ICCJ. Decizia nr. 243/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 243/2014
Dosar nr. 5436/1/2012
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 17 noiembrie 2011, reclamanta SC S.D. SRL a chemat în judecată Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Satu Mare, solicitând anularea deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 şi obligarea pârâtelor la reautorizarea locaţiei situate în judeţul Maramureş, sat B., oraş T.M.
Ulterior, reclamanta şi-a completat cererea, solicitând şi anularea deciziei nr. 229 din 20 decembrie 2011 de respingere a contestaţiei formulate împotriva hotărârii comisiei de autorizare prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal din 15 decembrie 2003.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că la data de 19 mai 2011, în baza autorizaţiei de utilizator final, a solicitat pentru 26 mai 2011 aprobarea denaturării cantităţii de 5900 l alcool etilic în vederea producerii de soluţie Bioambient, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Maramureş amânând nemotivat desfăşurarea operaţiunii.
S-a mai arătat că, deşi societatea a înştiinţat autoritatea vamală că datorită urgenţei reprezentate de necesitatea onorării contractelor de furnizare de produse alcoolice denaturate, operaţiunea de denaturare va avea loc la 31 mai 2011, conformându-se astfel cerinţelor impuse prin normele metodologice fiscale, s-a dispus în mod nelegal revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, prin aceeaşi deciziei nr. 136 din 30 iunie 2011 fiind considerată ca lipsită de obiect cererea de reautorizare a punctului de lucru, din satul B.
La data de 23 februarie 2012 s-a depus la dosar declaraţia administratorului judiciar al societăţii reclamante, aflate în procedura de insolvenţă, Cabinet Individual de Insolvenţă C.L., de însuşire a acţiunii.
Prin cererea formulată la data de 4 aprilie 2012 reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrative contestate, prin încheierea din 15 mai 2012 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, admiţând cererea şi dispunând suspendarea executării deciziilor nr. 136/2011 şi nr. 229/2011 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.
Aceeaşi instanţă a pronunţat sentinţa nr. 236 din 2 iulie 2012 prin care a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că, la data de 31 mai 2011, reclamanta a procedat la denaturarea cantităţii de 5900 l alcool etilic fără supravegherea autorităţii vamale teritoriale, încălcând prevederile pct. 111 alin. (7) Titlul VII din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a C. fisc.
Instanţa a considerat că pasivitatea organului vamal în a-şi exprima poziţia cu privire la desfăşurarea operaţiunii de denaturare nu poate fi apreciată ca aprobare tacită, cu atât mai mult cu cât din corespondenţa Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Maramureş rezultă că amânarea operaţiunii era justificată de nedeterminarea soldului disponibil pe autorizaţia de utilizator final deţinută de societate.
Referitor la petitul privind reautorizarea, instanţa a constatat că prin decizia nr. 229 din 20 decembrie 2011 s-a dispus reautorizarea antrepozitului fiscal de producţie băuturi alcoolice.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC S.D. SRL, cale de atac însuşită ulterior de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C.L.
Astfel, reclamanta a învederat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit legalitatea măsurii de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, în condiţiile în care societatea a procedat la denaturarea alcoolului etilic, având aprobarea tacită a autorităţii vamale exprimată prin adresa din 26 mai 2011 în care nu a formulat o soluţie a cererii adresate privind programarea operaţiunii, prin aprobare sau respingere.
De altfel, a mai arătat reclamanta, s-a revenit la organul vamal, prin transmiterea soldului disponibil conform autorizaţiei de utilizator final şi ulterior, prin comunicarea datei de desfăşurare a operaţiunii de denaturare a 5900 l alcool etilic, respectându-se astfel prevederile pct. 111 alin. (7) şi (9) din H.G. nr. 44/2004.
S-a mai învederat că, la data desfăşurării operaţiunii, normele legale prevedeau posibilitatea ca denaturarea să aibă loc fără prezenţa reprezentanţilor autorităţii vamale, cu obligaţia, îndeplinită, ca societatea să reţină produsele pentru verificare timp de 48 de ore.
Reclamanta a criticat şi respingerea capătului de cerere privind reautorizarea locului situat în satul B. ca antrepozit de producţie alcool etilic, materie primă şi alcool denaturat.
Această cerere, a menţionat reclamanta, nu poate fi considerată că a rămas fără obiect, prin decizia nr. 229 din 20 octombrie 2011 reautorizându-se antrepozitul fiscal de producţie de băuturi alcoolice şi nu cel de producţie alcool etilic materie primă şi alcool denaturat.
În faza recursului, urmare a prevederilor O.U.G. nr. 74/2013, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Regională Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca s-au subrogat în drepturile şi obligaţiile autorităţilor vamale pârâte, dobândind calitatea de intimate, în care sens au şi depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va consta că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect legalitatea deciziei de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal emisă societăţii la 15 decembrie 2003, întrucât reclamanta nu a respectat prevederile alin. (7) al pct. 111 Titlul VII din normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în forma în vigoare în iulie 2010, potrivit cărora denaturarea alcoolului etilic se realizează numai în antrepozite fiscale de producţie alcool etilic, materie primă, autorizate pentru această operaţiune, sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale.
În cauză, reclamanta a solicitat la 19 mai 2011 aprobarea denaturării cantităţii de 5900 l alcool etilic rafinat 96% pentru 26 mai 2011, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Maramureş comunicându-i cu adresa din 26 mai 2011 că nu s-a reuşit să se determine soldul disponibil pe autorizaţia de utilizator final, motiv pentru care „operaţiunea se va efectua la o dată care va fi comunicată ulterior”.
Reclamanta a procedat totuşi la denaturarea alcoolului etilic, în lipsa reprezentanţilor organelor vamale, susţinând că răspunsul comunicat de autoritatea vamală echivalează cu o aprobare tacită a desfăşurării operaţiunii.
Această apărare a reclamantei, învederată şi în motivele de recurs, nu are temei legal, în raport de prevederile exprese ale art. 20624 alin. (6) C. fisc., potrivit cărora procedura de autorizare a antrepozitelor fiscale nu intră sub incidenţa dispoziţiilor legale privind procedura aprobării tacite.
Aşadar, astfel cum a reţinut instanţa de fond, la data propusă pentru denaturare, reclamanta nu a respectat obligaţiile şi procedurile legale în vigoare pentru a declanşa operaţiunea, măsura dispusă de organele vamale fiind astfel întemeiată, neavând relevanţă împrejurarea că, după realizarea denaturării, societatea ar fi reţinut 48 de ore produsele pentru un eventual control.
Referitor la critica privind respingerea de către autoritatea vamală a cererii de reautorizare a societăţii ca antrepozitar fiscal de producţie alcool etilic, materie primă şi alcool etilic denaturat, soluţia menţinută de instanţa de fond apare ca întemeiată, în condiţiile în care măsura anulării autorizaţiei pentru locaţia a cărei reautorizare se solicită a fost dispusă cu respectarea prevederilor legale în materie.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC S.D. SRL prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C.L. împotriva sentinţei nr. 236/CA-PI din 2 iulie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 241/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 248/2014. Contencios. Acţiune în constatare.... → |
|---|
