ICCJ. Decizia nr. 7178/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7178/2013
Dosar nr. 28357/3/2010
Şedinţa publică de la 8 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.D.G. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii privitoare la stabilirea situaţiei juridice şi plata despăgubirilor pentru exproprierea terenului lot 2/2 din sat Căţelu, comuna Glina, jud. Ilfov, precum şi obligarea autorităţii pârâte la emiterea documentaţiei necesare operaţiunilor de expropriere şi/sau punerea documentaţiei la dispoziţia reclamantei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în perioada 2006 - 2010 a solicitat în mod repetat pârâtei urgentarea demersurilor necesare pentru reglementarea situaţiei juridice a terenului menţionat în petitul cererii, teren care se află pe amplasamentul autostrăzii Bucureşti -Feteşti (A 2), fiind pur şi simplu deposedată în fapt de acest teren pentru care beneficiase de emiterea unui titlu de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991, fără ca terenul să fie expropriat şi fără să primească despăgubiri.
Reclamanta susţine că pârâta refuză nejustificat soluţionarea cererilor sale referitoare la reglementarea situaţiei juridice a terenului său, fiind incidente dispoziţiile art. 2 şi art. 8 ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. a invocat excepţiile netimbrării, a lipsei calităţii procesual pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând în esenţă că se tinde la solicitarea urgentării exproprierii, însă iniţiativa exproprierii aparţine doar subiectelor de drept prevăzute de art. 7 din Legea nr. 33/1994.
La termenul din data de 9 februarie 2011, în faţa Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a invocat excepţia necompetenţei materiale, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004 şi ale art. 3 alin. (1) C. proc. civ., solicitând declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Fără a pune în discuţie natura juridică a litigiului ori excepţia necompetenţei funcţionale, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis această din urmă excepţie, considerând, în esenţă, că de vreme ce litigiile referitoare la stabilireaşi cuantumul despăgubirilor sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, pentru identitate de raţiune, şi operaţiunile tehnice prealabile operaţiunii de expropriere sunt de competenţa aceloraşi secţii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a IV-a civilă, a aceluiaşi tribunal la data de 8 martie 2011, iar la termenul de judecată acordat, reclamanta a reiterat excepţia necompetenţei materiale, arătând că a înţeles să învestească instanţa cu o cerere în contencios administrativ, care nu tinde nici la obligarea pârâtului la despăgubiri şi nici la obligarea acestuia să efectueze exproprierea, ci obligarea pârâtului la emiterea documentaţiei tehnico-economice aferente operaţiunilor de expropriere.
Prin sentinţa civilă nr. 288 din 14 februarie 2012 a fost admisă excepţia, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere obiectul cererii, astfel cum a fost precizat de reclamantă şi care priveşte emiterea unui act administrativ în faza de pregătire a exproprierii de către autoritatea competentă.
2. Hotărârea curţii de apel
Prin sentinţa nr. 2995 din 7 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei calităţii procesual pasive şi a inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiate;
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.D.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA;
A obligat pârâta să răspundă reclamantei în privinţa cererii înregistrată la 07 aprilie 2010;
A respins ca neîntemeiate celelalte cereri.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la pârâtă la 07 aprilie 2010 reclamanta a solicitat acesteia să urgenteze procedurile în vederea plăţii sumelor de bani care i s-ar cuveni reclamantei în calitate de persoană expropriată.
În dezvoltarea acestei cereri, reclamanta a învederat pârâtei faptul că este proprietara unui teren afectat de o lucrare de interes public, astfel încât este necesară punerea la dispoziţie a documentaţiei întocmite la momentul demarării procedurii de expropriere a acestui teren, comunicarea deciziei de expropriere, precum şi a valorii despăgubirilor care i s-ar cuveni urmare a lipsirii reclamantei în fapt de posibilitatea exercitării atributelor dreptului de proprietate asupra acestui teren, astfel cum acesta a fost identificat prin cerere.
