ICCJ. Decizia nr. 308/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 308/2014
Dosar nr. 6054/2/2007*
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Economiei şi Finanţelor a solicitat anularea hotărârilor din 22 septembrie 2002 şi din 31 august 2003 emise de C.E.C.C.A.R. (C.E.C.C.A.R.).
La data de 5 februarie 2008, s-a depus cerere de intervenţie de către Ministerul Justiţiei în interesul reclamantului, cerere ce a fost încuviinţată în principiu prin încheierea din 21 ianuarie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 529 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi cererea de intervenţie şi a dispus anularea hotărârilor din 22 septembrie 2002 şi din 31 august 2003 emise de C.E.C.C.A.R.
Prin decizia nr. 3380 din 4 iulie 2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de către pârât împotriva sentinţei de mai sus şi a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru a fi stabilit în concret obiectul cererii de chemare în judecată, cu respectarea principiului disponibilităţii.
În fond, după casare, reclamantul a precizat acţiunea, în sensul că solicită anularea, în integralitate a hotărâri din 22 septembrie 2002 emisă de C.E.C.C.A.R. şi mandatul exercitat de preşedinte cu nerespectarea regulamentului C.E.C.C.A.R., în forma sa de dinainte de modificare, conform principiului „accesorium sequitur principale”, precum şi a hotărârii din 31 august 2003 a C.E.C.C.A.R.
Pârâtul C.E.C.C.A.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Ministerul Economiei şi Finanţelor, excepţia lipsei de interes în susţinerea acţiunii, excepţia lipsei obiectului celui de-al doilea capăt de cerere al acţiunii, arătând că susţine în continuare excepţiile invocate în primul ciclu procesual şi în motivele de recurs, şi anume excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia lipsei dreptului vătămat şi a interesului legitim.
2. Hotărârea Curţii de apel
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 7220 din 19 decembrie 2012, a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu pârâtul C.E.C.C.A.R., pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantului. Totodată, a respins cerere de intervenţie formulată de Ministerul Justiţiei, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţă de fond a reţinut că, după data de 2 septembrie 2012, faţă de modificările aduse O.G. nr. 65/1994 prin O.G. nr. 23/2012, reclamantul Ministerul Finanţelor Publice nu mai are calitatea de a supraveghea activitatea C.E.C.C.A.R. şi de a ataca hotărârile acestuia în contencios administrativ şi, prin urmare, nici de a susţine, în continuare, acţiunile promovate anterior în temeiul dispoziţiilor modificate, singura instituţie care are această calitate fiind Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, instituţie care nu a formulat vreo cerere de intervenţie în cauza de faţă.
Instanţa de fond a avut în vedere faptul că una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile o reprezintă calitatea procesuală activă a reclamantului, condiţie care trebuie îndeplinită nu numai la momentul promovării acţiunii, cum în mod neîntemeiat a susţinut reclamantul, ci şi pe toată durata procesului, întrucât acţiunea civilă trebuie nu numai promovată, ci şi susţinută de reclamant.
Prin urmare, reclamantul trebuie să justifice existenţa calităţii procesuale active pe tot parcursul procesului, atât la momentul promovării cât şi ulterior, cu ocazia susţinerii acţiunii. În speţă, a apărut necesitatea ca reclamantul să-şi precizeze acţiunea cu privire la obiectul acesteia, precizări ce presupun o apreciere din partea reclamantului asupra acţiunii, apreciere ce nu se poate face decât dacă reclamantul are calitatea de a dispune asupra acţiunii promovate, calitate ce se analizează în raport de dispoziţiile legale în vigoare la acest moment, ci nu de cele în vigoare la momentul declanşării procesului.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei au declarat recurs invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă Ministerul Finanţelor Publice susţine că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, raţionamentul avut în vedere la pronunţarea soluţiei fiind în contradicţie cu voinţa legiuitorului exprimată prin normele legale ce guvernează activitatea experţilor contabili şi a contabililor autorizaţi. Dreptul Ministerului Finanţelor Publice de a ataca în contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. a fost consfinţit prin dispoziţiile Legii nr. 269/2007 de aprobare a O.G. nr. 17/2007 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea şi funcţionarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi.
Interpretarea instanţei, în sensul că O.G. nr. 23/2012 se aplică situaţiilor juridice produse înainte de adoptarea acesteia este eronată şi încalcă principiul neretroactivităţii legii civile noi prevăzute de art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 6 din noul C. civ.
Astfel, arată recurentul, că în virtutea principiului tempus regit actum, norma juridică ce conferă calitate procesuală activă Ministerului Finanţelor Publice este art. 38 din O.G. nr. 65/1994 privind organizarea şi funcţionarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, modificată şi completată prin dispoziţiile Legii nr. 269/2007 privind aprobarea O.G. nr. 17/2007 şi nu dispoziţiile art. 38 în forma modificată de legiuitor prin O.G. nr. 23/2012.
