ICCJ. Decizia nr. 7041/2013. Contencios. Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7041/2013
Dosar nr. 540/2/2011
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul V.V.V., în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., a solicitat anularea Ordonanţei C.N.V.M. nr. 419 din 21 septembrie 2010 precum şi suspendarea acestei ordonanţe până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 6325 din 1 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul V.V.V. în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., a anulat parţial Ordonanţa nr. 419 din 21 septembrie 2010,respectiv art. 1,3 şi 4 din aceasta şi a suspendat executarea dispoziţiilor art. 1, 3 şi 4 din Ordonanţa nr. 419 din 21 septembrie 2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Ordonanţa nr. 419 din 21 septembrie 2010 emisă de C.N.V.M. s-au dispus următoarele:
„Art. 1 Se sancţionează cu amendă în valoare de 2.500 lei dl. V.V.V., în calitate de conducător autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1428 din 26 iunie 2006, domiciliat în sect. 1, Bucureşti.
Art. 2 Se impune în sarcina SC CS.S.I.F. U. SA obligaţia remedierii, în termen de 30 zile, a deficienţelor constatate la pct. 4-9. La sfârşitul perioadei de 30 zile SC S.S.I.F. U. SA va transmite C.N.V.M. dovada remedierii deficienţelor.
Art. 3 Amenda se va achita la D.I.T.L. din raza teritorială unde îşi are domiciliul contravenientul, în termen de 30 de zile de la comunicarea Ordonanţei. Prezenta ordonanţă constituie înştiinţare de plată. O copie a dovezii achitării amenzii se va transmite la C.N.V.M. cel târziu în ziua lucrătoare următoare zilei achitării amenzii.
Art. 4 În cazul în care amenda nu va fi achitată în termenul prevăzut, se vor lua măsuri în vederea executării silite.”
C.N.V.M. a reţinut că, în urma controlului de fond efectuat la SC S.S.I.F. U. SA în perioada 07 iulie 2010-15 iulie 2010, s-au constatat următoarele:
Certificatele de înregistrare menţiuni aferente retragerii/ înfiinţării unor agenţii SC S.S.I.F. U. SA au fost transmise la C.N.V.M. cu întârziere, încălcându-se prevederile art. 13 alin. (5) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;
Unele acte adiţionale la contractele de închiriere/subînchiriere aferente unor agenţii SC S.S.I.F. U. SA au fost transmise către C.N.V.M. cu întârziere, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;
SC S.S.I.F. U. SA nu a notificat la C.N.V.M., în termenul legal, un contract încheiat cu un alt intermediar, încălcându-se prevederile art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;
Documentul de prezentare al SC S.S.I.F. U. SA nu conţine declaraţia care să menţioneze faptul ca societatea acţionează prin intermediul unui agent delegat, şi in care să fie specificat statul membru in care respectivul agent delegat este înregistrat, încălcându-se prevederile art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;
În relaţia cu anumiţi clienţi SC S.S.I.F. U. SA utilizează un document de prezentare incomplet care nu conţine nota cu privire la faptul că orice detalii suplimentare referitoare la politica privind conflictele de interese va fi pusă la dispoziţia clientului în orice moment la cererea acestuia, încălcându-se prevederile art. 110 alin. (2) lit. i) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;
Formularul de ordin utilizat de SC S.S.I.F. U. SA pentru clienţii care efectuează tranzacţii pe piaţa administrată de B.V.B. nu conţine informaţii detaliate referitoare la unitatea de preţ, încălcându-se prevederile Anexei nr. 11 lit c) pct. IV din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;
SC S.S.I.F. U. SA nu deţine o pagină de internet proprie, încălcându-se prevederile Dispunerii de măsuri C.N.VM. nr. 8 din 11 martie 2010, modificată de Decizia C.N.V.M. nr. 576 din 29 aprilie 2010;
SC S.S.I.F. U. SA nu deţine registrul privind tipurile de servicii sau activităţi de investiţii sau servicii conexe desfăşurate sau în curs de desfăşurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F., care au condus sau ar putea conduce la un conflict de interese, încălcându-se prevederile art. 99 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;
SC S.S.I.F. U. SA nu deţine un registru al tranzacţiilor personale, încălcându-se prevederile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006;
Din analiza prin sondaj a documentelor SC S.S.I.F. U. SA au rezultat situaţii în conturile unor clienţi în care aceştia nu aveau în cont disponibilităţile necesare, la data decontării. Faptele de mai sus constituie practică frauduloasa în sensul art. 2 alin. (2) lit. f) din Dispunerea de măsuri C.N.V.M. nr. 5 din 26 martie 2009.