De asemenea, reclamanta a mai arătat că formulează această cerere ca urmare a lipsei răspunsurilor pârâtei la cererile înregistrate anterior la 20 septembrie 2006 şi la 31 octombrie 2007, ataşate în fotocopie la dosarul cauzei, prin care reclamanta a formulat aceleaşi solicitări reluate la 07 aprilie 2010.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive, astfel cum a fost invocată şi motivată de către pârâtă, prima instanţă a constatat că este neîntemeiată, având în vedere împrejurarea că obiectul cauzei îl constituie obligarea pârâtei de a soluţiona o cerere adresată acesteia de către reclamantă, existând astfel identitate între persoana chemată în judecată în calitate de pârâtă şi persoana căreia reclamanta i-a adresat cererea, neavând relevanţă sub acest aspect susţinerile pârâtei privind dispoziţiile legii speciale care reglementează procedura de expropriere.
De asemenea, prima instanţă a apreciat că este neîntemeiată şi excepţia inadmisibilităţii, având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost expus anterior şi reiterat de către reclamantă în faţa tribunalului, anterior declinării competenţei, respectiv obligarea pârâtei de a soluţiona cererea reclamantei, precum şi de a emite documentaţia tehnico-economică aferentă operaţiunilor de expropriere.
Mai mult, prima instanţă a reţinut că nu sunt întemeiate sub acelaşi aspect, al soluţionării acestei excepţii, susţinerile pârâtei în sensul că reclamanta nu poate solicita potrivit dispoziţiilor speciale care reglementează procedura exproprierii, începerea şi finalizarea unei asemenea proceduri, ci exclusiv autorităţile publice prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004, respectiv art. 7 din Legea nr. 33/1994, aceste apărări urmând a fi analizate exclusiv sub aspectul fondului cauzei.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că pârâta a refuzat în mod nejustificat să ofere reclamantei un răspuns petiţiei adresată acesteia, deşi potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
Din această perspectivă, prima instanţă a constatat că menţiunile pârâtei din întâmpinare nu pot fi reţinute drept un răspuns la cererea adresată de către reclamantă, nefiind analizată această cerere inclusiv sub aspectul verificărilor privind eventuala încadrare a terenului în cauză în cadrul unei documentaţii prealabile unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, pârâta limitându-se să susţină că reclamanta nu are calitatea legală de a solicita demararea procedurii de expropriere, deşi potrivit adresei din 03 decembrie 2007 rezultă că acest teren ar fi afectat de amplasamentul autostrăzii Bucureşti-Cernavodă pe o suprafaţă de aproximativ 580 mp.
Prin urmare, prima instanţă a apreciat că refuzul de soluţionare a cererii reclamantei este unul nejustificat, cu vătămarea intereselor legitime exprimate de către reclamantă care doreşte să-şi vadă reglementată situaţia juridică a terenului cu privire la care pretinde că deţine dreptul de proprietate şi că ar fi afectat prin lucrările de utilitate publică menţionate anterior, fiind necesară obligarea pârâtei la exprimarea unui răspuns faţă de cererea adresată de către reclamantă.
Pe de altă parte, având în vedere lipsa unui răspuns cu privire la această cerere, prima instanţă a constatat că nu poate analiza temeinicia susţinerilor reclamantei privind obligaţia pârâtei de a înainta documentaţia prealabilă procedurii de expropriere în vederea exprimării unui cuantum al despăgubirilor cuvenite eventual reclamantei, sub acest aspect, cererea urmând a fi respinsă.
3. Recursul declarat de C.N.A.D.N.R.
Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs în termen legal pârâta C.N.A.D.N.R., formulând critici pe care le-a circumscris motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta susţine că au fost greşit aplicate şi interpretate prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr . 554/2004 şi art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002. Consideră că, în realitate, „cererea reclamantei ar fi putut fi încadrată cel mult la categoria nesoluţionării cererii în termenul legal”, în condiţiile în care recurenta nu a formulat un răspuns.
În plus, raportat la conţinutul petiţiei, recurenta arată că prin întâmpinarea formulată în cauză a răspuns explicit la cererea adresată de partea adversă, în sensul că iniţiativa exproprierii aparţine expropriatorului.
