ICCJ. Decizia nr. 682/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 682/2013
Dosar nr. 1163/46/2011
Şedinţa publică de la 12 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 464/F-CONT din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Z.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect obligarea pârâtului să procedeze la repartizarea Dosarului nr. 33243/CC către un evaluator pentru întocmirea evaluării despăgubirilor în procedura de specialitate, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi în cuantum de 100 RON pe fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu dă posibilitatea persoanelor titulare ale dreptului la despăgubiri să conteste fazele premergătoare emiterii actului administrativ, chiar în prezenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta nu se plânge în speţă de refuzul nejustificat al pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubiri, ci de refuzul acesteia de a trimite dosarul de despăgubiri către un evaluator, iar etapa de evaluare a imobilului este o fază premergătoare emiterii actului administrativ şi nu poate fi contestată independent de obligaţia pârâtei de a emite actul administrativ.
Cu alte cuvinte, reclamanta are posibilitatea legală de a solicita instanţei de contencios administrativ să cenzureze refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite actul administrativ, iar nu şi posibilitatea de a solicita cenzurarea parcurgerii fiecărei faze premergătoare emiterii actului administrativ.
Etapa evaluării imobilului în cadrul procedurii de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri este, aşa cum s-a arătat mai sus, o fază materială premergătoare actului administrativ, ce nu poate fi cenzurată decât odată cu cenzura exercitată asupra actului administrativ însuşi ori asupra refuzului de a emite actul administrativ, iar nu o operaţiune administrativă, care presupune recunoaşterea de către autoritatea publică a drepturilor şi intereselor unei persoane şi adoptarea unei anume conduite pentru satisfacerea drepturilor ori intereselor legitime respective, fără a fi necesară emiterea unui act administrativ.
În procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, persoanele îndreptăţite nu au posibilitatea de a solicita instanţei să constate eventualul refuz nejustificat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a parcurge fiecare din fazele ce compun procedura de acordare a despăgubirilor, ci au posibilitatea de a cenzura în justiţie refuzul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a adopta actul administrativ, act în raport de care se verifică inclusiv aspectul referitor la „termenul rezonabil” în care putea/trebuia să fie adoptat.
Din perspectiva termenului rezonabil, cu privire la care reclamanta a invocat dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, nu interesează care este momentul în care se parcurge fiecare dintre etapele ce duc în final la emiterea actului administrativ, ci interesează doar data adoptării respectivului act care naşte, modifică ori stinge raportul juridic referitor la dreptul la despăgubiri pentru bunurile ce nu au putut fi restituite în natură celor îndreptăţiţi.
De asemenea, ingerinţă nejustificată şi disproporţionată în exercitarea dreptului de proprietate al reclamantei, echivalând, datorită întinderii în timp, cu privarea efectivă a acesteia de despăgubiri, în raport de dispoziţiile art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţie, nu poate fi examinată decât tot prin raportare la actul administrativ emis/care trebuia emis în anumite condiţii, iar nu prin raportare la fazele premergătoare emiterii actului respectiv, faze care, prin ele însele şi fără legătură cu actul administrativ, nu prejudiciază şi nu avantajează persoana îndreptăţită la despăgubiri.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta Z.D., în temeiul art. 3041 C. proc. civ., considerând-o netemeinică şi nelegală.
În esenţă, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că persoana vătămată nu poate invoca tergiversarea nejustificată a procedurii de evaluare, procedură administrativă obligatorie în absenţa căreia nu este posibilă emiterea titlului de despăgubire.
Prevederea în Legea nr. 247/2005 doar a procedurii plângerii prealabile împotriva deciziei reprezentând titlul de despăgubire nu înseamnă că celelalte acte sau operaţiuni administrative ale Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt exceptate de la controlul judiciar exercitat în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, întemeiată pe refuzul nejustificat al pârâtei de a proceda la repartizarea Dosarului nr. 33243/CC către un evaluator pentru întocmirea evaluării despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei să realizeze procedura repartizării dosarului sub sancţiunea unei penalităţi în cuantum de 100 RON pe fiecare zi de întârziere.
Din analiza lucrărilor cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
- în calitate de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului în litigiu, reclamanta a depus notificarea înregistrată la Prefectura Judeţului Vâlcea în anul 2001, trimisă spre soluţionare Primăriei Municipiului Vâlcea;
- Primarul Municipiului Vâlcea a emis dispoziţia din 08 februarie 2007, prin care a propus acordarea de despăgubiri;
- dosarul administrativ de despăgubire a fost transmis la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2007, unde a fost înregistrat sub nr. 33243/CC.
Faţă de aspectele reliefate, Înalta Curte constată că intervalul de timp pe parcursul căruia a fost derulată procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul în litigiu (interval cuprins între anul 2001 - când a fost formulată notificarea - şi luna octombrie 2011 - când a fost introdusă acţiunea), în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziţia Primarului Municipiului Vâlcea din 08 februarie 2007, conferă consistenţă concluziei că a fost încălcat principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor, Înalta Curte are în vedere că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare sau a unei atitudini de pasivitate a autorităţilor publice pe parcursul unui interval de peste 10 ani.
În raport cu jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie, nu poate fi primită argumentaţia instanţei de fond în sensul că persoana îndreptăţită poate contesta procedura de evaluare numai în cadrul acţiunii având ca obiect actul administrativ, reprezentat de titlul de despăgubire emis în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că cererea reclamantei se circumscrie acţiunii în contencios administrativ, în sensul art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, întemeiată pe refuzul nejustificat al autorităţii publice pârâte de a demara procedura de evaluare în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în condiţiile în care reclamanta invocă vătămarea drepturilor sale legitime prin raportare la adresa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 02 septembrie 2010, de răspuns la memoriul său privind dosarul de despăgubire nr. 33243/CC.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere nejustificată, ca mijloc de constrângere în vederea executării hotărârii, în sensul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că, în actuala fază procesuală, nu se constată existenţa unor elemente de natură a justifica aplicarea sancţiunii penalităţilor faţă de autoritatea pârâtă, căreia îi incumbă obligaţia de executare a hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile în condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Z.D. şi va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii, în parte, a acţiunii reclamantei şi obligării pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să repartizeze Dosarul nr. 33243/CC către un evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare a despăgubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de Z.D. împotriva Sentinţei nr. 464/F-CONT din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei Z.D. şi, în consecinţă, obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la repartizarea Dosarului nr. 33243/CC către un evaluator, pentru întocmirea raportului de evaluare a despăgubirilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6685/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 691/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
