ICCJ. Decizia nr. 460/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 460/2014
Dosar nr. 5912/91/2011
Şedinţa publică de la 31 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Tribunalului Vrancea, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Obştea M.M., V. şi H. a chemat în judecată D.G.F.P. Vrancea pentru a fi obligate pârâtele la plata sumei de 821.845 RON reprezentând impozit pe profit şi impozit pe dividende virate necuvenit la bugetul de stat, respectiv 574.669 RON cu titlu de impozit şi profit şi 247.176 RON, cu titlu de impozit pe dividende.
S-a solicitat şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată şi a dobânzii legale aferente perioadei de la data formulării cererii şi până la restituirea în totalitate a sumei încasate necuvenit.
Prin sentinţa civilă nr. 1299 din 11 aprilie 2012 a Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa în favoarea Curţii de Apel Galaţi, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galaţi sub nr. 5912/91/2011.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 423 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamantei, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii formulate de pârâta D.G.F.P. Vrancea şi au fost obligate autorităţile intimate să restituie reclamantului sumele de 574.669 RON reprezentând impozit pe profit şi 247.176 RON reprezentând impozit pe dividende.
În motivarea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este o obşte de moşneni formulată din persoane fizice asociate şi funcţionează ca formă asociativă de administrare şi exploatare a fondului forestier şi, ca atare, nu poate fi subiect de drept pentru obligaţiile fiscale ce revin membrilor săi în calitate de proprietari.
S-a apreciat că între reclamantă şi autoritatea pârâtă este un raport sui generis de contencios administrativ şi chiar dacă se circumscrie domeniului fiscal nu este supus unei proceduri prealabile prevăzute de C. fisc. şi C. proc. fisc., dar este supus cel mult celei prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedură prealabilă care chiar a fost îndeplinită, potrivit actelor dosarului.
Pe fond, instanţa a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile H.G. nr. 1861/2006 veniturile realizate de persoanele fizice asociate într-o asociaţie cum este cazul reclamantei, conform art. 28 din Legea nr. 1/2000, intră în categoria veniturilor neimpozabile.
Cu atât mai mult cu cât obştea reclamantă nu este titulară a dreptului de proprietate a membrilor săi, nu poate datora statului impozit pe profit şi pe dividende pe care nu le încasează ca titular de drepturi şi obligaţii, ci pe care le împarte membrilor săi şi de aceea, se impune restituirea sumelor şi dobânda legală aferentă.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Vrancea solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei iar pe fondul cauzei respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În motivele de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond dată pe excepţia inadmisibilităţii, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Astfel, se apreciază că raţionamentul instanţei este lipsit de orice fundament juridic pentru că, pe de o parte, se reţine că reclamanta „este o obşte de moşneni formată din persoane fizice asociate” conform Legii nr. 1/2000, deci are calitate de persoană juridică de drept privat, iar pe de altă parte, s-a reţinut că „această formă asociativă nu poate fi subiect de drept pentru obligaţiile fiscale ce revin membrilor săi în calitate de proprietari”.
S-a reţinut că chiar instanţa de fond a recunoscut că „reclamanta este o obşte de moşneni formată de persoane fizice asociate”, iar unul dintre efectele dobândirii personalităţii juridice îl constituie participarea nu numai la raporturi juridice civile, ci şi la raporturi juridice de altă natură.
Prin hotărârea dată instanţa de fond a înfrânt dispoziţia înscrisă în art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi cum s-a recunoscut că „reclamanta se circumscrie domeniului fiscal”, recurenta susţine că cererea de restituire a impozitelor achitate la bugetul de stat trebuia precedată de anularea actului administrativ fiscal de impunere, în temeiul căruia a fost stabilită şi încasată obligaţia cu acel titlu, or, actul administrativ de impunere îl reprezintă declaraţiile fiscale depuse de reclamantă la autoritatea fiscală competentă, la termenele statuate de legiuitor.
La dosar au fost depuse actele administrative fiscale ale căror constatări vizau, între altele, modul de stabilire şi calcul al impozitului pe profit şi care nu au fost contestate, dobândind caracterul unor titluri de creanţă definitive, iar reclamanta a recunoscut că nu a uzat de procedura administrativă instituită de prevederile C. proc. fisc.
Cu toate că aceste aspecte au fost invocate şi în faţa instanţei de fond, aceasta nu a făcut nicio referire în motivare la aceste aspecte.
A fost criticată soluţia instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte obligarea autorităţii la restituirea sumelor de 574.669 RON reprezentând impozit pe profit şi a sumei de 247.176 RON impozit pe dividende.
Mai întâi, a fost invocat faptul că hotărârea instanţei de fond este nemotivată pentru că cele două paragrafe ale hotărârii nu pot fi apreciate ca fiind motivarea sentinţei, conform art. 261 C. proc. civ.
Apoi, a fost invocat şi faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii deoarece s-a reţinut că reclamanta este subiect în raportul juridic fiscal, având calitatea de contribuabil, dar veniturile sale sunt neimpozabile.
Au fost invocate dispoziţiile art. 15 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 571/2003 pentru a se dovedi că reclamanta nu beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe profit şi pe dividende decât în condiţiile legii.
Pe de altă parte, recurenta a arătat că instanţa de fond a invocat H.G. nr. 1861/2006, dar nu a ţinut seama de prevederile acestui act normativ.
S-a apreciat că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi prin raportare la practica judiciară depusă la dosar unde se face distincţia dintre persoana juridică, obştea, care nu este exceptată de la plata impozitului pe venit şi persoana fizică.
