticilor formulate în motivarea căii de atac.
În cauza de faţă, în temeiul art. 306 C. proc. civ., instanţa de recurs poate invoca motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu referire la necompetenţa materială a curţii de apel în soluţionarea litigiului, având în vedere că excepţia de necompetenţă a fost invocată din oficiu, de instanţa de fond, la termenul din 29 noiembrie 2011.
Se constată că, prin acţiune, reclamanta a învestit Curtea de Apel Bucureşti cu o cerere de anulare şi suspendare a Încheierii nr. 2 din 15 iulie 2011 a Curţii de Conturi şi a Deciziei nr. 37 din 21 iunie 2011 a Camerei de Conturi Ialomiţa.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, respectiv care este actul supus executării ce poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010, publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, iar aceasta "suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia".
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ ce produce efecte juridice şi este supus obligaţiei executării este decizia emisă de către camera de conturi judeţeană, care este o autoritate publică de nivel local.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se, la art. 27, că împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, "competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Dat fiind faptul că dispoziţiile din regulament menţionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
Dispoziţiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În fine, trebuie menţionat faptul că instanţa de contencios administrativ a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 (a se vedea Încheierea de şedinţă din data de 21 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 441/59/2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4547 din data de 5 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).
În concluzie, faţă de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 C. proc. civ., stabileşte că secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului are competenţa materială de soluţionare a cauzei, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, ca autoritate publică judeţeană.
Soluţia adoptată în recurs:
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi cod, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Ialomiţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de unitatea administrativ-teritorială Comuna Gheorghe Lazăr împotriva Sentinţei civile nr. 648 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Ialomiţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4976/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4984/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
