ICCJ. Decizia nr. 1254/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1254/2014
Dosar nr. 48966/3/2009
Şedinţa publică de la 12 martie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, prin declinare de competenţă, reclamanta A.N.S.V.S.A. a chemat in judecata pe pârâţii B.D.C., S.M., T.C., V.N., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâţii sa fie obligaţi in solidar la plata sumei de 1116 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta culpabila a acestora.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat ca în perioada 21 aprilie 2009-17 iulie 2009, Curtea de Conturi a României, Departamentul III, Direcţia 2, a efectuat auditul financiar al contului de execuţie pe anul 2008 la A.N.S.V.S.A.
Cu această ocazie, Curtea de Conturi a României a întocmit procesul-verbal din 17 iulie 2009, înregistrat la Registratura A.N.S.V.S.A. sub nr. 8921 din 17 iulie 2009, prin care au fost constatate o serie de abateri de la legalitate şi regularitate.
Ca urmare, Curtea de Conturi a României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a emis Decizia nr. 7 din 03 septembrie 2009 prin care a stabilit în sarcina instituţiei o serie de obligaţii în vederea recuperării prejudiciului (creat A.N.S.V.S.A.) de la persoanele vinovate de producerea acestuia.
La punctul 5 din Decizia nr. 7 din 03 septembrie 2009 a Curţii de Conturi a României s-a reţinut producerea unui prejudiciu în sumă de 1.116 lei, reprezentând penalităţi calculate şi facturate de SC P. SA, ca urmare a decontării cu întârziere de către A.N.S.V.S.A. a facturilor emise de societatea comercială pentru bunurile şi serviciile livrate, cu toate că existau fondurile necesare pentru plata acestora.
S-a mai reţinut în aceeaşi că A.N.S.V.S.A. nu a iniţiat măsurile legale în vederea recuperării cheltuielilor suplimentare (generate de această abatere) de la persoanele care aveau atribuţii şi competenţe pentru decontarea la termen a facturilor.
Abaterea a fost consemnată la pagina 10 din procesul verbal de constatare.
În vederea punerii în executare a Deciziei nr. 7 din 03 septembrie 2009 a Curţii de Conturi a României, prin Ordinul nr. 69.274 din 05 octombrie 2009 emis de către Preşedintele A.N.S.V.S.A., la nivelul instituţiei a fost constituită Comisia pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi a persoanelor care se fac vinovate de producerea prejudiciului prevăzut la pct. 5 din Decizia nr. 7 din 03 septembrie 2009 a Curţii de Conturi a României.
Comisia a întocmit un raport, înregistrat la A.N.S.V.S.A. - Cabinet Preşedinte sub nr. 6150 din 16 noiembrie 2009, urmând ca acesta să dispună măsurile care se impun.
Astfel, la art. IV din raport s-a reţinut că pentru producerea prejudiciului în sumă de 1.116 lei se fac vinovate următoarele persoane: Directorul General al Direcţiei Generale Buget - Finanţe, Juridică şi Resurse Umane - T.C., Directorul Direcţiei Buget - Finanţe - B.D.C., Şeful Serviciului contabilitate - V.N., Şeful Serviciului Investiţii, Achiziţii, Administrativ - S.M.
Pentru a conchide astfel, comisia a reţinut că neplata la timp a facturilor din 29 decembrie 2007, 29 decembrie 2007, 31 decembrie 2007, 31 decembrie 2007, 12 ianuarie 2008 emise de SC P. SA, a atras plata unor penalităţi în sumă de 1.116 lei.
De asemenea, Comisia a reţinut că, potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al A.N.S.V.S.A., atribuţiile şi competenţele în decontarea facturilor (aşa cum a precizat Curtea de Conturi în Decizia nr. 7/2009) se găsesc la nivelul Direcţiei Generale Buget, Finanţe, Juridică şi Resurse Umane din cadrul A.N.S.V.S.A.
La termenul din 15 decembrie 2010 instanţa a pus in discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pârâţii renunţând la a mai susţine excepţia lipsei calităţii de reprezentant.
Prin Sentinţa Civilă nr. 5261 din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii, respingând în consecinţă acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 85 alin. (1) din legea nr. 188/1999 «repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Fata de dispoziţiile legale incidente, instanţa a reţinut că reclamanta trebuia sa emită un ordin sau o dispoziţie de imputare, respectiv să emită un act administrativ şi nu să introducă în instanţa o cerere in pretenţii pentru obligarea propriilor angajaţi la plata unor sume reprezentând prejudiciu cauzat prin culpa acestora.