C.N.V.M. a constatat ca pentru faptele anterior menţionate este responsabil reclamantul Velciu Vasile Valeriu care, în calitate de conducător autorizat prin Decizia C.N.V.M. nr. 1428 dinn 26 iunie 2006, deşi putea şi trebuia să prevină realizarea faptelor descrise, nu a făcut-o.
Temeiul de drept al emiterii ordonanţei anterior menţionate l-au constituit prevederile art. 17 alin. (2) lit. b) din Statutul C.N.V.M, adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 514/2002; prevederile art. 271, art. 272 lit. a) şi lit. c), art. 273 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (1), art. 276 lit. b) şi art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 227, art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 2 alin. (2) şi alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006.
În cauză, astfel cum s-a arătat, C.N.V.M. a constatat că nu au fost respectate mai multe dispoziţii reglementare de către SC S.S.I.F. U. SA, astfel că s-a dispus sancţionarea contravenţională a reclamantului.
În ceea ce priveşte faptele menţionate la pct. 1 şi 2 în ordonanţa atacată,anume transmiterea cu întârziere la C.N.V.M. a certificatelor de înregistrare menţiuni aferente retragerii / înfiinţării unor agenţii SC S.S.I.F. U. SA şi a unor acte adiţionale la contractele de închiriere/subînchiriere aferente unor agenţii SC S.S.I.F. U. SA, reclamantul nu a contestat realitatea celor constatate de C.N.V.M.,ci doar a invocat,pe de o parte interpretarea eronată de către acesta a dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006,respectiv imposibilitatea îndeplinirii unei atare obligaţii,întrucât proprietarii înşişi nu au depus în termen actele adiţionale la U.
Reclamantul însuşi recunoaşte ca a făcut o interpretare eronată a textului art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006, împrejurare care nu poate fi valorificată în sensul dorit de acesta,anume eronata reţinere în sarcina sa a săvârşirii faptei în cauză,ci,cel mult,poate constitui obiectul unei analize a întrunirii cerinţei săvârşirii cu vinovăţie a respectivei fapte sau de individualizare a pedepsei, după caz.
Referitor la pct. 3 din Ordonanţa de sancţionare solicitată a fi anulată, reclamantul face referire la o situaţie de fapt lipsa din registrul de reclamaţii a rubricilor privind datele de identificare ale persoanelor din cadrul SC S.S.I.F. SA la adresa cărora s-au formulat reclamaţiile sau cărora clientul s-a adresat pentru prestarea serviciului de investiţii financiare şi prejudiciul reclamat de client -,situaţie care însă nu a fost reţinută de emitent.
Instanţa de fond a mai reţinut că, în cauză, criticile reclamantului referitoare la eronata reţinere a încălcării art. 77 alin. (2) lit. f) din Regulament,pentru depăşirea termenului de rezolvare a reclamaţiei în cazul unui client,sunt străine cauzei,o atare faptă nefiind reţinută în cuprinsul actului a cărui anulare se solicită.
Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa criticilor privind încălcarea dispoziţiilor 126 alin. (1) si art. 129 alin. (2) din Regulament (materialele publicitare utilizate de SC S.S.I.F. U. SA nu cuprind menţiuni privind statul de origine al societăţii şi sursa informaţiilor furnizate în cadrul acestora), a dispoziţiilor art. 272 lit. d) din Legea nr. 297/2004 SC S.S.I.F. U. SA nu a pus la dispoziţia echipei de control situaţie cu disponibilităţile clienţilor existente în custodia societăţii, deşi a fost solicitată prin raportul de control).
Susţinerea reclamantului potrivit căreia menţionarea statului de origine ar trebui să fie obligatorie numai în cazul în care agentul provine dintr-un alt stat membru este lipsită de orice suport legal, dispoziţiile legale anterior citate stabilind în mod neechivoc obligativitatea specificării statului membru,fără a diferenţia după cum agentul delegat este înregistrat intr-un stat membru sau altul (inclusiv România).
Cu privire la pct. 6. din Ordonanţă, respectiv încălcarea prevederilor din Anexa 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006,C.N.V.M. a reţinut că formularul de ordin utilizat de SC S.S.I.F. U. SA pentru clienţii care efectuează tranzacţii pe piaţa administrată de B.V.B., nu conţine informaţii detaliate referitoare la unitatea de preţ.
