ICCJ. Decizia nr. 4976/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4976/2013
Dosar nr. 1073/45/2011
Şedinţa de la 12 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi ca urmare a Sentinţei de declinare a competenţei nr. 452/ca din 24 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui, reclamanta SC N.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Secţia Judeţeană Vaslui, anularea procesului-verbal din 14 aprilie 2011 întocmit de către pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat ca prin procesul-verbal din 14 aprilie 2011 s-a stabilit că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 483.713 RON reprezentând impozit pe profit, 110.163 RON reprezentând impozit pe dividende, 62.728 RON reprezentând TVA rezultată prin neînregistrarea TVA colectată, 38.081 RON reprezentând TVA rezultată prin stornare în mod nelegal şi 33.403,14 RON reprezentând impozit pe profit rezultat prin stornare în mod nelegal.
Prin întâmpinare, pârâta legal a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă arătând că procesul-verbal din 14 aprilie 2011 s-a încheiat în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 1324/2009.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 27 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea promovată de reclamanta SC N.T. SRL în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară - Secţia judeţeană Vaslui, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că natura juridică a acestui proces-verbal este, în mod evident aşa cum arată şi pârâta, aceea de act preparatoriu - act premergător unui act administrativ, care nu stabileşte niciun raport obligaţional între contribuabilul controlat şi bugetul de stat, prin urmare procesele-verbale încheiate de Garda Financiară în temeiul H.G. nr. 1324/2009 nu sunt titluri de creanţă fiscală sau acte administrative fiscale şi nu pot fi atacate separat pe calea contenciosului administrativ.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 1324/2009 procesele-verbale pot cuprinde evaluări ale prejudiciului fiscal, pe baza stabilirii implicaţiilor fiscale determinate de sustragerea de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume de natură fiscală datorate bugetului general consolidat, fără calcularea de obligaţii accesorii acestora, şi nu constituie titluri de creanţă fiscală.
De asemenea, prima instanţă a reţinut că în materia impunerii, legiuitorul a prevăzut prin C. proc. fisc., republicat, în mod expres şi limitativ, o anumită categorie de acte administrativ fiscale prin care se stabilesc obligaţii bugetare suplimentare iar, potrivit legii, doar declaraţia şi decizia de impunere constituie titluri de creanţă prin care se pot stabili de către organele competente obligaţii de plată în sarcina contribuabililor, acestea fiind acte administrativ fiscale care pot fi supuse controlului judecătoresc însă numai după urmarea procedurii administrative expres prevăzute prin dispoziţiile art. 208 şi urm C. proc. fisc.
Judecătorul fondului a constatat că din analiza procesului-verbal din 14 aprilie 2011, rezultă cu certitudine că toate constatările şi reţinerile nu sunt de natura unei decizii de impunere - ca şi titlu de creanţă, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1324/2009, procesul-verbal doar evaluează un eventual prejudiciu, nicidecum nu îl stabileşte concret.
Curtea de apel a mai reţinut că procesul-verbal din 14 aprilie 2011 nu constituie un act administrativ fiscal în înţelesul prevederilor art. 41 şi 205 din C. proc. fisc., care să fie susceptibil a fi contestat separat în procedura administrativ-jurisdicţională reglementată de prevederile art. 205 din C. proc. fisc.
În fine, s-a constatat că asupra unui act preparatoriu care stă la baza unui act administrativ instanţa se poate pronunţa numai în situaţia în care se atacă acesta din urmă, prin urmare, în această etapă este inadmisibil ca instanţa să analizeze în vreun fel legalitatea acestui act.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs reclamanta SC N.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-o primă critică din recurs, s-a susţinut că reclamanta nu a fost legal citată, în sensul că societatea trebuia citată prin administrator judiciar C.E., desemnată prin încheierea din 4 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1557/89/2011.
Recurenta a mai susţinut că instanţa de fond a respins în mod greşit acţiunea prin care a solicitat anularea procesului-verbal, deşi sumele reţinute în acest proces-verbal au stat la baza emiterii deciziei de impunere din 30 iunie 2011 şi totodată, adresată D.I.I.C.O.T.
În opinia recurentei, procesul-verbal contestat este actul prin care se individualizează şi se stabileşte creanţa, premergător emiterii deciziei de impunere ce constituie titlul de creanţă
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului şi dispunerea efectuării unei expertize de specialitate în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a prejudiciului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere formulată de recurenta-reclamantă SC N.T. SRL, având ca obiect anularea procesului-verbal din 14 aprilie 2011 întocmit de Garda Financiară - Secţia Judeţeană Vaslui.
Cu privire la regularitatea procedurii
Motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere situaţia în care instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii în art. 105 alin. (2) C. proc. civ., text care, la rândul său, stabileşte regula potrivit căreia actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii care invocă nulitatea o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei potrivit cărora societatea nu a fost legal citată prin administratorul judiciar C.E., desemnat prin încheierea din 4 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1557/89/2011.
Contrar susţinerilor recurentei, din analiza lucrărilor de la dosar, instanţa de control judiciar reţine că societatea reclamantă a fost citată prin administratorul judiciar C.E. atât în faţa Curţii de Apel Iaşi, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 23 ianuarie 2012, cât şi în faţa Tribunalului Vaslui.
Prin urmare, în cauză nu a fost dovedită existenţa unei vătămări care să-i fi fost produsă prin necitarea prin administratorul judiciar, şi care să nu poată fi înlăturată decât prin casarea soluţiei, motiv pentru care criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate.
Cu privire la fondul cauzei
Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea ca inadmisibilă, opinie împărtăşită de Înalta Curte, pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii specifice contenciosului administrativ este exhaustiv definit de art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în esenţă, persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral poate solicita instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ vătămător, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.
Potrivit prevederilor art. 41 din C. proc. fisc., actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.
Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că procesul-verbal din 14 aprilie 2011 nu constituie un act administrativ fiscal, care să fie susceptibil a fi contestat separat.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect, a apreciat că actul contestat nu este un act administrativ întrucât nu produce efecte juridice prin el însuşi, nu creează, nu modifică şi nici nu stinge raporturi juridice, neîncadrându-se în ipoteza normei prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 coroborată cu dispoziţiile art. 41 din C. proc. fisc.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC N.T. SRL Vaslui împotriva Sentinţei civile nr. 27 din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 4974/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4980/2013. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
