ICCJ. Decizia nr. 518/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 518/2014
Dosar nr. 4371/2/2012*
Şedinţa publică de la 5 februarie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant D.E.F. a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 7230 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a.
Pe lângă motivele de recurs, recurentul-reclamant a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 6 din Legea nr. 76/2012 şi a art. 24, art. 25 şi art. 27 noul C. proc. civ.
În motivarea excepţiei, a apreciat recurentul că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în sensul în care oferă ultraactivitate prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (în forma anterioară modificării aduse prin art. 54 din Legea nr. 76/2012), împiedicându-l să beneficieze de prevederile mai favorabile ale legii noi care au extins limita termenului de recurs la 30 de zile şi care permit exercitarea în condiţii mai bune a dreptului la recurs şi la apărare.
2. Soluţia instanţei de fond recurată
Prin decizia nr. 5682 din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea recurentului-reclamant de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, reţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva soluţiei de respingere a sesizării Curţii Constituţionale, recurentul-reclamant D.E.F. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea soluţiei primei instanţe şi reţinerea cauzei spre rejudecare iar, în secundar, casarea soluţiei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. În drept, a invocat art. 304 pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Susţine recurentul că instanţa s-a abătut grav de la regulile de ordine publică privind procedura de judecată, omiţând să-i comunice, din oficiu şi gratuit, încheierile de şedinţă care au pregătit soluţionarea definitivă a cauzei. Citează, în acest sens, art. 427 din noul C. proc. civ., apreciind că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Mai apreciază că a fost încălcat principiul supremaţiei şi forţei executorii a legii şi principiul securităţii raporturilor juridice pentru că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost soluţionată concomitent cu cererea principală, printr-o decizie, şi nu printr-o încheiere motivată, astfel cum prevede art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
II. Decizia instanţei de recurs
1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu soluţia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea formelor de procedură referitoare la necomunicarea încheierilor, din oficiu şi gratuit de către instanţă, deşi nu are legătură cu legalitatea soluţiei primei instanţe, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 148 C. proc. civ., sub imperiul căruia se judecă pricina:
„(1) La cerere, grefa va elibera copii de pe încheierea de şedinţă, de pe hotărâre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar.
(2) Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau hotărâri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toţi judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriţi ca falsificatori.”
În ce priveşte textul invocat de recurent, art. 427 noul C. proc. civ., care priveşte comunicarea hotărârii şi nu a încheierilor, acesta nu este incident cauzei, noul cod aplicându-se cererilor introduse după intrarea acestuia în vigoare.
Prin urmare, nu a fost încălcat dreptul părţii la un proces echitabil, recurentul având posibilitatea formulării unor cereri de comunicare a copiilor încheierilor de şedinţă, instanţa neavând nicio obligaţie să dispună comunicarea acestora din oficiu.
Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 4, pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ., referitor la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale odată cu soluţionarea recursului, este nefondat.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pusă în discuţia părţilor, în condiţii de contradictorialitate. Soluţia instanţei a fost dată printr-o hotărâre motivată, menţionându-se calea de atac în ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu respectarea atribuţiilor puterii judecătoreşti, neputându-se reţine încălcarea vreunei forme de procedură care ar fi vătămat partea.
De asemenea, nu se poate reţine nici că hotărârea primei instanţe ar fi lipsită de temei legal ori ar fi dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În mod corect prima instanţă, analizând condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prevederile art. 29 alin. (1) din lege statuează, pe lângă competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţia şi cadrul procesual în care aceasta poate fi ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească norma criticată, să fie în vigoare şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Astfel, art. 3 alin. (2), art. 6 din Legea nr. 76/2012 şi art. 24, art. 25 şi art. 27 din noul C. proc. civ., ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, privesc incidenţa dispoziţiilor noului C. proc. civ., a termenelor procedurale şi a legii aplicabile proceselor în curs, neavând legătură cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate ce face obiectul cauzei, excepţia de nelegalitate a ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004 în raport de dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi ale C. muncii.
Faţă de aceste argumente, Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate menţionate reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.E.F. împotriva deciziei nr. 5682 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 512/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 548/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
