ICCJ. Decizia nr. 5514/2013. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5514/2013
Dosar nr. 4050/2/2011
Şedinţa publică de la 31 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei şi procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul Ţ.A., născut în localitatea Moreni, judeţul Dâmboviţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să constate calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a prezentat activitatea desfăşurată de pârât în sprijinul Securităţii, precum şi urmările pe care le-au produs informaţiile furnizate de acesta asupra persoanelor vizate de notele informative.
Ca atare, reclamantul a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, întrucât pârâtul a furnizat informaţii care se refereau la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acestea au încălcat dreptul de exprimare, libertatea opiniilor şi dreptul la viaţă privată.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În dovedirea acţiunii, reclamantul a prezentat Nota de constatare nr. DI/I/2240 din 27 septembrie 2010, precum şi documentaţia care a stat la baza întocmirii acesteia.
Hotărârea Curţii de Apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 619 din 30 ianuarie 2012, a admis acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că, în speţă, sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
În concret, în privinţa primei condiţii, instanţa a arătat faptul că pârâtul, student în anul I la Facultatea de Drept din Bucureşti, a fost recrutat la data de 22 ianuarie 1982 de către Securitate pentru cunoaşterea atitudinilor studenţilor de la această facultate.
În acest sens, pârâtul a semnat un angajament de colaborare, în urma căruia a preluat numele conspirativ de „A.Ş”.
Sub numele anterior menţionat, pârâtul a întocmit mai multe note informative referitoare la manifestările anticomuniste ale unui vecin al său, la manifestările religioase ale unei casiere de la întreprinderea unde acesta s-a angajat după terminarea studiilor universitare, precum şi la comentariile negative la adresa regimului comunist făcute de o persoană pe care a întâlnit-o în tren.
În urma analizării rapoartelor depuse la dosar şi menţionate în nota de constatare, prima instanţă a concluzionat în sensul că pârâtul a furnizat informaţii utile organelor de Securitate care se pot încadra în textul legal anterior individualizat şi a fost recompensat pentru acestea.
În legătură cu cea de-a doua condiţie, instanţa de primă jurisdicţie a subliniat faptul că, prin informaţiile pe care le-a furnizat, pârâtul a contribuit la îngrădirea:
- dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, drept prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice;
- dreptului la libertatea conştiinţei şi religiei, drept prevăzut de art. 30 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 18 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
3. Recursul declarat de pârâtul Ţ.A.
În recursul său, reclamantul a solicitat casarea sentinţei pentru nemotivare şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în raport de prevederile art. 312 alin. (2) şi (3), art. 313 şi art. 314 C. proc. civ, sau respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată, întrucât partea nu a probat faptul că activităţile menţionate în nota de constatare au avut drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul arată, în primul rând, faptul că instanţa de fond a preluat în considerentele hotărârii atacate conţinutul cererii de chemare în judecată prin procedeul „copy paste”, nu a prezentat apărările pe care le-a formulat în cuprinsul întâmpinării şi nu a motivat în niciun fel îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
În al doilea rând, recurentul susţine că hotărârea judecătorească cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
În concret, recurentul precizează că nu a efectuat „activităţi în cadrul Direcţiei pentru Securitatea Statului” după cum a reţinut judecătorul fondului şi nici nu a realizat „activităţile acestei activităţi de şomaj” după cum se consemnează în sentinţa contestată.
Pe acest aspect, recurentul concluzionează în sensul că instanţa de fond a reuşit să deducă din întâmpinarea pe care a formulat-o în cauză ”o altă realitate decât cea a dosarului” şi, pe cale de consecinţă, a analizat apărări ce nu au fost invocate.
În opinia recurentului, nemotivarea hotărârii judecătoreşti echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei şi impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrabil în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul menţionează că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
În dezvoltarea acestui motiv de modificare, recurentul susţine că actele prezentate de intimatul-reclamant, respectiv un „dosar personal” şi o „mapă anexă” sunt „o parte dintr-un dosar militar” al său.
Activităţile calificate de intimat ca fiind unele de „colaborare” se constituie, prin chiar conţinutul lor, ca fiind unele de „culegere de informaţii” sau de „cunoaştere” şi erau desfăşurate, în bună măsură, la solicitarea ofiţerului de securitate controlor, care cerea o „notă de cunoaştere” dintr-un domeniu anume sau despre o persoană anumită.
Ca atare, recurentul menţionează că a desfăşurat o activitate primară care nu putea influenţa, prin ea însăşi, activitatea şi drepturile unei persoane.
În concepţia recurentului, activitatea informativă este o activitate de cunoaştere şi prevenţie şi nu una de coerciţie, motiv pentru care nu se încadrează în norma anterior individualizată.
Activitatea pe care a desfăşurat-o nu a fost una de colaborare benevolă sau forţată; ea a avut loc în cadrul serviciului militar pe care l-a prestat la trupele de Securitate.
