ICCJ. Decizia nr. 554/2014. Contencios
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 554/2014
Dosar nr. 43/1748/2013*
Şedinţa de la 6 februarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 17 aprilie 2012, pe rolul Judecătoriei Buftea, petenta SC S.I. SRL a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie din 21 martie 2012 emis de C.N.A.D.N.R., prin care s-a constatat că, la data de 4 octombrie 2011, pe autostrada A2 km 12+450m, G., judeţul Ilfov, vehiculul aparţinând petentei a circulat fără să deţină rovinietă valabilă şi s-a constatat săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa nr. 5636 din 5 decembrie 2012, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Cornetu, prin sentinţa nr. 2841 din 18 aprilie 2013, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, reţinând, că, raportat la dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora „plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul”, contravenientul are domiciliul în circumscripţia Judecătoriei Mangalia.
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Mangalia, prin sentinţa nr. 1824 din 19 septembrie 2013, a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Mangalia a reţinut că, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, competenţa aparţine Judecătoriei Cornetu, în a cărei circumscripţie se află locul săvârşirii contravenţiei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Conform celor expuse anterior, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 aprilie 2012, petenta a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie prin care s-a constatat săvârşirea, la data de 4 octombrie 2011, pe raza localităţii G., judeţul Ilfov, a contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002.
Având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, 17 aprilie 2012, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002 (în forma anterioară introducerii, prin Legea nr. 2/2013, începând cu data de 15 februarie 2013, a art. 101, care stabileşte competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul) conform cărora „contravenţiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare”, coroborate cu dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora competenţa de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie aparţine „judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia”.
Or, conform datelor menţionate în procesul-verbal contestat, contravenţia a fost săvârşită pe raza localităţii G., judeţul Ilfov, care se află în circumscripţia Judecătoriei Cornetu, instanţă căreia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei conform dispoziţiilor citate anterior.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili în favoarea Judecătoriei Cornetu competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC S.I. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., C.E.S.T.R.I.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC S.I. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., C.E.S.T.R.I.N. în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 553/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 555/2014. Contencios. Conflict de... → |
---|