În dezvoltarea motivelor de recurs depuse de Ministerul Justiţiei se arată că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că faţă de modificările aduse prevederilor art. 38 din O.G. nr. 65/1994 prin O.G. nr. 23/2012, reclamantul Ministerul Finanţelor Publice nu mai are calitatea de a supraveghea activitatea C.E.C.C.A.R. de a ataca hotărârile acestuia în contencios administrativ în condiţiile în care la momentul promovării acţiunii numai M.F.P. avea această calitate. Soluţia instanţei de fond este fundamentată greşit, având în vedere că O.G. nr. 23/2012 nu se poate aplica pentru trecut, potrivit art. 1 C. civ. pentru perioada când Ministerul Finanţelor Publice era singurul îndreptăţit de a supraveghea activitatea C.E.C.C.A.R.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de Ministerul Justiţiei este netimbrat, urmând a fi anulat în consecinţă, iar recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice este fondat pentru următoarele considerente:
În cauză, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu controlul de legalitate al hotărârilor C.E.C.C.A.R. din 22 septembrie 2012 şi din 31 august 2003.
Prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Ministerului Finanţelor Publice cu consecinţa respingerii acţiunii, concluzionând că reclamantul nu justifică calitatea procesuală activă, având în vedere că dispoziţiile art. 38 (devenit art. 39 după republicare) din O.G. nr. 65/1994, în vigoare la data formulării acţiunii, care prevedeau în mod expres că reclamantul poate ataca hotărârile C.E.C.C.A.R. la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii, au fost modificate prin O.G. nr. 23/2012 în vigoare de la data de 2 septembrie 2012. Potrivit respectivei modificări, art. 39, ce conferea expres calitatea de Ministerul Economiei şi Finanţelor de a ataca la instanţa de contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. a fost abrogat, iar art. 38 a primit următoarea redactare: „activitatea C.E.C.C.A.R. se desfăşoară sub supravegherea Consiliului pentru Supraveghere în interes public a Profesiei Contabile”, astfel că reclamantul nu mai are calitatea de a supraveghea activităţile C.E.C.C.A.R. şi de a ataca hotărârile acestuia în contencios administrativ şi prin urmare, nici de a susţine în continuare acţiunile promovate anterior.
Înalta Curte constată că raţionamentul instanţei de fond este greşit.
La data promovării acţiunii, 23 august 2007, dreptul reclamantului-recurent Ministerul Economiei şi Finanţelor de a ataca în contencios administrativ hotărârile C.E.C.C.A.R. era consfinţit prin dispoziţiile Legii nr. 269/2007 privind aprobarea O.G. nr. 17/2007 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 65/1994 privind organizarea şi funcţionarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi.
Conform dispoziţiilor art. 38 din O.G. nr. 65/1994, cu modificările şi completările ulterioare: „Ministerul Economiei şi Finanţelor poate ataca hotărârile C.E.C.C.A.R. la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii. Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă nu este obligatorie”.
Este adevărat că pe parcursul derulării procedurii judiciare au intervenit modificări ale actelor normative ce reglementează activitatea experţilor contabili, respectiv O.G. nr. 23/2012, care prevede că supravegherea activităţii C.E.C.C.A.R. revine Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile”.
Legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privinţa condiţiilor de validitate şi, pe cale de consecinţă, a nulităţii, ci şi pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru efectele actului juridic inclusiv cele produse după intrarea în vigoare a unei legi noi, pentru executarea obligaţiilor asumate de părţi.
Rezultă că valabilitatea actelor juridice se apreciază potrivit condiţiilor stabilite de legea în vigoare, în momentul încheierii actului juridic, fiind fără relevanţă faptul că legea nouă (ulterioară momentului încheierii/emiterii actului) ar adăuga o condiţie de validitate sau eficacitate a actului juridic sau ar suprima o astfel de condiţie.
Aşadar, nulitatea sau altă cauză de ineficacitate a actului juridic (în cazul de faţă a hotărârilor C.E.C.C.A.R. atacate) este supusă legii în vigoare la momentul emiterii acestora, respectiv art. 38 din O.G. nr. 65/1994, cu modificările şi completările aduse care prevăd că Ministerul Economiei şi Finanţelor poate ataca hotărârile C.E.C.C.A.R. la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Împrejurarea că dispoziţiile legale ce consfinţeau dreptul recurentului-reclamant de a ataca hotărârile C.E.C.C.A.R. au fost modificate prin O.G. nr. 23/2012 nu conduce la concluzia că acest act normativ se aplică situaţiilor juridice produse înainte de adoptarea sa, cu consecinţa pierderii de către Ministerul Economiei şi Finanţelor a calităţii procesuale active, sigura instituţie care justifică această calitate fiind Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile.
De altfel, Ministerul Finanţelor Publice exercită în continuare atribuţii specifice, fiind alături de Ministerul Justiţiei autoritatea ce acordă avizul pentru regulamentul de organizare şi funcţionare a C.E.C.C.A.R.
În consecinţă, în virtutea principiului tempus regist actum, dispoziţiile legale ce conferă calitate procesuală activă recurentului-reclamant Ministerul Finanţelor Publice, este art. 38 din O.G. nr. 65/1994, modificată şi completată prin Legea nr. 269/2007 şi nu art. 38 în forma modificată prin O.G. nr. 23/2012, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ., se va admite recursul formulat de reclamant şi se va casa hotărârea atacată, reţinând cauza spre rejudecare.
În ceea ce priveşte recursul formulat de intervenientul Ministerul Justiţiei, având în vedere că acesta a fost citat cu menţiunea de a achita taxa de timbru în valoare de 2 RON şi timbru judiciar de 0,15 RON pentru termenul din 24 ianuarie 2014, obligaţie ce nu a fost îndeplinită, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 7220 din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 7220 din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi reţine cauza pentru rejudecare.
Fixează termen la 4 aprilie 2014, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 414/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 345/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