S-a invocat şi faptul că s-a probat că reclamanta a beneficiat de rambursări de TVA, astfel că a fost înregistrată ca persoană impozabilă care desfăşoară activităţi economice în sensul celor prevăzute de art. 127 şi urm. C. fisc. şi că declaraţiile fiscale au fost depuse la autoritatea fiscală competentă, la termenele statuate de legiuitor, în acord cu dispoziţiile art. 82 din O.U.G. nr. 92/2003 de către reclamantă şi nu de persoanele fizice asociate sub semnătura reprezentanţilor săi, acestea purtând ştampila entităţii.
Cum membrii obştii nu recunosc nici întinderea dreptului lor de proprietate, nici cota-parte ce le revine şi nici bunurile ce le aparţin fiecăruia în parte, nici veniturile obştii rezultate din valorificarea masei lemnoase nu pot fi defalcate în cote-părţi abstracte ca şi corespondenţa între masa lemnoasă valorificată şi contravaloarea acesteia cuvenită fiecărui membru al obştii.
S-a considerat că hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte actualizarea sumei cu dobânda legală.
Cu toate că recurenta a arătat că procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal se realizează potrivit pct. 2 Capitolul I din orninul ministrului finanţelor publice nr. 1899/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, instanţa de fond a obligat la plata dobânzilor aferente, fără nici un argument.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate, dobânda este datorată din prima zi şi după expirarea termenului legal de 45 de zile prevăzut de C. proc. fisc. care începe să curgă de la data înregistrării cererii de restituire formulată în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus obligarea organului fiscal la restituire, iar în cauză nu există o asemenea hotărâre judecătorească.
În final, a fost invocat faptul că instanţa de fond a indicat că sentinţa este dată cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare, deşi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că termenul de recurs este de 15 zile.
S-a solicitat admiterea recursului, în principal, admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, să se modifice hotărârea în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Intimata Obştea M.M., V. şi H. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea unei cereri de restituire a unor sume reprezentând impozit pe profit şi impozit pe dividende, pe care reclamanta le-ar fi achitat în mod nelegal.
Instanţa de fond a admis cererea reclamantei şi a obligat autorităţile pârâte la restituirea sumelor solicitate şi a respins excepţia inadmisibilităţii cererii.
Unul dintre motivele invocate de recurenta D.G.F.P. Vrancea este cel reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru că hotărârea atacată nu este motivată.
Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.
De altfel, chiar C.E.D.O. (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.
A nu motiva o hotărâre şi a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Din considerentele sentinţei pronunţate de instanţa de fond se poate observa că nu au fost prezentate motivele de fapt sau de drept care au format convingerea instanţei, dar nici argumentele pentru care s-au înlăturat apărările pârâtei D.G.F.P. Vrancea, astfel că instanţa de recurs nu poate analiza fondul cauzei în raport de cele două fraze ce constituie motivarea soluţiei pe fond.
De aceea, în baza art. 312 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La rejudecare, instanţa de fond va analiza excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie invocată de D.G.F.P. Vrancea în raport de faptul că sumele ce se solicită a fi restituite au fost plătite în baza unor declaraţii fiscale depuse de reclamantă şi a unor decizii de impunere emise de organele fiscale în baza unor raporturi de inspecţie fiscală ce nu au fost contestate potrivit art. 205 şi urm. C. proc. fisc.
Pe fondul cauzei, în cazul în care se va aprecia că excepţia inadmisibilităţii nu este fondată, instanţa de fond va analiza dispoziţiile legale invocate de reclamantă în cererea sa, respectiv art. 15 C. fisc. şi prevederile din H.G. nr. 44/2004 din normele metodologice de aplicare a C. fisc., astfel cum a fost modificate prin H.G. nr. 1826/2006 şi va stabili dacă reclamanta poate beneficia de scutire de la plata impozitului pe profit şi a impozitului pe dividende.
În situaţia în care se va aprecia că reclamanta este scutită de la plata impozitului pe profit şi a impozitului pe dividende, instanţa de fond trebuie să analizeze în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 117 C. proc. fisc. şi cele ale ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire şi rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal pentru a se putea dispune restituirea sumelor solicitate în condiţiile în care reclamanta a fost supusă unor controale fiscale, în urma cărora au fost stabilite, între alte impozite şi impozitul pe profit şi impozitul pe dividende, iar deciziile de impunere nu au fost contestate de reclamantă şi a depus şi declaraţii fiscale referitoare la aceleaşi impozite.
Dacă se va stabili că poate beneficia de restituirea sumelor solicitate în condiţiile mai sus citate, instanţa de fond trebuie să analizeze cuantumul sumelor având în vedere că, potrivit actelor depuse la dosar şi susţinerilor pârâtei D.G.F.P. Vrancea, s-a procedat la compensarea TVA-ului de rambursat cu sumele ce urmau să fie plătite cu titlu de impozit pe profit.
Referitor la plata dobânzii legale, se poate observa că instanţa de fond a făcut referire la acordarea acesteia numai în considerentele sentinţei, dar fără a motiva care este temeiul acordării acesteia şi perioada pentru care va fi acordată, iar la rejudecare, în cazul în care se va aprecia că este necesară acordarea ei se impune să se indice temeiul legal, dar şi perioada pentru care va fi acordată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Galaţi, A.J.F.P. Vrancea împotriva sentinţei nr. 423/2012 din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 448/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 464/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