În fine, recurentul susţine că informările şi notele de cunoaştere pe care le-a dat nu au privit atitudini potrivnice regimului comunist, ci atitudini potrivnice statului român. Acestea nu au determinat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, după cum s-a reţinut în motivarea sentinţei atacate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect constatarea calităţii recurentului-pârât Ţ.A. de colaborator al Securităţii.
Curtea de apel a admis acţiunea, pentru considerentele expuse la pct. 1.2 din prezenta decizie.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
1.1. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
Într-adevăr, în cauza de faţă, prima instanţă a procedat la redarea în întregime a conţinutului cererii de chemare în judecată în sentinţa atacată, conform susţinerilor recurentului.
Însă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o analiză proprie a susţinerilor părţilor şi a materialului probator existent la dosarul cauzei din perspectiva celor două condiţii impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Ca atare, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul Ţ.A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost verificat de către intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în urma cererilor formulate în acest sens de către numiţii I.S. şi T.M., precum şi de Consiliul Superior al Magistraturii, în baza prevederilor art. 3 lit. l) şi art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 (cererile nr. P 658/09 din 7 februarie 2008, nr. P 3609/08 din 10 octombrie 2008 şi nr. P 7961/10 din 15 iunie 2010).
În urma acestor verificări, intimatul-reclamant a întocmit nota de constatare DI/I/2240 din 27 septembrie 2010 în baza căreia a sesizat instanţa specializată cu prezenta acţiune în constatare.
Art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, instituie două condiţii pentru dobândirea calităţii de colaborator al Securităţii:
1) Persoana să fi furnizat organelor de Securitate „informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”.
2) Informaţiile furnizate să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Pe aspectul îndeplinirii acestor condiţii, instanţa de control judiciar reţine faptul că, într-adevăr, recurentul-pârât a fost recrutat în calitate de colaborator al Securităţii la data de 22 ianuarie 1982, în timp ce era student în anul I la Facultatea de Drept din Bucureşti, pentru cunoaşterea stării de spirit, a eventualelor frământări sau nemulţumiri din rândul studenţilor anului I, precum şi pentru stabilirea comportării şi concepţiilor studenţilor străini, a influenţelor negative pe care aceştia le-ar fi putut exercita asupra colegilor lor români.
Recurentul-pârât a semnat un angajament de colaborare, în urma căruia a preluat numele conspirativ de „A.Ş.”.
După terminarea studiilor universitare, recurentul fost repartizat ca jurist la Întreprinderea Judeţeană de Producţie Industrială şi Prestări Servicii Piatra-Neamţ şi a continuat colaborarea cu Securitatea în perioada 1986 - 1988, când a întocmit mai multe note informative cu privire la majoritatea salariaţilor din întreprindere şi la evenimentele care au avut loc în cadrul acesteia; unele dintre ele au fost nominalizate şi de către prima instanţă.
De pildă, în nota dată la 4 iunie 1986, recurentul a relatat despre un vecin al său din Bucureşti, absolvent al Facultăţii de Drept, că şi-a manifestat atitudinea ostilă faţă de regimul comunist, că era suspectat de legături cu postul de radio „E.L.”, că ascultă acest post şi comentează ştirile difuzate, dar şi că a avut o relaţie cu preotul C., în perioada cât a fost jurist la Patriarhie.
Această notă a fost trimisă spre exploatare la Inspectoratul de Securitate al Municipiul Bucureşti.
În mod corect prima instanţă a reţinut în privinţa acestei note faptul că, înainte de anul 1989, ascultarea postului de radio anterior arătat reprezenta o atitudine ostilă regimului comunist.
De asemenea, într-o altă notă, recurentul a relatat despre o casieră de la întreprinderea unde lucra că citea o broşură cu conţinut religios dată de pastorul de la biserica baptistă şi a apreciat, pe marginea acestui eveniment, că broşura este doar o modalitate de a face propagandă unor posturi străine.
În urma acestor relatări, persoana în cauză a fost verificată de organele de Securitate.
Ultima notă nominalizată de prima instanţă se referă la o discuţie făcută în tren de către un călător nemulţumit de condiţiile oferite în timpul deplasării.
După această informare, ofiţerii au propus identificarea persoanei semnalate în respectiva notă.
Pentru activitatea prestată, recurentul a fost recompensat material în repetate rânduri, după cum rezultă din actele aflate la filele dosar CAB.
Aşadar, contrar celor susţinute în memoriul de recurs, colaborarea recurentului cu organele fostei Securităţi a fost făcută cu acordul său.
Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că activitatea desfăşurată de recurent a încălcat libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, prevăzută de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, dreptul la viaţă privată, reglementat de art. 33 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
În fine, instanţa de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanţă juridică în cauza de faţă celelalte susţineri făcute de recurent în legătură cu absolvirea de către acesta a Şcolii Militare de Ofiţeri de Rezervă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ţ.A. împotriva Sentinţei civile nr. 619 din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5491/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5515/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