Reclamantul a susţinut ca „elementul respectiv nu lipseşte, pentru că acesta se regăseşte în formatul standard,pe hârtie, şi este implicit în formatul electronic (rubrica preţ limită) ",însă un atare punct de vedere face abstracţie de dispoziţiile Anexei 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006 care stabilesc în mod neechivoc informaţiile obligatorii pe care trebuie să le conţină formularul de ordin prevăzut la art. 121 din Regulament.
Cu privire la pct. 10 din Ordonanţă, respectiv faptul că S.S.I.F. nu deţine o pagină de internet proprie, reclamantul nu a contestat justeţea celor reţinute de emitentul C.N.V.M., iar apărările invocate se circumscriu practic unor argumente care vizează individualizarea sancţiunii.
Cu privire la pct. 8 din ordonanţă, respectiv societatea nu deţine un registru privind tipurile de servicii sau activităţi de investiţii sau servicii conexe desfăşurate sau în curs de desfăşurare, de către S.S.I.F. sau în numele S.S.I.F. care au condus sau ar putea conduce la un conflict de interese, cu încălcarea prevederilor art. 99 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006.
Reclamantul nu a contestat realitatea celor reţinute de către C.N.V.M.,dar a susţinut că efectuează un număr limitat de activităţi, iar până în prezent nu s-a identificat vreun conflict de interese.
Referitor la pct. 9 din ordonanţă, anume societatea nu a întocmit un registru al tranzacţiilor persoanelor relevante, încălcându-se prevederile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, reclamantul a învederat instanţei că, deşi nu dispune de un atare registru pe suport de hârtie,fiecare client care intra în categoria persoanelor relevante este evidenţiat în mod distinct în sistemul informatic al societăţii.
O atare împrejurare însă,nu este de natură a suplini exigenţa impusă de dispoziţiile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 32/2006,care stabilesc faptul că tranzacţiile personale notificate S.S.I.F. sau identificate de S.S.I.F. sunt evidenţiate într-un registru, incluzând orice autorizaţie (aprobare) sau interdicţie în legătură cu asemenea tranzacţii.
Conform celor menţionate în cuprinsul raportului de control, din analiza prin sondaj a extraselor de cont la decontare ale clienţilor au rezultat 75 de situaţii în conturile a 19 clienţi în care aceştia nu aveau în cont, la data decontării tranzacţiilor efectuate, disponibilităţile necesare. În acest sens, a fost întocmit un tabel al situaţiei decontărilor efectuate prin utilizarea disponibilităţilor altor clienţi.
Reclamantul,prin apărările expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, încearcă să acrediteze ideea că pârâta se află în eroare cu privire la cele constatate, prezentând în concret caracteristicile modulului de contabilitate, precum şi argumentul că soldul negativ nu ar fi depăşit termenul de decontare de 3 zile.
O atare afirmaţie este contrazisă de constatările echipei de control,care a reţinut situaţii de sold negative ce au persistat o perioadă mai mare decât termenul de decontare de trei zile, în unele cazuri ajungându-se chiar la nivel de câteva luni.
Pe de alta parte însă, procedura de aplicare a sancţiunilor contravenţionale a avut loc cu încălcarea normelor incidente în materie.
Curtea de Apel a constatat că,deşi au fost reţinute în sarcina reclamantului nu mai puţin de 10 fapte contravenţionale, C.N.V.M. a înţeles a aplica o singura sancţiune.
Prin urmare, în condiţiile în care Curtea de Apel a constatat că în mod corect C.N.V.M. a reţinut în sarcina reclamantului săvârşirea faptelor contravenţionale enumerate, a dispus anularea parţială a ordonanţei atacate,numai în privinţa dispoziţiilor referitoare la sancţiunea amenzii de 2500 lei (art. 1, 3 si 4),cu consecinţa menţinerii restului dispoziţiilor referitoare la măsurile de remediere a deficienţelor constatate la pct. 4-9.
