ICCJ. Decizia nr. 241/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 241/2014
Dosar nr. 28/45/2013
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 4184/99/2012, reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. şi C.A.S. Iaşi, anularea deciziei de impunere nr. 6495 din 23 septembrie 2011 prin care i-au fost stabilite contribuţii şi accesorii datorate F.N.U.A.S.S. pentru perioada ianuarie 2006-septembrie 2011, în cuantum de 8.007 RON.
În cadrul acestui proces reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a art. 35 din normele metodologice aprobate prin Ordinul preşedintelui C.N.A.S. nr. 617/2007.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin sentinţa nr. 49 din 22 februarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi a fost respinsă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 35 din normele metodologice aprobate prin Ordinul preşedintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, invocată de reclamantul M.S. în contradictoriu cu pârâţii C.N.A.S. şi C.A.S. Iaşi.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al C.N.A.S., privind aprobarea normelor metodologice de stabilire a documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea normelor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate; „În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege şi art. 81 C. proc. fisc., pentru obligaţiile de plată faţă de fond ale persoanei fizice, care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., titlul de creanţă îl constituie, după caz, declaraţia prevăzută de art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al C.A.S., precum şi hotărârile judecătoreşti privind debite datorate fondului, decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al C.A.S. şi pe baza informaţiilor primite pe bază de protocol de la A.N.A.F.”.
Instanţa a reţinut că Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate face parte din bugetul consolidat al statului, iar C.A.S. are, conform Legii nr. 95/2006 şi Ordinului nr. 617/2007, competenţa de a stabili contribuţiile şi accesoriile datorate la fond în cazul contribuabililor persoane fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către A.N.A.F.
Conform art. 216 din Legea nr. 95/2006, „În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere, în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Prin dispoziţiile art. 37, art. 39 din Ordinul 617/2007 se stabileşte constituirea, la nivelul caselor de sănătate, a unor compartimente speciale pentru activitatea de executare silită a creanţelor, personalul împuternicit având atribuţii specifice în scopul aducerii la îndeplinire a măsurilor asiguratorii şi în vederea efectuării procedurii executării silite.
Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că, în condiţiile în care prin normele legale se stabileşte posibilitatea executării silite în vederea recuperării sumelor datorate cu titlu de contribuţie pentru asigurările de sănătate, făcându-se referire expresă la aplicabilitatea dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003, organul competent al C.A.S. poate emite decizii de impunere, calculând, în condiţiile prevăzute de C. proc. fisc., contribuţia de asigurări de sănătate (ca obligaţie fiscală principală) şi accesoriile în intervalul de prescripţie fiscală de 5 ani.
Raportat la aspectele reţinute, Curtea apreciază că prin excepţia invocată reclamantul nu a dovedit că C.A.S. nu are dreptul legal de a emite decizii de impunere în vederea plăţii de către contribuabili a contribuţiei la asigurările de sănătate, iar textul invocat, art. 35 din Ordinul 617/2007 nu vine în contradicţie cu alte dispoziţii legale în materie.
3. Recursul formulat de M.S.
Prin cererea de recurs formulată, recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, indicând ca temei juridic dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a analizat argumentele în susţinerea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 35 din Ordinul preşedintelui C.N.A.S. nr. 617/200, ci s-a rezumat doar la o reproducere ad literam a unor dispoziţii legale cu incidenţă în domeniul analizat. S-a arătat că instanţa urmează a verifica conformitatea dispoziţiilor normative referitoare la care s-a invocat excepţia de nelegalitate cu actele normative de nivel superior, respectiv urmează a verifica dacă au fost sau nu încălcate dispoziţiile art. 4, art. 13 şi ale art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, în sensul că prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 sunt sau nu corelate cu prevederile actelor normative de nivel superior.
Recurentul a susţinut că nelegalitatea dispoziţiilor art. 35 din Ordinul preşedintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, ce prevăd posibilitatea emiterii de către Casele judeţene de asigurări de sănătate a titlurilor de creanţă, rezidă în faptul că prevederile Legii nr. 95/2006 nu conferă acestor instituţii calitatea de organe fiscale în înţelesul dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, ci doar atribuţii în aplicarea măsurilor de executare silită în vederea colectării contribuţiilor. S-a arătat că această lacună legislativă s-a vrut a fi suplinită prin adoptarea art. 35 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 95/2006 aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al preşedintelui C.N.A.S.
Recurentul a susţinut că redactarea art. 261 din Legea nr. 95/2006 nu este în măsură să conducă la concluzia că legiuitorul ar fi conferit C.N.A.S. şi organelor subordonate dreptul de a stabili contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
Pentru aceste considerente, recurentul a concluzionat că prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al preşedintelui C.N.A.S., prin raportare la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 adaugă la lege, întrucât sunt extinse competenţele C.A.S. şi cu privire la emiterea de decizii de impunere, care la scadenţă au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se poate declanşa urmărirea silită, în plus faţă de abilitarea legală deja recunoscută, aceea de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Examinând dispoziţiile art. 35 din normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 649/24.09.2007, emis de C.N.A.S., precum şi prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, care trimit în mod explicit la dispoziţiile cuprinse în C. proc. fisc. atunci când menţionează atribuţiile în materie de executare ale C.N.A.S., Înalta Curte reţine că reglementarea posibilităţii emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al C.A.S. nu constituie o adăugare nelegală la textul legii, care să contravină prevederilor cuprinse în C. proc. fisc., în condiţiile în care, potrivit art. 141 din cod, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit C. proc. fisc. de către organul de executare competent.
Ordinul nr. 617/2007, din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepţiei de nelegalitate, are ca obiect aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Ordinul a fost emis de C.N.A.S., în temeiul unor prevederi expres menţionate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006.
Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de primă jurisdicţie este reflectarea aplicării principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, apreciind că dispoziţiile art. 35 din normele metodologice nu adăugă la lege şi nu contravin sensului şi spiritului actelor normative cu forţă juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat.
Dispoziţiile art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimit în mod explicit la prevederile C. proc. fisc. în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor ce revin C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere aferente.
Potrivit art. 141 C. proc. fisc., executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în acelaşi cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este C.N.A.S. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce, aşadar, la concluzia că, în cadrul competenţei atribuite C.A.S. de a aplica măsurile de executare silită pentru sumele datorate către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă şi atribuţia de a emite decizii de impunere şi titluri executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor C. proc. fisc.
Pentru toate aceste considerente, critica formulată de recurent nu poate fi primită de instanţa de control judiciar, şi pe cale de consecinţă, soluţia instanţei de fond va fi menţinută ca legală şi temeinică.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de M.S. împotriva sentinţei nr. 49 din 22 februarie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 237/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 243/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
NR.303 2004 ART.35;36 SI ART.99;3.LEGEA NR. 304/2004 ;4.DECIZIA TRIBUNALULUI CLUJ NR.1411/R/2009;4. OUG 107/2010 ;5.DECIZIA NR.335/2010 ;6.SENTINTA 835/2012 ;7.DECIZIA 10/2015 ;8.ETC..