Numai un atare act administrativ poate fi contestat potrivit art. 85 alin. (2) din legea privind statutul funcţionarilor publici la instanţa de contencios administrativ.
Reţinând şi dispoziţiile art. 1, 10 si 18 din Legea nr. 554/2004 instanţa a constatat că numai in ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile create prin emiterea unor acte administrative nelegale se poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, situaţie care nu se regăseşte in cauza, deoarece nu s-a emis si contestat nici un act administrativ care să se fi anulat si care prin emiterea lui nelegala sa fi fost cauzate prejudicii.
Prin urmare, a conchis instanţa de fond, calea aleasa de către reclamanta pentru recuperarea prejudiciilor nu este cea legala, fiind inadmisibila acţiunea prin care aceasta solicita obligarea funcţionarilor săi la repararea prejudiciilor suferite de aceasta din culpa acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.N.S.V.S.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine în cererea de recurs că soluţia instanţei de fond de respingere ca inadmisibilă a acţiunii pe motiv că nu s-au emis ordine de imputare în conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 este netemeinică şi nelegală. Faptul că dispoziţiile din acest text legal instituie posibilitatea recuperării pagubei aduse unei autorităţii s-au instituţii publice, prin emiterea unor ordine de imputare, nu înlătură posibilitatea acestora de a formula acţiuni în justiţie pentru recuperarea prejudiciului în conformitate cu dispoziţiile art. 1357-1359 ale Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (art. 998-999 vechiul C. civ.).
În fapt, se arată că prin Decizia nr. 7 din 3 septembrie 2009 a Curţii de Conturi a României s-a reţinut un prejudiciu în sumă de 1116 lei reprezentând penalităţi calculate şi facturate de SC P. SA ca urmare a decontării cu întârziere de către A.N.S.V.S.A. a facturilor emise pentru toate bunurile şi serviciile livrate cu toate că existau fondurile necesare pentru plata acestora.
Vinovat de plata cu întârziere a acestor facturi se fac pârâţii care aveau atribuţii în cadrul compartimentului financiar contabil al instituţiei.
Examinând sentinţa recurată în raport de motivele invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente.
Cadrul normativ în temeiul căruia ar putea fi angajată răspunderea patrimonială a intimaţilor - pârâţi constă în art. 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999 (art. 77 şi 78 după republicare) având următorul conţinut:
Art. 77 „ Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează:
a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează;
b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile”.
Art. 78 - (1) „Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 77 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
(3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
Prejudiciul a cărui acoperire se solicită a fost stabilit prin Decizia nr. 7 din 3 septembrie 2009 a Curţii de Conturi a României şi reprezintă penalităţii de întârziere calculate şi facturate de SC P. SA ca urmare a decontării cu întârziere de către A.N.S.V.S.A. a facturilor emise pentru serviciile livrate, cu toate că existau fondurile necesare pentru plata acestora.
Intimaţii-pârâţi sunt autorii faptei culpabile cauzatoare de prejudiciu constând în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor exercitate în cadrul compartimentului financiar contabil.
În acest context factual, instanţa de control judiciar împărtăşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului în sensul că raportul juridic dedus judecăţii se încadrează în prevederile art. 77-78 din Legea nr. 188/1999, astfel că repararea pagubelor se dispune prin emiterea unui ordin sau dispoziţie de imputare or după caz asumarea unui angajament de plată în condiţiile tezei I al art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Fiind vorba de o lege specială cu aplicabilitate numai în cazul funcţionarilor publici nu există un drept de opţiune între incidenţa acestor norme şi cele cu caracter general care privesc angajarea civile delictuale a oricărei persoane, potrivit principiului „specialia generalibus derogant”.
Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a emis un ordin sau o dispoziţie de imputare în sarcina intimaţilor, de către conducătorul recurentei în baza Deciziei nr. 7/2009 a Curţii de Conturi conform art. 78 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, acţiunea prin care se solicită angajarea răspunderii intimaţilor în temeiul art. 1357 şi 1539 noul C. civ. (998-999 vechiul C. civ.), în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă de prima instanţă, care a aplicat corect legea în soluţionarea cauzei.
Pentru toate aceste considerente recursul va fi respins ca nefondat în condiţiile prevăzute de art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raport la art. 316 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 5261 din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2014
| ← ICCJ. Decizia nr. 1250/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1290/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
