ICCJ. Decizia nr. 602/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 602 /2014
Dosar nr. 2502/2/2011
Şedinţa publică de la 11 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C.M. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., a solicitat anularea hotărârii din data de 15 decembrie 2010, pronunţată de pârâtă în Dosarul nr. 305/2010 şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, a arătat că prin hotărârea din 15 decembrie 2010 C.N.C.D. a hotărât, cu unanimitate de voturi, că aspectele sesizate de petenta R.C. constituie fapte de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) coroborat cu cele ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, şi a dispus sancţionarea reclamantei cu amendă în cuantum de 600 RON, conform art. 26 din O.G. nr. 137/2000.
Pentru a decide în acest sens, C.N.C.D. a apreciat că expresiile folosite de reclamată în cuprinsul articolului intitulat „România, ţara nimănui! Peste 100 de rromi au fost expatriaţi din Franţa cu 4.000 de euro în buzunar. S-au urcat în avion cu găini în bagaje şi hainele şi acareturile în pungi”, publicat în data de 10 iulie 2010 în ziarul X., ofensează în mod gratuit o comunitate de persoane, prin crearea unei atmosfere ofensatoare, bazată pe criteriul de etnie, fiind utilizate într-un articol de presă destinat publicului. Expresiile incriminate sunt de genul „ţigan/ţigani”, „rrom/rromi”, „puradel” sau „piranda”.
Prin adresa din 21 septembrie 2010, reclamanta a comunicat punctul sau de vedere referitor la acuzaţiile formulate de petenta R.C., arătând ca nu a intenţionat sa aducă un prejudiciu de imagine comunităţii rrome, ci nu a făcut altceva decât sa expună într-un mod plastic un fapt care s-a petrecut în realitate.
Astfel, expresiile folosite în cuprinsul articolului defăimat, precum „bărbaţi cu mustăţi bine ascunse sub pălăriile negre”, „înjurături în ţigăneasca”, „pirande”, „puradei”, nu sunt folosite pentru a crea o atmosferă degradantă, ci pentru a relata cât mai concret un fapt de viaţă, un eveniment la care autorul articolului a asistat personal.
De altfel, aşa cum corect a reţinut şi C.N.C.D., potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., relevată cu titlu de principiu în cauza Handyside contra Regatului Unit al Marii Britanii, prima hotărâre pronunţata de Curte în aceasta materie, reper în practica judiciara ulterioara, „libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului sau ale împlinirii individuale a membrilor săi”.
Pârâtul C.N.C.D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea hotărârii C.N.C.D. din 15 decembrie 2010 emisă în dosarul C.N.C.D. din 2010 ca fiind temeinică şi legală.
Prin sentinţa nr. 2795 din data de 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.M. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. şi petenta R.C. şi a anulat hotărârea din 15 decembrie 2010 emisă de pârâtă în Dosarul nr. 305/2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că expresiile folosite de reclamantă nu au caracter xenofob sau rasist şi nici nu au fost utilizate cu aceasta intenţie. Termenii „rrom”, „piranda”, „puradel” au fost folosite cu înţelesul propriu, descris în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.
De altfel, aşa cum corect a reţinut şi C.N.C.D., potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., relevată cu titlu de principiu în cauza Handyside contra Regatului Unit al Marii Britanii, prima hotărâre pronunţata de Curte în aceasta materie, reper în practica judiciara ulterioara, „libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului sau ale împlinirii individuale a membrilor săi” şi acoperă nu numai informaţiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci şi pe acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis, în absenţa cărora nu exista societate democratica.
Potrivit jurisprudenţei Curţii, autorităţile naţionale trebuie să aplice standardele conforme principiilor consfinţite de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, grefate pe o apreciere acceptabilă a faptelor relevante, Jersild c. Denmark, hotărâre din 23 septembrie 1994.
Prevederile art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în alin. (2), reglementează, în egală măsură, „îndatoriri şi responsabilităţi” ori „formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege” aferente exercitării dreptului la libertatea de exprimare, recunoscute în contextul protejării unor alte drepturi sau valori, de asemenea, esenţiale, fundamentale, respectiv securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.
Prin urmare, libertatea de exprimare poate fi supusă unor ingerinţe, în condiţiile alin. (2) al art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ingerinţe care trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe, respectiv: sa fie prevăzute de lege, sa urmărească un scop legitim [dintre cele enumerate limitativ în alin. (2) precizat], măsura luată să fie necesară într-o societate democratică, fiind determinantă asigurarea unei proporţionalităţi a ingerinţei cu scopul legitim urmărit.
