ICCJ. Decizia nr. 5000/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5000/2013
Dosar nr. 67016/3/2011
Şedinţa de la 12 aprilie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.J. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor băneşti în sumă de 500.000 lei, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, sub sancţiunea unei amenzi civile de 50 lei/zi întârziere.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa nr. 1273 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul B.J. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut în esenţă că dreptul la despăgubiri al reclamantului s-a născut în baza Dispoziţiei Primarului Municipiului Craiova nr. 10541 din 30 iunie 2005, anterioară Legii nr. 247/2004, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile acestei legi.
Prin urmare, Curtea a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile generale care erau în vigoare la data emiterii dispoziţiei şi reglementau competenţa materială de soluţionare a unor astfel de cereri, respectiv art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., potrivit căruia tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor de apel.
Prin Sentinţa nr. 3586 din 27 septembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, tribunalul, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în esenţă că obiectul litigiului constă în cenzurarea de către instanţă a refuzului nejustificat din partea pârâtei autoritate centrală de a îndeplini formalităţile necesare efectuării plăţii despăgubirilor acordate în temeiul Legii 10/2001, or acesta este un act administrativ asimilat ce revine spre competentă soluţionare aceleiaşi instanţe care este îndrituită să verifice sub aspectul legalităţii actul administrativ tipic, respectiv decizia adoptată de către Comisia Centrală.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei că deşi Dispoziţia nr. 10541 din 30 iunie 2005 a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii 247/2005, totuşi plata despăgubirilor nu fusese efectuată la momentul intrării în vigoare a legii noi, fiind vorba de o situaţie juridică aflată în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a legii noi.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor băneşti în sumă de 500.000 lei, aşa cum prevăd dispoziţiile Cap. V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 81/2007, aceste dispoziţii reglementând procedurile de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Dispoziţia nr. 10541 din 30 iunie 2005 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 864.135.000 lei, iar ulterior, prin Decizia nr. 4104 din 4 decembrie 2008, i-a fost soluţionată cererea de către pârâtă şi i s-au acordat despăgubiri în sumă de 577.461,52 lei.
Prin cerere de opţiune a optat pentru despăgubiri băneşti în sumă de 500.000 lei şi 77.461,52 lei în acţiuni la Fondul Proprietatea în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 81/2007.
Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut Tribunalul Bucureşti faptul că litigiul de faţă s-a născut ca o consecinţă a emiterii, în cadrul procedurii speciale prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a actelor administrative reprezentate de deciziile menţionate de către o autoritate publică centrală, astfel că soluţionarea acestuia revine instanţei de contencios administrativ, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, în conformitate cu art. 10 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 3, pct. 1 C. proc. civ.
În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră însă sub incidenţa dispoziţiilor art. XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora:
"Art. XXIII - (1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(3) Procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.
(4) În cazurile prevăzute la alin. (l) - (3), dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanţele devenite competente să le judece.".
Având în vedere că prezentul litigiu este un proces în curs de judecată în primă instanţă, care până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 ar fi fost de competenţa curţii de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (3) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, instanţă devenită competentă să îl soluţioneze.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul B.J. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4984/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5004/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