4. Apărările intimatei B.D.G.
Prin notele de concluzii depuse în şedinţa de dezbateri asupra recursului, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că recurenta încearcă să deplaseze atenţia asupra unor aspecte nerelevante, omiţând că obiectul acţiunii vizează tocmai constatarea refuzului său nejustificat de a soluţiona cererea referitoare la exproprierea care îi afectează dreptul de proprietate, în pofida numeroaselor sale demersuri din perioada 2006-2010.
Intimata a mai arătat că întâmpinarea depusă la judecata în primă instanţă nu poate reprezenta un răspuns la petiţia sa, nefiind examinate în concret solicitările sale.
O parte semnificativă a notelor cuprinde aspecte referitoare la fondul raporturilor litigioase dintre părţi, respectiv la stadiul lucrărilor de expropriere a terenurilor vizate de amplasamentul autostrăzii Bucureşti- Cernavodă.
5. Considerentele Înaltei curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din notele de concluzii, cât şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispozitivului sentinţei atacate, în sarcina pârâtei C.N.A.D.N.R. s-a reţinut o unică obligaţie: de a răspunde reclamantei „în privinţa cererii înregistrate la 7 aprilie 2010”.
Cum inclusiv în recurs, compania naţională recunoaşte că nu a formulat un răspuns la petiţia indicată, rezultă că această cale de atac este lipsită de orice substanţă.
Analizând punctual criticile recurentei, Înalta Curte observă mai întâi că întreaga construcţie referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) iar nu a celor cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 este inutilă.
Instanţa de fond a reţinut expres în considerente „lipsa unui răspuns” şi a obligat pârâta la emiterea unui răspuns.
Deşi obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conceput de reclamantă, era mai complex, aceasta tinzând să obţină şi obligarea companiei naţionale de a efectua anumite operaţiuni administrative conform art. 5 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, prealabile exproprierii, instanţa de fond a considerat că nu poate păşi la examinarea temeiniciei acestui petit în lipsa unui răspuns la cererea reclamantei.
În aceste coordonate, în contextul în care reclamanta nu a formulat recurs, nu există nicio raţiune pentru reformarea sentinţei atacate, mai ales că instanţa nu a interferat în marja de apreciere a recurentei, persoană juridică privată autorizată presteze un serviciu public, atunci când a obligat-o să soluţioneze cererea reclamantei.
În fine, nici susţinerea potrivit căreia întâmpinarea formulată la data de 22 decembrie 2010, înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ar reprezenta „un răspuns explicit la cererea adresată de reclamantă” nu poate fi primită.
Întâmpinarea reprezintă un act de procedură judiciară prin care pârâtul răspunde la motivele de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată, formulând apărări pe cale de excepţie sau pe fondul cauzei (art. 115 C. proc. civ. ). În mod evident, omisiunea de a răspunde la o petiţie în termenul legal de 30 de zile (art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002) nu poate fi suplinită printr-un motiv al întâmpinării depuse în cauza al cărei obiect vizează tocmai această ipoteză.
Pe de altă parte, păşind la examinarea poziţiei adoptate de compania naţională prin întâmpinare, de a considera de plano solicitările cuprinse în petiţie ca inadmisibile, prima instanţă a reţinut corect că o astfel de abordare nu poate reprezenta un răspuns adecvat la cererea înregistrată la 7 aprilie 2010.
Pe lângă solicitarea de urgentare a derulării procedurii de expropriere (la care de fapt s-a răspuns prin întâmpinare), intimata, în calitate de proprietar al unui teren (tarlaua 11, parcela 17, sat Căţelu, comuna Glina, judeţul Ilfov) afectat parţial de autostrada A2 (conform planului de amplasament de la fila 73, dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal,) a solicitat furnizarea mai multor informaţii pe care este îndreptăţită să le obţină în această calitate, precum şi comunicarea întregii documentaţii care vizează statutul juridic al proprietăţii sale din perspectiva lucrărilor de interes public care se desfăşoară în zona respectivă.
Or, chiar admiţând abordarea informală a recurentei, este limpede că întâmpinarea la care face referire nu poate reprezenta un răspuns la cerere ci, dimpotrivă, reflectă exercitarea cu exces de putere a prerogativelor cu care a fost învestită.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.A.D.N.R. împotriva sentinţei nr. 2995 din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7151/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7193/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
