ICCJ. Decizia nr. 3301/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3301/2014
Dosar nr. 29434/3/2012
Şedinţa de la 17 septembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 iulie 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta I.A. a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Administraţiei şi Internelor la plata sporului de confidenţialitate în cuantum de 8% calculat la salariul de încadrare şi introducerea acesteia indemnizaţii în salariul de bază, de la data de 16 februarie 2010 (data obţinerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate) şi, în continuare, acordarea sporului de fidelitate de la data de 01 septembrie 2010 (data împlinirii vechimii de 5 ani în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu luarea în considerare a perioadei de şcolarizare, potrivit reglementărilor în vigoare) şi, în continuare, acordarea dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei datorate, obligarea chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare plăţii.
Prin cerere completatoare depusă ulterior, a arătat reclamanta că înţelege să solicite şi anularea dispoziţiilor pct. 7.1.1 al Anexei nr. 10 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/255/2010, care prevede că „pentru personalul militar în activitate şi poliţiştii care la data de 31 decembrie 2009 nu deţineau un certificat de securitate / o autorizaţie de acces la informaţii clasificate naţionale / NATO, stabilirea soldei funcţiei de bază/salariului funcţiei de bază nu va fi influenţată de o eventuală eliberare, după data de 01 ianuarie 2010, a unui astfel de document (…)”, precum şi a tuturor dispoziţiilor de încadrare/salarizare emise ulterior acestui ordin, care au avut ca efect neacordarea sporului de confidenţialitate, ce face obiectul cererii de chemare în judecată formulată în prezenta cauză .
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 878 din 07 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 29434/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta I.A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor , Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
A reţinut Tribunalul în motivarea hotărârii pronunţate că, p rin acţiunea introductivă, reclamanta a chemat în judecată pe pârâţi, solicitând instanței anularea dispoziţiilor pct. 7.1.1 al Anexei nr. 10 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/255/2010.
Astfel fiind, a reţinut instanţa că atâta vreme, pe de o parte, Ministerul Administraţiei şi Internelor, emitent al actului administrativ contestat, este o autoritate publică centrală, iar, pe de altă parte, în cauza de faţă nu există vreo reglementare specială care să atribuie tribunalului competenţa de soluţionare, rezultă că din punct de vedere material competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine Curţii de Apel.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti
Prin sentinţa nr. 1618 din 22 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Constatând ivit un conflict negativ de competenţă instanţa a dispus înaintarea dosarului la Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Instanţa a apreciat că un astfel de litigiu se subsumează noţiunii de cauză ce are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, privind acte administrative emise în vederea configurării sale.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep., astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.
Totodată, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) prima teză din Legea nr. 360/2002 „p oliţistul este funcţionar public civil, cu statut special”.
Faţă de cele arătate, Curtea a apreciat că revine Tribunalului Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 109 prima teză din Legea nr. 188/1999 competenţa materială de soluţionare a cauzei de faţă, întrucât cauza priveşte raportul de serviciu al funcţionarului public, iar conform prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 competenţa teritorială aparţine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află sediile pârâţilor.
De altfel, interpretând şi teleologic disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep., Curtea reţine că acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stabilindu-se expres competenţa de primă instanţă a tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, tocmai pentru a interveni o degrevare a activităţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin prisma art. XXIII din acelaşi act normativ de litigiile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici cu privire la care erau adoptate acte administrative individuale de autorităţile publice centrale.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 20, 21, 22 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte a constatat că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente să judece acelaşi litigiu.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâţilor la plata sporului de confidenţialitate în cuantum de 8% calculat la salariul de încadrare şi introducerea acestei indemnizaţii în salariul de bază şi anularea dispoziţiilor pct. 7.1.1 al Anexei nr. 10 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/255/2010.
Constatând că obiectul litigiului priveşte raportul de serviciu al funcţionarului public, Înalta Curte reţine că în această situaţie devin aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 în stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei.
Astfel, dispoziţiile arătate prevăd faptul că sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.
Înalta Curte a constatat că în cauza dedusă judecăţii sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei, dispoziţiile din Legea privind statutul funcţionarilor publici, având în vedere obiectul cauzei ce priveşte un raport juridic între părţi, cu privire la drepturile salariale ce îi sunt cuvenite.
Întrucât litigiul priveşte drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcţionarului public, competenţa materială se stabileşte exclusiv în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost completată şi modificată, fără a avea în vedere criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat, conform Legii contenciosului administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta I.A. în contradictoriu cu pârâţii IGPR, Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3297/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 619/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