În conformitate cu prevederile pct. 3 din Rezoluţia nr. 1003/1993 emisa de Consiliul Europei cu privire la etica ziaristica: „Principiul de baza al eticii jurnalismului este diferenţierea dintre noutăţi şi opinii, astfel încât acestea să nu fie confundate. Noutatea este o informaţie referitor la fapte şi date, în timp ce opiniile includ gânduri, idei sau păreri ale agenţiilor de presă, editorilor şi jurnaliştilor”.
În acord cu prevederile art. 1 din Codul Deontologic al Ziaristului, constituind în fapt, un cod etic al ziariştilor, adoptat de Clubul Român de Presa: „Ziaristul are datoria primordială de a relata adevărul, indiferent de consecinţele ce le-ar putea avea asupra sa, obligaţie ce decurge din dreptul constituţional al publicului de a fi corect informat”, această dispoziţie reprezentând o reflectare a prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce reglementează libertatea de exprimare, transpusă în plan juridic intern, în cadrul unui cod etic al ziariştilor şi consacrata cu titlu de drept, libertate fundamentala de Constituţia României în art. 30.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul C.N.C.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât C.N.C.D. a susţinut în esenţă că în mod eronat instanţa de fond şi-a fundamentat întreaga hotărâre pe aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, coroborate cu prevederile art. 1 din Codul Deontologic al Ziaristului.
Susţine recurentul că prevederile art. 10 din Convenţie nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar şi în ceea ce priveşte relatările presei cu privire la chestiuni de interes deosebit, exercitarea acestei libertăţi presupunând „obligaţii şi responsabilităţi” care se aplică şi presei, jurnaliştii având obligaţia de a acţiona cu bună credinţă şi de a oferi informaţii corecte şi credibile, în conformitate cu etica jurnalistică.
Consideră recurentul că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că reclamantul se poate prevala de prevederile art. 30 din Constituţia României privind libertatea de exprimare ca justificare obiectivă pentru publicarea art. respectiv, întrucât prin modalitatea tendenţioasă de prezentare a situaţiei, au fost depăşite limitele libertăţii de exprimare şi au fost lezate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond, considerând că în mod greşit s-a reţinut în considerente faptul că expresiile folosite în articolul respectiv nu ar avea un caracter xenofob sau rasist apreciind că întregul articol a fost prezentat publicului într-o formă tendenţioasă, plică de expresii jignitoare la adresa populaţiei de etnie rromă.
Examinând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.
Potrivit art. 1 din Codul Deontologic al Ziaristului „Ziaristul are datoria primordială de a relata adevărul, indiferent de consecinţele ce le-ar putea avea asupra sa, obligaţie ce decurge din dreptul constituţional al publicului de a fi corect informat, iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi de a primi sau comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să impună societăţilor de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare”. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol „exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritate teritorială sau siguranţă publică, apărarea ordinii şi prevenirii infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 10 din Convenţie nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar şi în ceea ce priveşte relatările presei cu privire la chestiuni de interes public deosebit iar conform termenelor din parag. 2 al articolului, exercitarea acestei libertăţi presupune „obligaţii şi responsabilităţi” care în cazul jurnaliştilor impun condiţia acţionării cu bună credinţă, pentru a oferi informaţii corecte şi credibile, în conformitate cu etica jurnalistică.
Analizând hotărârea din 15 decembrie 2010 a C.N.C.D. prin care s-a decis ca aspectele sesizate de petenta R.C. constituie discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000 republicată, din perspectiva dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi prin raportare la prevederile Codului Deontologic al Ziaristului, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000 republicată pentru a se reţine existenţa unei fapte de discriminare.
În fapt, expresiile folosite în cuprinsul art. defăimat, precum „bărbaţi cu mustăţi bine ascunse sub pălăriile negre”, „înjurături în ţigănească”, „pirande” sau „puradei” nu au fost utilizate pentru a crea o atmosferă degradantă ci pentru a relata în mod concret un eveniment la care autorul a asistat personal, confirmat prin fişierul video inserat în cuprinsul variantei electronice a articolului publicat în data de 16 august 2010.
Pe de altă parte, nu se poate reţine că expresiile folosite ar avea un caracter xenofob sau rasist, termenii de „rrom”, „piranda”, „puradel” fiind folosiţi cu înţelesul propriu descris în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.
Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte reţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.N.C.D. împotriva sentinţei nr. 2795 din 27 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 565/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 621/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