Cât priveşte cererea de suspendare a Ordonanţei nr. 419 din 21 septembrie 2010, instanţa de fond a apreciat că reclamantul a justificat îndeplinirea cazului bine justificat,argumentele expuse pe larg anterior referitor la încălcarea dispoziţiilor legale privind procedura de stabilire a sancţiunii contravenţionale conturând fără echivoc o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Măsurile dispuse de către pârât sunt de natură a crea şi o pagubă iminentă în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Într-adevăr,din actele dosarului, se poate concluziona că executarea amenzii în cuantum de 2500 lei, creează premisele unor dificultăţi financiare reclamantului,care obţine un venit net lunar în medie de sub 1000 lei,astfel cum rezultă din fişa fiscală depusă la fila 197 din dosar.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta C.N.V.M. (în prezent A.S.F.) a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa recurată este neîntemeiată în raport de considerentele reţinute de către instanţa de fond în tot cuprinsul motivaţiei care a stat la baza sentinţei în sensul că, în mod corect C.N.V.M. a reţinut în sarcina reclamantului săvârşirea fantelor contravenţionale, C.N.V.M. a aplicat în mod corect dispoziţiile legii pieţei de capital dar, a dispus admiterea cererii de chemare în judecată.
Instanţa a omis a verifica faptul că sancţiunea aplicată a fost emisă cu aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. (1), art. 276 lit. b) şi art. 277 alin. (1) şi s-a limitat a aprecia numai în raport de dispoziţiile art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.
Contrar criticilor instanţei de fond, C.N.V.M. a aplicat corect sancţiunea contravenţională, în sensul că, pentru cele 10 aspecte care susţin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor decurgând din calitatea sa de conducător, astfel cum au fost reţinute în actul administrativ individual, intimatului-reclamant i s-a aplicat o singură sancţiune-amenda.
De asemenea, la aplicarea sancţiunii, C.N.V.M. a avut în vedere, conform dispoziţiilor art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului.
C.N.V.M. a aplicat sancţiunea în baza poziţiilor legale incidente respectiv, în baza dispoziţiilor art. 276 lit. b)) care stabileşte limitele de încadrare a amenzii aplicate în cazul persoanelor fizice, respectiv între 500 lei-5.000 lei.
C.N.V.M. a aplicat sancţiunea pentru fapta unei persoane fizice care, în calitate de reprezentant legal, exercitând de jure sau de facto funcţii de conducere, ori exercitând cu titlu profesional activităţi reglementate de prezenta lege îi este imputabilă respectiva contravenţie pentru că, deşi puteau şi trebuiau să prevină săvârşirea ei, nu a făcut-o(art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004).
Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond, actul administrativ individual atacat conţine o singură contravenţie respectiv, exercitarea necorespunzătoare a funcţiei de conducere a reclamantului-intimat, raportat la care aplicarea sancţiunii s-a făcut în mod legal, cu respectarea limitelor amenzii prevăzute de lege şi a circumstanţelor reale si personale, astfel cum au fost precizate şi arătate în cuprinsul ordonanţei de sancţionare.
Cu privire la faptul că C.N.V.M. a aplicat o singură sancţiune fără a individualiza sancţiunile aplicabile fiecărei contravenţii constatate recurenta arată că, legea pieţei de capital nu prevede o astfel de cerinţă, ci prevede doar un segment de încadrare a amenzii pe care o poate aplica unei persoane fizice, inclusiv deci unei persoane ce are calitatea de conducător al unui S.S.I.F.
Prin urmare instanţa de fond admite faptul că C.N.V.M. a constatat, a reţinut şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legii de capital, dar, elimină în mod nejustificat sancţiunea legală aplicată de C.N.V.M. persoanei fizice care a efectuat fapta contravenţională prevăzută de art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, se susţine că reclamatul-intimat nu a arătat elementele esenţiale şi obligatorii cerute de lege a fi îndeplinite cumulativ pentru admiterea solicitării sale, iar instanţa de fond în mod greşit a apreciat că se impune suspendarea actului administrativ.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin Ordonanţa nr. 419 din 21 septembrie 2010, C.N.V.M. a reţinut in sarcina intimatului-reclamant 10 fapte contravenţionale, după cum urmează:
1. art. 13 alin. (5) din Regulamentul nr. 32/2006;
2. art. 15 alin. (2) din Regulamentul nr. 32/2006;
3. art. 153 alin. (2) lit. d) din Regulamentul nr. 32/2006;
4. art. 110 alin. (2) lit. e) din Regulamentul nr. 32/2006;
5. art. 110 alin. (2) lit. i) din Regulamentul nr. 32/2006;
6. Anexa nr. 11 lit. c) pct. IV din Regulamentul nr. 32/2006;
7. Dispunerea de Masuri nr. 8 din 11 martie 2010, modificata de Decizia C.N.V.M. nr. 576 din 29 aprilie 2010;
8. art. 99 din Regulamentul nr. 32/2006;
9. art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 32/2006;
10. art. 2 alin. (2) lit. f) din Dispunerea de Masuri nr. 5 din 26 martie 2009;
Constatând încălcarea textelor de lege mai sus menţionate şi reţinând în sarcina intimatului-reclamant practic cele 10 contravenţii, C.N.V.M. în baza prevederilor 272 lit. a) şi c) din Legea nr. 297/2004, aplică intimatul cu o singură sancţiune.
