ICCJ. Decizia nr. 621/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 621/2014
Dosar nr. 292/36/2011
Şedinţa de la 11 februarie 2014
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 7426 din 26 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de Ministerul Sănătăţii şi de SC A.P. SRL împotriva sentinţei nr. 246 din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunile conexe formulate de reclamantele SC A. SRL şi SC O.R.L.F. SRL, ca neîntemeiate.
Ulterior, prin cererea formulată la data de 12 decembrie 2013, recurenta-pârâtă SC A.P. SRL a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 7426 din 26 noiembrie 2013, în sensul obligării intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în sumă de 2.480 RON, conform înscrisurilor anexate, respectiv ordinul de plată din 30 august 2013, reprezentând onorariu de avocat.
Examinând cererea formulată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 7426 din 26 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, este întemeiată şi o va admite ca atare.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 2812 alin. (1): „Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă, fără putinţă de tăgadă, că recurenta-pârâtă SC A.P. SRL a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată conform dovezilor ataşate.
Având în vedere soluţia pronunţată şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum şi cele ale art. 2812 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea şi va dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 7426 din 26 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că va obliga intimatele-reclamante SC A. SRL şi SC O.R.L.F. SRL la plata sumei de 2.480 RON, cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă SC A.P. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea formulată de SC A.P. SRL privind completarea dispozitivului deciziei nr. 7426 din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Dispune completarea dispozitivului deciziei nr. 7426 din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul că obligă intimatele-reclamante SC A. SRL şi SC O.R.L.F. SRL, la plata sumei de 2.480 RON cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu de avocat, către recurenta-pârâtă SC A.P. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 602/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 677/2014. Contencios. Pretentii. Recurs → |
---|