ICCJ. Decizia nr. 5524/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5524/2013
Dosar nr. 7276/1/2012
Şedinţa publică de la 31 mai 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3504 din 14 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat ca netimbrat recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva Sentinţei nr. 5997 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că recurentul-pârât a fost citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2 RON, datorată potrivit art. 11 alin. (1) teza I, coroborat cu art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 şi timbru judiciar în valoare de 0,15 RON, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, însă acesta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat şi faţă de prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare se arată că hotărârea atacată este viciată pentru că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, că decizia instanţei de recurs este criticabilă faţă de faptul că deşi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat scutirea acestuia de taxa judiciară de timbru, aşa cum a prevăzut legiuitorul în dispoziţiile art. 17 din Legii nr. 146/1997 şi art. 26 alin. (3) din normele metodologice de aplicare a legii (Ordin nr. 760C/1999), cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, totuşi instanţa nu s-a pronunţat cu privire la această solicitare, neverificând temeiului legal pe care ministerul l-a invocat în recurs.
Contestatorul solicită instanţei să constate că prin recursul promovat împotriva Sentinţei civile nr. 5997/18/10/2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 938/2/2011, a învederat instanţei faptul că recursul este scutit de plata taxei de timbru potrivit prevederilor art. 17 din Legii nr. 146/1997 şi art. 26 alin. (3) din normele metodologice de aplicare a legii (Ordin nr. 760/C/1999) cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 şi, ca atare, nu se impunea anularea ca netimbrat a recursului promovat de acesta, ci instanţa avea obligaţia de a se pronunţa cu privire la solicitarea făcută de recurent cu privire la scutirea acestuia de taxa judiciară de timbru.
Contestatorul precizează faptul că taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu toate că legiuitorul scuteşte instituţia publică de la plata taxei de timbru, a fost achitată la data de 29 decembrie 2011, prin Ordinul de plată nr. 3805, dar o consideră nedatorată în raport de prevederile legale menţionate anterior.
În raport de precizarea făcută, contestatorul solicită instanţei să constate că nu se impune aplicarea sancţiunii anulării recursului, aşa cum s-a procedat prin Decizia civilă nr. 3504 din 14 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în prezenta cauză.
Mai arată contestatorul că potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare: ".. neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii", însă obligaţia a fost îndeplinită de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin achitarea taxei de timbru, aşa cum a învederat instanţei anterior, motiv pentru care consideră admisibilă prezenta contestaţie în anulare.
Contestatorul solicită instanţei să examineze prezenţa contestaţie în raport de dispoziţiile art. 318, potrivit cu care hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale şi, având în vedere cele două aspecte, respectiv că recurentul este scutit de plata taxei de timbru şi că aceasta a fost achitată înainte de termenul de judecată din data de 13 septembrie 2012, să constate şi să reţină că aceasta este întemeiată, cu consecinţa anulării Deciziei civile nr. 3504 din 14 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 938/2/2011 şi reluării judecării recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat, în vederea pronunţării unei noi hotărâri neviciate, legale şi temeinice.
S-a depus la dosarul cauzei originalul ordinului de plată a taxei de timbru achitate pentru Dosarul nr. 938/2/2011, emis în data de 29 decembrie 2011, precum şi un set de înscrisuri din care rezultă următoarele: declaraţia de recurs a fost făcută la data de 4 noiembrie 2011, citaţia a fost emisă la data de 25 noiembrie 2011, ordinul de plată a taxei de timbru este datat 29 decembrie 2011, iar decizia atacată în prezenta cale de atac a fost pronunţată la data de 14 septembrie 2012.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi va anula decizia contestată, pentru considerentele în continuare arătate.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 din acest cod, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Greşeala materială presupune, deci, confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care sunt determinante pentru soluţia pronunţată, ipoteză care este întrunită în prezenta cauză.
Înalta Curte arată că judecătorul învestit cu soluţionarea unei cauze are misiunea constituţională de a examina complet elementele depuse în probaţiune, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt, făcând ulterior aplicarea textelor legale incidente în sensul valorificării drepturilor invocate de către parte sau a respingerii pretenţiilor acesteia.
Înalta Curte consideră că este esenţială, pentru aflarea adevărului, aprecierea situaţiei de fapt în raport de ansamblul probelor administrate, reţinându-se concluzia comună coroborării acestora.
Or, din reexaminarea întregului ansamblu al înscrisurilor depuse în cauză de către contestator, atât în faţa instanţei de recurs, cât şi în prezenta cale extraordinară de atac, rezultă faptul că din eroare s-a anulat recursul ca netimbrat.
În speţă, contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., respectiv că dezlegarea dată de instanţa de fond este rezultatul unei greşeli materiale.
Astfel, noţiunea de „greşeală materială”, în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., se referă la aspecte formale ale judecăţii, constând în confundarea unor date sau elemente materiale evidente, pentru verificarea acestora nefiind necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
În doctrină şi jurisprudenţă s-a acceptat că în sfera „greşelii materiale” intră şi situaţia în care recursul este anulat ca netimbrat, dacă taxa judiciară de timbru fusese achitată anterior.
Caracterul de eroare materială este dat de împrejurarea că la baza judecăţii emise de instanţa de recurs asupra excepţiei de netimbrare stă o eronată reprezentare a situaţiei de fapt, instanţa apreciind în mod eronat că taxa de timbru nu a fost achitată anterior pronunţării.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că declaraţia de recurs a fost formulată la data 4 noiembrie 2011, recurentul a fost citat cu menţiunea timbrajului la data de 25 noiembrie 2011, acesta a achitat taxa de timbru aferentă recursului declarat la data de 29 decembrie 2011, iar decizia prin care recursul a fost anulat ca netimbrat a fost pronunţată ulterior, respectiv la data de 14 septembrie 2012.
Prin urmare, la data anulării recursului ca netimbrat, taxa judiciară de timbru era plătită, ceea ce nu poate echivala decât cu o eroare materială.
Având în vedere considerentele expuse, care conduc către concluzia că în cauză este întrunită ipoteza motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 320 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va admite contestaţia în anulare, va anula Decizia nr. 3504 din 14 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi va trimite dosarul pentru repartizare aleatorie în vederea rejudecării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva Deciziei nr. 3504 din 14 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Anulează Decizia nr. 3504 din 14 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Trimite dosarul pentru repartizare aleatorie în vederea rejudecării recursului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5523/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5525/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