Or, rezultă că faptele constatate în sarcina intimatului sunt prevăzute ca şi contravenţii de dispoziţiile art. 272, respectiv lit. a) si c), aşadar C.N.V.M. reţine săvârşirea mai multor contravenţii de către intimat şi le încadrează în prevederile enumerate, astfel că rezultă fără putinţă de tăgadă că intimatul a fost sancţionat cu o singură sancţiune pentru mai multe contravenţii, recurenta încălcând, astfel, prevederile art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.
În speţă se constată că pârâta a constatat săvârşirea a zece fapte contravenţionale, încadrate ca şi contravenţii şi prevăzute de următoarele texte de lege: dispoziţiile art. 272 lit. a) şi c) din Legea nr. 297/2004, situaţie în care trebuia să recurgă la aplicarea prevederilor art. 275 alin. (3) din Lege, respectiv să aplice sancţiunea cea mai mare dintre cele stabilite a priori pentru fiecare din acestea, după care să procedeze la majorarea cu până la 50% a acesteia.
Rezultă că este absolut obligatoriu ca recurenta să stabilească o sancţiune pentru fiecare din faptele contravenţionale, apoi trecând la faza de majorare a sancţiunii celei mai mari aplicate.
De altfel, este logic şi juridic ca să se recurgă la aceasta modalitate întrucât, în cazul în care actul administrativ de sancţionare a mai multor fapte supus controlului judiciar este anulat în parte, anume doar cu privire la unul/unele din fapte şi considerându-se ca subzistând alta/altele din faptele reţinute, s-ar ajunge la o situaţie de imposibilitate de menţinere parţială a unui astfel de act.
În ceea ce priveşte soluţia de anulare parţială a actului administrativ, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, potrivit prevederii art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, în cazul constatării săvârşirii a două sau mai multe contravenţii, se aplică sancţiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz.
După cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, cu toate că pârâta a constatat săvârşirea a 10 fapte contravenţionale, în speţă cele prevăzute de art. 272 lit. a) şi c) din Legea nr. 297/2004, aceasta nu a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din acelaşi act normativ, potrivit cu care avea obligaţia stabilirii unei sancţiuni pentru fiecare din fapte şi aplicării sancţiunii mai mari, majorată cu până la 50%, după caz.
De altfel, se constată că prin recursul declarat, autoritatea pârâtă nu a formulat vreo critică sau susţinere sub aspectul neaplicării prevederii art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.
Prin urmare, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este neîntemeiat.
În ceea ce priveşte critica privind greşita suspendare a actului administrativ, Înalta Curte constată că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa poate dispune suspendarea executării actului administrativ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeaşi lege îl defineşte ca fiind acea împrejurare legată de starea de fapt sau de drept, de natură să inducă instanţei o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat.
Or, în cauză, instanţa de fond, investită fiind şi cu soluţionarea cererii de anulare, a constatat nelegalitatea Ordonanţei contestate, în speţă a art. 1, 3 şi 4 din aceasta, reţinând că în privinţa aplicării sancţiunii pârâta nu a respectat prevederile legale, rezumându-se să indice texte de lege ce fac referire generală la individualizarea faptelor generic prevăzute, situaţie în care în mod corect instanţa de fond a constatat îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
De asemenea, noţiunea de pagubă iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege ca fiind un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Executarea Ordonanţei contestate, în condiţiile în care prima instanţă a constatat nelegalitatea art. 1, 3 şi 4 din aceasta, reprezintă o pagubă iminentă pentru reclamant, în sensul prevăzut de lege.
Astfel fiind, rezultă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, fiind în acord şi cu recomandarea R/(89)/8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.V.M. (în prezent A.S.F.) împotriva sentinţei civile nr. 6325 din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 01 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7567/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 7044/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
